• Ultimul discurs: Kennedy a vorbit despre o infailibilă ”mașină secretă” umană » Video

    ”John F. Kennedy a fost redus la tăcere la scurt timp după ce, în ultimul său discurs, a avertizat cu privire la anumite societăți secrete care conduc lumea. În acest context a amintit și despre scopul mizerabil ale acestora: de a crea o «Nouă Ordine Mondială»”, sunt de părere teoreticienii conspirației. "Pentru noi, este opusul. În jurul lumii a fost țesută o «caracatiță vampirică »»

    Continuare
  • Tibet: morții sunt dați de pomană vulturilor » Video

    În tradiția budistă tibetană ”corpul fizic este doar un vas gol după moarte, iar cerul un loc unde sufletul sau spiritul așteaptă procesul de reîncarnare, urmat apoi de renaștere”. Mulți dintre budiști aderă la ”vajrayana”, o orientare religioasă care predă știința transmigrației și care înseamnă „Calea de Diamant”. Se referă la logica învățăturii, care se presupune că nu poate fi »»

    Continuare
  • Antarctica: un chirurg s-a auto-operat de apendicită

    Realitatea se pare că răstoarnă de multe ori logica. Aflat la capătul lumii, prizonier al ghețarilor veșnici, un tânăr chirurg, pe nume Leonid Rogozov, în vârstă de 27 de ani, și-a făcut o anestezie locală, injectându-și mai multe doze de procaină, apoi a acționat cu bisturiul asupra zonei apendicitei. »»

    Continuare
  • “Există viață după moarte” » » Video ro

    Este foarte ușor să fii ateu când ai succes în viață, dar este foarte greu să fii ateu când ești pe patul morții. Sunt oameni care spun că au văzut o lumină. Sunt oameni care spun că au plutit deasupra patului. Sunt oameni care spun că au simțit căldură și dragoste. În fiecare zi oameni ca tine şi ca mine își trăiesc »»

    Continuare
  • Povestea fetiței răpite care a trăit printre maimuțe

    O existență spectaculoasă: o copilă britanică a fost răpită, apoi abandonată în junglă și crescută de o colonie de maimuțe capucin. Dar, după cinci ani, a fost găsită de niște vânători și dată la schimb, pe un papagal, într-un bordel. A scăpat neviolată, dar a fost bătută în mod frecvent. A fugit și a trăit pe...

    Continuare
  • Exorcism: adevărul în cazul Anneliese Michel | Video

    Vocile terifiante ale demonilor îi spuneau că e blestemată şi că o să ardă în iad. Depresia a copleșit-o curând, iar gândurile de suicid o asaltau tot mai des. Abia în 1973 părinții ei au luat și posibilitatea că fiica lor e posibil să fie sub controlul diavolului. Anneliese nu se putea apropia de altar, sub pretextul că „pământul îi ardea sub picioare”...

    Continuare
  • Amintiri din altă lume: ”Am vorbit cu Dumnezeu”

    Flavio i-a povestit tatălui său ca ”atunci când a apărut îngerul uitării și a încercat să mă atingă, mi-am întors capul într-o parte. Aceasta este explicația pentru care îmi pot aminti aproape totul din lumea cealalta. Îmi amintesc de faptul ca am o misiune: de a transmite informații cu privire la realitatea spirituală. Acum, tot mai mulți copii...

    Continuare
  • Transmigrație: yoghin care a trăit peste 500 de ani

    Se spune că a fost unul dintre cei mai mari și mai renumiți yoghinii din istoria Indiei. A intrat în legende și legendele susțin că acest mare sfânt, nu avea nevoie de mâncare și nu purta niciodată haine, indiferent daca era iarnă sau vară. Obișnuia să stea gol, pe o platformă înaltă, și să murmure cântece devoționale adresate zeilor. Cântecele lui, murmurate într-o limbă misterioasă, nu au putut fi traduse. ...

    Continuare
  • Siberieni care nu știau de cel de-al doilea război mondial

    Purta un tricou peticit și re-peticit din pânză de sac decolorat de vreme. Era îmbrăcat cu niște pantaloni din același material, de asemenea peticiți și re-peticiți. Era nepieptănat și avea o barbă mare. El s-a uitat speriat la intruși și devenise foarte, foarte atent, analizându-i ca pe niște ființe din alta lume, ...

    Continuare
  • Este Biblia un misterios document codificat? | Video

    ”Când am folosit un calculator, am dat lovitura“, a mărturisit Rips. ”Am găsit mult mai multe cuvinte codificate decât prevedea statistica și legile hazardului. Am introdus în calculator textul Bibliei în ebraică, apoi o traducere în ebraică a romanului „Razboi și pace“, precum și alte doua vechi texte ebraice...

    Continuare
  • Misterul statuii "Kalpa Vigraha" ce neliniștește CIA

    De aici în acolo încep surprizele. În raport este descris faptul ca obiectul “Circus Mustang ST-0183” este de fapt un cufăr vechi, uzat, de lemn, având un capac sferic. La deschiderea capacului, în grosime de aproximativ 15 cm., în interior se afla o caseta metalică cu dimensiunile de ...

    Continuare
  • Ce caută extratereștrii în ”zona tăcerii” din Mexic? | Video

    Unii vorbesc despre ”Trino Vertex", ca despre un portal obscur care se află între bifurcațiile unor tornade magnetice. Sunt o multitudine de formațiuni de rocă ciudate și există multe rapoarte de flora și fauna mutante. Chiar și animale se pare că se deosebesc de cele pe care le știm. Este oare această zonă un adevărat mister al naturii sau doar un alt truc local, în speranța de a atrage turismul? ...

    Continuare
  • O navă spațială extraterestră prăbușită pe Lună?

    Am mai găsit și un al doilea corp, dar distrus în proporție de 80 la sută. Am dus capul lui la bordul navetei noastre. În jurul acestui cap am descoperit o centură. Culoarea pielii era de un gri-albastru, hai să zic de un albastru pastel. Cabina de pilotaj era formată din lungi tuburi hexagonale. ...

    Continuare
  • Incredibil: a trăit 105 ani dar a murit la 31 de ani!

    Cum e posibil așa ceva? Documentele vremii ”spun” că totul a fost atent documentat și înregistrat de către autorități, incidentul fiind confirmat de nu mai puțin de 70 de martori. Acest om a fost prezentat ca dovada a călătoriei (involuntare) în timp. A fost posibil oare ca un vortex spațiu-temporal sa răpească un om din anii 1800 si sa-l arunce înapoi după zeci de ani în mijlocul traficului pe o stradă aglomerată din New York? ...

    Continuare
  • Dropa: nava extraterestră a aterizat forțat în munți | Video

    Acolo, în peșteră, au amenajat o galerie specială pentru acest ritual: au desenat pe pereți planetele pe lângă care se aventuraseră, soarele în mijloc și multe, multe, miliarde de stele și galaxii pe care le-au unit printr-o linie. Acolo, unul câte unul au rânduit fiecare mormânt după o schemă anume. Anii au trecut cu zecile, cu sutele, cu miile. Poate ca s-au topit milioane de ani...

    Continuare
  • Americanii caută ”Vimana” în Afganistan | Video

    Misterul este pe cale sa se adâncească deoarece armata americană a intervenit în acest caz. Dar oare ce urgență, și ce mare taină a cauzat graba bruscă a celor mai puternici lideri ai lumii occidentale pentru a merge în Afganistan? Acolo, într-o peșteră, ascuns de mii de ani vederii umane, e află o mare enigma. Tentativa de recuperare a obiectului se pare că a provocat deja "dispariția" a cel puțin opt soldați americani. ....

    Continuare
  • Cumplit: hrana modificată genetic este cancerigenă | Video

    Acesta este primul argument științific pentru interzicerea organismelor modificate genetic, după ce, în numeroase rânduri, organizații neguvernamentale au semnalat potențialul pericol pentru sănătate. Rezultatele acestui studiu arată cât este de periculoasă hrana modificată genetic pentru sănătate, consumată chiar ?i în cantități mici....

    Continuare
  • De ce sufletul cântărește numai 21 de grame?

    Operațiunea constă în cântărirea fiecărui organism - înainte și după moarte - pentru a determina eventualele diferențe de greutate. La finalul experimentului doctorul a declarat că imediat după deces, cu mici diferențe organismele cântăreau cu 21 de grame mai puțin. De ce? Oare atât cântărește sufletul? Apoi doctorul a repetat experimentul...

    Continuare
  • Uimitor: piramide antice descoperite în Antarctica

    Două dintre structurile piramidale s-au găsit la aproximativ zece kilometri de linia de coastă. În prezent echipa a planificat o expediție pentru a cerceta cea mai apropiată dintre piramide. E important, atât pentru ei, cât și pentru noi, să se determine cât mai repede dacă respectiva formă geometrică este naturală sau artificială”. Despre Antarctica știm ca a fost un continent unde, în urma cu aproximativ 53 de milioane de ani, se înălțau palmieri. Temperaturile nu au scăzut sub 10 grade Celsius iarna și 20 vara.

    Continuare
  • Omul care a sfidat antigravitația și levitația | Video

    Se vorbește că Leedskalnin descoperise secretele levitației sau antigravitației, pornindu-se de la afirmația enigmatică făcută de el însuși, când a fost întrebat cum a izbutit: “Nu este chiar dificil. Secretul este să știi cum!”. El sugera că s-a folosit de magnetism, în încăperea în care el dormea găsindu-se ulterior o roată cu magneți. “Am descoperit secretul construirii piramidelor și am mai aflat cum egiptenii și popoarele din Peru, Yucatan și Asia, folosindu-se numai de instrumente primitive...

    Continuare
  • Misterioasele tuneluri ale civilizațiilor antice

    Dar aici se pune întrebarea fenomenală: cum a putut să călătorească o vestă de salvare, în linie dreapta, aproape trei ani, aproximativ 4000 de kilometri, din portul Aden până în adâncurile lacului din Rusia? De aici a plecat ideea existentei unui tunel ce leagă oceanul Indian de Rusia. Și cum această ideea prinsese mai de mult timp contur pe baza zecilor de tuneluri antice descoperite în lume, problema a început să pară credibilă...

    Continuare
  • Lămpile veșnice sunt aduse de ființe coborâte din cer

    ”Lampa orbitoare, care lumina, nu avea nici ulei sau fitil”, a scris Eliphas Levi. ”Atunci când Jechiele a atins un cui din perete s-a auzit o trosnitură ciudata și o scânteie albăstruie a sărit imediat de acolo. A fost vai și amar pentru cei care au atins ciocanul de fier de la acel moment. Scânteia albastra îl făcea pe dușman să țipe, ca și cum el ar fi fost ars, după care fugea cât de repede picioarele lui îl puteau purta."...

    Continuare
  • Enigma structurilor extraterestre din Siberia | Video

    De asemenea, documentele din acea vreme vorbesc despre devastarea masivului forestier din zonă și despre dispersarea stâncilor pe o suprafață de multe sute de kilometri pătrați și apoi apariția unor obiecte metalice, de origine necunoscută, care acum sunt îngropate adânc, iar prezenta lor este trădată uneori numai de o abundentă vegetație stranie, iarba depășind de vreo două ori înălțimea omului. ...

    Continuare
  • Suntem ceea ce gândim, avem ceea ce nu vedem!

    Daca încerci din răsputeri să fii o persoană educată și politicoasă, care nu înjură niciodată, te vei pomeni lucrând într-un mediu populat de persoane îndelung exersate în această nobilă artă. Fără să vrei vei auzi expresii și aranjamente lingvistice care nu ți-ar fi trecut niciodată prin neprihănitul căpșor. Dacă prietenul tău nu se va dovedi un bun cunoscător al limbajului suburban, prietenii lui vor compensa din plin aceasta. Dacă nu ești conștient de propria tendință de a-i judeca pe alții, vei constata stupefiat că ...

    Continuare
  • Reîncarnarea: o formă de ”sclavagism” post-mortem | Video

    ”Chiar dacă trupul se distruge, se pune întrebarea «Cine sunt eu?». Sunt, de fapt, o sursă de energie cu puterea de 20 de Wați, existentă în creier. Această energie este eternă și tocmai de aceea nu dispare niciodată. Nici după moartea fizica. Este una dintre axiomele indubitabile ale fizicii este că energia niciodată nu moare. Ea nu poate fi nici creată, nici distrusă.

    Continuare
  • Piramidă uriașă de cristal în Triunghiul Bermudelor

    Iar ca să sporească și mai mult misterul, în vârful uneia dintre piramide se află doua găuri mari, iar apa marii, la viteza semnificativă, intră prin cea de a doua gaură și astfel se formează un vortex gigant, acest lucru creând valuri mari și un fenomen de ceață pe suprafața mării. Astfel, s-ar putea explica multele și enigmaticele dispariții de aeronave și vase de navigație în zona Triunghiului Bermudelor.

    Continuare
  • Șoc: s-au născut primii copii modificați genetic

    O parte dintre copii au fost deja testați și cercetătorii au descoperit gene ce provin de la părinți diferiți. Scandalul a pornit de la oamenii de știință care se tem că această tehnică ar putea fi utilizată pentru a crea o nouă rasă de oameni, cu trăsături și caracteristici fizice și psihice superioare. Copiii s-au născut ca urmare a unor experimente realizate pe femei care nu puteau să conceapă.

    Continuare
  • Amprenta rugăciunilor sau calea către divinitate | Video

    O imagine impresionantă care a făcut înconjurul lumii! ”Este un miracol?” – s-au întrebat mulți. Nu este un miracol. Pur și simplu, un călugăr s-a rugat atât de mult încât conturul tălpilor sale s-au întipărit în podeaua de lemn a lăcașului de rugăciune din mânăstirea Tongren, din provincia Qinghai, China. Vestea s-a răspândit repede și ziariștii …

    Continuare
  • A reușit Thomas Edison să comunice cu morții?

    "Dacă personalitatea noastră supraviețuiește, atunci este strict logic și științific să se presupună că păstrează memoria, intelectul, și alte facultăți și cunoștințe pe care le dobândește pe acest pământ? Prin urmare, în cazul în care există personalitate, după ceea ce numim moarte, este rezonabil să se concluzioneze că cei care părăsesc acest pământ ar vrea să comunice cu cei de lângă care au plecat…

    Continuare
  • Varginha: extratereștri maronii cu ochi roșii | Video

    Conform descrierilor mai multor martori, creaturile care au invadat străzile micii localități aveau ochi mari, roșii, luminoși, fără pupile, piele uleioasă și întunecată (maro aprins). Unii au declarat ca au văzut niște vene ieșite în relief în zona gâtului. Din mai multe note a rezultat că aveau un corp foarte mic, de talia 90 cm - 1,10 m, trei excrescențe osoase mici ca niște cocoașe pe cap, picioare mari cu două degete, mâini cu trei degete, o gură mică și o limbă neagră, subțire.

    Continuare
  • Marea enigmă Tunguska gâdilată de un meteorit | Video

    "Cerul s-a rupt în două și a apărut foc deasupra pădurii. Ruptura din cer s-a lărgit și toată zona de nord a fost acoperită de foc. În acel moment a început să îmi fie atât de cald încât nu mai puteam suporta, ca și cum cămașa mi-ar fi luat foc. Am vrut să-mi smulg cămașa și să o arunc, dar cerul s-a închis la loc. S-a auzit un sunet puternic și am fost aruncat la pământ", a povestit...

    Continuare
  • De ce unii oameni văd aurele energetice?

    Câțiva cercetători și un vindecător cu puteri miraculoase și-au dat întâlnire într-un laborator spaniol pentru a descâlci nemaipomenitul ”dar” cu care natura îi înzestrează pe unii. Adică, până la urmă este vorba despre vrăjitori, șarlatani sau oameni sfinți? Un studiu recent a fost realizat de Oscar Iborra, Pastor Luis si Emilio Gomez Milano, din cadrul Departamentului de Psihologie Experimentala a Universității din Granada și publicat în revista ”Conștiință și cunoaștere”.

    Continuare
  • Jack Spintecătorul a fost, de fapt, o femeie | Video

    Cel mai temut asasin în serie, care a terorizat Londra secolului al XIX-lea, de-a lungul timpului a iscat numeroase teorii. Numele de Jack Spintecătorul se știe, este pseudonimul dat unui criminal anonim care a acționat în zona Whitechapel, din Londra, între sfârșitul lunii august și începutul lunii noiembrie 1888. Identitatea lui nu a fost descoperită, dar iscă încă multe controverse.

    Continuare
  • Thrive: unii au urcat într-o navă extraterestră |Video

    Este aproape o certitudine existența inteligenței extraterestre, care a reușit să stăpânească legile Universului, dincolo de ce se învață acum la MIT și CalTech, pentru a se putea transfera prin spațiu-timp, în timp real, prin vastitatea spațiului interstelar. Avem peste 4.000 de cazuri în care aceste obiecte au aterizat pe sol și au lăsat dovezi fizice. Avem peste 3.500 de cazuri de piloți. Avem sute de cazuri, inclusiv al unui investigator de vârf al FAA, John Callahan și ale altor numeroși operatori, ce au urmărit pe radar...

    Continuare
  • Enigma călcâiului extraterestru din Aiud | Video

    Poate fi un fragment dintr-un obiect extraterestru, poate fi o relicvă a unei civilizații dispărută sau distrusă din trecutul îndepărtat al pământului sau – poate fi un obiect pierdut de niște ființe avansate din punct de vedere tehnologic care au ajuns la o modalitate de a călători în timp. Alte teorii care circulă pe internet propune că obiectul ar putea proveni de la o aeronavă de mărime mică și că ar fi putut fi o una dintre tălpile de aterizare ale acestuia.

    Continuare
  • Cum poți ucide un agent secret fără să lași urme?

    Într-un apartament din centrul Londrei, politia a descoperit într-un sac, înghesuit într-o geantă de voiaj tip sport, trupul unui bărbat. Medicii legiști au stabilit că trupul aparține lui Gareth Williams, în vârstă de 30 de ani, agent al Serviciului Secret de Informații (MI6). Colegii au sesizat politia că Williams nu fusese văzut de circa două săptămâni și, conform caracterului său, nu avea un asemenea comportament, adică să lipsească nemotivat dintr-o agenție secretă.

    Continuare
  • Avion fantomă: a decolat în ‘46 și a aterizat în ’93

    50 de ani mai târziu avionul a aterizat pe aeroportul Bogota din Columbia. La bordul ei s-au găsit 36 de schelete și cești de cafea caldă lângă scrumiere cu țigări aprinse (marca - demult dispărută - Old Gold). Teoreticienii din sfera industriei conspirației vorbesc, unii despre o realitate pe care nu avem puterea să o vedem, alții despre sindromul ”marfan” și, nu în cele din urmă, glumeții pomenesc ceva despre o mamă a proștilor care e mereu gravidă din cauza extratereștrilor.

    Continuare
  • Sunetele apocalipsei sunt reale | Video

    Este muzică cosmică? Așa e sunetul veșniciei? Sunt întrebări fără răspunsuri formulate pe forumurile din întreaga lume. Dincolo de teoriile conspirației și de interpretările mistice, unii spun că sunetele ar putea avea cele mai logice explicații. Un geofizician de renume a declarat că "sunetele ciudate" sau "sunetele apocalipsei" (așa cum le place unora să le numească) sunt reale.

    Continuare
  • Întâlnire cu o extraterestră în Japonia | Video

    Mulți se întreabă cât de mult adevăr există în această poveste numită ”Utsuro Bune”? Conform unui documentar difuzat de History Channel, o pictură, realizată în Japonia, în perioada Edo, prezintă un eveniment ciudat care a avut loc pe 22 februarie 1803. În apropierea plajei Hara-yadori, de pe teritoriul lui Ogasawara Etchuu-no-kami, (tipul era un fel de lider feudal de-al lor), a naufragiat o barcă de formă rotundă.

    Continuare
  • Epopeea lui Ghilgameș

    ”Epopeea lui Ghilgameș” este fără îndoială capodopera literaturii orientului antic și nu numai. Titlul inițial al operei însemna "acela care a zărit prăpastia" (Sha naqba imuru) sau "acela care a învins toți regii" (Shutur eli sharri). Cea mai cuprinzătoare versiune a eposului are în componență 12 tăblițe de lut păstrate în faimoasa bibliotecă a regelui asirian Assurbanipal, la Ninive. Este povestea regelui sumerian al Urukului, prototip al războinicului-erou, este probabil primul epos al omenirii.

    Continuare

sâmbătă, 30 aprilie 2011

Taurii spanioli aleargă pe spatele petrecăreţilor


Mii de fiori de emoţie şi bucurie au străfulgerat străzile oraşului Pamplona, la deschiderea festivalului luptelor cu tauri (las corridas de toros) San Fermin. Anual, conform tradiţiei, între 6-14 iulie pe străzile oraşului sunt eliberaţi numeroşi tauri în faţa cărora aleargă numai cei… curajoşi. La această deschidere şase tauri s-au luptat cu miile oameni din piaţa centrală a oraşului. În mod miraculos nimeni nu a fost rănit, doar o persoană a fost spitalizată invocând crampe la stomac, a declarat un purtător de cuvânt al Crucii Roşii spaniole. 

vineri, 29 aprilie 2011

Viol în stil egiptean


”S-a întâmplat pe 11 februarie 2011, în Cairo, Egipt. Spre seară, când am ajuns în piaţa Tahrir, oamenii erau paşnici, ba chiar îmi cereau autografe. Brusc, atmosfera s-a schimbat, iar oamenii din jurul meu au devenit agresivi. Totul a început când bateria camerei de filmat s-a terminat, iar lumina reflectorului aparatului s-a oprit. Pe neaşteptate, Bahar (cameramanul egiptean care înţelegea ce spun protestatarii) s-a uitat la mine şi mi-a spus că trebuie să plecăm imediat. În următoarele momente protestatarii înfierbântaţi s-au  năpustit asupra mea.

joi, 28 aprilie 2011

Corpus Christi


 Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu. Deci iudeii se certau între ei, zicând: ”Cum poate Acesta să ne dea trupul Lui să-l mâncăm?” Şi le-a zis Iisus: „Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. 

miercuri, 27 aprilie 2011

Jocuri vizuale


Doi artişti au adăugat fotografiilor clasice elemente de mișcare. Noul rezultat al îmbinării revoluţionează efectul: "Este ceva magic la arta fotografică: un moment capturat în timp poate exista şi în afara fracțiunii de secundă când a fost luată imaginea."

vineri, 22 aprilie 2011

Imperiul mogulilor


Parte dintre copaci au o soartă nobilă. Ochiul artistului le analizează umbra, le verifică vârsta şi apoi – sculptor şi copac transpar în codul multicolor al clorofilei. »Să povestești “durerile facerii” din interiorul sevei» – spune artistul Theodor  Dasswin. Aceste sculpturi frumoase sunt rezultatul fabuloaselor păduri şi personaje descrise în atât de multe povești.
Hățișurile sunt ca niște capcane ale vremurilor apuse. Nu-ți ia mult timp să te rătăcești şi să dai nas în nas cu zânele sau cu mogulii.

miercuri, 20 aprilie 2011

Dansul criminalilor


Un clip, cu deținuți dansând, care a făcut înconjurul lumii: aproape 50 de milioane de vizualizări pe YouTube. Probabil vă întrebați ce este aşa de curios la acest clip. La început a fost un proiect, se vorbea despre reabilitarea deținuților, dintr-o închisoare de maximă siguranță, din Cibu, Filipine. Apoi a apărut Michael Jackson, în 2007, şi a cerut aprobare să se filmeze alături de condamnați. Nu e aşa - un exemplu simplu, aparent strălucit, de reabilitare a prizonierilor prin intermediul artelor. Sună al naibii de uman!

marți, 19 aprilie 2011

Tentativă de spălare a creierului


Noţiunea de “spălare a creierului ” este traducerea literară a expresiei chineze ”si nao”, care semnifică reeducarea maselor realizată de Partidul Comunist Chinez, în 1949, la sfârşitul războiului civil. Acest termen a fost descris ca brainwashing în ziarul Miami Daily News, în septembrie 1950, de către Edward Hunter, jurnalist american, agent al serviciilor secrete: The Office of Strategic Studies (OSS) şi Central Intelligence Agency (CIA). Acest material analitic a provocat reacţii de şoc societăţii civile prin prezentarea numeroaselor cercetări şi experienţe americane de realizare a unui program de influenţă asupra individului pentru a-l programa să realizeze anumite acţiuni la comandă (contraspionaj, omoruri, acte teroriste etc.). În anul 1952 experimentele au evoluat în cadrul proiectului secret "Bluebird".

luni, 18 aprilie 2011

Aurora boreală - magie divină


Terje Sorgjerd - fotograf peisagist din Norvegia - a petrecut mai multe săptămâni în Pasul Kirkenes şi în Parcul Național aflat la granița cu Rusia (70 de grade nord - 30 grade est, şi a suportat temperaturi de aproximativ -25 grade Celsius.
A reuşit să captureze, în toată gloria ei, aurora boreală. Sorgjerd insistă asupra faptului că "totul a fost distractiv şi bun". Şi, iată, rezultatele sunt uimitoare. Puțini fotografi au norocul să surprindă pe peliculă asemenea minuni.

duminică, 17 aprilie 2011

Trupe americane în drum spre iad


Cui foloseşte războiul? Fireşte, nouă tuturor celor care dorim să vedem cum mor oamenii, copiii, soldaţii, subofiţerii şi ofiţerii pe nişte teatre de luptă pentru cauze despre care citim în cărţi sau auzim la televizor. Poate că nu au nimic comun cu interesul internaţional sau chiar cel românesc! Asigurarea democraţiei în toate colţurile lumii cere sacrificii majore, vărsare de sânge. 

sâmbătă, 16 aprilie 2011

Premiile Pulitzer 2011


Pe 18 aprilie 2011, Fundaţia Joseph Pulitzer a desemnat câştigătorii premiilor pentru cele mai bune materiale apărute în presa scrisă sau online din Statele Unite ale Americii. Cotidianul american Washington Post a câştigat premiul Pulitzer pentru "Breaking News Photography". Premiul a fost acordat fotografilor Carol Guzy, Nikki Kahn şi Ricky Carioti pentru fotoreportajele din Haiti. În data de 12 ianuarie 2010, cutremurul cu epicentrul în imediata apropiere a capitalei Port-au-Prince, Haiti, cu o magnitudine de 7,0 grade, a distrus infrastructura oraşului şi a prins sub dărâmături sute de mii de oameni. 

vineri, 15 aprilie 2011

Marile secrete ale tenisului feminin


joi, 14 aprilie 2011

Gorilă cu instinct patern pentru răţuşte


O răţuşcă rătăcită a nimerit în cuşca unei gorile din grădina zoologică din Bristol. Privitorii şi-au ţinut răsuflarea. Toată lumea se aştepta la ce e mai rău. Dar s-a întâmplat o minune. Gorila Komale, care în acest an împlineşte patru anişori, fascinată de micuţa vietate, s-a repezit şi a luat răţuşca în braţe, a mângâiat-o după care a legănat-o ca pe un copil. Răţuşca nu a fost prea afectată de sentimentele gorilei. Zbătându-se continuu, răţuşca a reuşit în cele din urmă să scape şi să se ascundă într-un tufiş. În final gorila şi-a pierdut interesul pentru a o mai căuta.

miercuri, 13 aprilie 2011

Au fost deshumaţi extratereştrii de la Roswell?


Un memorandum care a făcut înconjurul lumii. Documentul - top secret -  dezvăluie modul în care o armată de pază, un poliţist şi o patrulă de autostradă, care au fost la o milă distanţă, au văzut un OZN care a explodat peste munţi lângă Logan, la nord de Salt Lake City. Se pare că Memo este unul de miile de fişiere neclasate până acum şi FBI le-a făcut publice printr-o sursă online, numită The Vault, scrie Dailymail. Un agent special, pe nume Guy Hottel, angajat al FBI, aflat la conducerea biroului din Washington în anii ’50, a trimis acest memorandum directorului agenţiei. Şoc. Gata mi-am zis, FBI îşi scoate lada de zestre secretă de la naftalină. E şi asta o strategie. Se ştie că orice serviciu secret – cam după 40 de ani de la producerea unui eveniment – desfaşă, cu mare descântec, câte ceva din dedesubturile secretomaniei. Numai că din ’47 până acum au trecut mai mult de 40 de ani. 

marți, 12 aprilie 2011

Lady Gaga: gemete surde sub pian


Modă ciudată printre celebrităţi: căzătura pe scenă. Din dorinţa de a face spectacolul cât mai exploziv, în timpul concertului Monster's Ball din Houston, în timp ce interpreta melodia Teeth, încercând o banală demonstraţie de acrobaţie, Lady Gaga şi-a pierdut echilibrul şi a dat cu funduleţul de scenă. În ciuda şocului, ca o adevărată profesionistă, a continuat să cânte fără să se simtă vreun icnet de durere în vocea ei. A fost un mare deliciu pentru paparazzi iar fanii o apreciază pentru curajul de care diva a dat  dovadă.

sâmbătă, 9 aprilie 2011

Spectacol solar în format 3D


Moment de mare importanţă istorică pentru NASA: misiunea, STEREO (Solar Terrestrial Relations Observatory), lansată în octombrie 2006, a oferit o privelişte unică şi revoluţionară a sistemului Soare-Pamânt. Graţie a două observatoare identice – paralele, având soarele în centru, specialiştii au putut să dezvăluie o parte dintre secretele astrului fierbinte. Astfel, prin plasarea în diagonală a celor doi sateliţi gemeni, s-a putut obţine o senzaţională imagine 3D. Sincronizate de către centru pe data de 6 februarie 2011, Stereo a dezvăluit uriaşele ejecţii coronale de plasmă precum şi violentele izbucniri ale materiei incandescente.

miercuri, 6 aprilie 2011

Previziuni pentru România

 

Unul dintre cei mai cunoscuţi mediumi din lume, Vanga, s-a născut la Strumica, în Republica Macedonia de azi, la 31 ianuarie 1911, într-o familie de ţărani. A fost un copil născut prematur şi cu complicaţii. Conform tradiţiei locale, un nou născut nu este botezat decât în momentul în care se presupune că va trăi. După primul său ţipăt, moaşa a ieşit în stradă ca să ceară de la un trecător un nume pentru copil. Numele ales pentru ea a fost Vanghelia, prescurtare de la Evanghelia, un nume grecesc care înseamnă „purtătoarea de veşti bune”. În copilărie a fost o fetiţă obişnuită, blondă cu ochi albaştri, inteligentă, căreia îi plăcea să se joace de-a medicul, prescriindu-le celorlalţi copii remedii din plante. La 12 ani, însă, a trecut printr-un moment dramatic, care i-a schimbat definitiv viaţa. O furtună cu vânt puternic, iscată din senin, a luat-o pe sus, târând-o departe pe câmp. A fost găsită după multe căutări, înspăimântată, acoperită cu crengi şi pietre, cu ochii plini de praf şi de nisip. Nicio încercare de vindecare nu a avut succes, astfel încât în scurt timp şi-a pierdut definitiv vederea.

marți, 5 aprilie 2011

Aproape de infern - 2011


luni, 4 aprilie 2011

Războiul lumilor


Impresionantă această piesă! Cred că făceam striptis în ADN-ul de sub buricul mamei la vremea când a fost compusă. Profund pătrunşi de melodicitate, foarte mulţi dintre amici m-au întrebat cine este, cine a compus-o şi de ce nu auziseră de aşa o minune?
Ei bine, este vorba despre: Jeff Wayne – The war of the world!
Vizionare plăcută!

duminică, 3 aprilie 2011

Puteţi gusta din Calea Lactee! Este atât de aproape!


Planete, stele căzătoare, Calea Lactee, Luna, sateliţi şi avioane, nori de rulare, mareele lor ​​în schimbare, precum şi nave ce trec la orizont - un spectacol astral de excepţie. Cu aceste imagini a fost editat un film ce a obţinut premiul faimoasei competiţii ”Starmus astrophotography”. Astrologul Alex Cherney ne aduce un pic mai aproape de frontiera finală - după ce a petrecut 18 luni în Australia pentru a fotografia cerul pe timp de noapte. Înzestrat doar cu un aparat de fotografiat digital obişnuit, Alex ne uimeşte cu aceste imagini.

sâmbătă, 2 aprilie 2011

Atlantida sub-atlantică în format 3D


Îngropată adânc sub sedimentele Oceanului Atlantic zace o lume legendară. Are 10.000 de kilometri pătrați şi datează de aproximativ 56 de milioane de ani. Cercetătorii  au reconstruit geografia terenului în imagini 3D şi la adâncimea de doi kilometri e o priveliște de vârfuri montane printre care curgeau multe râuri. După analiza rocilor, au fost descoperite polen şi cărbune, ceea ce înseamnă că pe acel teritoriu a existat viață. Descoperirea i-a uimit pe cercetători şi l-au asemănat cu orașul mitic pierdut al Atlantidei.
  

vineri, 1 aprilie 2011

Construcții din nuduri


Oamenii sunt, în general, conservatori. Nu toți avem curajul să ne plimbăm goi prin cartier. Dar să te arunci gol într-un grup de zeci de persoane goale înseamnă o experienţă socială. O abdicare de la normele morale. O eliberare. Femeia goală e o perversitate pentru unii, operă de artă sau muză erotică pentru alţii, soţie şi mamă pentru toată lumea. Dar o femeie goală între 100 de bărbaţi goi? Sau un bărbat gol între 200 de femei… goale? Probabil  e o luptă interioară cu timiditatea, cu emoţia şi cu conservatorismul. Ca să trăieşti şi să simţi goliciunea fizică trebuie să te recunoşti şi să te reprezinţi.