• Ultimul discurs: Kennedy a vorbit despre o infailibilă ”mașină secretă” umană » Video

    ”John F. Kennedy a fost redus la tăcere la scurt timp după ce, în ultimul său discurs, a avertizat cu privire la anumite societăți secrete care conduc lumea. În acest context a amintit și despre scopul mizerabil ale acestora: de a crea o «Nouă Ordine Mondială»”, sunt de părere teoreticienii conspirației. "Pentru noi, este opusul. În jurul lumii a fost țesută o «caracatiță vampirică »»

    Continuare
  • Tibet: morții sunt dați de pomană vulturilor » Video

    În tradiția budistă tibetană ”corpul fizic este doar un vas gol după moarte, iar cerul un loc unde sufletul sau spiritul așteaptă procesul de reîncarnare, urmat apoi de renaștere”. Mulți dintre budiști aderă la ”vajrayana”, o orientare religioasă care predă știința transmigrației și care înseamnă „Calea de Diamant”. Se referă la logica învățăturii, care se presupune că nu poate fi »»

    Continuare
  • Antarctica: un chirurg s-a auto-operat de apendicită

    Realitatea se pare că răstoarnă de multe ori logica. Aflat la capătul lumii, prizonier al ghețarilor veșnici, un tânăr chirurg, pe nume Leonid Rogozov, în vârstă de 27 de ani, și-a făcut o anestezie locală, injectându-și mai multe doze de procaină, apoi a acționat cu bisturiul asupra zonei apendicitei. »»

    Continuare
  • “Există viață după moarte” » » Video ro

    Este foarte ușor să fii ateu când ai succes în viață, dar este foarte greu să fii ateu când ești pe patul morții. Sunt oameni care spun că au văzut o lumină. Sunt oameni care spun că au plutit deasupra patului. Sunt oameni care spun că au simțit căldură și dragoste. În fiecare zi oameni ca tine şi ca mine își trăiesc »»

    Continuare
  • Povestea fetiței răpite care a trăit printre maimuțe

    O existență spectaculoasă: o copilă britanică a fost răpită, apoi abandonată în junglă și crescută de o colonie de maimuțe capucin. Dar, după cinci ani, a fost găsită de niște vânători și dată la schimb, pe un papagal, într-un bordel. A scăpat neviolată, dar a fost bătută în mod frecvent. A fugit și a trăit pe...

    Continuare
  • Exorcism: adevărul în cazul Anneliese Michel | Video

    Vocile terifiante ale demonilor îi spuneau că e blestemată şi că o să ardă în iad. Depresia a copleșit-o curând, iar gândurile de suicid o asaltau tot mai des. Abia în 1973 părinții ei au luat și posibilitatea că fiica lor e posibil să fie sub controlul diavolului. Anneliese nu se putea apropia de altar, sub pretextul că „pământul îi ardea sub picioare”...

    Continuare
  • Amintiri din altă lume: ”Am vorbit cu Dumnezeu”

    Flavio i-a povestit tatălui său ca ”atunci când a apărut îngerul uitării și a încercat să mă atingă, mi-am întors capul într-o parte. Aceasta este explicația pentru care îmi pot aminti aproape totul din lumea cealalta. Îmi amintesc de faptul ca am o misiune: de a transmite informații cu privire la realitatea spirituală. Acum, tot mai mulți copii...

    Continuare
  • Transmigrație: yoghin care a trăit peste 500 de ani

    Se spune că a fost unul dintre cei mai mari și mai renumiți yoghinii din istoria Indiei. A intrat în legende și legendele susțin că acest mare sfânt, nu avea nevoie de mâncare și nu purta niciodată haine, indiferent daca era iarnă sau vară. Obișnuia să stea gol, pe o platformă înaltă, și să murmure cântece devoționale adresate zeilor. Cântecele lui, murmurate într-o limbă misterioasă, nu au putut fi traduse. ...

    Continuare
  • Siberieni care nu știau de cel de-al doilea război mondial

    Purta un tricou peticit și re-peticit din pânză de sac decolorat de vreme. Era îmbrăcat cu niște pantaloni din același material, de asemenea peticiți și re-peticiți. Era nepieptănat și avea o barbă mare. El s-a uitat speriat la intruși și devenise foarte, foarte atent, analizându-i ca pe niște ființe din alta lume, ...

    Continuare
  • Este Biblia un misterios document codificat? | Video

    ”Când am folosit un calculator, am dat lovitura“, a mărturisit Rips. ”Am găsit mult mai multe cuvinte codificate decât prevedea statistica și legile hazardului. Am introdus în calculator textul Bibliei în ebraică, apoi o traducere în ebraică a romanului „Razboi și pace“, precum și alte doua vechi texte ebraice...

    Continuare
  • Misterul statuii "Kalpa Vigraha" ce neliniștește CIA

    De aici în acolo încep surprizele. În raport este descris faptul ca obiectul “Circus Mustang ST-0183” este de fapt un cufăr vechi, uzat, de lemn, având un capac sferic. La deschiderea capacului, în grosime de aproximativ 15 cm., în interior se afla o caseta metalică cu dimensiunile de ...

    Continuare
  • Ce caută extratereștrii în ”zona tăcerii” din Mexic? | Video

    Unii vorbesc despre ”Trino Vertex", ca despre un portal obscur care se află între bifurcațiile unor tornade magnetice. Sunt o multitudine de formațiuni de rocă ciudate și există multe rapoarte de flora și fauna mutante. Chiar și animale se pare că se deosebesc de cele pe care le știm. Este oare această zonă un adevărat mister al naturii sau doar un alt truc local, în speranța de a atrage turismul? ...

    Continuare
  • O navă spațială extraterestră prăbușită pe Lună?

    Am mai găsit și un al doilea corp, dar distrus în proporție de 80 la sută. Am dus capul lui la bordul navetei noastre. În jurul acestui cap am descoperit o centură. Culoarea pielii era de un gri-albastru, hai să zic de un albastru pastel. Cabina de pilotaj era formată din lungi tuburi hexagonale. ...

    Continuare
  • Incredibil: a trăit 105 ani dar a murit la 31 de ani!

    Cum e posibil așa ceva? Documentele vremii ”spun” că totul a fost atent documentat și înregistrat de către autorități, incidentul fiind confirmat de nu mai puțin de 70 de martori. Acest om a fost prezentat ca dovada a călătoriei (involuntare) în timp. A fost posibil oare ca un vortex spațiu-temporal sa răpească un om din anii 1800 si sa-l arunce înapoi după zeci de ani în mijlocul traficului pe o stradă aglomerată din New York? ...

    Continuare
  • Dropa: nava extraterestră a aterizat forțat în munți | Video

    Acolo, în peșteră, au amenajat o galerie specială pentru acest ritual: au desenat pe pereți planetele pe lângă care se aventuraseră, soarele în mijloc și multe, multe, miliarde de stele și galaxii pe care le-au unit printr-o linie. Acolo, unul câte unul au rânduit fiecare mormânt după o schemă anume. Anii au trecut cu zecile, cu sutele, cu miile. Poate ca s-au topit milioane de ani...

    Continuare
  • Americanii caută ”Vimana” în Afganistan | Video

    Misterul este pe cale sa se adâncească deoarece armata americană a intervenit în acest caz. Dar oare ce urgență, și ce mare taină a cauzat graba bruscă a celor mai puternici lideri ai lumii occidentale pentru a merge în Afganistan? Acolo, într-o peșteră, ascuns de mii de ani vederii umane, e află o mare enigma. Tentativa de recuperare a obiectului se pare că a provocat deja "dispariția" a cel puțin opt soldați americani. ....

    Continuare
  • Cumplit: hrana modificată genetic este cancerigenă | Video

    Acesta este primul argument științific pentru interzicerea organismelor modificate genetic, după ce, în numeroase rânduri, organizații neguvernamentale au semnalat potențialul pericol pentru sănătate. Rezultatele acestui studiu arată cât este de periculoasă hrana modificată genetic pentru sănătate, consumată chiar ?i în cantități mici....

    Continuare
  • De ce sufletul cântărește numai 21 de grame?

    Operațiunea constă în cântărirea fiecărui organism - înainte și după moarte - pentru a determina eventualele diferențe de greutate. La finalul experimentului doctorul a declarat că imediat după deces, cu mici diferențe organismele cântăreau cu 21 de grame mai puțin. De ce? Oare atât cântărește sufletul? Apoi doctorul a repetat experimentul...

    Continuare
  • Uimitor: piramide antice descoperite în Antarctica

    Două dintre structurile piramidale s-au găsit la aproximativ zece kilometri de linia de coastă. În prezent echipa a planificat o expediție pentru a cerceta cea mai apropiată dintre piramide. E important, atât pentru ei, cât și pentru noi, să se determine cât mai repede dacă respectiva formă geometrică este naturală sau artificială”. Despre Antarctica știm ca a fost un continent unde, în urma cu aproximativ 53 de milioane de ani, se înălțau palmieri. Temperaturile nu au scăzut sub 10 grade Celsius iarna și 20 vara.

    Continuare
  • Omul care a sfidat antigravitația și levitația | Video

    Se vorbește că Leedskalnin descoperise secretele levitației sau antigravitației, pornindu-se de la afirmația enigmatică făcută de el însuși, când a fost întrebat cum a izbutit: “Nu este chiar dificil. Secretul este să știi cum!”. El sugera că s-a folosit de magnetism, în încăperea în care el dormea găsindu-se ulterior o roată cu magneți. “Am descoperit secretul construirii piramidelor și am mai aflat cum egiptenii și popoarele din Peru, Yucatan și Asia, folosindu-se numai de instrumente primitive...

    Continuare
  • Misterioasele tuneluri ale civilizațiilor antice

    Dar aici se pune întrebarea fenomenală: cum a putut să călătorească o vestă de salvare, în linie dreapta, aproape trei ani, aproximativ 4000 de kilometri, din portul Aden până în adâncurile lacului din Rusia? De aici a plecat ideea existentei unui tunel ce leagă oceanul Indian de Rusia. Și cum această ideea prinsese mai de mult timp contur pe baza zecilor de tuneluri antice descoperite în lume, problema a început să pară credibilă...

    Continuare
  • Lămpile veșnice sunt aduse de ființe coborâte din cer

    ”Lampa orbitoare, care lumina, nu avea nici ulei sau fitil”, a scris Eliphas Levi. ”Atunci când Jechiele a atins un cui din perete s-a auzit o trosnitură ciudata și o scânteie albăstruie a sărit imediat de acolo. A fost vai și amar pentru cei care au atins ciocanul de fier de la acel moment. Scânteia albastra îl făcea pe dușman să țipe, ca și cum el ar fi fost ars, după care fugea cât de repede picioarele lui îl puteau purta."...

    Continuare
  • Enigma structurilor extraterestre din Siberia | Video

    De asemenea, documentele din acea vreme vorbesc despre devastarea masivului forestier din zonă și despre dispersarea stâncilor pe o suprafață de multe sute de kilometri pătrați și apoi apariția unor obiecte metalice, de origine necunoscută, care acum sunt îngropate adânc, iar prezenta lor este trădată uneori numai de o abundentă vegetație stranie, iarba depășind de vreo două ori înălțimea omului. ...

    Continuare
  • Suntem ceea ce gândim, avem ceea ce nu vedem!

    Daca încerci din răsputeri să fii o persoană educată și politicoasă, care nu înjură niciodată, te vei pomeni lucrând într-un mediu populat de persoane îndelung exersate în această nobilă artă. Fără să vrei vei auzi expresii și aranjamente lingvistice care nu ți-ar fi trecut niciodată prin neprihănitul căpșor. Dacă prietenul tău nu se va dovedi un bun cunoscător al limbajului suburban, prietenii lui vor compensa din plin aceasta. Dacă nu ești conștient de propria tendință de a-i judeca pe alții, vei constata stupefiat că ...

    Continuare
  • Reîncarnarea: o formă de ”sclavagism” post-mortem | Video

    ”Chiar dacă trupul se distruge, se pune întrebarea «Cine sunt eu?». Sunt, de fapt, o sursă de energie cu puterea de 20 de Wați, existentă în creier. Această energie este eternă și tocmai de aceea nu dispare niciodată. Nici după moartea fizica. Este una dintre axiomele indubitabile ale fizicii este că energia niciodată nu moare. Ea nu poate fi nici creată, nici distrusă.

    Continuare
  • Piramidă uriașă de cristal în Triunghiul Bermudelor

    Iar ca să sporească și mai mult misterul, în vârful uneia dintre piramide se află doua găuri mari, iar apa marii, la viteza semnificativă, intră prin cea de a doua gaură și astfel se formează un vortex gigant, acest lucru creând valuri mari și un fenomen de ceață pe suprafața mării. Astfel, s-ar putea explica multele și enigmaticele dispariții de aeronave și vase de navigație în zona Triunghiului Bermudelor.

    Continuare
  • Șoc: s-au născut primii copii modificați genetic

    O parte dintre copii au fost deja testați și cercetătorii au descoperit gene ce provin de la părinți diferiți. Scandalul a pornit de la oamenii de știință care se tem că această tehnică ar putea fi utilizată pentru a crea o nouă rasă de oameni, cu trăsături și caracteristici fizice și psihice superioare. Copiii s-au născut ca urmare a unor experimente realizate pe femei care nu puteau să conceapă.

    Continuare
  • Amprenta rugăciunilor sau calea către divinitate | Video

    O imagine impresionantă care a făcut înconjurul lumii! ”Este un miracol?” – s-au întrebat mulți. Nu este un miracol. Pur și simplu, un călugăr s-a rugat atât de mult încât conturul tălpilor sale s-au întipărit în podeaua de lemn a lăcașului de rugăciune din mânăstirea Tongren, din provincia Qinghai, China. Vestea s-a răspândit repede și ziariștii …

    Continuare
  • A reușit Thomas Edison să comunice cu morții?

    "Dacă personalitatea noastră supraviețuiește, atunci este strict logic și științific să se presupună că păstrează memoria, intelectul, și alte facultăți și cunoștințe pe care le dobândește pe acest pământ? Prin urmare, în cazul în care există personalitate, după ceea ce numim moarte, este rezonabil să se concluzioneze că cei care părăsesc acest pământ ar vrea să comunice cu cei de lângă care au plecat…

    Continuare
  • Varginha: extratereștri maronii cu ochi roșii | Video

    Conform descrierilor mai multor martori, creaturile care au invadat străzile micii localități aveau ochi mari, roșii, luminoși, fără pupile, piele uleioasă și întunecată (maro aprins). Unii au declarat ca au văzut niște vene ieșite în relief în zona gâtului. Din mai multe note a rezultat că aveau un corp foarte mic, de talia 90 cm - 1,10 m, trei excrescențe osoase mici ca niște cocoașe pe cap, picioare mari cu două degete, mâini cu trei degete, o gură mică și o limbă neagră, subțire.

    Continuare
  • Marea enigmă Tunguska gâdilată de un meteorit | Video

    "Cerul s-a rupt în două și a apărut foc deasupra pădurii. Ruptura din cer s-a lărgit și toată zona de nord a fost acoperită de foc. În acel moment a început să îmi fie atât de cald încât nu mai puteam suporta, ca și cum cămașa mi-ar fi luat foc. Am vrut să-mi smulg cămașa și să o arunc, dar cerul s-a închis la loc. S-a auzit un sunet puternic și am fost aruncat la pământ", a povestit...

    Continuare
  • De ce unii oameni văd aurele energetice?

    Câțiva cercetători și un vindecător cu puteri miraculoase și-au dat întâlnire într-un laborator spaniol pentru a descâlci nemaipomenitul ”dar” cu care natura îi înzestrează pe unii. Adică, până la urmă este vorba despre vrăjitori, șarlatani sau oameni sfinți? Un studiu recent a fost realizat de Oscar Iborra, Pastor Luis si Emilio Gomez Milano, din cadrul Departamentului de Psihologie Experimentala a Universității din Granada și publicat în revista ”Conștiință și cunoaștere”.

    Continuare
  • Jack Spintecătorul a fost, de fapt, o femeie | Video

    Cel mai temut asasin în serie, care a terorizat Londra secolului al XIX-lea, de-a lungul timpului a iscat numeroase teorii. Numele de Jack Spintecătorul se știe, este pseudonimul dat unui criminal anonim care a acționat în zona Whitechapel, din Londra, între sfârșitul lunii august și începutul lunii noiembrie 1888. Identitatea lui nu a fost descoperită, dar iscă încă multe controverse.

    Continuare
  • Thrive: unii au urcat într-o navă extraterestră |Video

    Este aproape o certitudine existența inteligenței extraterestre, care a reușit să stăpânească legile Universului, dincolo de ce se învață acum la MIT și CalTech, pentru a se putea transfera prin spațiu-timp, în timp real, prin vastitatea spațiului interstelar. Avem peste 4.000 de cazuri în care aceste obiecte au aterizat pe sol și au lăsat dovezi fizice. Avem peste 3.500 de cazuri de piloți. Avem sute de cazuri, inclusiv al unui investigator de vârf al FAA, John Callahan și ale altor numeroși operatori, ce au urmărit pe radar...

    Continuare
  • Enigma călcâiului extraterestru din Aiud | Video

    Poate fi un fragment dintr-un obiect extraterestru, poate fi o relicvă a unei civilizații dispărută sau distrusă din trecutul îndepărtat al pământului sau – poate fi un obiect pierdut de niște ființe avansate din punct de vedere tehnologic care au ajuns la o modalitate de a călători în timp. Alte teorii care circulă pe internet propune că obiectul ar putea proveni de la o aeronavă de mărime mică și că ar fi putut fi o una dintre tălpile de aterizare ale acestuia.

    Continuare
  • Cum poți ucide un agent secret fără să lași urme?

    Într-un apartament din centrul Londrei, politia a descoperit într-un sac, înghesuit într-o geantă de voiaj tip sport, trupul unui bărbat. Medicii legiști au stabilit că trupul aparține lui Gareth Williams, în vârstă de 30 de ani, agent al Serviciului Secret de Informații (MI6). Colegii au sesizat politia că Williams nu fusese văzut de circa două săptămâni și, conform caracterului său, nu avea un asemenea comportament, adică să lipsească nemotivat dintr-o agenție secretă.

    Continuare
  • Avion fantomă: a decolat în ‘46 și a aterizat în ’93

    50 de ani mai târziu avionul a aterizat pe aeroportul Bogota din Columbia. La bordul ei s-au găsit 36 de schelete și cești de cafea caldă lângă scrumiere cu țigări aprinse (marca - demult dispărută - Old Gold). Teoreticienii din sfera industriei conspirației vorbesc, unii despre o realitate pe care nu avem puterea să o vedem, alții despre sindromul ”marfan” și, nu în cele din urmă, glumeții pomenesc ceva despre o mamă a proștilor care e mereu gravidă din cauza extratereștrilor.

    Continuare
  • Sunetele apocalipsei sunt reale | Video

    Este muzică cosmică? Așa e sunetul veșniciei? Sunt întrebări fără răspunsuri formulate pe forumurile din întreaga lume. Dincolo de teoriile conspirației și de interpretările mistice, unii spun că sunetele ar putea avea cele mai logice explicații. Un geofizician de renume a declarat că "sunetele ciudate" sau "sunetele apocalipsei" (așa cum le place unora să le numească) sunt reale.

    Continuare
  • Întâlnire cu o extraterestră în Japonia | Video

    Mulți se întreabă cât de mult adevăr există în această poveste numită ”Utsuro Bune”? Conform unui documentar difuzat de History Channel, o pictură, realizată în Japonia, în perioada Edo, prezintă un eveniment ciudat care a avut loc pe 22 februarie 1803. În apropierea plajei Hara-yadori, de pe teritoriul lui Ogasawara Etchuu-no-kami, (tipul era un fel de lider feudal de-al lor), a naufragiat o barcă de formă rotundă.

    Continuare
  • Epopeea lui Ghilgameș

    ”Epopeea lui Ghilgameș” este fără îndoială capodopera literaturii orientului antic și nu numai. Titlul inițial al operei însemna "acela care a zărit prăpastia" (Sha naqba imuru) sau "acela care a învins toți regii" (Shutur eli sharri). Cea mai cuprinzătoare versiune a eposului are în componență 12 tăblițe de lut păstrate în faimoasa bibliotecă a regelui asirian Assurbanipal, la Ninive. Este povestea regelui sumerian al Urukului, prototip al războinicului-erou, este probabil primul epos al omenirii.

    Continuare

duminică, 30 iunie 2013

Misteriosul ”manuscris Voynich” la o nouă descifrare


Enigmaticul manuscris a intrat din nou în studii de decodificare. După o primă tentativă reușită (vezi » aici) de dezlegare a misterului ce se ascunde sub ciudate simboluri, Marcelo Montemurro, un fizician de la Universitatea din Manchester, Marea Britanie a petrecut mulți ani pentru a analiza tiparele lingvistice. El susține că a dezlegat misterul manuscrisului. Despre ”Manuscrisul Voynich” se știe că a creat nenumărate dispute și controverse în rândul criptografilor și al lingviștilor de pretutindeni încă de la apariția ei, la începutul anilor 1400. Dar cartea a dispărut în mod misterios din circulație până în anul 1912, când un dealer de carte veche numit Wilfrid Voynich a redescoperit-o.

sâmbătă, 29 iunie 2013

Peru: 63 de femei mumificate de cel puțin 1300 de ani


Într-un uriaș mormânt regal, descoperit în urmă cu câteva luni într-o piramidă de la El Castillo de Chouarmi, aflat la 300 de kilometri nord de Lima, cercetătorii au găsit monede de aur, obiecte de ceramică și mumiile a 63 de femei, care au o vechime de cel puțin 1300 de ani. Mormântul oferă o serie de informații valoroase despre enigmaticul imperiu Wari care a controlat teritoriile din Anzi cu mult timp înainte de succesorii săi, mult mai cunoscuții incași.

vineri, 28 iunie 2013

Fata care plânge cu lacrimi de sânge » Foto


Medicii sunt intrigați: se luptă să învingă o afecțiune rară. O tânără de 20 de ani, pe nume Yaritza Oliva, din Purranque, Chile, s-a prezentat la un control medical acuzând că are probleme cu ochii și că plânge cu lacrimi de sânge în fiecare zi. La începutul lunii iunie 2013, a descoperit cu stupoare că din ochi, de mai multe ori pe zi, i se preling mici picături roșiatice. Medicii oftalmologi nu au reușit să o diagnosticheze exact şi i-au prescris un simplu tratament cu picături, menit să-i amelioreze simptomele. Ea a spus că durerea este "de nedescris".

joi, 27 iunie 2013

Evanghelia după Toma


Evanghelia după Toma a fost scrisă în prima jumătate a secolului al II-lea. A fost descoperită în 1946 la Nag-Hamadi (Egiptul de sus, aproape de Luxor). Evanghelia lui Toma, considerată de majoritatea cercetătorilor de origine gnostică, este compusă din 114 de rostiri înțelepte (logia), regăsite parțial în Evangheliile canonice, în Faptele Apostolilor și în unele Epistole. Deoarece textul cu 114 rostiri este o copie a unei traduceri copte, există presupunerea că scrierea ar fi anterioară secolului al II-lea, dar după specialiștii americani nu este mai veche decât textele canonice. Conținut Evanghelia după Toma a fost compilată prima oară în jurul anului 150 și reprezintă o colecție de 114 pretinse vorbe ale lui Iisus (agrafe).

miercuri, 26 iunie 2013

Magicianul Dynamo a levitat lângă un autobuz »Video


A impresionat milioane de internauți în 2011 când a mers pe apă, traversând râul Tamisa. Acum magicianul Dynamo a venit cu o nouă magie incredibilă: a levitat pe străzile Londrei, sprijinindu-se cu o mână de un autobuz. Cum a făcut-o? Mister! Dynamo şi-a câştigat locul între iluzioniştii lumii după ce l-a făcut pe actorul Matt Lucas să leviteze şi a transformat bilete de loterie în bani chiar sub ochii cântăreţului Robbie Williams.

marți, 25 iunie 2013

Mister: o statuie egipteană se rotește singură »Video


O statuie egipteană, veche de  4.000 de ani, expusă în muzeul Manchester, face o bizară mișcare de rotație, deși se află închisă într-o casetă de sticlă, în condiții stricte de securitate. Complet contrariați, pentru a elucida misterul, responsabilii muzeului au instalat un aparat pentru a face la fiecare minut o fotografie a statuii timp de o săptămână. Rezultatul a fost înfricoșător, filmul arată o rotire cu 180 de grade a statuii. Dar, de aici, s-au ridicat alte întrebări: de ce această rotație bizară are loc numai ziua? De ce nu se mișcă și în timpul nopții?

luni, 24 iunie 2013

Plimbare prin creierul unei femei moarte » Video


7.400 de felii individuale din creierul unei femei decedate, de 65 de ani, însumând cam 80 de miliarde de neuroni, reprezintă ceea ce se numește o hartă tridimensională a creierului uman. După o muncă laborioasă care a durat zece ani, specialiștii în neurologie din Germania și Canada au creat ceea ce poartă numele de „BigBrain“, adică un atlas de înaltă rezoluție al creierului uman în care sunt cuprinse cele mai multe detalii despre această parte a corpului.

duminică, 23 iunie 2013

Copil chinez cu coadă de zece centimetri » Video


Un băiețel de șapte luni, din China, pe nume Xiao Wei, s-a născut cu o coadă care crește pe zi ce trece. Panicată, mama copilului a cerut ajutorul medicilor, dar au refuzat-o spunându-i că nu este posibil, cel puțin în acest moment. ”Nu este așa de ușor de tăiat această coadă, deoarece va crește din nou. E nevoie de o intervenție la măduva spinării pentru a opri reapariția cozii. Excrescența este bine dezvoltată şi măsoară aproape zece centimetri. Dacă o tăiem acum, ea va crește din nou. 

sâmbătă, 22 iunie 2013

Ciuperca ”Cordyceps” - controlează mintea insectelor


Un atac înspăimântător: ciuperca ”cordyceps”, considerată criminală de către specialiști  - invadează corpul insectelor, cum ar fi furnici, păianjeni și omizi - și le transformă în ”zombi”. Ciuperca infectează creierul gazdei, modificându-i comportamentul. După infecție, insecta este dezorientată și este ghidată să urce pe o plantă înaltă. Când a atins o poziție înaltă insecta moare agățată de planta respectivă.

vineri, 21 iunie 2013

Misterul pietrelor mișcătoare din Death Valley


Este cunoscut în întreaga lume ca locul în care pietrele se plimbă singure. Misterioasa mișcare i-a nedumerit pe oamenii de știință timp de decenii. Dar acum se pare că un geolog găsit răspunsul. Profesorul Ralph Lorenz, de la NASA, ne invită la o plimbare printre pietrele mișcătoare, pe fundul lacului secat ”Racetracker Player”, din celebra Death Valley, din California. Se cunoaște faptul că în această zonă, pietrele par să se deplaseze singure, lăsând dâre lungi pe sol. Unele dintre ele au o greutate de peste 300 de kg, iar urmele lăsate au și lungimi de aproape 200 de metri.

joi, 20 iunie 2013

”Fotosinteză”: oameni care se hrănesc cu lumină


De ce fel de hrană are nevoie corpul uman pentru a supraviețui? De-a lungul timpului diverse persoane au experimentat fel de fel de metode menite demonstreze că oamenii pot trăi apelând la altfel de ”hrană”. Sunt multe asemenea cazuri în lume, dar unele pur și stau sub puterea anonimatului. O femeie din Seattle, cu numele de Navenna Shine, în vârstă de 65 de ani, își folosește propriul corp pentru experiment. Femeia a declarat că nu a mai mâncat în ultimele două luni, dorind să exploreze un concept potrivit căruia mâncarea nu este necesară şi razele soarelui pot oferi toate substanțele de care corpul are nevoie.

miercuri, 19 iunie 2013

Mahendraparvata: pierdut în jungla cambodgiană


Este un pic trist și înfricoșător să te gândești la modul cum mari orașe antice au dispărut pur și simplu de pe scena istoriei. Ființe, construcții, artă, matematică, literatură etc s-au făcut brusc nevăzute fiind acoperite de pământ, de junglă sau de ape, consecință a unor catastrofe, războaie, foamete sau boli. Pur și simplu acum, după mii de ani, cu ajutorul tehnologiei laser, este de-a dreptul fascinant să vezi câte un oraș antic cum este adus la suprafață de către arheologi. Oare ce putem învăța din aceste experiențe?

marți, 18 iunie 2013

Ultimul dans al unei judecătoare goale


Cum e să vezi o judecătoare goală, gata să aplice legea? Iată, noi, internauții, avem parte și de un asemenea spectacol rar. La sfârșitul lunii mai 2013, câteva fotografii ciudate au ajuns pe internet și au creat un mare scandal. Imaginile ”prezintă” o persoană – dintre cele care aplică legea - complet dezbrăcată care s-a așezat pe pervazul ferestrei la pe birou și a început să studieze un dosar, pregătindu-se probabil pentru vreun proces.

luni, 17 iunie 2013

Adevărul despre moartea lui Yuri Gagarin


Yuri Gagarin a făcut istorie atunci când, la vârsta de doar 27 de ani, a devenit primul om care a călătorit în spațiu. Pe 12 aprilie 1961 el a atins o altitudine de aproximativ 327 de kilometri. Zborul a durat 108 minute, iar viteza de deplasare a navetei a fost de 27.400 km/h. După ce a reintrat în atmosferă, Gagarin s-a parașutat, când se afla la o altitudine de șapte kilometri, deoarece nu ar fi supraviețuit impactului dur cu care a aterizat capsula spațială. El a demonstrat că omul poate supraviețui condițiilor dificile ale decolării si aterizării unei navete, dar și lipsei gravitației. A fost una dintre cele mai durabile victorii din Războiul Rece ale Uniunii Sovietice.

duminică, 16 iunie 2013

Bază extraterestră sau un OZN prăbușit? » Video


Imagini foarte interesante descoperite cu ajutorul lui Google Earth în Antarctica. Cineva a avut marea răbdare să răscolească continentul înghețat și să găsească intrările spre niște peșteri. Sau sunt două posibile căi de acces spre o bază extraterestră? În videoclipul de mai jos e şi un obiect uriaș, în formă de farfurie, îngropat în gheață.

sâmbătă, 15 iunie 2013

Copilul Africii: prietenă cu elefanții și cu tigrii


Imagini magice, incredibile, care puse una lângă alta clădesc un destin: zece ani din viața unui fetițe. Este vorba despre cazul unei copile care a trăit în Africa printre boșimani și animalele sălbatice. S-a împrietenit cu elefanți, maimuțe, șerpi, tigri, struți și cu suricatele, dar a învățată să folosească și arcul și săgeata. E o secvență fascinantă de viață care a făcut înconjurul lumii. Această poveste a început după ce părinții ei, Sylvie Robert și Alain Degri, originari din Franţa, fotografi profesioniști, s-au mutat în Namibia ca să realizeze câteva documentare, pentru Discovery Channel, despre viața sălbatică.

vineri, 14 iunie 2013

China: extraterestru prins într-o capcană de iepuri


Polițiștii chinezi investighează un caz mai puțin obișnuit: un presupus extraterestru congelat. Corpul ciudat a fost descoperit în congelatorul unui chinez pe nume Lee Kai. El a susținut că pe 9 martie 2013 a văzut o formațiune de OZN-uri pe cerul nopții de-a lungul Fluviului Galben din Binzhou, provincia Shangdong. Apoi a descoperit acea creatură prinsă într-o capcană electrică pentru iepuri. În câteva ore micro-blogurile din întreaga Chină au început să freamăte frenetic prezentând enigmaticul caz.

joi, 13 iunie 2013

Serviciile secrete ne spionează pe toți


O declarație șocantă a unui fost agent secret a aruncat jar sub fundul oficialilor americani. După ce a dezvăluit presei anumite amănunte secrete privind activitatea serviciilor de informații, Edward Snowden, în vârstă de 29 de ani, de teama represaliilor, a fugit în Hong Kong. Fostul lucrător NSA este acum cel mai căutat om din America, după declanșarea celui mai mare scandal din istoria Statelor Unite. Oficialii americani vor cu disperare să-l extrădeze din Hong Kong pe neînfricatul trădător ca să-l poată judeca pentru scurgeri de informații clasificate.

miercuri, 12 iunie 2013

Secretul râurilor de mercur de sub piramida Qin


Unul dintre cele mai mari mistere arheologice se află în complexul piramidal și mormântul primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang. Trupul împăratului e într-o într-o piramidă din pământ, cu înălțimea de 76 de metri, înconjurată de două ziduri. La circa un kilometru distanță de cele doua ziduri se află patru cavități unde stau de strajă peste 8.000 de războinici de teracotă. Armata de teracotă reprezintă una dintre descoperirile arheologice cele mai importante din secolul al XX-lea. Ea a fost găsită din întâmplare, în 1974, de câțiva săteni care săpau un puț în apropiere de necropola lui Qin Shi Huang, și care s-au prăbușit într-un vechi tunel.

marți, 11 iunie 2013

Un papagal i-a golit cardul stăpânului


luni, 10 iunie 2013

Cum poți să ascunzi o armă » Galerie foto


Aceste fotografii fascinante oferă o perspectivă rară a unei colecții, începută în 1933, care acumulează 80 de ani de muncă a FBI-lui. Laboratorul din Quantico, Virginia, găzduiește aproximativ 7000 de arme de diferite modele. Sunt rafturi nesfârșite de unelte de foc care au oferit diverse puncte de referință examinatorilor pentru a sprijini anchetele penale. Printre aceste piese rare de colecție se găsește și pistolul de calibru 45 al celebrului spărgător de bănci, din 1911, John Dillinger.

duminică, 9 iunie 2013

O floare sexy cu ”buze fierbinți”


Aceste buze roșii, tentante, apetisante și sexy, aparțin unei plante cu numele științific ”Psychotria Elata”. În termeni populari ea se mai numește și ”Hooker Lips” sau ”Hot Lips” (floarea sărutului, în traducere populară: buze fierbinți, buzele curvei sau prostituatei), și se caracterizează prin faptul că în momentul când înflorește, floarea ia forma buzelor de femeie. Un aspect ciudat, având culori luminoase ca purpura despre care mulți localnici spun că e gata să primească un prim sărut exotic.

sâmbătă, 8 iunie 2013

Vadoma: tribul cu picioare de extraterestru » Video


Sunt cei mai ciudați oameni din lume. Ei se mai numesc și ”oamenii struți” deoarece membrii acestui trib, numit ”Doma”, au numai două degete la picioare. Oare să fie vorba despre o anomalie genetică!? Mulți dintre internauți au comentat despre faptul că aici au coborât extratereștrii și au umblat la resorturile ADN-ului uman. Cercetătorii însă sunt de altă părere. Bizareria constă în faptul că acestor oameni le lipsesc cele trei degete mijlocii de la picioare. Celelalte două degete rămase s-au dezvoltat atât de mult încât au schimbat aspectul picioarelor, având acum forma ”V”, ca la struț.

vineri, 7 iunie 2013

Hristos face minuni pe misteriosul deal al crucilor


”Dealul Crucilor” este un loc ciudat, înspăimântător, un sanctuar pentru pelerinaj care, parcă, nu aparține acestei lumi. Mii de suflete din toată lumea sosesc aici pentru a venera acest ”altar” al morții. Dealul mustește de simboluri ale morții, sunt peste 200.000 de cruci de lemn, metal sau ciment, de diferite mărimi, așezate la înălțimi, aduse acolo de pelerini de-a lungul timpului. Au apărut chiar și sculpturi ale sfinților, statui ale Fecioarei Maria și mii de rozarii mici. Acest loc de pelerinaj se află la 12 km de nordul orașului industrial Siauliai, din Lituania, şi este recunoscut de către statul lituanian ca loc de pelerinaj creștin.

joi, 6 iunie 2013

Caz unic: nou-născut fotografiat în sacul amniotic


Minune mare: un nou născut, aflat încă în placentă, era cât pe ce să-i producă un atac de cord medicului care l-a ajutat să vină pe lume. ”E un caz foarte rar. Era cât pe ce să mă lase fără suflare. În timpul operației de cezariană am scos bebelușul din burta mamei sale fără însă ca sacul amniotic să se rupă. Copilul nici măcar nu a realizat că s-a născut. Pentru el era ca şi cum s-ar fi aflat încă în uter”, a explicat medicul grec Aris Tsigris.

miercuri, 5 iunie 2013

Proces misterios de auto-mumificare al unui călugăr


Un miracol această puterea a gândului. Un călugăr a reușit să se auto-mumifice. Siturile rusești prezintă acest caz drept o mare minune. Se fac deja presupuneri de implicarea entităților extraterestre. Dar să nu exagerăm! Această poveste își are începuturile prin anii douăzeci în localitatea Khukhe-Zurkhen, din Rusia. Un caz misterios, extrem de controversat, care a atras mulți oameni de știință și mii de credincioși din toată lumea.

marți, 4 iunie 2013

De ce lacul Roopkund este plin de schelete?


Un mister care dăinuie din preajma celui de-al doilea război mondial. În 1942, la o altitudine de aproape cinci mii de metri, în Himalaya, un pădurar britanic a făcut o descoperire tulburătoare. Într-o zonă nelocuită, numită Roopkund, din India, drumețul a dat peste un lac înghețat în jurul căruia se aflau răspândite sute de schelete umane. Având în vedere că descoperirea a fost făcută în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, s-a emis ipoteza că scheletele ar putea aparține unor soldați japonezi, care ar fi murit în timp ce încercau să treacă nedetectați prin India.

luni, 3 iunie 2013

Michael Douglas: cancer din cauza sexului oral


În urmă trei ani, actorul Michael Douglas a fost diagnosticat cu cancer esofagian, iar un an mai târziu a anunțat că tumoarea îi dispăruse și se considera vindecat. Odată trecut prin acest moment, actorul nu s-a ferit să vorbească deschis despre afecțiunea de care a suferit. Într-un interviu acordat ziarului ”The Guardian”, el a declarat că, din câte se pare, cancerul esofagian, cu care a fost diagnosticat în 2010, ar fi fost provocat de sexul oral. Vedeta în vârstă de 68 de ani a explicat că nici fumatul şi nici consumul de alcool nu au fost cauzele apariției bolii.

duminică, 2 iunie 2013

Ilustrații rare: nașterea în antichitate


Din cele mai vechi timpuri nașterea a fost un proces extrem de periculos, atât pentru mamă cât și pentru nou-născut. Mortalitatea infantilă a fost ridicată, dar numeroase au fost și situațiile tragice când mama și-a pierdut viața în timpul nașterii. Desigur, de-a lungul timpului evoluția treptată a cunoștințelor medicale i-a ajutat pe oameni într-o anumită măsură în acest proces sensibil. De la scriitorii antici ne-au fost transmise multe studii cu temă ginecologică. Amintim de Hipocrate, (cca. 460 î.Hr.), cel mai vestit medic al Greciei antice, considerat părintele medicinei.

sâmbătă, 1 iunie 2013

Misterul lacului care a ucis 1700 de oameni » Video


Numele real al ucigașului natural este ”Nyos”. El și-a câștigat un trist renume după tragicul eveniment derulat în noaptea de 21 august 1986, moment când a fost numit ”Lacul ucigaș”. Din nefericire, tragica poveste a aprins imaginația amatorilor de ”turism negru” iar lacul a devenit ținta a numeroși turiști din toate colțurile lumii. Lacul ”Nyos” se află într-o zonă izolată din nord-vestul junglei Camerunului, într-un crater vulcanic. Nu este foarte mare ca suprafață: aproximativ 1.5/1 km, dar este foarte adânc: 204 metri.