Deschideri şi intrări ascunse spre tărâmuri subterane, tuneluri misterioase care te conduc spre regiuni interzise, situate în interiorul Pământului, au fost găsite în multe zone ale lumii. De mii de ani multe civilizaţii ne-au lăsat moștenire legende, mituri și povești incredibile despre tuneluri și peșteri locuite de o rasă misterioasă de fiinţe inteligente. Multe documente sugerează că o anumită civilizație subterană a ajuns la niveluri avansate de ştiinţă. Cine este aceasta şi care este rolul ei pe această planetă?
Teoria reţelei de tuneluri antice, care înfăşoară aproape întregul globul, s-a născut datorită unui eveniment misterios care s-a consumat în 2003, în apropiere de orașul Solnechnogorsk, pe lacul, denumit sugestiv Bezdonnye (fără fund), din Rusia. Lacul apare menționat si în scrierile poetului rus Alexandr Blok, în care un pădurar din zonă îi spune o legendă despre apariția misterioasă a lacului care este legat prin canale tainice cu marile oceane ale planetei. Legenda mai spune că în timpuri străvechi, pe malurile lui, de-a lungul anilor, s-au făcut descoperiri misterioase ale unor epave de mult dispărute în vâltoarea oceanelor. Într-una dintre zile un conducător auto local a văzut plutind pe lacul respectiv o vestă de salvare. Judecând după eticheta de identificare, vesta aparținuse marinarului american Sema Belovsky, care servise pe distrugătorul "Cowell", al forţelor navale ale SUA, în 12 octombrie 2000.
Distrugătorul, la acea dată, a fost aruncat în aer de către terorişti. Tragedia a avut loc în portul Aden, Yemen. În explozie și-au pierdut viața patru marinari, printre care și Sema Belovsky care a și fost dat dispărut. Conform analizelor s-a constatat că vesta de salvare aparţinuse într-adevăr lui Sema Belovsky. Dar aici se pune întrebarea fenomenală: cum a putut să călătorească o vestă de salvare, în linie dreaptă, aproape trei ani, aproximativ 4000 de kilometri, din portul Aden până în adâncurile lacului din Rusia? De aici a plecat ideea existenței unui tunel ce leagă oceanul Indian de Rusia. Și cum această ideea prinsese mai de mult timp contur pe baza a zecilor de tuneluri antice descoperite în lume, problema a început să pară credibilă. Dar cine a creat aceste legături subterane, când şi în ce scop, rămâne o poveste de mister. Conform cercetătorilor au o vechime de 30 de milioane de ani. Și nu o dată mulți speologi, mineri s-au ingineri constructori au atras atenţia asupra existenţei în paralel cu peșterile naturale, ale liniilor de metrou sau ale galeriilor miniere, a unor cavităţi subterane ciudate, create de civilizaţiile antice. Și nu sunt simple tuneluri.
Au fost descoperite, de exemplu, săli uriaşe subterane, ale căror pereți au fost creați și capitonați printr-o tehnologie necunoscută. Acești pereţii aproape că ascund complet procesele secundare naturale: stalactite, stalagmite, fisuri. Interesant e că la începutul acestui secol, a crescut considerabil frecvenţa descoperirilor de fragmente ale acestor "treceri", în diferite părţi ale planetei noastre. Conform unor arheologi, tunelurile au fost construite pentru a-i proteja pe ”antici” de un asteroid sau de o calamitate. Dar ce fel pe ”antici” trăiau acum 30 de milioane de ani? Acei ”antici” aveau cunoștințe avansate de inginerie geologică, care puteau să calculeze sau să anticipeze anumite procese naturale de transformare a scoarţei pământului şi a cavităţilor subterane care apar în de-a lungul timpului. ”Anticii” cunoșteau tehnica de supraviețuire și de muncă în subteran. Tunelurile au o direcție clară. Cine i-a ghidat să mențină această direcție? Extratereștrii sau sateliții?
Pereții au avut parte de un tratament special, probabil împotriva umezelii și a altor acțiuni care apar în asemenea direcție, pentru conservare, prin metode si tehnologii necunoscute în ziua de azi. Toate acestea sunt deocamdată inaccesibile pentru a înţelegerea umană. Peșterile - și mai nou tunelurile antice - au fost dintotdeauna un subiect care a atras atât atenția oamenilor de știință, cât și a celor pasionați de mistere. În străfundurile planetei se ascund enigme de nepătruns. Pe aceasta temă s-au iscat controverse, au fost scrise o mulțime de cărți și au fost realizate sute de filme de aventuri. Cert este că acestea există peste tot în lume, fie că vorbim despre galeriile antice descoperite sub Rusia, Germania, Ierusalim, Anglia, despre tunelurile de sub marile piramide din Egipt, sau de canalele subterane săpate pe sub Mexic. Arheologii și oamenii de știință și-au pus tot mai des întrebarea dacă nu cumva aceste rețele subterane au fost cândva conectate între ele.
Lungimea lor nu a putut fi determinată, pierzându-se într-un nesfârșit labirint spre centrul pământului. De asemenea, nimeni nu a putut confirma faptul ca ele au fost construite în aceeași perioadă. Peninsula Crimeea este străpunsă de o rețea complexă de tuneluri, parte dintre ele plecând din Peștera de Marmură sau Poarta de Aur, una dintre cele mai populare cavități din lume. Numele vine ca urmare a faptului că are formațiuni din marmură de calcar. Într-un top al speologilor, este pe locul cinci ca frumusețe și complexitate. Este situată în muntele Chatyr Doug, la o altitudine de 920 de metri deasupra nivelului mării. După coborârea în peşteră vizitatori sunt întâmpinaţi de o sală imensă, în formă de tub, de aproximativ 100 de metri lungime și 28 de metri înălțime. Peștera are patru cavități, jumătate dintre ele umplute cu blocuri de piatră, prăbuşite din cauza cutremurelor și alunecărilor de pământ.
Din acest ”tub” se desprinde un imens ”coridor” (nenatural) care pur și simplu îți sufocă sufletul prin mulțimea păduri de stalactite şi stalagmite. E o experienţă fascinantă. Zeci de "candelabre" atârnă de tavanul acoperit cu ”flori de corralite” unele dintre ele ajung aproape de podea. Dar puţini oameni acordă atenţie faptului că iniţial a fost un tunel cu pereţi perfect netezi, prelucrați la temperaturi înalte, având o căptușeală specială. Sunt bine conservați şi nu au urme de eroziune sau cavităţi carstice. Această cavitate duce la aproximativ un kilometru de nivelul Mării Negre și se presupune este un fragment dintr-un tunel mai vechi. Având în vedere că bazinul Mării Negre a fost format la sfârşitul erei Eocen (peste 30 de milioane de ani în urmă), ca urmare a căderii unui asteroid care ea distrus creasta principală a Munţilor Crimeii. Se presupune că Peștera de Marmură este un fragment dintr-un tunel vechi, partea principală care făcea legătura cu altă zonă a lumii se afla în porțiunea de munte distrusă de asteroid.
Și tot în Caucaz, în defileul sub Gelendzhik, din timpuri antice a fost descoperită o mină, săpată vertical, cu un diametru de aproximativ cinci metri, și o adâncime de 100 m. Caracteristic acestei mine sunt pereții netezi, care arată de parcă ar fi topiți. Oamenii de știință au ajuns la concluzia ca șlefuirea pereților a fost făcută sub efecte termice și mecanice, care au creat un strat extrem de rezistent cu grosimea 1-1,5 mm. Cu ajutorul tehnologiei moderne crearea unei astfel de structuri este imposibilă. În plus, mina este puternic radioactivă. Dar speologi din Crimeea au găsit o cavitate mare în partea de sus a muntelui Ai-Petri şi tuneluri vechi care conectează peninsula Crimeea cu Caucaz. În timpul unei expediții, ufologii din Caucaz au stabilit că, sub creasta Uvarov, vizavi de muntele Arus, există tuneluri vaste, dintre care unul duce spre peninsula Crimeea prin orașul Krasnodar, Eisk, Rostov-pe-Don, ajungând pana în regiunea Volga.
În timpul expediţiei din regiunea Krasnodar, a fost înregistrată o ramură de ramura care se îndreptată spre Marea Caspică. Membrii expediției nu au reuşit să ofere un raport mai detaliat. În Rusia există un lanț de dealuri, cunoscut sub numele de Medveditki, situat 15-18 de kilometri de oraşul Zhirnovka a regiunii Volgograd, a fost studiat în detaliu de organizația "Kosmopoisk" începând cu anul 1997. Este considerată una dintre principalele zone anormale din Rusia. Este un loc unde motorul mașinii se îneacă, frânele pot ceda brusc și ceasul merge înapoi. Martorii vorbesc despre apariția unei perdele ceaţă argintie care lasă arsuri pe piele. Aici a fost depistată și cartografiată o rețea extinsă de tuneluri, cercetată pe o distanță de zeci de kilometri. Aceste pasaje subterane au un diametru de la șapte până la 20 de metri și, pe măsură ce se apropie de creasta muntelui, se lărgesc tot mai mult, ajungând până la 120 de metri, transformându-se sub munte într-o sală imensă.
De aici, se ramifică alte trei tuneluri în diferite unghiuri. La începutul anilor '50, la propunerea lui V.I. Stalin, a fost emis un decret secret al Consiliului de miniștri al URSS, referitor la construirea unui tunel pe sub Strâmtoarea Tatara, care desparte Rusia continentală de insula Sahalin și care leagă Marea Ohotsk, la nord, cu Marea Japoniei, la sud. În condițiile declanșării războiului rece, pentru a contracara pericolul bazelor militare americane instalate in Japonia, Stalin a ordonat construirea unui pasaj subteran, prevăzut cu cale ferată, între insula Sahalin și Rusia. Dar in 1953, conducătorul suprem moare și proiectul este abandonat. După destrămarea imperiului sovietic, planul strict secret a fost dat publicității. Specialiștii care lucraseră ani de zile în acest tunel, au făcut dezvăluiri senzaționale. Ei au mărturisit că, de fapt, tunelul fusese săpat din timpuri imemoriale, posibil de către o altă civilizație, și că proiectanții ruși îl descoperiseră întâmplător. Tunelul fusese trasat si construit ținând cont de geologia dificilă a solului de sub fundul apelor.
Pereții săi erau foarte netezi, acoperiți cu un material care semăna a lava vulcanică. Toți cercetătorii ruși au fost de acord că materialul respectiv nu era unul creat de natură. În urma unui studiu aprofundat, s-a ajuns la concluzia ca asupra pereților se acționase simultan termic și mecanic, iar rezultatul fusese această crustă, cu o grosime de 1,5 mm, deosebit de rezistentă. Conform afirmațiilor cercetătorilor, nici o tehnologie modernă nu ar putea realiza o asemenea lucrare. Totodată au amintit despre găsirea unor obiecte stranii în tunel, a unor mecanisme de neînțeles, instrumente și echipamente necunoscute, și chiar despre fosilele unor animale neidentificate. Imediat după abandonarea acestui gigantic și ambițios proiect, serviciile secrete sovietice au preluat toate aceste valoroase artefacte, care în decursul deceniilor "s-au pierdut".
Dar nu numai Rusia dispune de asemenea rețele subterane. Au fost raportate tuneluri identice și în Polonia şi Slovacia. În regiunea montană Beskid de exemplu un pădurar a povestit că, în anii '60 , el şi tatăl său în timp ce traversau o creastă au observat ceva suspect. Acolo, la o altitudinea de 600 de metri, au scos o piatră proeminentă. S-a dovedit că piatra ascundea de fapt intrarea într-un tunel. Spațiul este atât de mare încât se poate intra cu uşurinţă, nu doar un cal şi căruţă, ci cu un întreg lanț de căruțe. Cavitatea este ovală și pereţii, foarte netezi, par de sticlă. După ce au traversat un culoar, tatăl şi fiul au intrat într-o cameră ciudată, care dădea în mai multe tuneluri de diferite forme, în secţiune transversală (triunghiulare şi rotunde). Din declarațiile cercetătorilor reiese faptul că din aceste tuneluri enigmatice se poate ajunge în diferite puncte ale planetei: Germania, Anglia şi chiar America. Rămâne un mister, de către cine şi în ce scop au fost construite aceste tuneluri.
Dar este clar că respectiva civilizație, care popula planeta noastră cu milioane de ani în urmă, şi, eventual, ascunsă în măruntaiele pământului, a avut o cunoaştere profundă. Parte dintre geologi aproximează că tunelurile au o vechime de la 50.000 până la 30.000.000 de ani. Și se pare că doar un procent de aproximativ 2% a fost studiat, restul de 98% rămâne un mister. Doar poate să se facă o cartografiere cu ajutorul unor sateliți, dar costurile ar fi imense. În Germania şi Austria, au fost explorate mai mult de 1000 de un astfel de tuneluri, arheologii declarând că acesta e un procent de doar 11% dintr-un total aproximat în 1687. Dimensiunile lor variază. Unele tuneluri au o lungime de 25 de metri, în timp ce altele depăşesc 100 de metri. În unele tuneluri au fost găsite uşi cu încuietori. Oare la ce a folosit un tunel care începe din Italia, trece pe sub Austria, Germania, Rusia şi ajunge undeva în deşertul Gobi, din Mongolia?
Aceste enigmatice rețele încep de la o adâncime de 40 de metri și ajung chiar și la 450 de metri. Și peste tot cam același model de pereți netezi ca sticla. Exact cum cineva ar fi folosit o armă de fuziune să topească granitul. Există o reţea de tuneluri și sub România. O aproximare efectuată de către un profesor ieșean, se presupune că acestea se află la patru, cinci kilometri adâncime sub pământ. Sunt specialiști în paranormal care au vizualizat asemenea enigmatice spații subpământene construite de entități mult mai avansate decât noi. Conform hărţilor profesorului, un asemenea tunel misterios, aflat la o adâncime de 1.500 m sub pământ, leagă Munţii Retezat (Sargesia) de Bucegi (Buşteni), Ceahlău (Sucidava) şi Satu Mare. În vara anului 2007, dl profesor Bursuc a efectuat cercetări în Masivul Godeanu, la vest de Mânăstirea Tismana, unde a găsit alte construcţii subpământene.
Existenţa acestor tipuri de tuneluri a fost confirmată și pe teritoriul american. Geologii au declarat că multe dintre experimentele nucleare efectuate de-a lungul timpului eu scos l-a iveală o vastă rețea de tuneluri (chiar și piramide subpământene, exemplul ar fi Alaska) care încep din Canada și fac legătura cu Mexic. În 1965, cercetătorul Juan Moricz a descoperit o vastă rețea de tuneluri vechi în provincia ecuadoriană Morona-Santiag. Au fost estimate că se întind pe mii de kilometri. Omul de știință a atras atenția că: ”Rețele nu sunt rezultatul unor procese naturale. Dacă ar fi fost rezultatul unor procese naturale, nu aș fi descoperit deschideri atent tăiate pentru uşi!”(shockancient)
Cele mai citite articole
|
|
Tweet |
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu