• Ultimul discurs: Kennedy a vorbit despre o infailibilă ”mașină secretă” umană » Video

    ”John F. Kennedy a fost redus la tăcere la scurt timp după ce, în ultimul său discurs, a avertizat cu privire la anumite societăți secrete care conduc lumea. În acest context a amintit și despre scopul mizerabil ale acestora: de a crea o «Nouă Ordine Mondială»”, sunt de părere teoreticienii conspirației. "Pentru noi, este opusul. În jurul lumii a fost țesută o «caracatiță vampirică »»

    Continuare
  • Tibet: morții sunt dați de pomană vulturilor » Video

    În tradiția budistă tibetană ”corpul fizic este doar un vas gol după moarte, iar cerul un loc unde sufletul sau spiritul așteaptă procesul de reîncarnare, urmat apoi de renaștere”. Mulți dintre budiști aderă la ”vajrayana”, o orientare religioasă care predă știința transmigrației și care înseamnă „Calea de Diamant”. Se referă la logica învățăturii, care se presupune că nu poate fi »»

    Continuare
  • Antarctica: un chirurg s-a auto-operat de apendicită

    Realitatea se pare că răstoarnă de multe ori logica. Aflat la capătul lumii, prizonier al ghețarilor veșnici, un tânăr chirurg, pe nume Leonid Rogozov, în vârstă de 27 de ani, și-a făcut o anestezie locală, injectându-și mai multe doze de procaină, apoi a acționat cu bisturiul asupra zonei apendicitei. »»

    Continuare
  • “Există viață după moarte” » » Video ro

    Este foarte ușor să fii ateu când ai succes în viață, dar este foarte greu să fii ateu când ești pe patul morții. Sunt oameni care spun că au văzut o lumină. Sunt oameni care spun că au plutit deasupra patului. Sunt oameni care spun că au simțit căldură și dragoste. În fiecare zi oameni ca tine şi ca mine își trăiesc »»

    Continuare
  • Povestea fetiței răpite care a trăit printre maimuțe

    O existență spectaculoasă: o copilă britanică a fost răpită, apoi abandonată în junglă și crescută de o colonie de maimuțe capucin. Dar, după cinci ani, a fost găsită de niște vânători și dată la schimb, pe un papagal, într-un bordel. A scăpat neviolată, dar a fost bătută în mod frecvent. A fugit și a trăit pe...

    Continuare
  • Exorcism: adevărul în cazul Anneliese Michel | Video

    Vocile terifiante ale demonilor îi spuneau că e blestemată şi că o să ardă în iad. Depresia a copleșit-o curând, iar gândurile de suicid o asaltau tot mai des. Abia în 1973 părinții ei au luat și posibilitatea că fiica lor e posibil să fie sub controlul diavolului. Anneliese nu se putea apropia de altar, sub pretextul că „pământul îi ardea sub picioare”...

    Continuare
  • Amintiri din altă lume: ”Am vorbit cu Dumnezeu”

    Flavio i-a povestit tatălui său ca ”atunci când a apărut îngerul uitării și a încercat să mă atingă, mi-am întors capul într-o parte. Aceasta este explicația pentru care îmi pot aminti aproape totul din lumea cealalta. Îmi amintesc de faptul ca am o misiune: de a transmite informații cu privire la realitatea spirituală. Acum, tot mai mulți copii...

    Continuare
  • Transmigrație: yoghin care a trăit peste 500 de ani

    Se spune că a fost unul dintre cei mai mari și mai renumiți yoghinii din istoria Indiei. A intrat în legende și legendele susțin că acest mare sfânt, nu avea nevoie de mâncare și nu purta niciodată haine, indiferent daca era iarnă sau vară. Obișnuia să stea gol, pe o platformă înaltă, și să murmure cântece devoționale adresate zeilor. Cântecele lui, murmurate într-o limbă misterioasă, nu au putut fi traduse. ...

    Continuare
  • Siberieni care nu știau de cel de-al doilea război mondial

    Purta un tricou peticit și re-peticit din pânză de sac decolorat de vreme. Era îmbrăcat cu niște pantaloni din același material, de asemenea peticiți și re-peticiți. Era nepieptănat și avea o barbă mare. El s-a uitat speriat la intruși și devenise foarte, foarte atent, analizându-i ca pe niște ființe din alta lume, ...

    Continuare
  • Este Biblia un misterios document codificat? | Video

    ”Când am folosit un calculator, am dat lovitura“, a mărturisit Rips. ”Am găsit mult mai multe cuvinte codificate decât prevedea statistica și legile hazardului. Am introdus în calculator textul Bibliei în ebraică, apoi o traducere în ebraică a romanului „Razboi și pace“, precum și alte doua vechi texte ebraice...

    Continuare
  • Misterul statuii "Kalpa Vigraha" ce neliniștește CIA

    De aici în acolo încep surprizele. În raport este descris faptul ca obiectul “Circus Mustang ST-0183” este de fapt un cufăr vechi, uzat, de lemn, având un capac sferic. La deschiderea capacului, în grosime de aproximativ 15 cm., în interior se afla o caseta metalică cu dimensiunile de ...

    Continuare
  • Ce caută extratereștrii în ”zona tăcerii” din Mexic? | Video

    Unii vorbesc despre ”Trino Vertex", ca despre un portal obscur care se află între bifurcațiile unor tornade magnetice. Sunt o multitudine de formațiuni de rocă ciudate și există multe rapoarte de flora și fauna mutante. Chiar și animale se pare că se deosebesc de cele pe care le știm. Este oare această zonă un adevărat mister al naturii sau doar un alt truc local, în speranța de a atrage turismul? ...

    Continuare
  • O navă spațială extraterestră prăbușită pe Lună?

    Am mai găsit și un al doilea corp, dar distrus în proporție de 80 la sută. Am dus capul lui la bordul navetei noastre. În jurul acestui cap am descoperit o centură. Culoarea pielii era de un gri-albastru, hai să zic de un albastru pastel. Cabina de pilotaj era formată din lungi tuburi hexagonale. ...

    Continuare
  • Incredibil: a trăit 105 ani dar a murit la 31 de ani!

    Cum e posibil așa ceva? Documentele vremii ”spun” că totul a fost atent documentat și înregistrat de către autorități, incidentul fiind confirmat de nu mai puțin de 70 de martori. Acest om a fost prezentat ca dovada a călătoriei (involuntare) în timp. A fost posibil oare ca un vortex spațiu-temporal sa răpească un om din anii 1800 si sa-l arunce înapoi după zeci de ani în mijlocul traficului pe o stradă aglomerată din New York? ...

    Continuare
  • Dropa: nava extraterestră a aterizat forțat în munți | Video

    Acolo, în peșteră, au amenajat o galerie specială pentru acest ritual: au desenat pe pereți planetele pe lângă care se aventuraseră, soarele în mijloc și multe, multe, miliarde de stele și galaxii pe care le-au unit printr-o linie. Acolo, unul câte unul au rânduit fiecare mormânt după o schemă anume. Anii au trecut cu zecile, cu sutele, cu miile. Poate ca s-au topit milioane de ani...

    Continuare
  • Americanii caută ”Vimana” în Afganistan | Video

    Misterul este pe cale sa se adâncească deoarece armata americană a intervenit în acest caz. Dar oare ce urgență, și ce mare taină a cauzat graba bruscă a celor mai puternici lideri ai lumii occidentale pentru a merge în Afganistan? Acolo, într-o peșteră, ascuns de mii de ani vederii umane, e află o mare enigma. Tentativa de recuperare a obiectului se pare că a provocat deja "dispariția" a cel puțin opt soldați americani. ....

    Continuare
  • Cumplit: hrana modificată genetic este cancerigenă | Video

    Acesta este primul argument științific pentru interzicerea organismelor modificate genetic, după ce, în numeroase rânduri, organizații neguvernamentale au semnalat potențialul pericol pentru sănătate. Rezultatele acestui studiu arată cât este de periculoasă hrana modificată genetic pentru sănătate, consumată chiar ?i în cantități mici....

    Continuare
  • De ce sufletul cântărește numai 21 de grame?

    Operațiunea constă în cântărirea fiecărui organism - înainte și după moarte - pentru a determina eventualele diferențe de greutate. La finalul experimentului doctorul a declarat că imediat după deces, cu mici diferențe organismele cântăreau cu 21 de grame mai puțin. De ce? Oare atât cântărește sufletul? Apoi doctorul a repetat experimentul...

    Continuare
  • Uimitor: piramide antice descoperite în Antarctica

    Două dintre structurile piramidale s-au găsit la aproximativ zece kilometri de linia de coastă. În prezent echipa a planificat o expediție pentru a cerceta cea mai apropiată dintre piramide. E important, atât pentru ei, cât și pentru noi, să se determine cât mai repede dacă respectiva formă geometrică este naturală sau artificială”. Despre Antarctica știm ca a fost un continent unde, în urma cu aproximativ 53 de milioane de ani, se înălțau palmieri. Temperaturile nu au scăzut sub 10 grade Celsius iarna și 20 vara.

    Continuare
  • Omul care a sfidat antigravitația și levitația | Video

    Se vorbește că Leedskalnin descoperise secretele levitației sau antigravitației, pornindu-se de la afirmația enigmatică făcută de el însuși, când a fost întrebat cum a izbutit: “Nu este chiar dificil. Secretul este să știi cum!”. El sugera că s-a folosit de magnetism, în încăperea în care el dormea găsindu-se ulterior o roată cu magneți. “Am descoperit secretul construirii piramidelor și am mai aflat cum egiptenii și popoarele din Peru, Yucatan și Asia, folosindu-se numai de instrumente primitive...

    Continuare
  • Misterioasele tuneluri ale civilizațiilor antice

    Dar aici se pune întrebarea fenomenală: cum a putut să călătorească o vestă de salvare, în linie dreapta, aproape trei ani, aproximativ 4000 de kilometri, din portul Aden până în adâncurile lacului din Rusia? De aici a plecat ideea existentei unui tunel ce leagă oceanul Indian de Rusia. Și cum această ideea prinsese mai de mult timp contur pe baza zecilor de tuneluri antice descoperite în lume, problema a început să pară credibilă...

    Continuare
  • Lămpile veșnice sunt aduse de ființe coborâte din cer

    ”Lampa orbitoare, care lumina, nu avea nici ulei sau fitil”, a scris Eliphas Levi. ”Atunci când Jechiele a atins un cui din perete s-a auzit o trosnitură ciudata și o scânteie albăstruie a sărit imediat de acolo. A fost vai și amar pentru cei care au atins ciocanul de fier de la acel moment. Scânteia albastra îl făcea pe dușman să țipe, ca și cum el ar fi fost ars, după care fugea cât de repede picioarele lui îl puteau purta."...

    Continuare
  • Enigma structurilor extraterestre din Siberia | Video

    De asemenea, documentele din acea vreme vorbesc despre devastarea masivului forestier din zonă și despre dispersarea stâncilor pe o suprafață de multe sute de kilometri pătrați și apoi apariția unor obiecte metalice, de origine necunoscută, care acum sunt îngropate adânc, iar prezenta lor este trădată uneori numai de o abundentă vegetație stranie, iarba depășind de vreo două ori înălțimea omului. ...

    Continuare
  • Suntem ceea ce gândim, avem ceea ce nu vedem!

    Daca încerci din răsputeri să fii o persoană educată și politicoasă, care nu înjură niciodată, te vei pomeni lucrând într-un mediu populat de persoane îndelung exersate în această nobilă artă. Fără să vrei vei auzi expresii și aranjamente lingvistice care nu ți-ar fi trecut niciodată prin neprihănitul căpșor. Dacă prietenul tău nu se va dovedi un bun cunoscător al limbajului suburban, prietenii lui vor compensa din plin aceasta. Dacă nu ești conștient de propria tendință de a-i judeca pe alții, vei constata stupefiat că ...

    Continuare
  • Reîncarnarea: o formă de ”sclavagism” post-mortem | Video

    ”Chiar dacă trupul se distruge, se pune întrebarea «Cine sunt eu?». Sunt, de fapt, o sursă de energie cu puterea de 20 de Wați, existentă în creier. Această energie este eternă și tocmai de aceea nu dispare niciodată. Nici după moartea fizica. Este una dintre axiomele indubitabile ale fizicii este că energia niciodată nu moare. Ea nu poate fi nici creată, nici distrusă.

    Continuare
  • Piramidă uriașă de cristal în Triunghiul Bermudelor

    Iar ca să sporească și mai mult misterul, în vârful uneia dintre piramide se află doua găuri mari, iar apa marii, la viteza semnificativă, intră prin cea de a doua gaură și astfel se formează un vortex gigant, acest lucru creând valuri mari și un fenomen de ceață pe suprafața mării. Astfel, s-ar putea explica multele și enigmaticele dispariții de aeronave și vase de navigație în zona Triunghiului Bermudelor.

    Continuare
  • Șoc: s-au născut primii copii modificați genetic

    O parte dintre copii au fost deja testați și cercetătorii au descoperit gene ce provin de la părinți diferiți. Scandalul a pornit de la oamenii de știință care se tem că această tehnică ar putea fi utilizată pentru a crea o nouă rasă de oameni, cu trăsături și caracteristici fizice și psihice superioare. Copiii s-au născut ca urmare a unor experimente realizate pe femei care nu puteau să conceapă.

    Continuare
  • Amprenta rugăciunilor sau calea către divinitate | Video

    O imagine impresionantă care a făcut înconjurul lumii! ”Este un miracol?” – s-au întrebat mulți. Nu este un miracol. Pur și simplu, un călugăr s-a rugat atât de mult încât conturul tălpilor sale s-au întipărit în podeaua de lemn a lăcașului de rugăciune din mânăstirea Tongren, din provincia Qinghai, China. Vestea s-a răspândit repede și ziariștii …

    Continuare
  • A reușit Thomas Edison să comunice cu morții?

    "Dacă personalitatea noastră supraviețuiește, atunci este strict logic și științific să se presupună că păstrează memoria, intelectul, și alte facultăți și cunoștințe pe care le dobândește pe acest pământ? Prin urmare, în cazul în care există personalitate, după ceea ce numim moarte, este rezonabil să se concluzioneze că cei care părăsesc acest pământ ar vrea să comunice cu cei de lângă care au plecat…

    Continuare
  • Varginha: extratereștri maronii cu ochi roșii | Video

    Conform descrierilor mai multor martori, creaturile care au invadat străzile micii localități aveau ochi mari, roșii, luminoși, fără pupile, piele uleioasă și întunecată (maro aprins). Unii au declarat ca au văzut niște vene ieșite în relief în zona gâtului. Din mai multe note a rezultat că aveau un corp foarte mic, de talia 90 cm - 1,10 m, trei excrescențe osoase mici ca niște cocoașe pe cap, picioare mari cu două degete, mâini cu trei degete, o gură mică și o limbă neagră, subțire.

    Continuare
  • Marea enigmă Tunguska gâdilată de un meteorit | Video

    "Cerul s-a rupt în două și a apărut foc deasupra pădurii. Ruptura din cer s-a lărgit și toată zona de nord a fost acoperită de foc. În acel moment a început să îmi fie atât de cald încât nu mai puteam suporta, ca și cum cămașa mi-ar fi luat foc. Am vrut să-mi smulg cămașa și să o arunc, dar cerul s-a închis la loc. S-a auzit un sunet puternic și am fost aruncat la pământ", a povestit...

    Continuare
  • De ce unii oameni văd aurele energetice?

    Câțiva cercetători și un vindecător cu puteri miraculoase și-au dat întâlnire într-un laborator spaniol pentru a descâlci nemaipomenitul ”dar” cu care natura îi înzestrează pe unii. Adică, până la urmă este vorba despre vrăjitori, șarlatani sau oameni sfinți? Un studiu recent a fost realizat de Oscar Iborra, Pastor Luis si Emilio Gomez Milano, din cadrul Departamentului de Psihologie Experimentala a Universității din Granada și publicat în revista ”Conștiință și cunoaștere”.

    Continuare
  • Jack Spintecătorul a fost, de fapt, o femeie | Video

    Cel mai temut asasin în serie, care a terorizat Londra secolului al XIX-lea, de-a lungul timpului a iscat numeroase teorii. Numele de Jack Spintecătorul se știe, este pseudonimul dat unui criminal anonim care a acționat în zona Whitechapel, din Londra, între sfârșitul lunii august și începutul lunii noiembrie 1888. Identitatea lui nu a fost descoperită, dar iscă încă multe controverse.

    Continuare
  • Thrive: unii au urcat într-o navă extraterestră |Video

    Este aproape o certitudine existența inteligenței extraterestre, care a reușit să stăpânească legile Universului, dincolo de ce se învață acum la MIT și CalTech, pentru a se putea transfera prin spațiu-timp, în timp real, prin vastitatea spațiului interstelar. Avem peste 4.000 de cazuri în care aceste obiecte au aterizat pe sol și au lăsat dovezi fizice. Avem peste 3.500 de cazuri de piloți. Avem sute de cazuri, inclusiv al unui investigator de vârf al FAA, John Callahan și ale altor numeroși operatori, ce au urmărit pe radar...

    Continuare
  • Enigma călcâiului extraterestru din Aiud | Video

    Poate fi un fragment dintr-un obiect extraterestru, poate fi o relicvă a unei civilizații dispărută sau distrusă din trecutul îndepărtat al pământului sau – poate fi un obiect pierdut de niște ființe avansate din punct de vedere tehnologic care au ajuns la o modalitate de a călători în timp. Alte teorii care circulă pe internet propune că obiectul ar putea proveni de la o aeronavă de mărime mică și că ar fi putut fi o una dintre tălpile de aterizare ale acestuia.

    Continuare
  • Cum poți ucide un agent secret fără să lași urme?

    Într-un apartament din centrul Londrei, politia a descoperit într-un sac, înghesuit într-o geantă de voiaj tip sport, trupul unui bărbat. Medicii legiști au stabilit că trupul aparține lui Gareth Williams, în vârstă de 30 de ani, agent al Serviciului Secret de Informații (MI6). Colegii au sesizat politia că Williams nu fusese văzut de circa două săptămâni și, conform caracterului său, nu avea un asemenea comportament, adică să lipsească nemotivat dintr-o agenție secretă.

    Continuare
  • Avion fantomă: a decolat în ‘46 și a aterizat în ’93

    50 de ani mai târziu avionul a aterizat pe aeroportul Bogota din Columbia. La bordul ei s-au găsit 36 de schelete și cești de cafea caldă lângă scrumiere cu țigări aprinse (marca - demult dispărută - Old Gold). Teoreticienii din sfera industriei conspirației vorbesc, unii despre o realitate pe care nu avem puterea să o vedem, alții despre sindromul ”marfan” și, nu în cele din urmă, glumeții pomenesc ceva despre o mamă a proștilor care e mereu gravidă din cauza extratereștrilor.

    Continuare
  • Sunetele apocalipsei sunt reale | Video

    Este muzică cosmică? Așa e sunetul veșniciei? Sunt întrebări fără răspunsuri formulate pe forumurile din întreaga lume. Dincolo de teoriile conspirației și de interpretările mistice, unii spun că sunetele ar putea avea cele mai logice explicații. Un geofizician de renume a declarat că "sunetele ciudate" sau "sunetele apocalipsei" (așa cum le place unora să le numească) sunt reale.

    Continuare
  • Întâlnire cu o extraterestră în Japonia | Video

    Mulți se întreabă cât de mult adevăr există în această poveste numită ”Utsuro Bune”? Conform unui documentar difuzat de History Channel, o pictură, realizată în Japonia, în perioada Edo, prezintă un eveniment ciudat care a avut loc pe 22 februarie 1803. În apropierea plajei Hara-yadori, de pe teritoriul lui Ogasawara Etchuu-no-kami, (tipul era un fel de lider feudal de-al lor), a naufragiat o barcă de formă rotundă.

    Continuare
  • Epopeea lui Ghilgameș

    ”Epopeea lui Ghilgameș” este fără îndoială capodopera literaturii orientului antic și nu numai. Titlul inițial al operei însemna "acela care a zărit prăpastia" (Sha naqba imuru) sau "acela care a învins toți regii" (Shutur eli sharri). Cea mai cuprinzătoare versiune a eposului are în componență 12 tăblițe de lut păstrate în faimoasa bibliotecă a regelui asirian Assurbanipal, la Ninive. Este povestea regelui sumerian al Urukului, prototip al războinicului-erou, este probabil primul epos al omenirii.

    Continuare

joi, 6 decembrie 2012

O navă spațială extraterestră prăbușită pe Lună?


Este o poveste fascinantă care a fost lansată pe web în anul (aproximativ) 2007. Mulți au citit-o, la fel de mulți au urmărit și videoclipurile aferente poveștii de pe youtube și cam atât. Uimitor este faptul că foarte puțini ufologi și iubitori ai fenomenului OZN au crezut în acest subiect nepământean. Se acreditează ideea că mulți internauți au considerat că subiectul este prea exagerat ca să fie adevărat.


Ține de latura unui ”sf” crescut la sânul diversioniștilor sau a manipulatorilor. La timpul potrivit am citit povestea cu nava extraterestră și misterioasele cadavre descoperite pe Lună dar am considerat că totul e o înscenare a marilor puteri ale lumii pentru supremație în ”războiul rece”. Dar apoi credibilitatea acestei povești a căpătat altă importanță în momentul când William Rutledge, un pensionar care s-a retras prin Rwanda, a declarat că a participat la două misiuni NASA pe Lună, în anii 70, unde a descoperit lucruri surprinzătoare. Pensionarul, cetățean american, născut în Belgia în 1930, și-a petrecut o mare parte din viață în calitate de pilot de încercare pe avioane diferite. În cadrul acestor misiuni NASA el a ocupat funcția de inginer electronist, specialist în sisteme tehnologice avansate și software pentru traducere de limbi.


Fostul cosmonaut susţine că a plecat pe Lună în misiunile "top secret" ”Apollo 19” şi ”Apollo 20”, puse la cale de către Guvernul SUA în colaborare cu cel sovietic. Scopul acestor misiuni a fost să investigheze un obiect ”necunoscut”, descoperit în timpul misiunii ”Apollo 15”. Era vorba despre o navă extraterestră, denumită "X Wing", asemănătoare cu cele văzute în Star Wars. Nimeni nu ar fi știut ce se petrece în spatele cortinei trase de NASA dacă, după mai bine de trei decenii de la acele misterioase misiuni, internetul nu ar fi fost inundat (sau poate intoxicat) cu niște imagini ciudate strecurate pe un videoclip de către un oarecare "retiredafb". Sursa lor a fost depistată și nu după mult timp William Rutledge s-a deconspirat, venind cu o poveste fascinantă. Apoi documentele acestei presupuse misiuni secrete, comună, au fost declasificate în septembrie 1992.


Astfel, ultima misiune oficială cu echipaj pe Lună a fost ”Apollo 17” (NASA), care a avut loc în decembrie 1972. Misiunile NASA pe Lună au fost, oficial, în număr de 17. Cu toate acestea, se pare că ar mai fi existat cel putin alte trei, secrete. Se știa că misiunea ”Apollo 20” fusese anulată de către NASA în luna ianuarie 1970. Fostul astronaut american a dezvăluit unui cunoscut jurnalist italian, Luca Scantamburlo, că în 1976, NASA și Agenția Spațială Sovietică au planificat o misiune mixtă, pe Lună, ”Apollo 20”, pentru a cerceta o navă spațială de origine necunoscută, eșuată în solul selenar. Unul dintre presupușii astronauți ai misiunii mixte ”Apollo 20” era chiar William Rutledge. În 1971, astronauții de pe ”Apollo 15” fotografiaseră o formă eliptică ciudată, pe jumătate îngropată în solul lunar. I s-a dat indicativul ”AS15-P-9630” și a fost botezată "Epava".


Cum specialiștii ajunseseră la concluzia că era o construcție metalică, au început investigarea asupra originii ei. La acea dată, numai sovieticii puteau fi întrebați dacă nu cumva era un modul de-al lor. Nu era. Puși în fața unei asemenea descoperii fără precedent, cele două agenții spațiale, americană și sovietică, au îngropat securea războiului spațial pentru a elucida enigma. După mai multe simulări, în 1976 ar fi fost lansată spre Lună, de la baza aeriană Vandenberg, California, misiunea ”Apollo 20”, avându-i la bord pe astronauții W. Rutledge și Leona Snyder, amândoi de la ”Bell Laboratories”, angajați ai USAF, care nu făceau parte din corpul astronauților NASA, precum și binecunoscutul cosmonaut sovietic Alexei Leonov, recunoscut ca primul om care a făcut o ieșire individuală în spațiu. Misiunea ar fi fost condusă de experimentatul Leonov.


Rutledge a declarat că el și Leonov au intrat în epava necunoscută, care părea a fi extrem de veche, și au constatat ca era o navă-mamă, având locuri de andocare pentru mai multe vehicule spațiale, care lipseau. Nava se prăbușise, la bord fiind descoperit trupul unei umanoide, foarte bine conservat, într-un sarcofag ce amintea de paturile criogenice din filmele s.f. Bineînțeles că mărturia lui Rutledge nu a fost confirmată de către oficialii de la NASA, care au declarat ca n-au avut nici un astronaut cu acest nume. Extrem de ciudat este însă faptul că nu a fost contrazisă de ruși, mai ales că fusese vehiculat numele unuia dintre eroii lor spațiali, Alexei Leonov. Alți specialiști, ca Ingo Swann, care a lucrat pentru NASA, a confirmat că a fost angajat să analizeze un set de fotografii ce păreau a fi luate de misiunea Apollo-Soyuz. în cartea sa "Penetration", el a dezvăluit că a descoperit în acele fotografii nave spațiale de tehnologie nonterestră, care se manifestau activ. 


Însă el nu crede că ”oamenii, fie ei americani sau ruși, au pus piciorul pe Lună. Nu le-ar fi permis EI, cei ce erau deja acolo!", a subliniat Swann. O posibilă explicaţie a venit de la ruşi. Întâi, ”RTR”, al doilea canal de televiziune rusesc, a difuzat un documentar despre cum au spionat sovieticii misiunile lunare americane. Documentarul acredita ideea că astronauţii americani au fost pe Lună, dar că au fost izgoniţi definitiv de către extratereştri, care, în prealabil, le-au tot dat de înţeles că prezenţa lor acolo nu este dorită. Printre documentele de spionaj se află și cele peste 700 de mesaje dintre astronauţi și Centrul de Control. Deşi bruiate, au fost interceptate de către ruşi şi în ele se făcea referire la faptul că misiunile ”Apollo” erau urmărite de nave extraterestre, că pe Lună s-au găsit epave de nave străine și baze în ruină. E bine că s-a păstrat ceva la ruşi, pentru că NASA a pierdut multe dintre filmele misiunii ”Apollo”. 


La care se adaugă faptul că i-au fost furate și probele de sol și roci lunare. Dacă totul este o conspiraţie ufologică, e foarte bine orchestrată. “Bomba” a venit, mai departe, de la americani. Odată cu declasificarea arhivelor secrete despre investigaţiile oficiale ale fenomenului OZN, mulţi lucrători din cadrul programelor spaţiale s-au simţit absolviţi de jurământul tăcerii în privinţa activităţii lor din 1976. Fenomenul a explodat odată cu apariția în media a interviului William Rutledge - Luca Scantamburlo.

      Protagoniștii misiunii 
 William Rutledge: a ocupat in cadrul acestei misiuni funcția de inginer electronist, specialist în sisteme tehnologice avansate și software pentru traducere de limbi.
Leona Snyder: antropolog, cercetătoare în cadrul ”Bell Lab”, cooptată pentru specializarea ei în geneza capacitaților lingvistice, arii cerebrale și specializări funcționale, tehnologii și forme de intelect, categorii cognitive și coduri de comunicare.
Alexei Leonov: personaj celebru în mediile NASA pentru numeroasele sale misiuni spațiale: Vosjod 2, Salyut 1 si 4, Soyuz 11 și "Apollo19-Soyuz".
Rutledge a povestit că: ”Modulul Apollo 20 a aselenizat în apropierea navei extraterestre în timpul fantomaticei misiuni inițiată pe 16 august 1976. Era imensă, o navă-mamă, având locuri de andocare pentru mai multe vehicule spaţiale, care lipseau. După cum am declarat și pe videoclipurile de pe youtube, nava avea formă de trabuc, cred că avea vreo patru km lungime și diametru de 500 de metri. La impactul cu solul, pe partea ascunsă a Lunii, în regiunea Delporte-Izsak, crease un crater  uriaș. Semăna cu o nava spațială de felul celor folosite în filmul Star Wars. Însoțit de Leonov am intrat în epavă. Mi s-a părut extrem de veche. 

 

Cred că mai bine i-aș spune «antică» dacă e să îmi dau cu părerea despre tehnica de la bord. Apoi am descoperit trupurile «piloţilor». Unul dintre cadavre era al unei femei, pe care am numit-o «Mona Lisa». Această «Mona Lisa» - era o ființă humanoidă, o femeie, de 1,65 cm înălțime, cu păr castaniu și șase degete la mâni și picioare. Pentru a o cerceta amănunțit am fost nevoiți să-i tăiem două cabluri ciudate legate de nas. În jurul cadavrului erau multe cheaguri de sânge și, probabil, și niște lichide biologice. Erau congelate. Se vedea clar că sângele țâșnise din nas, din ochi, cursese și din gură, dar și din alte zone ale corpului. Unele părți ale corpului erau în condiții bune.


 Părul era intact. Pielea era acoperită de un strat subțire transparent de protecție. Cum am declarat la misiunea de control, extraterestra nu părea moartă, dar nici vie. Aceasta experiență a fost filmată în LM (Lunar Module). Am mai găsit și un al doilea corp, dar distrus în proporție de 80 la sută. Am dus capul lui la bord navetei noastre. În jurul acestui cap am descoperit o centură. Culoarea pielii era de un gri-albastru, hai să zic un albastru pastel. Cabina de pilotaj era formata din lungi tuburi hexagonale. Am descoperit și alte forme de viață și urme biologice în epava aceea. Am găsit resturi de organisme mici (10 cm) într-o rețea de tuburi de sticlă de-a lungul navei. 


În compartimentul "motor" erau niște pietre speciale triunghiulare din care picurau niște "lacrimi", un lichid galben. După cum am constat mai târziu, la analize, acel lichid avea proprietăți medicale speciale. Lângă epavă, nu prea departe, am văzut ruinele unor construcții inteligente non-terestre. Tot materialul obținut din filmările de pe Lună este postat pe youtube. Nu aveți decât să vă convingeți singuri!” Chiar și jurnalistul italian a trimis multe dintre aceste înregistrări unor specialiști care le-au analizat și au eliberat certificate că sunt autentice. 


Dar mărturia lui Rutledge nu este chiar singulară. Au apărut mai multe voci care au declarat că ”Documentele apărute pe web sunt reale în proporție de 80 la sută. Sunt incredibile deoarece sunt reale și realitatea depășește cu mult ficțiunea!” Internauții de specialitate care au analizat și ei filmele de pe internet susțin că, desi existența femeii extraterestre, denumită ”Mona Lisa”, este discutabilă, dovezile privind nava extraterestră fotografiată de ”Apollo 15” sunt reale. Metodele de fotografiere 3D arată că obiectul neobișnuit este într-adevăr o navă, de dimensiune foarte mare, și nu reprezintă o decolorare a suprafeței, și nici un crater luminat neobișnuit.


Cele mai citite articole


Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu