Fotografia sufletului
La finalul experimentului doctorul a declarat că imediat după deces, cu mici diferențe organismele cântăreau cu 21 de grame mai puțin. De ce? Oare atât cântărește sufletul? Nu a putut să explice. Apoi doctorul a repetat experimentul pe 15 câini. Dar nu a înregistrat nimic, greutatea organismelor câinilor nu s-a redus după moarte. ”Acest rezultat a întărit încrederea că fenomenul se manifestă numai la oameni, pentru că avem suflet, dar animalele nu”, a declarat dr. Duncan. Descoperirea a fost publicată la vremea respectivă în ”New York Times”. Curând a devenit obiectul unui mare număr de opere literare şi filme. Mulţi oameni cred că sufletul nostru are greutatea de 21 de grame. Cu toate acestea, cei mai mulți cercetători nu sunt de acord cu această constatare. Dar, rezultatele de laborator ale lui MacDougall a atras un mare număr de cercetători implicaţi în căutarea sufletului.
Într-un studiu publicat în 2009, dr. S. Lakhmir Chawla, din cadrul ”George Washington University” (SUA), a urmărit şapte noi cazuri de pacienți în stadiul final, după ce medicul le-a oprit mijloacele de susţinere a vieţii: droguri, ventilatoare etc. Chawla a urmărit indicele ”BIS” (indicele spectrului bipolar, cu valori de la 0-100, corespunzătoare pentru fiecare nivel de comă). Atunci când nu este oprit echipamentul de menținere a vieţii, ”BIS” se află la aproximativ 40 sau mai mare. Dar indicele a scăzut sub 20 când s-a oprit inima. La un număr de șapte pacienţi indicele a fost de 60-80 după ce inima s-a oprit. Apoi indicele a scăzut brusc, aproape de 0, într-un timp variind de la unu la douăzeci de minute. Aceste rezultate nu au putut fi explicate. Cercetătorul a declarat: “Noi credem că experienţele dinaintea morții ar putea fi cauzate de o descărcare electrică generată de rămânerea fără oxigen a creierului. Odată cu scăderea fluxului de sânge şi nivelul de oxigen scade, iar celulele creierului eliberează un ultim impuls electric. El începe într-o parte a creierului şi se răspândeşte în cascadă şi acest lucru poate da oamenilor senzații mentale vii.”

În 1910, Walter Kilner, în cadrul spitalului ”St Thomas” din Marea Britanie, a construit un set special de filtre, care permitea observarea câmpului energetic uman. Patrick O'Donnell, un specialist în raze X , din Chicago (SUA) a folosit acest dispozitiv pentru a observa câmpul energetic din jurul unei persoane aflate pe moarte. Când medicul a spus că pacientul a murit, O'Donnell a constatat un câmp energetic radiant în jurul corpului, ca un halou, şi a dispărut la scurt timp. Dar cum pentru unii experienţele din pragul morţii sunt fenomene paranormale, pentru alţii au explicaţii ştiinţifice. Din orice unghi i-ai privi, “paşii” peste hotarul dintre lumi nu pot fi decât unii însoţiţi de stranietate, ei generând noian de întrebări. Ce reprezintă fenomenele ce însoţesc moartea clinică? Sunt experienţe spirituale? Halucinaţii? Modificări chimice la nivel cerebral în momentul morţii? Sau sunt ele dovada clară a existenţei vieţii de după moarte?

Și dr. Raymond Moody, savant de renume mondial, a căutat răspunsuri la aceste întrebări. El a analizat experienţele unor persoane aflate în diferite zone ale globului, beneficiind de culturi şi tradiţii total diferite. Cei cu care a discutat au relatat experienţe similare, confirmând astfel autenticitatea acestor realităţi. El a cuprins mărturiile şi concluziile sale în lucrarea "Viaţa de după viaţă", în care descrie fazele morţii clinice, aşa cum le-a întâlnit la persoanele ce au avut această extraordinară experienţă:
1. Greutatea de exprimare
Experienţele sunt atât de complexe încât persoanelor le este foarte greu să redea exact ceea ce tocmai au simţit. Dr. R. Moody consideră că moartea face trecerea de la conştiinţa obişnuită la o conştiinţă superioară, care are proprietăţi spaţio-temporale uimitoare, ceea ce îl împiedică pe acesta să poată analiza senzaţiile cu logica tridimensională obişnuită;
2. Audierea verdictului propriei morţi
Pacientul aflat în această stare înţelege şi vede perfect medicii, anunţând propriul verdict de moarte, aflându-se totuşi în imposibilitatea de a resimţi exact ceea ce se petrece. Au existat cazuri în care pacientul a putut repeta medicilor cuvânt cu cuvânt conversaţia lor şi le-a descris diferite faze ale operaţiei;
3. Starea de pace
Mărturiile celor ce au experimentat moartea clinică conţin cuvinte precum: calm, pace, bunăstare, dispariţia emoţiilor şi a fricii, senzaţie de frumuseţe, perfecţiune;
4. Fenomenul sonor
Înaintea intrării în zona întunecată apare un fenomen sonor asemănător cu timbrul unei sonerii, unui vuiet, unei muzici armonioase sau chiar al unui clopot, iar alteori "era foarte linişte". Descrierile diferă, dar aceasta nu reflectă aspectul imaginar, ci diversitatea unei lumi care nu ne este accesibilă în mod direct, în cadrul corpului fizic;
5. Zona obscură (tunelul)
Pacientul realizează intrarea într-o zonă întunecată, însoţită de o stare de pace profundă. Pentru a trece de la un nivel la celălalt este nevoie să depăşească o frontieră denumită barieră de lumină. Aceasta este frontiera universului cunoscut;
6. Decorporalizarea
Reprezintă părăsirea corpului, care este însoţită de o modificare a sensului percepţiei de către simţuri, a înţelegerii timpului şi a spaţiului;
7. Întâlnirea cu alte fiinţe
Se realizează cu persoane care au părăsit planul fizic înainte, ce pot fi cunoscute sau necunoscute;
8. Intrarea în lumină
Lumina este intensă şi se manifestă ca o prezenţă călduroasă şi tonică. Aici persoana care are o astfel de experienţă poate să întâlnească fiinţe de lumină;
9. Viziunea asupra vieţii
Nu sunt atât imagini, cât mai ales forme ale gândirii. Deseori persoanele respective au relatat că şi-au perceput întreaga viaţă derulându-se precum un film.
10. Limita de netrecut şi reîntoarcerea în corpul fizic
Există o limită pe care subiecţii nu o pot depăşi, astfel încât se reîntorc la viaţă şi se reintegrează în propriul corp. Reîntoarcerea este deseori instantanee şi violentă. Cel mai adesea reîntoarcerea în corpul fizic se produce fără apariţia acestei limite de netrecut.
Toate mărturiile resping în mod clar ideea că ar putea fi o stare de vis sau că subiecţii sunt victime ale halucinaţiilor. Aceste experienţe aduc transformări asupra concepţiei despre viaţă şi moarte, asupra comportamentului ulterior al fiinţelor umane ce le-au trăit: acestea nu se mai sperie de moarte, se simt mult mai puternice, mai optimiste şi pline de calm. Fazele amintite ajung doar rareori să fie trăite în totalitate. Unele dintre ele, aşa cum este senzaţia de părăsire a propriului corp, pot fi percepute în situaţii care nu au nimic de a face cu experienţele din pragul morţii. În acelaşi timp, trăirile diferă la o persoană la alta, fiind puține relatările care să se încadreze exact în tiparul de mai sus. Inexplicabile pentru medici rămân însă bizarele experienţe în care apar entităţi divine, spirite sau chiar Dumnezeu. Nu se poate explica nici modul în care oameni inconştienţi relatează în detaliu, evenimente şi lucruri despre care nu ar trebui să aibă nici cea mai mică idee.
O teorie cât de cât plauzibilă este aceea că, inclusiv în momente de inconştienţă, creierul nostru continuă să înregistreze informaţiile transmise de stimuli externi şi să le depoziteze la un anumit nivel, astfel încât ele să ajungă din subconştient în memoria pacienţilor. Sufletul nu numai că poate fi cântărit, dar poate fi şi văzut. Sunt numeroase relatările despre imagini ale celor aflaţi în pragul morţii. Acestea sunt văzute mai ales de rudele muribundului, care nu se află în preajma acestuia, ci chiar la distanţe de mii de kilometri. Răposaţii „se arată“ celor vii sub formă de spectre care au fost deseori surprinse de camerele video fără a primi o explicaţie plauzibilă. Thelma Moss, profesor de psihologie la Universitatea Los Angeles, din California (U.C.L.A.), scria în 1979 că aura fiinţelor vii, surprinsă de aparatul de fotografiat şi despre care se ştie că e o reflectare a biocâmpului, ar fi „o fotografie a sufletului“.
Poate că munca acestor cercetători nu a transformat lumea medicală, dar cu siguranță i-a inspirat si pe alții să își conducă propriile proiecte de cercetare a dovezilor existenței sufletului uman. Un asemenea episod s-a derulat în 1930 când inventatorul rus Semion Kirlian, a observat că prin stimularea unui subiect cu un impuls electric scurt, se obţine o explozie de lumină sau de fotoni şi electroni în jurul subiectului. Așa a fost "descoperită" aura. Kirlian a realizat acest experiment folosind o tehnică numită ”bioelectrofotografie”, care constă în înregistrarea unui obiect expus într-un câmp electric de înaltă tensiune şi frecvenţă. A pornit de la premiza că oamenii emit în mod constant energie, iar ”bioelectrofotografia” are rolul de a capta aceste câmpuri de energie văzute ca o lumină în jurul corpului - sau ceea ce mai numim şi aura. Fotografia de mai jos, care circulă deja în toată lumea, a fost făcută de către dr. Konstantin Korotkov în secundele în care spiritul uman (în albastru) părăsește organismul. Culoarea roșie reprezintă lipsa totală a oricărei energii în corp.
"Iată, arată ca o aură - dar nu-mi place acest termen, deoarece are şi un sens metafizic - prefer cuvântul «câmp energetic»", a declarat cercetătorul rus, dr. Konstantin Korotkov, profesor de fizică la ”Universitatea Tehnică de Stat” din Sankt-Petersburg. ”Un anumit mod de a gândi poate avea un impact fie pozitiv, fie negativ asupra mediului înconjurător. Putem schimba lumea pur şi simplu prin utilizarea propriei energii”, a declarat profesorul. ”Ea are un mesaj foarte important pentru noi toţi, deoarece am demonstrat că emoţiile pozitive au o influenţă foarte puternică asupra noastră şi similar au şi cele negative. În primul caz energia se deplasează în sus, în celălalt caz, merge în jos, ceea ce arată că dacă reuşim să dezvoltăm în noi înşine abilitatea de a emite iubire, de a produce emoţii pozitive - putem să modificăm spațiul din jurul nostru."
Cu ajutorul tehnicii ”GDV”, (gas-discharge visualization, în traducere: vizualizare în descărcare de gaz) care măsoară nivelul energiei din corp, şi a fotografiei Kirliene, omul de ştiinţă a reuşit să descopere cum aura, care ne înconjoară trupul în timpul vieţii, dispare în momentul în care murim. În imaginile astfel obţinute, obiectul fotografiat este înconjurat de un halou luminos, policrom. Astfel, în cazul persoanelor care mor într-un mod calm, care se sting încet, aura dispare mai întâi din zona stomacului - coşul pieptului -, apoi din zona capului, urmată de zona inimii şi în final de zona abdominală. În cazul în care o persoană a suferit o moarte violentă, aura dispare brusc, parcă se disipează. Mai mult, timp de câteva zile, aura "se întoarce" în jurul trupului, mai ales în timpul nopţii.
Este vorba, bineînţeles, despre energie neconsumată, care a rămas blocată în trupul neînsufleţit şi care dispare încet. De aici în acolo mister. ”Dar, hai să reanalizăm rezultatele acestui straniu experiment!”, au zis cercetătorii. Tehnologia noastră avansează în mod miraculos și sunt înregistrați pași spectaculoși, uimitori și interesanți în toate domeniile. Aceeași tehnologie care a fost folosită pentru a fotografia aura în ultimii ani, este acum folosită pentru a fotografia "sufletul", unei persoane moarte, care-și părăsește corpul, găoacea în care și-a trăit experiențele vieții. Din acest moment se spune că este nevoie de 49 de zile pentru ca sufletul recent decedat să se "reîncarneze". Uimitor, glanda pineală este vizibilă în fapt la cel puțin 49 de zile după concepție. Unii sunt de părere că glanda pineală este motorul energetic al controlului de intrare și ieșire al spiritului în corpul fizic. Deci, oamenii de știință cu ajutorul ”GDV”, au scanat corpul unei persoane care era pe moarte și în fotografiile obținute s-a observat secundă cu secundă pierderea energiei.
Exact în această ordine: începând de la buric, cap, inimă și apoi regiunea inghinală. Filozoful William James scria pe la 1895 că "Ştiinţa noastră este doar o picătură, iar necunoaşterea noastră, un ocean!" Și are, oare, sufletul suficient timp ca în cele 49 de zile să urmeze un ”tratament divin” de spălare, respectiv "uitare" a sufletului, respectiv a spiritului? Nu are. Drept argument sunt numeroasele cazuri de oameni care își amintesc scene din "viețile anterioare". Exemplul faimos este al fetiței indience de cinci ani, care susținea că fusese soția unui bărbat aflat la 100 km depărtare, cu care avusese copii, de care începuse să i se facă dor. După ce a fost examinată și declarată normală din punct de vedere psihic, părinții fetiței au acceptat să se deplaseze împreună cu ea în localitatea respectivă. Acolo a găsit locuința, iar pe văduv și pe copii i-a strigat pe nume. A umblat în lada cu scrisori primite în tinerețe de la fostul soț, apoi a identificat mormântul în care fusese înhumată.

Bărbatul văduv a confirmat ca soția îi murise de tânăra din cauza unei boli grave. La congresul internaţional desfăşurat în 1975 în Edinburg, un medic legist turc a prezentat următorul eveniment. Un copil aflat pe stradă a început să strige: "El este acela care m-a omorât!" Omul în cauză fiind arestat, a mărturisit că a omorât într-adevăr pe cineva, cu mulţi ani în urmă, exact în condiţiile descrise de copil. Dar ca aspect suplimentar la fel de tulburător, copilul avea din naştere nişte cicatrici, care îi corespundeau pe corp exact cu poziţiile loviturilor de pumnal date de asasin - astfel cum au fost consemnate în vechiul dosar al omorului, din arhiva organului de justiţie. Unii își amintesc așa, pur și simplu, adică au niște amintiri pe care nu și le pot explica. Alții își amintesc câte ceva prin hipnoză. Vizualizarea unor fragmente din viețile anterioare se poate face prin regresie hipnotică, având ca intermediar un medium.
Marii înțelepți spun că după moartea fizică supraviețuiește în planurile ”lumilor spirituale” acea entitate energetică în greutate de 21 de grame, formată din dublul eteric (corpul vital), mentalul, afectul, Eul (conștiința extinsă, care memorează karma) și SupraEul (esența divină). După un număr de zile (șapte zile) învelișurile energetice vitale, mentale și afective se descompun (au loc încă trei "morți"), rămânând doar conștiința extinsă care păstrează în ea esența divină. Biserica Catolică şi-a însuşit ideea revenirii sufletului la viața pământeană pe însăşi cuvintele Mântuitorului. Cea mai semnificativă exprimare a Sa consemnată în textul biblic este răspunsul dat conducătorului iudeu Nicodim, care era desigur un învăţat al vremii (Ioan, 3. 3): "Adevărul adevărat îţi spun: de nu se va naşte cineva din nou, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu." Această gândire se regăseşte de altfel şi în alte locuri în Noul Testament; în Evanghelia lui Matei - capitolul 19, verset 28 - scrie: "Iar Iisus le-a zis: Adevărul vă grăiesc, că la naşterea a doua a făpturii..."

În capitolul 17 al Evangheliei, versetele 11 şi 12 sunt sugestive: "Iisus răspunzând, le-a zis: Ilie are să vină întâiul şi are să pregătească toate. Vă spun însă, că iată Ilie a venit, dar nu l-au cunoscut şi au făcut cu el ce au voit." În antichitatea greacă şi apoi în cea romană, tradiţia secretă menţinea o convingere profundă: tot ceea ce există şi tot ce va fi, este scris într-o carte ascunsă; nici o putere nu poate şterge ceva de acolo, însuşi Zeus - şi respectiv Jupiter - neputând modifica înscrisurile. Ajuns la Emaus, Marele model divin Iisus dezvăluindu-se celor doi ucenici le-a vorbit astfel: (Luca - capitolul 21, versetele 44-46): "Acestea vi le-am spus Eu, când eram cu voi căci trebuie să se împlinească cele scrise despre Mine în legea lui Moise şi în prooroci şi în psalmi... Aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească Hristos...". Dar să revenim la timpurile moderne.
O asistentă medicală care a asistat la experimentele de fotografiere a energiei unui muribund, în laboratorul lui Konstantin Korotkov, a declarat că: ”Am văzut un fenomen misterios de mai multe ori. Prima dată când am privit cum un inel de fum a ieșit din zona stomacului corpului celui decedat și s-a dus direct în sus. M-am întrebat dacă acest lucru este un "suflet", "spirit" sau un gaz. Orice ar fi, orice am văzut, eu am rămas cu un mare semn de întrebare. În rugăciuni mă rog lui Dumnezeu să-mi deschidă mintea pentru a înțelege ceea ce am văzut.” Aparent, la moarte, cantitatea de ”dimetiltriptamină” eliberată de glanda pineală are rolul de a acționa deschiderea unui ”portal” spre "tărâmul" de conștiință, pentru comunicare cu lumea de dincolo. Secreția apare în momente precum nașterea, orgasmul sau moartea.
Oamenii se confruntă cu această bază "artificială" (și nu numai prin moarte). Pot fi amintite aici ființele antrenate care așteaptă instrucțiuni și cer să fie ajutați în această trecere pe "tărâmul" promisiunilor. După ce ”dimetiltriptamina” (fabricată de către glanda pineală sau din surse externe) își face efectul putem spune că avem un permis pentru acces într-o altă lume. Luată pe care orală această substanță produce puternice halucinații vizuale și experiențe interpretate de unii ca fiind de factură religioasă. Este considerată ilegală în majoritatea statelor lumii. Dar pe altă parte "subțiază vălul" dintre lumi, unde entitățile așteptă sosirea noastră pentru a ne oferi instrucțiuni. Aici putem aminti, ca asemănare, cu anticul ritual ”Ayahuasca” pe care sudamericanii îl mai practică și l-au denumit ”fereastra sufletului”. Stările de conștiință extinsă accesibile în ritualurile cu plante sacre, au o uriașă putere vindecătoare pe toate nivelurile ființei, corporal, mental și spiritual.

Viziunile interioare și înțelegerile fundamentale care survin în cursul unui asemenea proces au darul de a ne schimba complet sistemul de referință în raport cu ceea ce numim ”realitatea ordinară”. Experimentarea leacurilor tradiționale și ale plantelor sacre cu care se lucrează acolo, nu pot fi făcute în scopuri de divertisment. Sunt experiențe profund spirituale, profund vindecătoare, care oferă o uriașă expansiune a Conștiinței, și sunt destinate acelora care simt că au nevoie, pe drumul lor personal, de o asemenea deschidere. Sunt voci care afirmă că oamenii de știință israelieni sunt aproape de a dovedi ca universul este o hologramă. Adică faptul că doar suntem conectați la un peisaj realist, care într-adevăr nu există. O altă asistentă medicală, de astă dată de la un cămin de bătrâni, din București, unde moartea este frecventă, a declarat că nu e ceva ieșit din comun să vadă aceste entități energetice eliberându-se din corp.
Ea și-a amintit că odată a văzut un spirit ce stătea în patul în care murise corpul său. După câteva minute a plutit pe coridor spre camera soției sale internată în același azil.. În dimineața următoare soția lui a fost găsită moartă. Acest spirit semăna cu o umbră albă, fără caracteristici, dar avea brațe și picioare. Apoi a trăit o experiență care pur și simplu i-a transformat definitiv comportamentul. Iată declarația ei: ”Eram internată în spitalul Fundeni. Apoi, într-o zi, am murit pe masa de chirurgie. Aveam 22 de ani pe atunci. Am simțit cum plec din corpul meu și mă ridic la nivelul tavanului pentru o scurtă perioadă de timp. Am văzut firul de argint care mă ținea legată de corp. Am văzut abdomenul meu deschis și toți cei din sala de operație. A fost un dezastru îngrozitor și sângeros. Am ieșit din sală și a mers într-o regiune unde era doar lumină. Am simțit o prezență acolo. Aveam un sentiment de pace totală.
Mi s-a spus să mă întorc. Am urmat cordonul de argint, și am reintrat corpul meu. A durut. M-am simțit rece. În ziua următoare, i-am spus medicului din secția de recuperare ce am văzut. El s-a uitat în jur, și mi-a pus degetul pe buze. Mi-a spus că nu ar trebui să vorbesc despre asemenea minuni de față cu ceilalți. Știa că se petrec asemenea fenomene despre care comunitatea medicală e conștientă și, în general, nu se discută cu pacienții. El a spus că a fost un eveniment rar, și nu mulți oameni sunt dispuși să-l discute. A plecat și a venit înapoi cu un preot. Preotul m-a chestionat de-a firea-păr. I-am dezvăluit ce am văzut: câte persoane erau în sala de operație precum și rolul lor; numărul tampoanelor îmbibate de sânge de la gâtul meu și la genunchi; știam cât de multe pungi de sânge au fost utilizate; știam ce a vorbit fiecare persoană în parte. Preotul a scris a scris într-un jurnal tot ce am spus. L-am semnat. Medicul a dat din cap aprobator la tot ce am spus.
De atunci, de la acea experiență, știu că există ceva mai mult decât doar corpul nostru fizic. În ceea ce mă privește, persoana care mi-a spus să mă întorc, nu am văzuto. Am fost conștientă de acest lucru și am înțeles-o. Acum tânjesc după acel zbor de lumină și de libertate, de lejeritate. În momentul zborului meu am văzut milioane de fire de argint care provin de la planeta noastră. Sunt la fel ca firele de păr în aer. Ele se împletesc și se mișcă într-o oarecare armonie. Suntem cu toții conectați. Există o conștiință cosmică. Suntem unul. Unul cu totul. Existența noastră nu este doar trup. Așa cum mintea nu este doar materie cenușie și sinapse electrice în suspensii chimice. Sufletul nu este doar o colecție de acțiuni. Suntem fiecare reglat la canalul nostru particular și trăim cu acest semnal. Noi existăm în cadrul acestui eter, agățați de un fir argintiu. Tu nu mori niciodată cu adevărat! Tu nu ești singur niciodată! Mă bucur că ți-am spus despre asta!”
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu