De-a lungul întregii sale istorii, omul a prezis că există viață după moarte. Toată Biblia și toate religiile se bazează pe existența vieții de după moarte. Dar unde sunt cei care susțin lucrul acesta? Cine s-a întors să ne arate că există viață după moarte? Acum, prin metodele moderne de resuscitare, prin repornirea inimii sau a respirației, tu și eu putem aduce înapoi la viață o mulțime de oameni pentru a ne spune ce este dincolo de moarte. Vedeți ce părere veți avea despre unele din cazurile pe care vi le vom prezenta. Cazurile fericite sunt ușor de mărturisit pentru că oamenilor le place să vorbească despre această experiența minunată pe care au avut-o după ce au murit și s-au întors înapoi. Experiențele din Iad însă sunt jenante. Ele sunt marcate cu E(eșec) pe fișa ”Raportului Medical” și sunt ca o palmă peste obraz. Dar noi avem acum câteva cazuri pe care vrem să vi le prezentăm și care vă vor spune despre propriile lor experiențe din Iad, așa încât dvs. să nu mergeți acolo unde s-au dus și ei.
De notat că moartea este reversibilă. Sunt patru minute de supraviețuire a celulelor creierului fără flux sanguin, după care se instalează moartea definitivă și atunci este nevoie de reînviere, ceva ce omul nu poate să facă. Noi putem să resuscităm, un lucru pe care Dumnezeu l-a permis să îl facem. Au fost multe convertiri și oameni mântuiți ca rezultat al acestor experiențe din Iad, chiar acolo jos pe podea, dar de raportat s-au raportat doar cele pozitive. Acesta nu a fost și cazul lui Ronald Reagan (a nu se asocia cu fostul președinte Ronald Reagan). El era cu băiețelul său când s-a dus la un magazin alimentar. Acolo a avut loc o dispută. S-au spart și sticle, și el a fost înjunghiat de mai multe ori de către atacatorul său. Iată povestea: ”În 1972 viața mea era distrusă. Eram dependent de droguri. Am fost un criminal. Familia mea era distrusă. Soția mea înaintase divorțul de două ori. Copiilor mei le era frică de mine. Eu nu eram în stare să țin un serviciu. Starea mentală în care mă aflam era teribilă și în acest cadru al vieții mele mi-am luat într-o seară băiețelul de șase ani cu mine și ne-am dus la un magazin unde am intrat să cumpăr niște lucruri.
La intrarea în magazin am dat peste un domn care tocmai ieșea pe ușă. Între noi s-a iscat o ceartă și până să-mi dau seama, l-am lovit și l-am trântit la pământ, el căzând peste o stivă de sticle. Acestea s-au spart și imediat el s-a ridicat de jos cu un ciob de sticlă în mină și a început să mă lovească cu el. Eu mi-am ridicat mâna stângă încercând să mă apăr de loviturile lui, dar ciobul de sticlă mi-a secționat mușchii bicepsului și arterele principale ale brațului și eu am început să sângerez de moarte în numai câteva secunde. Plin de furie, de ură și de mânie am continuat să mă bat, sângerând tot mai tare. Băiețelul meu țipa într-una, devenind isteric. Proprietarul magazinului a venit la mine și mi-a spus: «Dacă nu mergi de urgență la spital, vei sângera până vei muri în câteva minute.» Așa că el m-a dus cu propria mea mașină la Spital. Când am intrat în camera de urgență, abia mai eram conștient. În timp ce personalul medical a început să lucreze pe mine, eu i-am auzit spunând: «Nu îl putem ajuta! Trebuie transportat la un alt Spital. Probabil că își va pierde brațul.»
În timp ce mă urcau în ambulanță, a sosit și soția mea. În timp ce ieșeam din parcarea Spitalului, un asistent tânăr m-a privit în față, dar eu abia puteam să îl văd atât eram de slăbit, și mi-a spus: «Domnule, aveți nevoie de Isus Cristos.» Pentru că eu nu-l cunoșteam pe Isus, nu știam despre ce vorbea, așa că reacția mea la asta a fost că am început să înjur și să blestem. Și din nou, el mi-a spus: «Aveți nevoie de Isus!» Și în timp ce ce îmi vorbea, mi s-a părut că ambulanța în care eram a explodat în flăcări. Chiar am crezut cu adevărat că aceasta explodase. Totul părea că se umpluse cu fum și eu imediat am trecut prin acel fum, ca printr-un tunel. După o perioadă de timp, am ieșit din acel fum și întuneric și am început să aud vocile unei mari mulțimi de oameni care țipau, gemeau și plângeau. În timp ce mă uitam în jos, senzația pe care o aveam era că priveam într-o groapă vulcanică.
În ea am văzut flăcări de foc, fum și oameni care țipau și plângeau. Aceștia ardeau, dar focul nu-i mistuia și nu îi consuma prin ardere. Am avut senzația apoi că și eu mă îndreptam acolo jos în acea groapă. Dar partea cea mai teribilă acum era că începusem să recunosc pe mulți din oamenii care erau în acea groapă cu flăcări ca și cum niște lentile foto de apropiere le aducea fețele lor aproape de mine. Puteam să le văd trăsăturile, puteam să le văd agonia, durerea și frustrarea. Și mulți dintre ei au început să mă cheme pe nume, și-mi spuneau: «Arzi în Iad! Ronny, nu veni în locul acesta, de aici nu există cale de ieșire! Dacă vii aici, nu mai ai scăpare, nu ai cum să ieși!» M-am uitat la fața unuia care murise într-un atentat de jaf armat care fusese împușcat mortal și lăsat să moară pe trotuar. M-am uitat apoi la fața altor doi care muriseră beți într-un accident de mașină. M-am uitat și la fețele altora care muriseră de supradoză de droguri și cu care am fost la petreceri. Fețele lor le arătau agonia și durerea, dar cred că partea cea mai dureroasă de acolo era singurătatea. Apoi depresia de acolo era atât de grea, pentru că acolo nu mai era speranță, nu mai era scăpare și sau cale de ieșire din acel loc.
M-am uitat la fața soției. Nu eram atunci preocupat de locul unde mă aflam sau de ce era în jurul meu. Tot ce puteam să vizualizez atunci era locul pe care tocmai îl văzusem. Chiar și după ce mi-am revenit încă mai puteam auzi țipetele. Încă mai puteam simți mirosul acela teribil. Încă mai puteam simți căldura aceea mare și încă puteam să aud vocile oamenilor pe care i-am cunoscut de-a lungul anilor urlând la mine să merg înapoi. În zilele ce au urmat, am încercat tot ce am știut pentru a-mi scoate asta din minte. Am încercat să mă îmbăt, dar nu m-am putut îmbăta. Am încercat tot ce-am putut ca să-mi scot asta din minte, dar nu am reușit”. Elaine Reagan, soția suferitului a povestit că: ”El se zvârcolea din răsputeri. Gemea și se văita teribil. Se comporta de parcă avea loc o bătălie. Pe vremea aceea nu eram creștină și nu știam nimic atunci despre bătălia spirituală. Dar pentru mine era înfricoșător faptul că acum o puteam simți și chiar vedea. Era parcă o luptă între lumină și întuneric. Părea că el se lupta cu ceva sau cineva și nu știam cu ce, dar acuma știu. El avuse o vedenie a iadului.
Am văzut o privire ciudată pe fața lui, era o privire îngrozită. Mi-a spus: «Nu știu exact ce se întâmplă cu mine, dar am fost într-un loc teribil.» Și eu am continuat să îi spun: Ești în spital și ai fost în spital în tot acest timp. Dar el continua să spună: «Nu, am fost într-un alt loc! Nu știu exact ce era, dar a fost un loc teribil și îngrozitor.» ”După externarea din spital, a adăugat Ronald, într-o dimineață, câteva luni mai târziu, am mers acasă la soția mea. Încercasem să mă îmbăt, dar nu am reușit și când am intrat în casă, m-am dus în dormitor unde era lumina aprinsă. Soția mea stătea pe pat și ținea deschisă o carte mare pe genunchi. M-a privit în față și privirea ei strălucea pur și simplu. Atunci mi-a spus: «“Ronny, în seara asta l-am acceptat pe Domnul Isus Cristos ca Salvatorul meu.» Ea nu trebuia să-mi spună prea multe, viața noastră era plină de agonie. Ea a crescut în Chicago. Tatăl ei a fost barman în partea de sud a orașului Chicago. Ea nu știa nimic despre Dumnezeu, biserică sau religie. Dar acum, durerea de pe chipul ei, ridurile pe care i le-am provocat prin abuz, violență, alcool și dependența de droguri, s-au dus.
Fiind plecat luni la rând, ea și copii nu știau pe unde eram. Dar acum fața ei era schimbată. Ridurile dispăruseră de tot și zâmbetul înlocuise acum tristețea și agonia. Ea m-a privit și a spus: «Isus m-a salvat în seara asta. Vrei să vii și tu alături de mine și să auzi de omul acesta numit Isus?» M-am gândit pentru o secundă și mi am zis: «Am încercat toate celelalte lucruri în viață și nimic nu mi-a reușit. Cu cei pe care-i iubesc cel mai mult, soția mea și copiii mei, m-am comportat teribil.» Și am fost de acord să merg cu ea pe acest drum. Două săptămâni mai târziu, într-o Duminică dimineața, pe 2 Noiembrie 1972, chiar înainte de ora 12 la prânz un pastor s-a ridicat în picioare ca să citească din Biblie. Stăteam în spatele încăperii și ascultam deși eu nu știam nimic din Biblie. Nu știam nici cum să mă comport în biserică, dar pastorul s-a ridicat să citească din Biblie, și a citit din Evanghelia lui Ioan. Și el a început să citească aceste cuvinte: «Iată mielul lui Dumnezeu care ia asupra Lui păcatul lumii acesteia.» când el a spus «Mielul», asta mi-a atras atenția.
Orice alt pasaj nu ar fi însemnat nimic pentru mine, dar când a spus «Mielul», el a atras atenția acestei inimi împietrite și păcătoase. Povestea aceasta cu mielul vine din copilărie, pe când aveam nouă ani. Eram un copil foarte sărac, trăiam în munții din estul Tennessee-ului și aveam un tată care era mereu furios, abuziv și alcoolic. O vecină îmi dăduse odată un miel. Eu trebuia să merg pe jos peste trei km pentru a prinde autobusul de școală. Într-o zi când treceam prin curtea ei, ea m-a oprit și mi-a spus: «Fiule, am un cadou pentru tine.» Și mi-a dat atunci acest miel. Am luat acasă mielul care îmi devenise prieten foarte bun, singurul prieten pe care am simțit că îl aveam. Și era un prieten așa de bun încât în zilele și săptămânile ce au urmat, acesta mă urma peste tot și mă întâmpina când coboram din autobusul școlar. Trecea peste câmpii și păduri ca să mă întâmpine. Într-o seară, în timp ce mă întorceam acasă, mielul lipsea. L-am auzit pe tata blestemând și urlând și m-am uitat spre casă. Tata lucra la o mașină veche și schimba manual ca pe vremuri, o roată ce avea pană.
Am încercat să îl ocolesc pentru că nu doream să mă blesteme și pe mine. Am vrut să trec de el, dar când am ajuns de partea cealaltă a mașinii, m-am uitat în jos și iată că acolo era mielul meu plin de sânge pe toată blănița lui și avea înfipt în el un levier de mașină. Mielul mersese acolo din curiozitate, și într-un acces de beție și furie, tatăl meu înfipse levierul mașinii în el. Când mi-am văzut mielul, prietenul meu mort, am început să țip ca un băiat de nouă ani și am fugit în pădure țipând într-una: «Mi-a omorât mielul, a omorât mielul!» La vârsta de nouă ani, ura și violența au pus stăpânire pe viața mea și din acel moment, nu am mai fost niciodată același. La 12 ani eram deja fugit de acasă. Am fost la școala de corecție și de nenumărate ori arestat. Nu aveam nici un respect față de autoritate. Uram pe oricine reprezenta autoritate asupra mea, și până să împlinesc 15 ani, făcusem deja pușcărie pentru furturi de mașini și alte furturi. când am împlinit 15 ani, am fost condamnat pentru omor prin imprudență, fiind implicat într-un accident de mașină care s-a lăsat cu morți și infirmi pe viață, întrebând-mă la vremea aceea dacă viața avea și ceva bun pentru mine.
Acum când acel pastor a spus “Mielul”, el mi-a reținut atenția și a continuat, spunând: «Isus Cristos este Mielul lui Dumnezeu și că El a murit și și-a vărsat sângele Său astfel că oricine dorește, poate avea un nou început, poată să fie iertat și să înceapă o altă viață.» În acea dimineață, când m-am ridicat să părăsesc biserica, m-am gândit că nu vreau să mă vadă nimeni plângând. Nu am mai plâns de când aveam nouă ani. Nu-mi era frică de nici o creatură vie de pe fața Pământului, și nimeni nu mă va vedea pe mine plângând. Am dat deci să plec, dar în schimb m-am îndreptat pe culoarul ce ducea în fața bisericii, și rugăciunea mea a fost aceasta, nu știam rugăciunea păcătosului și nici nu cunoșteam calea Romană spre mântuire, dar rugăciunea mea a fost aceasta: «Dumnezeule, dacă exiști, și tu Isuse dacă ești mielul lui Dumnezeu, te rog ucide-mă sau vindecă-mă! Nu vreau să mai trăiesc! Nu sunt nici soț, nici tată și nu sunt bun.» Și în acel moment era de parcă tot întunericul din viața mea mă părăsise și lacrimile au început să curgă.
Pentru prima oară de când aveam nouă ani, lacrimile curgeau pe fața mea și sentimentul de vinovăție a ieșit din viața mea, violența, furia și ura au ieșit din viața mea și Isus Cristos a devenit Domnul și Salvatorul vieții mele în acea dimineață. Din acel moment, nu știam ce se va întâmpla, dar Dumnezeu mi-a vindecat mintea, memoria și dependența de droguri. Am fost eliberat atunci instantaneu de alcoolism care a dispărut, și din acel moment am știut că trebuie să spun ce mi s-a întâmplat și la alții. Viața mea a fost cruțată doar ca să spun și la alții despre locul pe care l-am văzut și de speranța ce o avem în Isus Cristos de salvare a omului de la acel loc teribil numit Iad”.
Ea mi-a spus deci: «Doctorul a sosit la Spital și te vom opera numaidecât.» Apoi au intrat și câțiva asistenți medicali și alți oameni care au scos-o pe soția mea din cameră. Situația asta era foarte incomodă pentru mine deoarece eu încercam să le spun că doream să-i spun soției ce tocmai mi se întâmplase. Când am trecut pe lângă soția mea, fiind dus pe targă, în hol pe drumul spre chirurgie i-am spus: «Totul va fi bine!» și ea a început să izbucnească în plâns deoarece ea a crezut că eram pe moarte. Ce este ciudat în această experiență este că amintirea ei un s-a stins deloc. Totul îmi este încă foarte viu în minte, nu știu de ce. Cred că unul din motivele pentru care Dumnezeu mi-a dat această experiență este ca să o împărtășesc și la alții. Nu știu niciodată dinainte cui, dar știu că voi avea ocazia să o împărtășesc și altora cărora le va fi de folos”.
Să ne amintim de cuvântul Bibliei care spune: ”Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” ( Ioan 14:6). Dar oare toți oamenii au citit aceste cuvinte. Iată, un sondaj de opinie arată că mulți oameni nu cred în existența unui Rai sau a unui Iad adevărat. Mulți dintre cei care cred totuși că aceste locuri există, au idei diferite cu privire la felul cum se ajunge într-unul sau într-altul. Iată un interviu, luat pe stradă, printre trecători:
”Eu nu cred că există Iad. Cred însă că există Rai. Într-un fel, această existență trebuie să însemne mai mult decât această perioadă scurtă ce o trăim pe Pământ. Trebuie să fie ceva care să urmeze după asta”.
”Eu cred că fiecare va plăti pentru ceea ce face în viață. Nu cred neaparat în ceea ce spune Biblia despre Iad, că este un foc al infernului, dar cred că Iadul reprezintă temerile tale cele mai rele și tot ce poate fi rău în propria ta percepție, pentru care plătești pe vecie. Și cred de asemenea că Raiul este locul unde îți petreci în pace restul vieții câtă vreme îl iubești pe Dumnezeu și trăiești pentru El conform Cuvîntului Său”.
”Eu cred că există Rai, sigur există Rai. Nu sunt însă așa de sigură și de Iad. Cum explici Iadul? Dar Raiul sigur există”.
”Nu cred că este necesar să mergi la biserică ca să ajungi în Rai, sau că trebuie să crezi în Biblie, ci doar trebuie să trăiești o viață bună. Iadul este rezervat doar câtorva oameni foarte răi, poate pentru cineva care a comis o crimă cu intenție. Probabil crima este singurul lucru pentru care poți ajunge în Iad”.
”Nu sunt chiar sigură ce te-ar putea duce în Iad, sau ce te-ar putea duce în Rai. Nu aș putea să spun cu certitudine”.
”Eu cred că probabil nu există nici Rai, nici Iad, ci doar o altă viață. Nu știu exact ce este. Dar cred, nu sunt sigur ce este acolo, dar cred că este un fel de loc între, ceva neutru, sau un purgatoriu unde se duce toată lumea. Un loc care nu este nici prea confortabil, nici prea traumatic”.
”Cred că fiecare om cu mintea întreagă se gândește la Rai și Iad. Raiul este ceea ce îi face pe oameni să fie cei mai fericiți și spre care privesc în viitor, și în ceea ce ei cred cu tărie în propria lor credință, fie că aceasta este Dumnezeu sau vreo altă divinitate sau entitate, dar Raiul există. Și pentru aceasta se luptă ei în viață. Fiica mea este ateu declarat, dar undeva în mintea ei, ea știe că există ceva în legătură cu sfârșitul vieții. Și pentru mine, asta este destul, o divinitate nu este necesară”.
”Eu cred în propria mea credință, care este o credință mai mult metafizică. Eu cred că felul cum trăiești pe pământ și felul cum privești Raiul este în funcție de propria ta concepție. Și când mori, te duci întru-un loc conform concepției tale. Deci, dacă tu crezi că în tine este o sursă divină și că tu ești o persoană bună și ești o persoană fericită, atunci asta ți se va întâmpla și după moarte. Dar nu cred că ești pedepsit, sau că te duci în vreun loc cu foc dacă nu ți-ai trăit viața așa cum religia organizată crede că ar fi trebuit s-o faci”.
Mulți oameni încearcă să dilueze mesajul despre Iad și Rai, spunând că nu există nici unul din aceste locuri. De ce să nu mănânci atunci, să bei și să te distrezi? Dacă nu trebuie să dai socoteală, atunci nu există nici păcat. Și dacă nu există păcat, Cristos a murit degeaba. Și dacă Cristos a murit degeaba, de ce mai avem nevoie de Dumnezeu? Aceasta este noua filozofie New Age care spune că nu există Iad. Speranța celor mai mulți oameni este că Iadul nu există. Pe de altă parte, sunt oameni care se duc pe la spitale și îi vizitează pe cei dragi ai noștri, ducând cu ei mesajul New Age. Acesta mai este numit și religia EPM, religia Experiențelor în Pragul Morții. “Uite, eu am fost în Rai” le spun ei pacienților muribunzi, “Și am văzut lumina și m-am întors. Totul este bine. Nu trebuie să dai socoteală, nu există Iad. Porțile Raiului sunt larg deschise pentru oricine moare. Uită-te la mine! Eu sunt ateu și sunt aici. Nu trebuie să-ți faci griji! Nu-ți fie frică de moarte! Eu voi sta cu tine. Familiei tale îi este teamă să stea cu tine în timp ce mori, dar mie nu îmi este.
Lasă-mă să te țin de mână. Dă-mi voie să-ți spun despre lucrul acesta minunat care vine după tine, de această lumină superbă de la capătul tunelului unde nu mai există griji sau pierderi, ci numai câștig. Tu vei fi acceptat așa cum ești. Nu există Rai și nici Iad. Este doar eternitate pentru toți.” Aceasta este filozofia New Age, numită Credința Omega, conform căreia toată lumea merge în Rai. Și astfel de oameni merg acum prin spitalele noastre și îi consiliază pe muribunzi, în loc ca grupurile din bisericile noastre să îi consilieze. Slujirea celor care sunt pe moarte este cea mai neglijată dintre toate. Nimeni nu o vrea. La toți le este frică de pacienții care sunt pe moarte. Și pacientul care este pe moarte vrea să știe ce înseamnă moartea. Doare când mori? Există viață după moarte? Există Rai sau Iad? Cum pot să fiu sigur că voi merge în Rai? Și tu poți să le spui cum. Este un cadou gratuit și tu poți să le spui cum să îl dobândească.
Dar dacă noi nu ne apărăm de această Credință Omega și de acești oameni care acum se infiltrează prin spitale cu această credință care este mortală, atunci ne vom pierde propriul nostru Creștinism. Pacientul va muri gol, fără nici o credință. Vă prezentăm acum cazul Dr. Donald Whitaker, care încă mai profesează, un ateu la vremea aceea care nu avea nimic de-a face cu Dumnezeu, dar în urma unei situații survenite, viața lui s-a schimbat și am dori să-l ascultați în continuare. ”Era în februarie 1975, și la vremea aceea eram un alcoolic scăpat de sub control. Foloseam și droguri recreative, dar în principal alcoolul era drogul meu preferat. Îmi pierdusem total controlul și aveam o mulțime de prieteni în domeniul spectacolelor, Hoight Axton fiind unul dintre ei, la fel și Ringo Star și alții. Aceștia aveau un program TV special pe coasta de vest și Hoight m-a sunat să mă întrebe dacă vreau să merg și eu cu ei. I-am răspuns că da, că mi-ar place să merg, pentru că știam că acolo va fi multă băutură și distracții și în timp ce ei se ocupau cu programul acela TV special, eu îmi făceam treburile mele.
După 3 sau 4 zile petrecute acolo, m-am îmbolnăvit, și prin îmbolnăvire vreau să spun că aveam o durere cumplită în abdomen. Am zburat la Oklahoma City și l-am sunat pe senator, un prieten de-al meu, spunându-i că îmi trebuia o mașină deoarece eram bolnav. Așa că mi-au trimis o mașină care m-a dus acasă, și de acolo am mers la spitalul Whatley Hospital din Texarkana, Texas, asta fiind în Februarie, 1975. Acolo mi-au administrat electroliți, ceea ce înseamnă că potasiul, cloridele și alte substanțe erau atât de disproporționate, încât au trebuit să-mi facă perfuzii pentru a mă reechilibra din nou. La vremea aceea eram ateu înrăit care trăia doar pentru el. Ateii sunt egocentriști care trăiesc doar pentru ei. Aceasta era starea în care eram în spital în 1975. Apoi trei zile mai târziu m-au operat. După operație, m-am trezit la reanimare conectat la aparatul de respirat care mă ajuta să respir. Nu puteam să vorbesc și zăceam în comă, dar îi auzeam pe oameni vorbind între ei de cât de bolnav eram, și că aveam să mor și că un voi mai ieși viu din spital.
Pe vremea aceea aveam părul foarte lung pentru că îmi plăcea să port părul lung. Și am auzit pe cineva zicînd: «Uite, ce păr lung are!» și altcineva a spus: «Dar nici pe de parte așa de lung cum va fi când va ieși de aici.» Și a treia voce a spus: «El nu va ieși viu de aici. El va muri.» După trei zile, puteam deja să respir singur. Îmi amintesc de doctorul meu, chirurgul meu, Dr. Donald Dunkon că mi-a spus: «Don, dacă ai ceva să-ți pui în ordine, dacă trebuie să semnezi ceva, fă-o acum pentru că nu știm sigur cât timp mai ai.» Știam că aveam o boală numită pancreatită necrotică hemoragică acută. Nu ai cum să trăiești cu această boală. Poți trăi cu pancreatită. Poți să trăiești cu pancreatită acută, dar nu poți trăi cu pancreatită necrotică hemoragică acută. Dunkon le-a spus celor doi fii ai mei că până dimineața eu voi fi mort. Ei nu se așteptau să supraviețuiesc. Zăceam acolo pe pat, fiind un ateu convins. Nu credeam în Dumnezeu. Credeam în puterea Universului pentru că o văzusem. Ca doctor, am văzut și viața și moartea pentru că am avut de-a face atât cu viața cât și cu moartea.
Credeam în ceva, dar nu-mi vorbi mie despre Dumnezeu, dar mai ales nu-mi vorbi mie despre înviere sau naștere din fecioară, sau chestii de genul acesta pentru că eu lucrez în domeniul științei și cercetării. Majoritatea doctorilor care lucrează în acest domeniu nu cred în Dumnezeu. Ei nu cred într-o ființă supremă. Ei încep acum să creadă că există ordine în Univers pentru că cu cât mergem mai departe, vedem această ordine, dar eu eram ateu atunci. Vedeți, este foarte ușor să fii ateu când ai succes. Când ai reușit să avansezi de la traiul de pe ajutorul social, la a fi unul din cei mai puternici oameni în zona în care trăiești, unul din cei mai puternici oameni din statul Oklahoma din punct de vedere politic. Este foarte ușor să fii ateu când ai astfel de realizări. Omul poate să spună atunci relaxat: «Eu n-am nevoie de Dumnezeu. Ce este Dumnezeu?» Dar este foarte dificil să fii ateu atunci când zaci pe patul morții, pentru că începi să te gândești: «Și dacă oamenii aceștia au totuși dreptate?» Vedeți, a existat un singur om, pe nume Ron Short, care a stat între mine și porțile Iadului.
Un singur om care mi-a mărturisit despre dragostea lui Isus timp de 5 ani, înainte ca eu să fiu bolnav. Mă contraziceam cu el, dar îmi plăcea de el pentru că ceea ce spunea și făcea. El a fost singurul pe care l-am văzut că profesa ca un creștin și trăia ceea ce spunea, și l-am respectat foarte mult. Nu credeam în ceea ce spunea, dar îl respectam. Dar acum când zăceam pe patul morții, știind că voi muri, la cine credeți că m-am gândit atunci? M-am gândit: «Și dacă Ron are dreptate? Și dacă chiar există Rai și Iad?» Așa că imediat primul gând și cel mai presant din mintea mea era acum: «Cum să fiu mântuit? Ce este mântuirea? Cum pot fi mântuit?» Și am trimis după Ron Short. Am dorit să vină la mine pentru că am vrut să facă ceea ce trebuia să facă, indiferent ce era. Nu aveam idee cum un om care a fost răstignit în Israel pe o cruce cu 2000 de ani în urmă m-ar putea salva. Ce legătură avea asta cu mine? Dar am știut că Ron avea ceva ce trebuia să am și eu. Și în acea seară, am trimis după Ron, dar Ron nu era acasă, Ron era în Alabama, așa că am trimis după el să îl aducă la mine.
Noaptea aceea a fost cea mai lungă noapte din viața mea de până atunci și de atunci încoace. În noaptea aceea, în timp ce zăceam acolo pe pat, am început să-mi pierd cunoștința. Am început să-mi pierd cunoștința și în timp ce-mi pierdeam cunoștința, sufletul meu începea să meargă în jos, scufundându-se în întuneric. Acolo era atât de întuneric! Era de parcă tot întunericul penetrase în corpul meu, în ființa mea. Și în timp ce am părăsit corpul, și pot să vă spun că mi-am părăsit corpul pentru că îmi amintesc când m-am întors în el, nu știu unde am fost. Sunt oameni care vorbesc despre o lumină, sunt oameni care vorbesc că au plutit în aer, sunt oameni care vorbesc de un sentiment de căldură și dragoste. Eu nu am simțit nimic din toate acestea. Eu nu am simțit așa ceva. Eu am simțit o teroare de nedescris pentru că am știut că dacă aș fi mers până la capăt, dacă aș fi alunecat până la capăt, nu m-aș mai fi întors niciodată. În adâncul ființei mele știam asta, așa că m-am luptat toată noaptea. Mai târziu mi-au spus că nu numai că am tras cearceaful de pe salteaua de sub mine, dar am tras și salteaua peste mine, pentru că trebuia să stau și să aștept până când Ron ajungea la mine.
Și orice trebuia el să facă, eu trebuia să aștept. Și din nou, când îmi părăseam corpul, eu mă duceam în jos, în teroarea aceea adâncă și întunecată. Pielea de pe mine începea să se răcească. Nu era ca frigul pe care-l simți în aer când te plimbi, ci era un frig ce te pătrundea până la oase și puteai simți frigul cum urca de la picioare. Și din nou începeam să-mi părăsesc corpul și să fiu în întunericul și în vidul acela. Îmi amintesc cum odată am intrat înapoi în corp, deoarece când am intrat în corp, totul s-a întâmplat brusc, ca o bufnitură. Am simțit în corp ca o bufnitură, vorbesc de corpul meu fizic. Credeți-mă, credeți-mă vă rog, aceasta a fost cea mai înfiorătoare și îngrozitoare experiență care mi s-a întâmplat vreodată. M-am luptat toată noaptea. Și în dimineața următoare, undeva în jurul orei 9:30 sau 10, în sfârșit Ron a sosit. El a intrat în salon și a spus: «Dr. Whitaker, ce șanse ți-au spus că ai?” Am spus: «Ron, mi-au spus că nu am nici una.» Atunci el a zis: «Acum a sosit momentul !» Am spus: «Ai dreptate.»
Înainte îl înjuram sau îl scuipam, dar acum a sosit vremea pentru că trebuia să am și eu ceea ce avea și el. Îmi mai rămăsese o perioadă scurtă de trăit pe pământ, și nu știam, idee nu aveam când aș putea să plec pentru totdeauna. Atunci, Ron m-a condus în rugăciunea păcătosului. Idee nu aveam ce era rugăciunea păcătosului, dar aveam încredere în Ron. El m-a condus în această rugăciune și mi-a spus că Isus a murit pentru păcatele mele. Că El a murit pentru păcatele întregii lumi. Nu prea am înțeles eu asta, dar el mi-a arătat în Cuvântul lui Dumnezeu unde era scris lucrul acesta. Trebuie să înțelegeți că eu eram un om al cărților. Am petrecut o mare parte a vieții mele, 25 - 26 de ani din viața mea cu cărțile, cu tot felul de cărți științifice. Am mai multe specializări în Chimie, precum și diverse alte specializări, până la titlu de doctor în medicină pentru a practica medicina, am deci toate aceste specializări. Dar Ron atunci așa mi-a spus și eu l-am crezut pentru că așa scria în această carte.
Această carte era nouă pentru mine, și ea se numea Biblie. L-am lăsat pe Ron să mă conducă în rugăciunea păcătosului, și am repetat după el această rugăciune. Apoi, pot să vă spun un singur lucru, că după aceea a venit peste mine o pace cum eu nu am mai cunoscut niciodată. Căutasem această pace, am căutat-o în băutură și alcool. Am căutat-o în droguri și femei, am căutat-o în tot felul de locuri, dar în viața mea tot nu era pace. Odată însă ce l-am acceptat pe Isus Cristos ca Domnul și Salvatorul meu, nu mi-a mai fost frică. Încă continuam să cred că voi muri, pentru că știam ce boală aveam și că nu puteam supraviețui cu ea. Știam asta, doar eram doctor. Știam căci cu boala ce o aveam nu se putea supraviețui. Și Ron mi-a arătat în Cuvântul lui Dumnezeu unde scrie: «Iată semnele care-i vor însoți pe cei care cred. Ei vor pune mâinile pe bolnavi, și aceștia se vor vindeca.” (Marcu 16:18) Călătoresc pe toată planeta Pământ până în ziua de azi, fără să iau insulină sau enzime, și mănânc tot ce doresc și Dumnezeu produce în fiecare zi în corpul meu substanțele necesare ca eu să trăiesc, fără să trebuiască să iau medicamente. Când vezi că orbii văd, pe cei schilozi că umblă, pe leproși că sunt curățați și îi vezi cu proprii tăi ochi, când vezi toate astea, nu mai trebuie să fii om de știință la NASA ca să-ți dai seama că Biblia este adevărată”.
Asta este imposibil. Ca înger al luminii, Satana îi poate înșela pe mulți. Dar această lume pe care ei o văd în Iad, fie că e întunericul total, fie că este flăcări și foc, este un loc pe care ei nu vor să-l mai viziteze niciodată. Aceasta ne aduce acum la cazul Dr. George Rodonaia, un tânăr coleg rus, foarte inteligent. El a devenit profesor și doctor, dar înainte de asta, el a avut probleme cu KGB-ul. El n-a putut părăsi Rusia. De fapt când a încercat să iasă din Rusia, a fost lovit intenționat de o mașină a KGB-ului pe trotuar care a trecut peste el. Așa a început accidentul și povestea sa. ”Ca psihiatru și neuropatolog, pentru mine n-a existat niciodată Dumnezeu.- a spus dr. George Rodonaia. Nu am crezut niciodată în Dumnezeu. Nu am crezut niciodată în Biblie. Nu mă gândisem niciodată la Dumnezeu, la Biblie sau la divinitate. În 1976, aveam 20 de ani și lucram deja ca doctor în Georgia, Rusia. Am cunoscut o doamnă din Texas și am încercat să părăsesc țara de mai multe ori, dar nu am avut prea mare ajutor. Această doamnă a încercat să mă ajute și am avut mari necazuri cu KGB-ul datorită muncii mele.
Lucram atunci la «idenosintriphosper», acesta este un transmițător de neuroni din creierul nostru și în combinație cu «Oxitocina» am descoperit câteva lucruri importante. Eram om de știință și KGB-ul nu dorea ca eu să plec, așa că au decis să mă omoare. Așa am intrat într-o altă dimensiune a vieții mele. Stăteam pe trotuar, gata de plecare spre New York așteptând taxiul spre aeroport, când o mașină care mergea pe trotuar m-a lovit în plin. Am zburat 10m prin aer și am căzut jos, și apoi mașina a trecut iar peste mine. Prietenii și rudele mele m-au dus la spital. Personalul spitalului, prieteni de-ai mei și alți doi profesori, m-au declarat mort. M-au pus în morgă, la congelator. Era Vineri seara. După trei zile, m-au scos afară de acolo, într-o zi de Luni. M-au pus acolo Vineri seara și Luni dimineața au început autopsia mea. În aceste trei zile, eu mi-am părăsit corpul și am văzut tot ce se întâmpla în jur, m-am văzut pe mine și trupul meu, am văzut nașterea mea, mi-am văzut părinții, soția, copilul și prietenii mei. Le-am văzut gândurile. Vedeam și ce gândeau și felul în care gândurile lor se mișcau dintr-o dimensiune în alta.
A fost o experiență incredibilă! Eram în întuneric, un întuneric total și acest întuneric mă apăsa. Acest întuneric exista în afara mea, nu în mine. Ce vreau să spun este că întunericul acesta mă apăsa. Și eu eram prins la mijloc în această sferă și nu înțelegeam de ce și cum există acest întuneric. Unde eram de fapt? Am înțeles că nu aveam un trup, pentru că nu îl simțeam. Dar apoi m-am gândit la lumină. Am trecut printr-o gaură mică în acea lumină, dar lumina aceea era atât de puternică și de arzătoare încât nu o put compara cu absolut nimic. Nu se poate explica în cuvinte. Și lumina aceasta era atât de arzătoare și trecea prin carne, dar eu nu aveam un trup. Aceasta era partea cea mai interesantă. Și îmi era teamă de lumina aceea. M-am gândit că oare unde să mă retrag la umbră, să scap de lumina aceasta. Ce era lumina aceasta? Nu știu. Ar putea fi numită lumina lui Dumnezeu, sau s-ar putea numi lumina Vieții. Dar lumina este lumină și întunericul este întuneric, și apoi ca psihiatru și om de știință nu m-am gândit la asta. Singurul lucru clar era că eu eram în lumină. Noi nu am fost crescuți cu frică de Dumnezeu. Știți cum era în Uniunea Sovietică, nu mergeam la biserică.
Au fost și oameni care mergeau. Noi am crezut că cei care mergeau, erau niște oameni limitați. Credeam că ei nu știau prea multe și că nu există Dumnezeu. Dar cele trei zile cât am fost la morgă în congelator, mi-au schimbat întreaga viață. Au început autopsia prin a-mi tăia și deschide pieptul. Aceasta a fost prima incizie, apoi eu mi-am deschis ochii. când mi-am deschis ochii și când ei au văzut că pupilele mele se mișcau, devenind mai mici, când au văzut că ochii mei reacționau la lumină, au știut că eram în viață. M-au dus înapoi în spital și au început să mă resusciteze. Plămânii mei nu mai funcționau de multă vreme și m-au conectat la aparatul de respirație artificială timp de 90 de zile. Recuperarea mea nu a fost rapidă, dar viața a revenit în trupul meu. Ei au descoperit în timpul autopsiei că în mine era viață, dar nu toate organele mele funcționau. A fost o muncă grea să fii timp de 9 luni la recuperare, vindecarea nu s-a produs imediat. Eram în viață, dar asta nu însemna că puteam supraviețui dacă doctorii nu m-ar fi ajutat să-mi recuperez sănătatea și organele.
După ce am revenit la viață, am avut parte de multe experiențe diferite și de multă respingere, trebuind să mă lupt cu mulți, dar nimic nu mă putea face să mă răzgândesc. Îmi știam calea, și am hotărât să plec din țară și cu ajutorul acestei doamne din Longview Texas, m-am stabilit în Statele Unite. Ne-am dus în Texas, unde locuim și azi. Uneori, noi nu putem controla lucrurile ce ni se întâmplă. Și nici nu încerc să explic totul, pentru că știu și cred că Dumnezeu știe mai bine și cred că nici nu este nevoie să explic totul. De ce mi s-au arătat mie toate astea și de ce am fost eu ales? Nu mi-am pus întrebarea și nici nu mă interesează, ca să fiu sincer. Mă bucur că s-a întâmplat. Acum cred profund într-un Dumnezeu al dragostei, și Dumnezeu este dragoste. Și mai cred că Dumnezeu a creat totul pentru binele și pentru viitorul nostru extraordinar, dacă noi nu îl vom distruge. Am înțeles ce este Dragostea, ce este Credința și Speranța, și toate acestea trei sunt înțelepciunea lui Dumnezeu”.
În concluzie, toate aceste experiențe legate de Iad au un singur lucru în comun. Surpriza! Mulți nici nu au știut că există un astfel de loc. Vi se pare surprinzător lucrul acesta? Mi se pare mie surprinzător? Sau vom fi noi pregătiți? Iadul nu este nimic nou. Întotdeauna a fost acolo. Este însă un loc descoperit de unii oameni care au murit și s-au întors de acolo și care vor să-ți spună și ție despre asta. Rugăciunea prin credință și rugăciunea de mântuire nu este o rugăciune oarecare sau neînsemnată, ci este singura cale către Tatăl. Ea este unica cale! Toți acești oameni din mișcarea New Age care cred că toată lumea merge în Rai, că te poți închina la orice, la un purice, că poți îmbrățișa un copac, că poți venera un cristal sau o stea, am vești pentru aceștia. Ei nu vor merge în Rai dacă nu îl acceptă pe Isus Cristos ca Domn și Salvator al lor, pentru că Biblia spune clar că: ”Singura cale la Tatăl, este prin Fiul Său.” (Ioan 14:6) Prieteni, acum ați văzut dovezile.
Acum ești cel mai aproape în luarea unei decizii. Există viață după moarte? A fost viața acestor oameni pe care vi i-am prezentat aici dată peste cap pentru nimic, sau a fost pentru că există într-adevăr un Rai și un Iad? Tu ai luat decizia în ce privește viața ta? Ești sigur că dacă mori la noapte, mâine vei fi cu Dumnezeu în Rai? Și adu-ți aminte de citatul din Apocalipsa 3:20: “Iată, Eu stau la ușă și bat” Dumnezeu bate chiar acum. Dacă Mă auzi, deschide ușa și Eu voi intra. Voi intra, nu s-ar putea să intru, și voi avea părtășie cu tine și tu cu Mine. Asta înseamnă că poți să vii și murdar. Vino așa cum ești. El va avea părtășie cu tine și îți va spune cum să îți cureți viața. Și între timp, drept răsplată, El îți dă acest dar gratuit al vieții veșnice cu Isus Cristos, pentru că tu ești al Său. Tu ești acum creștin. Vă mulțumesc prieteni pentru că ne-ați urmărit!
|
Tweet |
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu