Prima farfurie zburătoare din istoria omenirii |Video

Marele savant român Henri Coandă a avut multe preocupări încă din adolescență. Pentru început a studiat sculptura, împreună cu Auguste Rodin, care îl socotea deosebit de talentat. Apoi a luat lecții de violoncel. Fractura unei mâini l-a împiedicat însă să urmeze firul preocupărilor sale artistice. Era fascinat de miracolul vântului, după își va și aminti mai târziu, fapt ce l-a direcționat spre științele tehnice.

El și-a perfecționat cunoștințele studiind mecanica în diferite universități, apoi s-a înscris la Școală Superioară de Aeronautică din Paris, pe care a absolvit-o în 1909, în fruntea primei promoții a acestei școli. Fascinat tot timpul de ideea de a zbura, în toamna anului 1910, tânărul Henri Coandă a șocat lumea prin prezentarea la Salonul Aeronautic de la Paris a unui aparat de zbor cu totul inedit. Era vorba despre un avion cu reacție, un aparat de zbor fără elice. A fost un prim punct de plecare pentru revoluționarea întregului proces al aeronauticii. Avionul cu reacție este fără îndoială cel mai cunoscut proiect al savantului român, dar mai important decât avionul s-a dovedit a fi descoperirea așa numitului "Efect Coandă". Ce este acest efect? ”El constă în principiu în a crea o zonă de depresiune în plin aer, de-a lungul unui perete, care permite fluidelor să se proiecteze și să ia direcția peretelui unde s-a generat depresiunea...", spunea Henri Coandă într-un interviu TV realizat în 1969.

De fapt un fenomen fizic care a ajuns să fie în baza dezvoltării aeronavelor capabile să decoleze pe verticală și fundamentul fizic pentru realizarea a numeroase echipamente industriale și militare. Aplicațiile bazate pe efectul Coandă nu sunt legate doar de aeronautică, ele se regăsesc și în alte domenii, precum cel tehnic-industrial sau militar: atenuatoare de zgomot, vizualizări cu fum, exhaustare de gaze, ventilatoare, amplificatori de fluide și altele. La data de 15 februarie 1938, inventatorul de geniu a patentat în Franța "aerodina lenticulară" (farfuria zburătoare) primind brevetul cu numărul de înregistrare 2108652. După cum dovedesc documentele, era frământat încă din anii 1930 de construcția unei farfurii zburătoare. În perioada respectivă, marele savant român Henri Coandă a făcut o afirmație cu totul uimitoare. În cursul unui interviu, a declarat: „Farfuriile zburătoare? Ei bine, eu le-am inventat!”.

Henri Coandă s-a născut la București la 7 iunie 1886, fiind al doilea copil al unei familii numeroase. Tatăl lui a fost generalul Constantin Coandă, fost profesor de matematică la Școala națională de poduri și șosele din București și fost prim-ministru al României pentru o scurtă perioadă de timp în 1918. Mama sa, Aida Danet, a fost fiica medicului francez Gustave Danet, originar din Bretania. A fost un academician și inginer român, pionier al aviației, fizician, inventator, inventator al motorului cu reacție și descoperitor al efectului care îi poartă numele. A fost fiul generalului Constantin Coandă, prim-ministru al României în 1918. Revine definitiv în țară în 1969 și moare la București, pe 25 noiembrie 1972, la vârsta de 86 de ani.

Definind principiile „Efectului Coandă” – înregistrate de altfel la 8 octombrie 1934 ca invenție sub titlul de „Procedeu şi dispozitiv pentru devierea unui fluid într-un alt fluid” – savantul român ajunge în mod inerent la studiul creării vidului de-a lungul unei suprafețe determinate, apoi la posibilitatea realizării unui nou tip de mașină zburătoare: „aerodina lenticulară”. „Aerodina lenticulară”, era un nou tip de aparat de zbor conceput și realizat de Henri Coandă între cele două războaie mondiale pe principiul „Efectului Coandă”. Deși nu a fost niciodată un proiect secret, această “farfurie zburătoare” zace acum uitata în Muzeul Tehnic Dimitrie Leonida din parcul Carol. Este vorba despre un aparat de zbor foarte simplu, cântărind sub o tonă și având o rază de acțiune de circa 5.000 km. Carburantul indicat la vremea aceea pentru propulsia „aerodinei lenticulare” era propanul, dar Coandă avea în vedere și energia nucleară, ca soluție de viitor. „Aerodina lenticulară”  sau „avionul-farfurie” cum îi mai spunea savantul – era gândită să aterizeze și decoleze pe verticală oriunde, pe orice fel de teren, neavând nevoie de instalații terestre speciale, cum sunt cele aflate în prezent în dotarea aeroporturilor moderne.

Modelul inițial al „aerodinei lenticulare” era prevăzut cu patru elemente în formă de disc și un fuzelaj în care erau amplasate locurile călătorilor. Dar cum a ajuns Coandă la ideea „farfuriei zburătoare”? Iată ce scrie el despre aceasta în iarna anului 1965 în revista franceză ,,Icar”: “Din moment ce noi nu am găsit încă mijlocul de a realiza anti-gravitația pentru a ne menține în aer, trebuia să caut soluția problemei în mișcarea relativă care are loc între mediul ambiant (aerul) și corpuri, cum s-ar spune, a face invers față de ceea ce noi facem astăzi”. Primul prototip al aerodinei a fost obținut în 1932 și a zburat la Paris, fiind cuplat la rețeaua de alimentare cu gaze. Aparatul s-a ridicat până în tavanul încăperii și a rămas acolo până s-a întrerupt alimentarea. Ulterior, timp de două decenii și jumătate, au mai avut loc experimente, însă, din cauza dezinteresului finanțatorilor, acestea nu au putut evolua pe măsura așteptărilor. Al doilea model – care era de fapt capabil să zboare – a fost construit în iarna anului 1933.

Această „aerodină lenticulară” liliputană – dotată cu două „brațe-aripă” rotative de 1,5 m lungime fiecare – se putea învârti în jurul propriei sale axe, decolând și aterizând pe verticală. Mijlocul de propulsie era aerul comprimat. În 1956, Henri Coandă a prezentat public două brevete de aerodine lenticulare fără piese mecanice în mișcare, propulsate pe verticală de puterea aburului şi având la bază ejectoare ce funcționau tot pe principiul reacției. Randamentul mai slab față de dispozitivele cu elice era compensat de siguranța zborului şi de costurile reduse de construcție şi exploatare. La începutul anilor '60, brevetele lui Coandă au fost contractate de forțele aeriene ale S.U.A. (US Air Force), fiind dezvoltate două proiecte de aerodine pilotate de echipaj uman. "Farfuriile” aveau diametrul de aproximativ cinci metri, cântăreau o tonă şi aveau un debit de aer de 500 Kg/sec. Aparatele au zburat, dar, oficial, proiectul a fost abandonat, ca neviabil.

Ultimul proiect de aerodină făcut public de către Henri Coandă datează din 1970, a fost executat tot în colaborare cu Statele Unite, şi este constituit de fapt dintr-un sistem de patru farfurii zburătoare care susțin un fuzelaj. Forțele pe care le generează farfuriile se întâlnesc într-un punct situat la peste 10 metri deasupra corpului aeronavei, asigurându-se astfel şi stabilitatea. Prin anii ’70, canadienii au făcut şi ei încercări de a realiza un aparat de zbor circular care să fie funcțional şi viabil, dar se pare că experiențele lor au suferit un eșec lamentabil. Odată cu trecerea timpului, putem afirma că, deși dorința marelui savant român Henri Coandă de a construi un aparat de zbor circular cu decolare şi aterizare pe verticală, nu s-a realizat încă, ideea în sine este absolut remarcabilă, una dintre acele idei care revoluționează lumea şi ne fac să ne gândim că geniile se nasc întotdeauna prea devreme. Coandă a intenționat ca, începând din anul 1969, să construiască industrial aerodina sa lenticulară – aparat care nu polua mediul ambiant sub nici o formă – dar vârsta sa înaintată și o boală necruțătoare i-au întrerupt aceste proiecte atât de îndrăznețe.

Prima farfurie zburătoare din istoria omenirii | Video

---

Cele mai citite articole

---

Tweet

---