Alexandru cel Mare: două întâlniri cu OZN-urile?

Marele general macedonean și-a câștigat un binemeritat și misterios loc în veșnicie prin cuceririle sale spectaculoase. A fost etapa istorică importantă din evoluția omenirii când greci au devenit stăpâni ai Orientului Apropiat. A fost ca o străfulgerare a timpului menționează documentele istorice: a izvorât din Grecia, a mărșăluit împotriva perșilor și a ajuns în India. Alexandru cel Mare a supus popoarele într-un fel anume, fapt care-i face pe istorici să spună că generalul nu a întreprins o campanie de distrugere, ci de creație, deoarece el a ales să respecte tradițiile și obiceiurile popoarelor cucerite, dar a contribuit substanțial și la răspândirea culturii elene în întreaga lume.

La moartea sa, la vârsta de 33 de ani, Alexandru era stăpânul celui mai mare imperiu cucerit vreodată. Urmărind firul evoluției istorice savanții moderni au descoperit un nou aspect extrem de interesant din viața lui Alexandru cel Mare. Este vorba despre niște documente ale vremii în care se menționează faptul că marele general a avut două întâlniri cu OZN-urile. Dar, toate eforturile depuse de istorici și cercetători pentru a găsi sursele antice au eșuat. Prima versiune, publicată inițial de către istoricul Frank Edwards, în 1959, este foarte scurtă. Ea vine de la sfârșitul cărții sale, în capitolul 72 și se referă la un eveniment petrecut în timpul invaziei din Asia, în 329 î.Hr., când Alexandru și luptătorii săi au văzut deplasându-se pe cer niște „scuturi argintii incandescente”. Obiectele s-au arătat în mod repetat, și i-au atacat în timp ce traversau fluviul Jaxartes din India, înspăimântând soldații și caii și creând panică, dar mărind aura de semizeu a lui Alexandru.  

”Când lupta era în toi, două scuturi argintii s-au năpustit din cer, s-au oprit deasupra locului în care era desfășurată armata și au scuipat foc. Apoi s-au întors la fel de repede în cer. Caii și elefanții au rupt-o la fugă speriați, refuzând să traverseze râul, însă soldații și-au continuat lupta. În cele din urmă bătălia a fost câștigată de către Alexandru Macedon, dar după cele întâmplate campania de invadare a Indiei a luat brusc sfârșit”, a scris istoricul Edwards. Vreme de mulți ani acest pasaj din document a atras atenția multor cercetători, acreditându-se ideea că generalul a avut de parte de ajutorul zeilor în timpul campaniei sale. Această ”asistență divină” a fost larg răspândită și în timpul campaniei, soldații crezând că zeii îl protejau pe liderul lor sfânt. Un al doilea incident de acest tip s-a întâmplat în timpul asediului Tyre-ului și a fost adus la cunoștința publicului în 1966 de către Alberto Fenoglio într-un articol intitulat: "Cronoistoria su oggetti volanti del passato - Apunti pe una clipeostoria" (Istoria cronologică a obiectelor zburătoare din trecut - Note). 

Dezvăluirea surprinzătoare, reactualizată de către istoricul Johann Gustav Droysen, vine din timpul asediului macedonean din anul 332 î. Hr, asupra cetății Tyre. Generalul s-a aflat în fața celei mai mari provocări ale carierei sale militare. Pentru a nimici imperiul persan, trebuia cucerit cât mai repede orașul Tyre. Acesta era un loc strategic prin care persanii aveau acces la mare și astfel puteau controla întreaga zonă. Pentru că orașul vechi fusese în trecut distrus, noul Tyre era construit la o distanță oarecare de cel vechi. Deoarece Alexandru nu avea o flotă cu care să le vină de hac persanilor, a construit din rămășițele vechii cetăți un drum direct spre noul oraș. Această operațiune a durat mai bine de șase luni, dar în cele din urmă a fost gata. Apoi trupele sale au inițiat atacul asupra cetății Tyre, dar persanii au respins cu ușurință asediul pentru că zidurile erau mult prea înalte și groase pentru a fi escaladate cu ușurință. Chiar și drumul pietruit construit era prea îngust pentru ca trupele lui Macedon să lanseze un atac de amploare, cauză pentru care primul asalt a fost cu ușurință respins de persani. 

Conform documentelor moderne: "Niște scuturi zburătoare, în formație triunghiulară, au apărut din adâncul cerului peste capetele soldaților macedoneni. În total au fost cinci scuturi zburătoare, una extrem de mare, iar celelalte mai mici. Necunoscutul cronicar antic spune că scuturile au înconjurat din toate părțile câmpul de luptă și pentru moment toți soldații uimiți au rămas cu ochii pe cer. Scutul mai mare a dezlănțuit o rază de lumină de foc peste zidurile de piatră ale cetății care s-au prăbușit imediat, permițând macedonenilor să invadeze orașul. «Scuturile zburătoare» au dizolvat zidurile ca și cum ar fi fost de noroi și au plutit o vreme deasupra până când cetatea a fost complet luată cu asalt. Apoi au dispărut foarte rapid, topindu-se în cerul albastru”, a scris cronicarul. 

Alți istorici înclină balanța către o altă realitate istorică: adică nu este vorba despre nici o ”intervenție divină”, "scuturile zburătoare” fiind simple proiectile de foc sau niște arme de foc improvizate de către soldații macedoneni. Cea mai detaliată analiză a acestui caz a fost făcute de către istoricul Yannis Deliyannis care a scris că: "S-a făcut o confuzie: «scuturile argintii», era o unitate de elită a armatei lui Alexandru, cunoscută sub numele de «Argyraspides». Cred că de aici a plecat confuzia pentru scriitorii moderni, cum ar fi Edwards, Drake sau Fenoglio. O altă versiune este mențiunea că soldații umpleau scuturile lor de argint cu nisip fierbinte și le aruncau apoi asupra cetății. Nisipul fierbinte pătrundea pe sub hainele rivalilor, scoțându-i astfel din luptă”.

---

Cele mai citite articole

---

Tweet

---