“Viața ta este un dar prețios de la părinții tăi. Te rog gândește-te la părinți, frați și copii. Nu te închide în tine. Vorbește despre problemele tale” – scrie pe un panou la intrare în pădurea japoneză Aokigahara (青木ヶ原) (”pădurea spânzuraților”) de pe muntele Fuji. Se spune că este cel mai înspăimântător loc în lume, un portal misterios despre care circulă legende ce amintesc faptul că este singurul loc pentru a muri. Șocul te manipulează de la primii pe care îi inițiezi pe una dintre ”cărările veșniciei.” Întâi observi semnele care te roagă să îți ”reconsideri" pornirile sau "înainte de a decide să mori, ar fi bine să ceri ajutorul oamenilor legii.”
Scriitorul Wataru Tsurumui a definit pădurea ca "locul perfect pentru a muri" în romanul său "Manual complet de sinucidere." Odată intrat pe acest tărâm este foarte simplu să te pierzi și să nu mai fi găsit niciodată. Mulți dintre cei care s-au încumetat să sfideze acest teritoriu nu au mai fost găsiți nici vii și nici morți. Este cea mai densă și spectaculoasă pădure din Japonia. Este cunoscută sub numele de "Marea de copaci" (树海, Jukai), și se întinde pe o suprafață de 35 de kilometri pe partea de nord-vest a muntelui Fuji. Trunchiurile copacilor sunt atât de apropiate încât ramurile lor practic se împletesc sau chiar de îmbină uneori atât de ciudat încât atunci când soarele străluceşte, lumina se strecoară cu greu. Apar pe ici pe colo de fapt niște stâlpi gri înfricoșători sub formă de lumină. După ce rătăcești vreme de o oră, copacii parcă se transformă într-un paravan capitonat. E aproape imposibil să mai auzi ceva din viața care o înconjoară. Auzi doar bătăile inimi și sunetele naturii. Solul este format din roci vulcanice. Din loc în loc pământul lasă să se vadă niște guri amenințătoare despre care localnicii spun că sunt grote vulcanice, pline de gheață chiar și în timpul verii.
Parte dintre cei care au reușit să traverseze zona, spun că pădurea este una din cele şapte porţi ale iadului. Multe ființe zbuciumate aleg să-și găsească odihna veșnică aici. În fiecare an autoritățile descoperă cam 100 de cadavre spânzurate de copaci. Pădurea este plină de corturi şi resturi de alimente, îmbrăcăminte şi alte obiecte personale, ceea ce conduce la concluzia că parte dintre ei nu se hotărăsc repede în a lua decizia de a muri. Alţii lasă păpuşi agăţate printre crengi şi note care indică faptul că au fost la un pas de părăsi această lume. Dar Aokigahara este considerat și locul cel mai bântuit din Japonia, un purgatoriu pentru demoni. Sufletele – smulse nefiresc de repede din lăcașul lor, trupurile umane - îşi urlă suferinţa în valurile unui vânt aspru. Astfel, laolaltă, demoni şi fantome îi fac pe mulți să-și ia viaţa. Din 1950, mai mult de 500 de persoane şi-au pierdut viaţa în pădure, mai ales în sinucideri, aproximativ 30 de sinucideri anual. În 2002 au fost descoperite 78 de cadavre, doborând recordul din 1998 când au fost găsite 73. În ultimii ani decesele s-au apropiat de 100. Cele mai mulți par a prefera spânzurarea, deoarece aceasta este considerată a fi cel mai nedureros fel de a muri. Alţii înghit pastile de dormit ca să nu deranjeze spiritele pădurii.
Bătrânii povestesc că spiritele celor sinuciși sunt atât de multe încât au declanșat un vârtej negativ care a deschis o poartă infernală spre iad. De obicei cele mai multe sinucideri sunt în rândul bărbaţilor sub 30 de ani, ocupând un procent de 71% din sinucideri. Mulți localnici şi vizitatori, susțin că în adâncul întunecat al pădurii se petrec multe fenomene paranormale. Este o pădure veche, cu multe relatări istorice, bântuită de fiare ciudate, monștri, fantome și spiriduşi. Acum, pădurea parcă are propria voce prin care îşi cheamă singură victimele. Fiind atât de deasă, foarte multi sinucigași rămân nedescoperiți ani de zile. Mulți psihologi s-au întrebat de ce atât de mulți oameni aleg să-și încheie viața acolo? Singura bănuială este aceea că sinucigașii sunt inspirați de o legendă populară. În trecut, oamenii care locuiau prin zonă îi duceau în pădurea deasă şi întunecoasă pe bătrâni, pe bolnavi sau pe cei care aveau probleme psihice şi îi lăsau acolo, singuri, să moară de foame. Procedau astfel din cauza sărăciei. Renunţau la cei mai slabi şi mai bolnavi dintre ei, care aveau şanse mai mici să supraviețuiască, pentru a avea mâncare suficientă pentru copii. O altă explicație ar fi cea legată de Seicho Matsumoto care a publicat romanul Kuroi Kaiju (Black Sea of Trees - Marea neagră de copaci) în care două dintre personajele sale (doi îndrăgostiți) s-au sinucis în această pădure și se pare că a pornit ,,trendul" sinuciderilor în masă. Un cercetător japonez, pe nume Azusa Hayano, de profesie geolog, a studiat fenomenul timp de 30 de ani. Însă nici el nu a găsit o explicație a acestei tendințe.
Cercetătorul nu a reușit să înțeleagă ce îi atrage pe sinucigașii din toata țara aici. Este un mister adânc pentru toată țara, iar el este subiectul unui documentar realizat împreună cu o instituție de presa din Statele Unite. Azusa Hayano a încercat să înțeleagă comportamentul persoanelor care aleg pădurea Aokigahara pentru somnul veșnic și a refăcut ultimul traseu pe care l-au făcut mai multi sinucigași. Se pare ca cei mai mulți dintre ei nu vor să fie găsiți niciodată. Pădurea a devenit cunoscută în toată lumea, dar nu pentru frumusețile ei, ci tocmai din cauza fenomenului rămas în continuare fără răspuns. În ciuda numărului mare de persoane care rămân surde la acest apel, sunt și oameni care se răzgândesc. În acest loc macabru au fost angajate persoane care lucrează ca pădurarii. Sunt și echipe de căutare, formată din voluntari şi pompieri, care iau pe rând anumite zone, în schimburi, şi întotdeauna ajung la găsirea unor organisme în diferite stadii de descompunere. Multe organismele sunt parţial consumate de animale. Au fost găsiți oameni în viaţă și uneori se simt norocoşi dacă reuşesc să convingă pe câte unul să renunțe la gestul lui. Cel mai adesea, din păcate, se confruntă cu munca de a colecta cadavre. Indiferent de starea de descompunere. Și acestea sunt transportate la o staţie în apropierea pădurii. Acolo cadavrul este așezat pe un pat. Vizavi, pe timp de noapte, de obicei doarme cineva deoarece există o prejudecată, că dacă respectivul cadavru este singur, spiritul lui va urla toată noaptea şi organismul se va muta în patul din casa lui, unde a trăit. Dar Aokigahara a devenit o comoară pentru necrofagi. Unii au susţinut că au găsit carduri de credit, permise şi licenţe de transport feroviar. Un individ pe nume Takimoto a declarat reporterilor că a găsit un portofel care conţinea 370.000 de yeni (aproximativ 3.760 dolari USD).
Povestea de Taro
Taro (numele real), un bărbat de 46 de ani, care a fost concediat de la o fabrică de oţel, a încercat să se piardă în întunericul pădurii. "Voinţa mea de a trăi a dispărut", a spus el. "Am pierdut identitatea mea, astfel că nu am vrut să mai trăiesc în acest fel. De aceea m-am dus la Aokigahara." Omul înota din greu în datorii, fiind evacuat din apartamentul furnizat de către companie. Astfel că Taro a pierdut controlul asupra vieţii sale financiare, pe care el considera a fi bază pentru orice viaţă stabilă. - "Ai nevoie de bani pentru a supravieţui. Daca ai o prietenă, ai nevoie de bani. Dacă vă veţi căsători, ai nevoie de bani. Banii sunt totul în viaţă." După ce a ajuns în pădure, Taro și-a tăiat venele, dar rănile nu au fost suficient de adânci pentru a-l ucide rapid. El a început să rătăcească prin pădure. Prăbuşit în tufişuri, după ce a delirat mai multe zile fiind în pericol de a muri de deshidratare, foame şi îngheţ. Taro, din cauza înghețului, a pierdut toate degetele de la piciorul drept. Dar nu și-a pierdut viaţa, deoarece un excursionist l-a găsit şi a cerut ajutor. Povestea Taro este una dintre sutele care au loc în pădurea Aokigahara în fiecare an. Rata de suicid în Japonia este una dintre cele mai mari din lume şi a crescut recent, din cauza crizei economice. Autorităţile locale spun că, în ultimă instanţă au instalat camere de securitate la intrarea în pădure, pentru a descuraja oamenii de la sinucidere.
”Aici mergi să mori şi ştii că vei reuşi”
În filmul documentar de mai jos Azusa Hayano povesteşte despre dovezile lăsate în urmă printre copaci. Ele pot indica ce a fost în mintea unei persoane înainte de a-şi lua viaţa. E o linişte apăsătoare, parcă miroase a moarte, parcă aici dispar toate speranţele. Aici mergi să mori şi ştii că vei reuşi, deoarece pare a fi cel mai potrivit loc din lume pentru aşa ceva. Filmarea începe cu o maşină abandonată la marginea pădurii, care are o hartă pe scaunul din faţă. Hayano spune că maşina se află acolo de trei luni. ”Cred că proprietarul maşinii a intrat în pădure şi nu a mai ieşit”, adaugă el.”Nu sunt siguri întotdeauna dacă vor să se sinucidă, de aceea lasă semne, cum ar fi câteva firimituri de pâine, pe drumul ce duce spre interiorul pădurii. Asta îi va ajuta să se întoarcă în cazul în care se răzgândesc. Dacă urmăreşti semnele, vei găsi întotdeauna ceva la capătul lor. Fie un cadavru, fie dovada că cineva s-a răzgândit”, povesteşte japonezul. După ce a urmărit o astfel de pistă, Hayano a găsit la capătul ei o păpuşă care atârna de un copac cu faţa un jos, ceea ce reprezintă un blestem în tradiţia japoneză.
Alte lucruri morbide găsite de japonez în timpul căutărilor sale au fost un mesaj de adio scris pe o bucată de lemn bătută în cuie pe scoarţa unui copac, un manual al sinuciderii sau câteva ştreanguri. La un moment dat, Hayano a dat peste un cort în care se afla un tânăr care pretindea că venise în acel loc pentru a se relaxa. Geologul şi-a dat însă seama că bărbatul se afla acolo cu gândul de a se sinucide, aşa că i-a spus: ”Gândeşte-te de două ori înainte să faci acest pas. Fii pozitiv!” Filmul se încheie cu descoperirea unui schelet care poartă încă îmbrăcămintea şi încălţămintea de dinaintea comiterii suicidului.
Din punctul de vedere al lui Hayano, sinuciderea în Japonia s-a modificat de-a lungul anilor. Înainte era legată de onoare, fiind practicată cel mai des de samurai, prin ritualul numit ”harakiri”. Acum, ea este un semn al izolării sociale într-o lume din ce în ce mai modernă. ”Nu cred că există eroism în comiterea unui suicid”, adaugă japonezul. Hayano crede că numărul tot mai mare de sinucideri este cauzat de un stil de viaţă solitar şi sedentar, care a evoluat în paralel cu Internetul. ”În prezent, îţi poţi petrece întreaga viaţă on-line. Ceea ce contează însă cu adevărat sunt relaţiile interumane. Socializarea înseamnă să te vezi cu celălalt faţă în faţă, să-i citeşti expresiile şi să-i auzi vocea pentru a-i înţelege emoţiile, pentru a coexista”, încheie geologul. (internet@DailyMail)
Aokigahara - Suicide forest 1
Aokigahara - Suicide forest 2
Cele mai citite articole
|
|
Tweet |
Articolul e captivant, povestea ...de groaza, sincer m-au trecut fiorii citind.
RăspundețiȘtergere