Un artefact misterios care timp de peste un deceniu a stârnit multe semne de întrebare și multe controverse. De fapt o placă de piatră descoperită în 1999, numită ”Piatră Dashka” sau ”Harta Creatorului” care, potrivit analizelor efectuate cu carbon de către Agenția Spațială Rusă și NASA, s-a dovedit că este reală. Este într-adevăr un veritabil artefact antic, specialiștii confirmând că traseele de pe hartă sunt de fapt imaginile aeriene ale unei regiuni din Rusia.
”Artefactul are într-adevăr 120 de milioane de ani. O pereche cochilii de crustacee, blocate între straturile plăcii, ne-au permis să datăm și să confirmăm vechimea”, a declarat unul dintre oamenii de știință. Presupusa hartă este compusă din trei straturi despre care specialiștii spun că așa ceva nu s-ar putea produce în mod natural. Cele trei straturi sunt: ceramică dolomită, sticlă, apoi diopsid și un strat subțire de porțelan. Suprafața plăcii este acoperită cu o imagine 3-D având o secțiune a munților Ural. Este de fapt o uimitoare hartă în relief care nu prezintă semnele utilizării unui instrument de sculptură. Detaliile ei includ: râuri, munți, linii de eroare și topografie naturală a munților Ural, semnele a 12 imense baraje artificiale, mii de kilometri de canale de irigație, râurile Belya, Ufimka, și Sutolka, precum și alte diverse proiecte de mediu. Placa este de cinci metri înălțime, 3,5 metri lățime, șase cm grosime și cântărește aproximativ un pic mai mult de o tonă.
Oamenii de știință sunt destul de siguri că placa este doar un fragment dintr-o hartă a lumii. Oare acest complex artefact vine de acum 120 de milioane de ani să ne dovedească faptul că o civilizație avansată a trăit în munții Ural? Cercetătorii susțin că o hartă tridimensională de acest tip este utilizată numai în scop de navigație. Poate să fie o dovadă a zborurilor antice? Potrivit centrului de harți istorice din Wisconsin, harta ar fi putut fi creată prin utilizarea unei fotografii aeriene. Militarii de astăzi au hărți aproape similare. Ea conține lucrări de construcții civile: un sistem de canale, cu o lungime de aproximativ 12.000 km, stăvilare, baraje puternice. Nu departe de canale, câteva semne în formă de diamant dau niște indicații necunoscute. Harta conține și numeroase inscripții. La început oamenii de știință au crezut că este vorba fost o limbă veche chineză, mai târziu ajungându-se la concluzia că inscripțiile sunt de origine necunoscută.
Un grup de specialiști ruși și chinezi din domeniul cartografiei, specialiști în fizică, matematică, geologie, chimie și limbă chineză veche, după ce au cercetat artefactul au declarat că: ”Subscrierile sunt făcute într-un limbaj hieroglific-silabic necunoscut pe care nu am reușit să-l decodificăm. A fost dificil să determinăm chiar și vârsta aproximativă a planșeului. La început a fost efectuată analiza radiocarbonică, după aceea am efectuat o scanare cu un cronometru de uraniu. Investigațiile au arătat rezultate diferite și vârsta planșeului a rămas neclară. În timp ce examinam piatra am descoperit două cochilii de crustacee. Vârsta uneia dintre ele – «Navicopsina munitus» din familia «Gyrodeidae» - este de aproximativ 500 de milioane de ani, în timp ce a doua – «Princeps Ecculiomphalus» din subfamilia «Ecculiomphalinae» - este de aproximativ 120 milioane de ani.
Acum avem o vârstă acceptată ca o «ersiune de lucru» pentru a stabili perioada când a fost creată «harta antică». Ținând cont că polul magnetic al Pământului, în urmă cu 120 milioane ani, era situat în zona de astăzi a lui Franz Josef Land. Această hartă, ca valoare istorică poate fi asemuită cu ciudatul «mecanism antikythera»”. Ceea ce mă impresionează este zgârcenia rusească de a elibera pe net mai multe imagini cu această controversată hartă antică. Google a găsit doar niște imagini cam incomode ale acestei lespezi pline de crăpături dar fără acel aspect 3D al reliefului din Ural. Ciudat! Pe youtube, din păcate, sunt videoclipuri făcute după aceleași imagini. Momentul propriu-zis al straniei descoperiri este localizat în iulie 1999. Aleksandr Nicolaievici Ciuvirov, profesor de ştiinţe fizice şi matematice la universitatea din Ufa, capitala republicii Başchiria din Federaţia Rusă, înainte cu patru ani aflase despre nişte plăci de piatră sculptată, găsite în satul Chandar prin secolul al XVIII-lea.
În timpul cercetărilor, a descoperit în arhivele de la Ufa niște note din sec al XVIII-lea care raportau existența a aproximativ 200 artefacte din piatră gravate, neobișnuite, în apropierea satului Chandar, în regiunea Nurimanov. Altele indicau faptul ca în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea câteva expediții științifice ruse le studiaseră. Ele conțineau diferite semne și motive. Scopul studiului profesorului în zonă era de fapt migraţia chinezilor spre Siberia şi munţii Urali. Mergând pe firul migraţiei, împreună cu studenta din China, Huan Hun, venită la studii post-universitare. El a dat cu ochii, în curtea unui localnic, de lespedea pe care era reprodusă harta regiunii Urali modificată, cu baraje uriaşe şi sisteme de irigaţii gigantice pe cele trei râuri principale – Belya, Ufimka şi Sutolka, alături de mesaje într-un limbaj necunoscut. Iniţial, a crezut că ar fi vorba de inscripţii în limba chineză veche, dar ulterior s-a dovedit că acele caractere hieroglifice sunt imposibil de descifrat.
Surprize la fel de mari a generat ulterior şi analiza materialului: trei straturi de roci diferite, dintre care ultimul - un porţelan special cu rol de protecţie. Profesorul Ciuvirov s-a declarat convins că placa nu putea fi făcută manual, ci numai apelând la o tehnologie avansată, dată fiind precizia liniilor şi exactitatea reproducerilor. În plus, marginile rupte ale acesteia i-au determinat pe cercetători să creadă că, în fapt, ar fi vorba de o hartă mult mai amplă, probabil a întregului Pământ, estimându-se că în sudul Uralilor ar exista cel puţin câteva sute de astfel de fragmente încă neaduse la lumină. Uluitoarea descoperire a fost primită cu scepticism în mediile occidentale, dar numai reputaţia prof. Ciuvirov, autor a peste 300 de lucrări ştiinţifice, reuşind să spulbere senzaţia unei farse. În mod ciudat însă, după conferinţa de presă susţinută de acesta în 2002, a urmat doar un interviu acordat de Ciuvirov ziaristului italian Adriano Forgione şi…cam atât. Nu s-a mai auzit nimic despre “Harta Creatorului”.
În discuţia cu jurnalistul italian, Ciuvirov a povestit că, înainte de a da peste harta cu pricina, a inventariat, vreme de doi ani, în depozitele muzeelor din regiunea Uralilor, o sumedenie de sigilii şi inscripţii de pe obiecte decorative, scrise cu caractere vechi chinezeşti, găsind în arhive referiri la nişte misterioase lespezi sculptate, cu desene şi mesaje imposibil de descifrat. Asta i-a stârnit curiozitatea, astfel că a pornit în căutarea lor, cu elicopterul. Şase expediţii s-au dovedit tot atâtea eşecuri, până când savantul a avut ideea contactării celui mai vârstnic locuitor din satul Chandar. Arătându-i însemnările lăsate din anii ‘20 de arheologul A. Schmidt, omul a înţeles imediat că e vorba de vestitele plăci de piatră. Iar una dintre ele se afla chiar la baza casei sale! Echipa lui Ciuvirov s-a chinuit s-o transporte de acolo folosind metoda vechilor egipteni: rulând-o pe cilindri de lemn. Adusă în laboratorul Universităţii, lespedea a fost curăţată şi a scos la iveală o hartă tridimensională de o precizie comparabilă cu hărţile militare moderne.
Ciuvirov nu şi-a putut crede ochilor: cine ar fi putut realiza o asemenea lucrare, în ce scop şi, mai ales, de ce tocmai într-un loc greu accesibil, înconjurat de mlaştini? Și dacă este construită de către o civilizație așa de avansată, de ce au făurit o hartă din piatră, de câteva tone în loc de una digitală? Profesorul rus a apelat, în analiza lespezii, şi la ajutorul confraţilor chinezi, îndeosebi în legătură cu natura stratului de porţelan protector, dar şi pentru eventuala descifrare a semnelor gravate. Însă experţii de la Universitatea Hunan au arătat că pe teritoriul Chinei nu s-a folosit niciodată un asemenea material. De ce s-a folosit porţelanul? Răspunsul a venit de la Departamentul de cartografiere de la Universitatea din Moscova: era necesar ca suprafaţa albă a plăcii să nu creeze reflexii şi umbre, care ar fi stricat efectul 3D al hărţii. Şi asta nu e tot! În stratul de bază al lespezii, alcătuit din dolomit (o rocă înrudită cu calcarul), nu s-a găsit nici urmă de cuarţ sau de silicat de magneziu, aşa cum există în mostrele de dolomit din zonă.
Concluzia lui Ciuvirov este că autorii hărţii fie au adus roca din altă parte a globului, fie pur şi simplu au creat-o artificial. Iar pentru ca misterul să fie şi mai adânc, şi stratul al doilea, din diopsid, conţine nişte cristale minuscule, de 15 nanometri, fabricate printr-o procedură de mare precizie la nivel atomic. Ceea ce presupune o tehnologie chiar mai avansată decât cea de care dispunem noi astăzi. Scepticii susţin că nici vorbă de vreo hartă tridimensională, crăpăturile de pe lespede – care în interpretarea lui Ciuvirov sunt contururile râurilor - fiind provocate de eroziune. Expertul rus susţine însă că harta respectă întocmai principiile cartografice şi matematice ale uneia din zilele noastre, iar atunci când a calculat distanţa dintre înălţimea şi lăţimea pietrei, a descoperit că unghiul tangentei e unul de 54 de grade, ceea ce corespunde latitudinii Ufa.
Urmărind coordonatele desenelor, Ciuvirov a dedus că pe hartă sunt reprezentate 32 baraje în interiorul unui sistem hidrografic.”Asta demonstrează că harta este opera unei civilizaţii care trebuia să controleze râurile cu ajutorul unor baraje – așa cum face Olanda astăzi. Se pare însă că specialiștii care au construit harta nu utilizau căile maritime sau aeriene deoarece nu există nici o urmă de drum. Autorii nu locuiau poate în acest loc dar prevedeau o colonizare. Nu se știe cine a creat-o. Cu cât învăț mai mult despre ea cu atât mai mult realizez ca nu știu nimic”, a explicat specialistul, atrăgând totodată atenţia că marginea hărţii este orientată spre polul magnetic. (pravda)
Cele mai citite articole
|
|
Tweet |
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu