Somnambulismul este un subiect misterios care a creat un munte de mituri și legende. S-au făcut deseori referiri la un potențial pericol extrem din partea unui somnambul, indicând faptul că (uneori greșit) de multe își poate provoca singur rău, dar și altora. În istoria medicinei sunt multe exemple inexplicabile de somnambuli care au acționat violent: conducerea unor autovehicule, viol, purtarea unor arme și chiar comiterea unor crime.
Dar au fost întâlnite și cazuri când unele din aceste peregrinări nocturne au fost lipsite de pericole: așezatul pe pat, plimbarea prin noapte, gătitul, mersul la baie sau curățarea unor obiecte. Studiile de laborator arată că somnambulismul se produce în principal în primele trei ore de somn. Persoanele care suferă de această tulburare efectuează activități motorii simple sau complexe, precum mișcări, mers sau vorbire, în timpul somnului fiind parțial conștiente sau motivate. De exemplu un om a luat câinele, care dormea la picioarele patului și l-a băgat în cadă pentru a-l stinge cu apă. El a crezut că patrupedul luase foc. Acțiunea nu a fost specifică stării de veghe, dar comportamentul nu a fost automat în sensul că o ”motivație” a însoțit și a explicat acțiunea. Somnambulismul se produce între fazele trei și patru ale somnului, respectiv în stadiul somnului lent, etapă când de obicei persoana e în pat, apoi se ridică și se mișcă.
Somnambulismul se petrece mai des în rândul copiilor și adolescenților și se estimează că 19% din populația mondială o experimentează în grade mai pronunțate sau mai ușoare. În general episoadele de somnambulism sunt izolate dar sunt și persoane, între 1 și 6%, care prezintă episoade de somnambulism în mod repetat. Termenul somnambulism este împrumutat din limba franceză ”somnambulisme”, care, la rândul său, a fost creat din termenii latini ”somnus”, „somn” și ”ambulō”, ”ambulare”, „a se plimba”, „a merge. Într-un studiu publicat în ”The Lancet Neurology”, la începutul lunii martie 2013, profesorul Antonio Zadra și colegii săi cercetători de la Universitatea din Montreal, din Canada, au încercat să demonteze cât mai multe mituri despre somnambulism.
Acest studiu, rezultatul a 15 ani de cercetări, a ridicat o parte din vălul de mister ce plana asupra somnambulismului. Deci care este "adevărata față" a somnambulismului? Somnambulismul este mai des întâlnit la copii decât la adulți și poate fi moștenit din familie, dacă părinții au suferit de somnambulism e probabil ca și copiii să aibă asemenea episoade. Acestea pot dura de la câteva secunde până la 30 de minute. Este bine să trezești un somnambul? Contrar credinței populare, nu este periculos să trezești un somnambul, dar nici prea distractiv. Un somnambul trezit brusc poate fi dezorientat și confuz, de aceea trebuie să acționezi cu prudență și calm și să conduci persoana în pat. De ce se recomandă să fie trezit? Pentru că, uneori, angajându-se în activități automate, se poate răni. De aceea, specialiștii spun că este bine să îi lași să meargă pe sârmă sau pe acoperiș, iar apoi să îi trezești ușor în momentul în care și-au terminat așa zisa expediție.
Dacă ar fi treziți brusc în timp ce realizează "cascadoriile" nocturne, ar fi victimele unor accidente, pentru că odată treziți, simțul echilibrului dezvoltat în timpul somnului se pierde. Profesorul Antonio Zadra a declarat că ”Unii oameni cred că, pe nedrept, somnambulismul apare numai la copii și adolescenți. Studiile noastre au arătat că și lipsa de somn sau stresul pot duce la somnambulism. Orice situație care perturbă somnul poate duce la episoade de somnambulism la indivizii predispuși. Cele mai multe episoade de somnambulism sunt inofensive. În afara de faptul ca somnul adânc este fragmentat, plimbările în somn sunt de obicei scurte și nu prezintă nici un pericol, sau atunci când o fac, acesta este minim. În cazuri rare, pericolul poate fi mai mare și se pot răni sau pot pune alte persoane în pericol: unii chiar au mers atât de departe încât au condus o mașină. Mulți copii au somnambulism între 6 și 12 ani. Se crede ca trecerea de la somn la starea de veghe necesită o anumită maturizare a creierului.
La unii copii creierul poate avea dificultăți în a face aceasta tranziție. De multe ori problema dispare după pubertate. Dar somnambulismul poate persista la vârsta adultă, în aproape 25% din cazuri. Ideea ca un om este parțial treaz și parțial adormit este ceva care trebuie să fie luate în considerare în conceptualizarea somnambulismului. Acesta este unul dintre punctele conturate în studiul nostru. Există semne, chiar și la subiecții normali, când creierul nu adoarme dintr-o dată. Somnul poate să apară într-o manieră localizată. Parți ale creierului pot adormi înaintea altora. Acest lucru poate explica de ce amnezia asociată somnambulismului nu este întotdeauna completă. Se pune întrebarea dacă somnambulii își pot aminti acțiunile lor? Da. La copii și adolescenți amnezia este mai frecventă, probabil din motive neurofiziologie. La adulți, o proporție mare își amintește uneori ceea ce a făcut în timpul episoadelor de somnambulism.
Unele persoane își amintesc chiar și ce au gândit și ce emoții au avut. Studiul a demonstrat că comportamentul somnambulilor nu este pur și simplu automat. Acesta este un mit. Există o concepție greșită că somnambulii fac lucruri fără să știe de ce. Cu toate acestea, există mulți somnambuli care își amintesc ce au făcut și pot să explice motivele acțiunilor. Un alt mit de care sunteți interesat este legat de impactul asupra stării de veghe, somnambulismul este asociat cu tulburări diurne caracterizate prin somnolență. Aproximativ 45% dintre somnambuli sunt din punct de vedere clinic somnolenți în timpul zilei. Somnambulii mai tineri sunt capabili să ascundă mai ușor somnolența. Comparativ cu subiecții din grupul de control, ei au avut însă rezultate mai slabe la testele de vigilentă și dacă li se oferă posibilitatea de a dormi, adorm mai repede decât subiecții normali.“
Suntem cu toții familiarizați cu versiunea hollywoodiană a acestui... tip de bălăbănit nocturn care amintește de acei zombi cu ochii închiși și brațele întinse. Realitatea este un pic diferită. Aceste ”activități” sunt însoțite frecvent de inexpresivitate facială, confuzie și dezorientare în cazul trezirii. Unul dintre cele mai impresionante exemple de somnambulism periculos poate fi găsit în povestea canadianului Kenneth Parks. În mai 1987, Kenneth, atunci avea în 23 de ani, şi-a părăsit locuința pe timp de noapte şi a condus o mașină pe distanța de 23 de kilometri, de la el de acasă până la socrii. Ajuns la destinație, a ieșit din mașină și a deschis ușa casei cu cheia pe care a avut-o în buzunar. Odată intrat în casă prima dată și-a sugrumat socrul, apoi și-a bătut soacra după care a înjunghiat-o în inimă. A urcat din nou la volan și a condus până la cea mai apropiată secție de poliție. "Cred că am omorât pe cineva", a declarat unui polițist.
Este uimitor faptul că Kenneth Parks a fost tot timpul adormit în acea perioadă. A fost achitat de acuzația de omor deoarece s-a constatat că fusese pur şi simplu... somnambul în acele momente, iar oamenii în starea de automatism nu au acces la întreaga lor gamă de convingeri şi dorințe, ceea ce face justificată scuza lor. Și tot pe timpul nopții, o femeie căsătorită din Australia, își părăsea locuința şi întreținea relații sexuale cu persoane străine. Acest lucru a continuat pe parcursul mai multor luni, fără ca femeia să-și amintească ceva despre activitățile ei nocturne. Dar găsirea unor prezervative aruncate prin casă l-a pus pe gânduri de soțul ei. Într-un dintre aceste nopți soțul femeii s-a trezit și a văzut că soața lipsea. A plecat să o caute şi a descoperit-o într-un plin act sexual.
Desigur, inițial bărbatul a fost sceptic cu privire la resorturile fenomenului, dar o combinație de factori l-a convins că era martorul unui caz de somnambulism. În timpul unei evaluări clinice femeia a fost testată de psihiatri şi verificată de probleme neurologice precum tumori cerebrale, care ar fi putut cauza comportamentului neobișnuit. Comportamentul femeii i-a afectat atât viața personală, cât şi pe cea a partenerului său. Comediantul Mike Birbiglia a avut parte de o experiență neplăcută din cauza faptului că e somnambul. El a sărit de pe fereastra camerei de hotel în care se afla, crezând că e urmărit de cineva. Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, acesta s-a ridicat şi a continuat să alerge până când şi-a dat seama că totul era doar un vis şi a plecat la spital, unde a avut nevoie de 30 de copci pentru a-şi acoperi rănile. (The Lancet Neurology)
Acest studiu, rezultatul a 15 ani de cercetări, a ridicat o parte din vălul de mister ce plana asupra somnambulismului. Deci care este "adevărata față" a somnambulismului? Somnambulismul este mai des întâlnit la copii decât la adulți și poate fi moștenit din familie, dacă părinții au suferit de somnambulism e probabil ca și copiii să aibă asemenea episoade. Acestea pot dura de la câteva secunde până la 30 de minute. Este bine să trezești un somnambul? Contrar credinței populare, nu este periculos să trezești un somnambul, dar nici prea distractiv. Un somnambul trezit brusc poate fi dezorientat și confuz, de aceea trebuie să acționezi cu prudență și calm și să conduci persoana în pat. De ce se recomandă să fie trezit? Pentru că, uneori, angajându-se în activități automate, se poate răni. De aceea, specialiștii spun că este bine să îi lași să meargă pe sârmă sau pe acoperiș, iar apoi să îi trezești ușor în momentul în care și-au terminat așa zisa expediție.
Dacă ar fi treziți brusc în timp ce realizează "cascadoriile" nocturne, ar fi victimele unor accidente, pentru că odată treziți, simțul echilibrului dezvoltat în timpul somnului se pierde. Profesorul Antonio Zadra a declarat că ”Unii oameni cred că, pe nedrept, somnambulismul apare numai la copii și adolescenți. Studiile noastre au arătat că și lipsa de somn sau stresul pot duce la somnambulism. Orice situație care perturbă somnul poate duce la episoade de somnambulism la indivizii predispuși. Cele mai multe episoade de somnambulism sunt inofensive. În afara de faptul ca somnul adânc este fragmentat, plimbările în somn sunt de obicei scurte și nu prezintă nici un pericol, sau atunci când o fac, acesta este minim. În cazuri rare, pericolul poate fi mai mare și se pot răni sau pot pune alte persoane în pericol: unii chiar au mers atât de departe încât au condus o mașină. Mulți copii au somnambulism între 6 și 12 ani. Se crede ca trecerea de la somn la starea de veghe necesită o anumită maturizare a creierului.
Unele persoane își amintesc chiar și ce au gândit și ce emoții au avut. Studiul a demonstrat că comportamentul somnambulilor nu este pur și simplu automat. Acesta este un mit. Există o concepție greșită că somnambulii fac lucruri fără să știe de ce. Cu toate acestea, există mulți somnambuli care își amintesc ce au făcut și pot să explice motivele acțiunilor. Un alt mit de care sunteți interesat este legat de impactul asupra stării de veghe, somnambulismul este asociat cu tulburări diurne caracterizate prin somnolență. Aproximativ 45% dintre somnambuli sunt din punct de vedere clinic somnolenți în timpul zilei. Somnambulii mai tineri sunt capabili să ascundă mai ușor somnolența. Comparativ cu subiecții din grupul de control, ei au avut însă rezultate mai slabe la testele de vigilentă și dacă li se oferă posibilitatea de a dormi, adorm mai repede decât subiecții normali.“
Suntem cu toții familiarizați cu versiunea hollywoodiană a acestui... tip de bălăbănit nocturn care amintește de acei zombi cu ochii închiși și brațele întinse. Realitatea este un pic diferită. Aceste ”activități” sunt însoțite frecvent de inexpresivitate facială, confuzie și dezorientare în cazul trezirii. Unul dintre cele mai impresionante exemple de somnambulism periculos poate fi găsit în povestea canadianului Kenneth Parks. În mai 1987, Kenneth, atunci avea în 23 de ani, şi-a părăsit locuința pe timp de noapte şi a condus o mașină pe distanța de 23 de kilometri, de la el de acasă până la socrii. Ajuns la destinație, a ieșit din mașină și a deschis ușa casei cu cheia pe care a avut-o în buzunar. Odată intrat în casă prima dată și-a sugrumat socrul, apoi și-a bătut soacra după care a înjunghiat-o în inimă. A urcat din nou la volan și a condus până la cea mai apropiată secție de poliție. "Cred că am omorât pe cineva", a declarat unui polițist.
Este uimitor faptul că Kenneth Parks a fost tot timpul adormit în acea perioadă. A fost achitat de acuzația de omor deoarece s-a constatat că fusese pur şi simplu... somnambul în acele momente, iar oamenii în starea de automatism nu au acces la întreaga lor gamă de convingeri şi dorințe, ceea ce face justificată scuza lor. Și tot pe timpul nopții, o femeie căsătorită din Australia, își părăsea locuința şi întreținea relații sexuale cu persoane străine. Acest lucru a continuat pe parcursul mai multor luni, fără ca femeia să-și amintească ceva despre activitățile ei nocturne. Dar găsirea unor prezervative aruncate prin casă l-a pus pe gânduri de soțul ei. Într-un dintre aceste nopți soțul femeii s-a trezit și a văzut că soața lipsea. A plecat să o caute şi a descoperit-o într-un plin act sexual.
Desigur, inițial bărbatul a fost sceptic cu privire la resorturile fenomenului, dar o combinație de factori l-a convins că era martorul unui caz de somnambulism. În timpul unei evaluări clinice femeia a fost testată de psihiatri şi verificată de probleme neurologice precum tumori cerebrale, care ar fi putut cauza comportamentului neobișnuit. Comportamentul femeii i-a afectat atât viața personală, cât şi pe cea a partenerului său. Comediantul Mike Birbiglia a avut parte de o experiență neplăcută din cauza faptului că e somnambul. El a sărit de pe fereastra camerei de hotel în care se afla, crezând că e urmărit de cineva. Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, acesta s-a ridicat şi a continuat să alerge până când şi-a dat seama că totul era doar un vis şi a plecat la spital, unde a avut nevoie de 30 de copci pentru a-şi acoperi rănile. (The Lancet Neurology)
Cele mai citite articole
|
|
Tweet |
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu