Monumente antice aliniate cu precizia evenimentelor astrale, o istorie scrisă în piatră cu imagini onorând conducători supranaturali și un calendar care prezice schimbări cu acuratețe în axa Pământului la fiecare 26.000 de ani. ”Dacă nu ai citit nimic înainte despre civilizația Maya ai crede că aceste realizări nu sunt ale civilizației umane", sunt de părere arheologii. Puține scrieri mayașe au ajuns în zilele noastre, doar câteva hieroglife, care sunt foarte greu de descifrat. Cultura Maya a lăsat în urmă piramide, tăblițe cu inscripții, haine tradiționale și dansuri. Potrivit legendelor, mayașii au fost succesorii atlanților, care au dispărut undeva în Marea Mediterana sau în Marea Caraibilor.
Oare civilizațiile Maya din America Centrală chiar au fost una dintre cele mai avansate civilizații ale lumii antice? Sau inteligența lor a provenit din altă parte, probabil că nu de pe această lume? Nu aveau metal. Nu aveau electricitate. Dar aveau o mitologie, o limbă și o cultură religioasă avansată. Ei au înțeles astronomia până la un grad incredibil, mai mult decât orice civilizație de pe atunci. Mayașii erau convinși că timpul era crucial, pentru că Zeii urmau să se reîntoarcă. Sarcofagul suveranului Pakal era, de fapt, nava lui. El e adevăratul “Omul Rachetă”. Milioane de oameni din întreaga lume cred că am fost vizitați în trecut de ființe extraterestre. Dacă asta e adevărat? Oare extratereștrii de pe vremea antică chiar au ajutat la modelarea istoriei noastre? Și dacă da, ei sunt responsabili pentru succesul și dispariția civilizației Maya. Cine au fost? De ce au venit? Ce au lăsat în urmă? Unde s-au dus? Se vor întoarce?
Piramidele mayașe sunt diferite față de cele egiptene. Au trepte uriașe și au servit ca bază pentru temple. Un loc unde, în trecut, câteva sute de mii de oameni se puteau aduna pentru a asculta discursurile preoţilor. Arhitectura piramidelor lucrează ca un amplificator. Păstrând liniște profundă, un preot a vorbit și toată lumea a putut auzi vocea lui. Apoi, un ghid a permis grupului de turiști să aplaude. Sunetul trecut prin orificiile din partea de sus a piramidei s-a întors ca un ecou la fel ca într-un teatru de operă. Cum e posibil? Mayașii nu cunoșteau fenomenele legate de funcționarea unui microfon și nici a altor tehnologii moderne de amplificare. Piramidele mayașe nu sunt niște monumente izolate în deșert, precum cele egiptene, ele au fost construite în zone populate din junglă. Civilizația Maya s-a dezvoltat în Mexic, Guatemala, Honduras și Belize. În alte părți ale Mexicului au trăit aztecii, olmecii, toltecii și alte triburi. Piramidele mayașe au servit unor scopuri astronomice, cel puțin de două ori pe an, pe 21 sau 22 martie și pe 22 sau 23 septembrie, cu ocazia echinocțiilor de primăvara și de toamnă.
În aceste zile, soarele aruncă o umbră pe treptele piramidei, în formă de șarpe și ea ajunge până la capătul scărilor, unde se poate vedea o imagine a zeului Kukulkan, un șarpe cu pene, care are capul unui om. Piramida este construită foarte precis, astfel încât raza de soare ajunge la capul zeității în acea zi anume. Aceasta înseamnă că astronomia, arhitectura și tehnica au fost elaborate în același timp. Lângă piramida Chichen Itza, au fost descoperite terenuri unde pre-columbienii au creat jocurile cu mingea. "Am fost foarte surprins de faptul ca mayașii erau obsedați de jocul cu mingea. Acesta a fost un joc sacru. Căpitanul echipei câștigătoare era sacrificat în cinstea zeilor și asta a reprezenta o mare onoare", a declarat profesorul rus, Kiril Novoselsky care, de mai bine de 40 de ani, caută să dezlege enigmele vechii civilizații Maya. Vârsta de aur a civilizației Maya s-a terminat la sfârșitul secolului al IX-lea. Orașele au devenit pustii și tăcute. Lianele și rădăcinile copacilor au pătruns prin zidurile de piatră ale templelor și piramidelor.
Arheologii clasifică mai multe perioade ale civilizației Maya: pre-clasică (între anii 2.000 și 300 i.Hr.), clasică (300 i.Hr. - 900 d.Hr.) și post-clasică (900 - 1520 d.Hr.). În timpul ultimelor secole, populația extrem de numeroasă a orașelor a dispărut în junglă. Orașul mayaș Tikal a constituit ultima mențiune istorică a unui așezări Maya, în anul 869. În fiecare așezare a existat un templu cu biblioteci. Este dificil de știut cât de mult au distrus conchistadorii spanioli. Întorcându-ne în secolele al XIV-lea si al XV-lea este posibil să fi existat foarte multe cărți mayașe. Invadatorii spanioli au distrus cea mai mare parte dintre ele crezând că au venit între oameni primitivi pentru a-i învăţa şi a-i educa. Singurele lucruri care nu au fost distruse au fost codexurile pe care preoții spanioli le-au salvat pentru ei din curiozitate. Parte dintre cărți au fost trimise regelui Spaniei, pentru divertisment și pentru a se familiariza cu trofeele de război.
Oare civilizațiile Maya din America Centrală chiar au fost una dintre cele mai avansate civilizații ale lumii antice? Sau inteligența lor a provenit din altă parte, probabil că nu de pe această lume? Nu aveau metal. Nu aveau electricitate. Dar aveau o mitologie, o limbă și o cultură religioasă avansată. Ei au înțeles astronomia până la un grad incredibil, mai mult decât orice civilizație de pe atunci. Mayașii erau convinși că timpul era crucial, pentru că Zeii urmau să se reîntoarcă. Sarcofagul suveranului Pakal era, de fapt, nava lui. El e adevăratul “Omul Rachetă”. Milioane de oameni din întreaga lume cred că am fost vizitați în trecut de ființe extraterestre. Dacă asta e adevărat? Oare extratereștrii de pe vremea antică chiar au ajutat la modelarea istoriei noastre? Și dacă da, ei sunt responsabili pentru succesul și dispariția civilizației Maya. Cine au fost? De ce au venit? Ce au lăsat în urmă? Unde s-au dus? Se vor întoarce?
Piramidele mayașe sunt diferite față de cele egiptene. Au trepte uriașe și au servit ca bază pentru temple. Un loc unde, în trecut, câteva sute de mii de oameni se puteau aduna pentru a asculta discursurile preoţilor. Arhitectura piramidelor lucrează ca un amplificator. Păstrând liniște profundă, un preot a vorbit și toată lumea a putut auzi vocea lui. Apoi, un ghid a permis grupului de turiști să aplaude. Sunetul trecut prin orificiile din partea de sus a piramidei s-a întors ca un ecou la fel ca într-un teatru de operă. Cum e posibil? Mayașii nu cunoșteau fenomenele legate de funcționarea unui microfon și nici a altor tehnologii moderne de amplificare. Piramidele mayașe nu sunt niște monumente izolate în deșert, precum cele egiptene, ele au fost construite în zone populate din junglă. Civilizația Maya s-a dezvoltat în Mexic, Guatemala, Honduras și Belize. În alte părți ale Mexicului au trăit aztecii, olmecii, toltecii și alte triburi. Piramidele mayașe au servit unor scopuri astronomice, cel puțin de două ori pe an, pe 21 sau 22 martie și pe 22 sau 23 septembrie, cu ocazia echinocțiilor de primăvara și de toamnă.
În aceste zile, soarele aruncă o umbră pe treptele piramidei, în formă de șarpe și ea ajunge până la capătul scărilor, unde se poate vedea o imagine a zeului Kukulkan, un șarpe cu pene, care are capul unui om. Piramida este construită foarte precis, astfel încât raza de soare ajunge la capul zeității în acea zi anume. Aceasta înseamnă că astronomia, arhitectura și tehnica au fost elaborate în același timp. Lângă piramida Chichen Itza, au fost descoperite terenuri unde pre-columbienii au creat jocurile cu mingea. "Am fost foarte surprins de faptul ca mayașii erau obsedați de jocul cu mingea. Acesta a fost un joc sacru. Căpitanul echipei câștigătoare era sacrificat în cinstea zeilor și asta a reprezenta o mare onoare", a declarat profesorul rus, Kiril Novoselsky care, de mai bine de 40 de ani, caută să dezlege enigmele vechii civilizații Maya. Vârsta de aur a civilizației Maya s-a terminat la sfârșitul secolului al IX-lea. Orașele au devenit pustii și tăcute. Lianele și rădăcinile copacilor au pătruns prin zidurile de piatră ale templelor și piramidelor.
Arheologii clasifică mai multe perioade ale civilizației Maya: pre-clasică (între anii 2.000 și 300 i.Hr.), clasică (300 i.Hr. - 900 d.Hr.) și post-clasică (900 - 1520 d.Hr.). În timpul ultimelor secole, populația extrem de numeroasă a orașelor a dispărut în junglă. Orașul mayaș Tikal a constituit ultima mențiune istorică a unui așezări Maya, în anul 869. În fiecare așezare a existat un templu cu biblioteci. Este dificil de știut cât de mult au distrus conchistadorii spanioli. Întorcându-ne în secolele al XIV-lea si al XV-lea este posibil să fi existat foarte multe cărți mayașe. Invadatorii spanioli au distrus cea mai mare parte dintre ele crezând că au venit între oameni primitivi pentru a-i învăţa şi a-i educa. Singurele lucruri care nu au fost distruse au fost codexurile pe care preoții spanioli le-au salvat pentru ei din curiozitate. Parte dintre cărți au fost trimise regelui Spaniei, pentru divertisment și pentru a se familiariza cu trofeele de război.
Codexurile
Se știe despre mayași că au dezvoltat un sistem foarte complex de scriere, folosind pictograme și elemente fonetice sau silabice. Scrisul era probabil accesibil doar membrilor claselor superioare. Simbolurile erau săpate în piatră, dar cel mai adesea pe cărți perisabile făcute din scoarță de copac, acoperită cu var pentru a face o suprafață albă proaspătă. Conform cercetărilor e vorba despre scoarța interioara a anumitor copaci, principalul fiind smochinul sălbatic sau Amate (Ficus glabrata). Aceste cărți împachetate în lemn sau piele de căprioară erau numite codice, codex. Datorita perisabilității lor și râvnei cu care spaniolii le-au ars, doar patru asemenea documente mai exista astăzi. Conținutul lor trebuie să fi fost diferit, dar unele dintre ele erau în mod evident similare almanahurilor astronomice.
Mai este un codex în Paris care se pare că ar conține un tip de zodiac Maya, dar nu se știe cu siguranță. Un alt exemplu important de almanah Maya este prezent în codexul de la Madrid. Al patrulea Codex este numit ”Grolier” și a fost autentificat în 1983. Aceste codiciluri conțineau multe din informațiile utilizate de preoți sau de clasa nobilă pentru a determina date de mare interes. Probabil conțineau și liniile dinastiilor. Faimoasa lucrarea ”Dresdner Codex”, una dintre cărțile care arată că sfârșitul calendarului mayaș este consemnat la data de 21 decembrie 2012, se află în orașul german Dresden. Cartea, cunoscută și sub numele de ”Codex Dresdensis”, se află în acest oraș din anul 1739. Ultima pagină a codex arată marile schimbări ale lumii, după 21 decembrie 2012, prin intermediul apei.
Sfârşitul celui de-al treisprezecelea ciclu al calendarului mayaş cade pe data de 21 decembrie 2012. În carte, data este ilustrată printr-un crocodil gigantic care împrăştie apă din gură. Mulţi cercetători cu înclinaţii spre ezoterism au interpretat acest semn drept un indiciu al Apocalipsei, dar arheologii au demontat această variantă. Pe 21 decembrie 2012, în timpul solstițiului de iarnă, va avea loc o conjunctură planetară mai puțin obișnuită: Pământul se va alinia cu Soarele, care se va afla în mijlocul ecuatorului galaxiei Căii Lactee, alcătuind ceea ce vechii maya numeau "Copacul sfânt". Ciudata aliniere nu va fi bruscă, ci este pregătită de câteva mii de ani, și efectele ei va continua muți timp după 21 decembrie 2012. Conform credinței mayașe, centrul galaxiei este uterul cosmic: loc al morții, al transformării, al regenerării și al renașterii. Acest moment marchează finalul calendarului. Acest 21 decembrie 2012 a devenit ținta multor prezicători care și-au făcut planuri pentru a scoate bani din afacerea unei ”apocalipse 2012”.
O amenințare înfricoșătoare din care au stors bani multe studiouri de filme, edituri etc. Oracolele au prezis o schimbare majoră care va avea loc în timpurile noastre, centrată în jurul anului 2012. Toate sugerează că se va întâmpla ceva în acea zi. Chiar dacă majoritatea a fost scrisă în urmă cu sute de ani, acuratețea interesează în mod special lumea modernă, deoarece previziunile apocaliptice pe care le conțin se referă în mod special la perioada pe care noi o trăim în prezent. ”Codex Dresda” (aka Codex Dresdensis) este o carte pre-columbiană Maya din secolul XI sau XII-a. ”Codex Maya” este considerat a fi o copie a unui text original, de aproximativ trei sau patru sute de ani mai devreme. Istoricii spun că este cea mai veche carte scrisă cunoscută în America. ”Codex Dresda” este considerat cel mai complet dintre cele patru manuscrise rămase. Este fabricat din hârtie Amatl ("kopó", fig. scoarţă de copac, care a fost aplatizat şi acoperit cu o pastă de var), dublat în falduri într-o formă acordeon, ca de pliere-ecran texte. Codex de hârtie scoarţă este acoperit cu stuc fin sau gesso şi este de opt centimetri ridicat de unsprezece metri lungime.
”Codex Dresda” a fost scris de opt cărturari diferiți, folosind ambele părţi. Ei au avut propriul stil de scriere specială, simboluri şi obiecte. Codexul totalizează 74 de pagini în lungime. Imaginile sale au fost pictate cu o claritate extraordinară folosind pensule foarte fine. Culorile de bază folosite din coloranţi de legume au fost roșu, negru și albastru. ”Codex Dresda” conţine tabele astronomice de o precizie remarcabilă. Acesta este cel mai renumit pentru seria ”Lunar” şi ”Venus”. Seria ”Lunar” are intervale ce corelează cu eclipsele. Tabelul ”Venus” corelează cu mişcările aparente ale planetei. Codexul sunt almanahuri, tabele astronomice şi astrologice, precum şi referinţe religioase. Trimiterile specifice numen au de a face cu un număr de ritual 260 zile divizat în mai multe moduri. ”Codex Dresda” conţine previziuni pentru sectorul agricol. Sunt informaţii cu privire la anotimpuri ploioase, inundaţii, boli și medicină. De asemenea, pare să arate conjuncţiile constelaţiilor cu planeta şi cu Luna.
Johann Christian Götze, director al Bibliotecii Regale din Dresda, a cumpărat codexul de la un proprietar privat, la Viena, în 1739. Cum a ajuns la Viena este necunoscut. Este speculat faptul că acesta a fost trimis de Hernan Cortez ca un tribut adus regelui Carol I al Spaniei în anul 1519. Charles a fost numit guvernator şi căpitan general al teritoriului mexican nou cucerit. Biblioteca unde era păstrat codexul a fost bombardată în timpul celui de-al doilea război mondial şi a suferit prejudicii grave. Douăsprezece pagini ale codexului au fost distruse. S-a reuși totuși restaurarea lui.
Legendarul explorator german Alexander von Humboldt a publicat cinci pagini ale cărţii în 1810, dar abia 17 ani mai târziu istoricul francez Constantine Rafinesque a corelat hieroglifele din carte cu inscripţii de pe roci din sudul Mexicului. Investigaţiile ulterioare au scos la iveală alte trei codexuri - în Madrid, Paris şi Mexico City - dar cartea din Dresden este considerată cea mai amplă şi mai bine documentată. Cartea i-a oferit bibliotecarului Ernst Forstemann şansa de a descifra vechiul calendar mayaş şi sistemul numeric folosit de această civilizaţie. Apoi, cercetătorii au folosit codexul pentru a stabili faptul că sfârşitul celui de-al treisprezecelea ciclu al calendarului mayaş cade pe data de 21 decembrie 2012. În carte, după cum am mai menționat, data este ilustrată printr-un crocodil gigantic care împrăştie apă din gură. Mulţi cercetători cu înclinaţii spre ezoterism au interpretat acest semn drept un indiciu al Apocalipsei, dar arheologii au demontat această variantă.
Cei care fac asemenea previziuni apocaliptice sunt antropologii prea puțin documentați, farsorii, ghicitorii în cărămizi, documentariștii ratați, blogherii însetați de publicitate, spirite ale răului. Preoţii din Guatemala spun că transformarea prezisă ar fi un proces care se va întâmpla treptat, nu în două zile, ci în aproximativ 200 de ani. În opinia lor, anul 2012 este o piatră de hotar a epocii vechi şi începutul a ceva nou, poate începutul unei noi culturi. Şi ei au subliniat că acest lucru se va întâmpla treptat, încet şi fără cataclisme și cutremure. Toate aceste profeţii sunt o şansă pentru omul care va veni ca să se gândească la comportament, la sensul vieţii, despre cum să-și îmbunătățească viaţa lor și a semenilor şi cum să trăiască în armonie. Conștiința umană va atinge nivele care, în acest moment par imposibile. Dar aceasta conștiință va deveni normală. Nu va mai fi implicată în finanțe, război, mâncare, afaceri , etc. Vom deveni Una cu Creatorul și vom fi capabili sa materializam lucruri, vom deveni Co-creatori, alături de Creator. Ceea ce urmează este sacru și frumos; o sărbătoare, un fenomen pentru care ființa trebuie să fie recunoscătoare. (the epoch times)
Cele mai citite articole
|
|
Tweet |
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu