Unul dintre cititori mi-a cerut să scriu un articol despre ”Foo Fighters”. Nu este vorba despre trupa de muzică rock ”Foo Fighters”, ci despre OZN-urile raportate de către piloții de avioane de recunoaștere și de vânătoare din timpul celui de-al doilea război mondial. Termenul ”foo fighter” (”feu" - în franceză înseamnă foc) a fost folosit de către piloții aeronavelor aliate din al doilea război mondial pentru a descrie diferite apariții de OZN-uri sau fenomenele misterioase aeriene văzute în cer, atât în teatrul de operațiuni european cât și în teatrul de operațiuni Pacific (PTO).
.jpg)
Deși denumirea ”foo fighter” se referea inițial la observațiile unor OZN-uri de către escadrila americană „U.S. 415th Night Fighter”, termenul a fost, de asemenea, utilizat frecvent pentru orice observație OZN din acea perioadă. Au fost sute de cazuri de raportări ale unor ”Foo Fighters” deasupra Europei occidentale, fiind descrise ca nave de diverse forme, sau pur si simplu, globuri (sau mingi) de lumină. Puțini istorici s-au încumetat să scrie despre ”Foo Fighters”, considerate de către unii a fi un fel de globuri de plasmă – ”efect provocat de reacția mercurului și care avea ca scop producerea unor câmpuri și descărcări magnetice puternice care ar fi oprit motoarele avioanelor și ar fi generat interferențe în circuitele electrice”.
.jpg)
Ufologii conspiraționiști considerau că naziștii aveau tehnologie extraterestră de la un OZN despre care se presupunea că s-ar fi prăbușit în Munții Pădurea Neagră lângă Freiburg, Germania, în 1936 (referințe: L.A. Marzulli – ’’The Alien Interviews’’ și George Noory, realizator de emisiuni radio la Coast to Coas AM). La finalul războiului, americanii au realizat ”Operațiunea Paperclip” prin care tehnologia avansată germană a fost dusă în SUA (motoarele cu reacție, avioanele cu motoare rachetă, proiectarea de rachete în trepte a lui von Baun, planul unei stații spațiale circulare, etc.). George Noory a declarat: ”Erau sute de cazuri (Foo Fighters), dar nici unul nu părea să fie dăunător avioanelor, dar erau peste tot.
.jpg)
Uneori avioanele aliate aveau probleme mecanice la apariției lor, iar unii piloți au raportat că au zburat direct prin ele de parcă OZN-urile nu aveau masă. Existau teorii că «Foo Fighters» erau «Wunderwaffen», arma minune a naziștilor. Potrivit unor cercetători naziștii experimentaseră o tehnologie avansată: tehnologia antigravitațională pe bază de mercur”, (referință David Childress – ”Technology of the Gods”). Primele apariții au fost raportate în noiembrie 1944, atunci când piloții care zburau deasupra Germaniei pe timp de noapte au declarat că au văzut obiecte strălucitoare, în mișcare rapidă, în urma aeronavele lor. Obiectele au fost descrise ca fiind de un roșu strălucitor, alb, portocaliu. Unii piloți le-a descris că semănau cu luminile pomului de crăciun și au raportat ca au făcut viraje sălbatice înainte de a dispărea pur și simplu.
Piloți și personalul navigant al aviației au raportat faptul că obiectele au zburat tangențial cu aeronavele și s-au comportat ca și când ar fi fost sub control inteligent, dar nu au afișat nici un comportament ostil. Fenomenul a fost atât de răspândit încât luminile au câștigat un nume: “kraut fireballs” (mingi de foc kraut), dar pentru cea mai mare parte se numeau "Foo Fighters". Militarii au luat în serios aceste apariții, suspectându-le că ar putea fi vorba despre arme secrete ostile, ale inimacului,, dar ancheta ulterioară a relevat faptul că și piloții germani și japonezi au raportat apariții similare. Pe 25 februarie 1942, puțin după ora 02.00, radarele americane au semnalat apropierea unor obiecte zburătoare, (imaginile următoare) aflate la circa 200 de kilometri în largul oceanului, în dreptul orașului Los Angeles.
La ora 2.25 s-a declanșat alarma, apoi au apărut mai multe obiecte zburătoare roșii sau argintii care se agitau rapid, încoace și încolo, pe cerul orașului. În mijlocul lor un obiect mare, întunecat, stătea aproape nemișcat. Convinși că asistau la un atac japonez, artileria antiaeriană a tras asupra bizarelor obiecte, timp de o oră, 1430 de obuze. Orașul a fost acoperit de schijele proiectilelor. Cel putin șase civili au murit din cauza panicii. Multe clădiri au fost avariate. Nici un obiect n-a fost doborât; au continuat să se miște nestingherite printre obuzele care explodau. Avioanele n-au fost ridicate de la sol. După martori, obiectele păreau să plutească la un nivel constant, cam la 3000 de metri altitudine, apărând și dispărând pur și simplu.
Generalul George C. Marshall, șeful Statului Major, a scris în raportul său către președintele Roosevelt: “Aeronave neidentificate, altele decât cele ale Armatei sau Marinei militare americane, au evoluat probabil asupra Los Angeles-ului [...] În jur de cincisprezece aeronave au fost implicate, zburând cu diferite viteze, de la ceea ce rapoartele oficiale numesc ”foarte înce” până la 200 mile pe oră, la altitudini cuprinse între 9000 și 18000 picioare. Nu au fost aruncate bombe. Nu s-au înregistrat pierderi în rândul trupelor. Nu au fost doborâte avioane”. Generalul maior rus Boris Surikov a declarat, în 1994, unor producători britanici TV că în 1944, la o dată nespecificată, zbura spre România, împreună cu comandantul navei, maiorul Bajenov, la bordul unui avion sovietic de 14,5 tone, în misiune de bombardament.
.jpg)
Erau la o altitudine de cinci mii de metri, deasupra Ucrainei de sud-vest, când au zărit, venind spre ei, din față, un obiect solid, de formă eliptică. Avionul a început să vibreze, presiunea uleiului a crescut alarmant, în preajma geamului se simțea o încărcătură electrostatică, iar aripile scânteiau de o mulțime de descărcări electrice. Maiorul Bajenov a apreciat că aparatul și bombele sunt pe punctul de a lua foc, drept pentru care a luat decizia sa arunce la întâmplare încărcătura de două tone de bombe deasupra unui câmp din Ukraina. La întoarcere, de frica curții marțiale, au raportat bombardarea cu succes a unei rafinării de țiței din România. Surikov a descris misteriosul aparat de zbor ca fiind luminos și asemănător ca formă dar cam de două ori mai mare decât o naveta spațială actuală.
.jpg)
Astfel, în al doilea război mondial numeroși aviatori au raportat ca au fost urmăriți de astfel de obiecte zburătoare sau de globuri de foc. Observațiile au fost considerate secret militar și difuzarea lor în presă a fost cenzurată. Abia la sfârșitul războiului, când multe documente au fost declasificate, aliații au aflat că straniile apariții au fost văzute și de piloți germani sau japonezi, care, la rândul lor, au fost convinși ca erau arme secrete de origine americană sau britanică. În 1946 deasupra peninsulei scandinave, în special peste spațiul aerian al Suediei și Finlandei au început să treacă obiecte zburătoare luminoase, ori avioane cu aripa foarte scurtă, semănând cu rachetele. Aparițiile au fost văzute adesea și pe ecranele radarelor. Atât cei din est cât și cei din vest au dat asigurări că nu este vorba de rachetele lor.
.jpg)
Oricum, manevrele de picaj, redresare, întoarcere bruscă etc., raportate erau imposibile pentru orice rachetă. Viteza obiectelor era variabilă: când stăteau pe loc, când depășeau viteza oricărui avion din epocă. Pănă la sfârșitul anului au fost circa 2000 de observații. Obiecte zburătoare asemănătoare au apărut în august 1946 și deasupra Franței și Norvegiei, în septembrie deasupra Greciei și a Marocului, apoi a Portugaliei, Germaniei, Belgiei și Olandei. Până în zilele noastre, nimeni n-a putut explica, în mod satisfăcător, cele întâmplate. O parte dintre experții militari ai țărilor implicate în conflict au fost de părere că într-o formațiune de aeronave aflate în zbor pot apărea multe fenomene optice. Piloții s-au confruntat adesea cu efecte de electricitate statică. În condiții meteorologice deosebite apar descărcări electrice dintre cele mai ciudate.
Se știe despre efectul ”Focul Sf. Elm”, cunoscut de marinari din cele mai vechi timpuri. În aer fenomenul se pare că este mult mai bizar. În climatologie, ”Focul Sf. Elm” este un fenomen electro-meteorologic reprezentat printr-un mănunchi de raze luminoase, violete sau verzi, care se observă, mai ales noaptea, în regiunile montane şi pe mare. Constituie de fapt o descărcare electrică mai mult sau mai puțin continuă, care se produce din vârfurile obiectelor ascuțite de pe suprafața terestră (paratrăsnete, giruete, stâlpi, coșuri, catarge etc.) către atmosferă. Aceasta are loc în situațiile când aerul este puternic ionizat şi câmpul electric al atmosferei prezintă o intensitate mare.
Din cauza acestui fenomen, omul aflat în apropiere simte înțepături ușoare în piele, părul i se zbârlește, iar noaptea, în jurul capului îi apare o aureolă strălucitoare, din nări îi țâșnesc scântei, iar de pe vârfurile degetelor ridicate în sus, egrete luminoase. Apare și la capetele elicelor și în vârful aripilor, parbrizului carlingii și botului avioanelor. Ca aspect, se prezintă ca niște jerbe de scântei foarte subțiri, albe-violete, de obicei cu lungimea până la 20 de centimetri. Fenomenul a fost observat deseori de marinari în timpul furtunilor, când "focul" apărea de-a lungul catargelor corăbiilor. Numele lui vine de la un „sfânt”, care nu apare în nici un calendar.
Sf. Elmo este varianta italiană a numelui Sf. Erasmus, patronul marinarilor din Marea Mediterană, care, în mod tradițional, este considerat ca protector al acestora. La munte de cele mai multe ori luminile lipsesc, însă fenomenul se aude și este perceptibil: descărcările electrice produc trepidații ale aerului, ca un zumzăit de albine, corpul este invadat de o curioasă senzație și părul de pe cap se ridică. Din cauza multitudinii de rapoarte și a faptului că au fost martori din toate baricadele războiului, care au asistat și nu a putut să explice fenomenul "Foo Fighters", cazul a devenit misterios și etichetat ca instrument al oricărei părți implicate în conflict. De aici în acolo, până la aflarea adevărului, au început să curgă tot felul de supoziții.
Unii au țintit spre Germania, fiind dezgropate și fabricate fel de fel de dovezi despre un așa-zis experiment ”Haunebu”. În ciuda unor rapoarte potrivit cărora rușii au doborât și capturat o ambarcațiune nazistă ”Haunebu”, nu vom vedea niciuna printre tehnologiile sau armele în războiul modern care să semene OZN-urile din acel experiment. Probabil i-ar fi ajutat mult pe ruși în conflictele din Afganistan din 1980. SUA a fost mult mai bine dotată în acest sens deoarece i-a recuperat pe cercetătorii germani la sfârșitul războiului. Dar le-au trebuit încă douăzeci de ani pentru a realiza pe deplin un program spațial care s-a închegat, atunci și acum, pe propulsoare chimice. Și, ciudat, este faptul că diverse rapoarte de dezvoltare germană a OZN-urilor se referă înapoi la 1930, nici unul dintre aceste rapoarte nu au apărut după 1947.
După acest prag a fost ”fenomenul Roswell”. Din 1947 echilibrul s-a mutat de la OZN-urile naziste la o cultură populară de tip farfurii zburătoare prăbușite sau baloane meteorologice. La extinderea zvonurilor că germanii dețin o tehnologie secretă a contribuit și faptul că, prin 1938, un german și un austriac au descoperit ”fisiunea”. În acele vremuri aproape toată lumea a crezut că Germania este prima putere care construiește arme nucleare. În luna august 1939, Albert Einstein l-a avertizat președintele Roosevelt despre o posibilă amenințare nucleară. Teama de o bombă nazistă i-a condus pe cercetătorii americani spre ”Proiectul Manhattan”. Cu toate acestea, o misiune a aliaților, cu numele de cod ”Alsos”, o felie din marele ”Proiect Manhattan”, s-a ocupat de proiectul german de energie nucleară. Personalului misiunii ”Alsos” a activat în spatele frontului, și, ocazional, în spatele liniilor inamice, mai întâi în Italia, și mai târziu în Franța și Germania.
Ei au căutat înregistrări și materiale, din proiectul nuclear german, dar nu s-au limitat numai la arme nucleare, ci au investigat orice documente chimice sau biologice, și pentru a preveni capturarea lor de către Uniunea Sovietică. ”Alsos” a descoperit și eliminat multe dintre documentele de cercetare germană, împreună cu o parte substanțială de înregistrări și echipamente tehnice. De asemenea a recuperat o mare parte din personalul de conducere a cercetării germane: Otto Hahn, Max von Laue, Werner Heisenberg și von Weizsäcker Carl Friedrich etc. Apoi, nu mult după 1947, au început să curgă povești despre o societate secretă numită ”Vril”. Nu trebuie să cauți prea adânc pe web pentru a le descoperi. E o întreagă țesătorie de povești naziste. Oare dacă germanii au deținut secretul obținerii puterii ”Vril”, de ce s-au mai făcut ce cercetări în privința Zeppelinului? E deja un mijloc de transport banal odată ce ai obținut energie practic gratuită pentru vehiculele interstelare?
Astăzi Germania este lider în utilizarea energiei alternative, aproximativ 25% din energia ei este obținută din bio-gaz, din tehnologie eoliană și solară. Și dacă Germania are energia ”Vril” în buzunarul mic, nu e de înțeles de ce mai încercă să-și mai facă loc pe acest pământ infect, poluat, unde toată mâncarea e modificată genetic, și rata de mortalitate se dublează de la an la an? Ei, și de aici începe poezia: cazul ”Aldebaran”. Ce este această denumire? ”Aldebaran” a fost menționată ca având planete locuite de viață inteligentă,conform unei analize efectuată în... 1993. Atunci se naște întrebarea: dacă se poate produce puterea ”Vril”? Se spune că au fost descoperite documente care descriu un vortex ”Marconi Dinamo” și care utilizează mercur pentru a genera anti-gravitație. De ce-au muncit unii să mai construiască bombele atomice? Stupidă lecție de evoluție!
Video » Foo fighters & nazi ufos
.jpg)
Ufologii conspiraționiști considerau că naziștii aveau tehnologie extraterestră de la un OZN despre care se presupunea că s-ar fi prăbușit în Munții Pădurea Neagră lângă Freiburg, Germania, în 1936 (referințe: L.A. Marzulli – ’’The Alien Interviews’’ și George Noory, realizator de emisiuni radio la Coast to Coas AM). La finalul războiului, americanii au realizat ”Operațiunea Paperclip” prin care tehnologia avansată germană a fost dusă în SUA (motoarele cu reacție, avioanele cu motoare rachetă, proiectarea de rachete în trepte a lui von Baun, planul unei stații spațiale circulare, etc.). George Noory a declarat: ”Erau sute de cazuri (Foo Fighters), dar nici unul nu părea să fie dăunător avioanelor, dar erau peste tot.
.jpg)
Uneori avioanele aliate aveau probleme mecanice la apariției lor, iar unii piloți au raportat că au zburat direct prin ele de parcă OZN-urile nu aveau masă. Existau teorii că «Foo Fighters» erau «Wunderwaffen», arma minune a naziștilor. Potrivit unor cercetători naziștii experimentaseră o tehnologie avansată: tehnologia antigravitațională pe bază de mercur”, (referință David Childress – ”Technology of the Gods”). Primele apariții au fost raportate în noiembrie 1944, atunci când piloții care zburau deasupra Germaniei pe timp de noapte au declarat că au văzut obiecte strălucitoare, în mișcare rapidă, în urma aeronavele lor. Obiectele au fost descrise ca fiind de un roșu strălucitor, alb, portocaliu. Unii piloți le-a descris că semănau cu luminile pomului de crăciun și au raportat ca au făcut viraje sălbatice înainte de a dispărea pur și simplu.
Piloți și personalul navigant al aviației au raportat faptul că obiectele au zburat tangențial cu aeronavele și s-au comportat ca și când ar fi fost sub control inteligent, dar nu au afișat nici un comportament ostil. Fenomenul a fost atât de răspândit încât luminile au câștigat un nume: “kraut fireballs” (mingi de foc kraut), dar pentru cea mai mare parte se numeau "Foo Fighters". Militarii au luat în serios aceste apariții, suspectându-le că ar putea fi vorba despre arme secrete ostile, ale inimacului,, dar ancheta ulterioară a relevat faptul că și piloții germani și japonezi au raportat apariții similare. Pe 25 februarie 1942, puțin după ora 02.00, radarele americane au semnalat apropierea unor obiecte zburătoare, (imaginile următoare) aflate la circa 200 de kilometri în largul oceanului, în dreptul orașului Los Angeles.
La ora 2.25 s-a declanșat alarma, apoi au apărut mai multe obiecte zburătoare roșii sau argintii care se agitau rapid, încoace și încolo, pe cerul orașului. În mijlocul lor un obiect mare, întunecat, stătea aproape nemișcat. Convinși că asistau la un atac japonez, artileria antiaeriană a tras asupra bizarelor obiecte, timp de o oră, 1430 de obuze. Orașul a fost acoperit de schijele proiectilelor. Cel putin șase civili au murit din cauza panicii. Multe clădiri au fost avariate. Nici un obiect n-a fost doborât; au continuat să se miște nestingherite printre obuzele care explodau. Avioanele n-au fost ridicate de la sol. După martori, obiectele păreau să plutească la un nivel constant, cam la 3000 de metri altitudine, apărând și dispărând pur și simplu.
Generalul George C. Marshall, șeful Statului Major, a scris în raportul său către președintele Roosevelt: “Aeronave neidentificate, altele decât cele ale Armatei sau Marinei militare americane, au evoluat probabil asupra Los Angeles-ului [...] În jur de cincisprezece aeronave au fost implicate, zburând cu diferite viteze, de la ceea ce rapoartele oficiale numesc ”foarte înce” până la 200 mile pe oră, la altitudini cuprinse între 9000 și 18000 picioare. Nu au fost aruncate bombe. Nu s-au înregistrat pierderi în rândul trupelor. Nu au fost doborâte avioane”. Generalul maior rus Boris Surikov a declarat, în 1994, unor producători britanici TV că în 1944, la o dată nespecificată, zbura spre România, împreună cu comandantul navei, maiorul Bajenov, la bordul unui avion sovietic de 14,5 tone, în misiune de bombardament.
.jpg)
Erau la o altitudine de cinci mii de metri, deasupra Ucrainei de sud-vest, când au zărit, venind spre ei, din față, un obiect solid, de formă eliptică. Avionul a început să vibreze, presiunea uleiului a crescut alarmant, în preajma geamului se simțea o încărcătură electrostatică, iar aripile scânteiau de o mulțime de descărcări electrice. Maiorul Bajenov a apreciat că aparatul și bombele sunt pe punctul de a lua foc, drept pentru care a luat decizia sa arunce la întâmplare încărcătura de două tone de bombe deasupra unui câmp din Ukraina. La întoarcere, de frica curții marțiale, au raportat bombardarea cu succes a unei rafinării de țiței din România. Surikov a descris misteriosul aparat de zbor ca fiind luminos și asemănător ca formă dar cam de două ori mai mare decât o naveta spațială actuală.
.jpg)
Astfel, în al doilea război mondial numeroși aviatori au raportat ca au fost urmăriți de astfel de obiecte zburătoare sau de globuri de foc. Observațiile au fost considerate secret militar și difuzarea lor în presă a fost cenzurată. Abia la sfârșitul războiului, când multe documente au fost declasificate, aliații au aflat că straniile apariții au fost văzute și de piloți germani sau japonezi, care, la rândul lor, au fost convinși ca erau arme secrete de origine americană sau britanică. În 1946 deasupra peninsulei scandinave, în special peste spațiul aerian al Suediei și Finlandei au început să treacă obiecte zburătoare luminoase, ori avioane cu aripa foarte scurtă, semănând cu rachetele. Aparițiile au fost văzute adesea și pe ecranele radarelor. Atât cei din est cât și cei din vest au dat asigurări că nu este vorba de rachetele lor.
Oricum, manevrele de picaj, redresare, întoarcere bruscă etc., raportate erau imposibile pentru orice rachetă. Viteza obiectelor era variabilă: când stăteau pe loc, când depășeau viteza oricărui avion din epocă. Pănă la sfârșitul anului au fost circa 2000 de observații. Obiecte zburătoare asemănătoare au apărut în august 1946 și deasupra Franței și Norvegiei, în septembrie deasupra Greciei și a Marocului, apoi a Portugaliei, Germaniei, Belgiei și Olandei. Până în zilele noastre, nimeni n-a putut explica, în mod satisfăcător, cele întâmplate. O parte dintre experții militari ai țărilor implicate în conflict au fost de părere că într-o formațiune de aeronave aflate în zbor pot apărea multe fenomene optice. Piloții s-au confruntat adesea cu efecte de electricitate statică. În condiții meteorologice deosebite apar descărcări electrice dintre cele mai ciudate.
Din cauza acestui fenomen, omul aflat în apropiere simte înțepături ușoare în piele, părul i se zbârlește, iar noaptea, în jurul capului îi apare o aureolă strălucitoare, din nări îi țâșnesc scântei, iar de pe vârfurile degetelor ridicate în sus, egrete luminoase. Apare și la capetele elicelor și în vârful aripilor, parbrizului carlingii și botului avioanelor. Ca aspect, se prezintă ca niște jerbe de scântei foarte subțiri, albe-violete, de obicei cu lungimea până la 20 de centimetri. Fenomenul a fost observat deseori de marinari în timpul furtunilor, când "focul" apărea de-a lungul catargelor corăbiilor. Numele lui vine de la un „sfânt”, care nu apare în nici un calendar.
Sf. Elmo este varianta italiană a numelui Sf. Erasmus, patronul marinarilor din Marea Mediterană, care, în mod tradițional, este considerat ca protector al acestora. La munte de cele mai multe ori luminile lipsesc, însă fenomenul se aude și este perceptibil: descărcările electrice produc trepidații ale aerului, ca un zumzăit de albine, corpul este invadat de o curioasă senzație și părul de pe cap se ridică. Din cauza multitudinii de rapoarte și a faptului că au fost martori din toate baricadele războiului, care au asistat și nu a putut să explice fenomenul "Foo Fighters", cazul a devenit misterios și etichetat ca instrument al oricărei părți implicate în conflict. De aici în acolo, până la aflarea adevărului, au început să curgă tot felul de supoziții.
Unii au țintit spre Germania, fiind dezgropate și fabricate fel de fel de dovezi despre un așa-zis experiment ”Haunebu”. În ciuda unor rapoarte potrivit cărora rușii au doborât și capturat o ambarcațiune nazistă ”Haunebu”, nu vom vedea niciuna printre tehnologiile sau armele în războiul modern care să semene OZN-urile din acel experiment. Probabil i-ar fi ajutat mult pe ruși în conflictele din Afganistan din 1980. SUA a fost mult mai bine dotată în acest sens deoarece i-a recuperat pe cercetătorii germani la sfârșitul războiului. Dar le-au trebuit încă douăzeci de ani pentru a realiza pe deplin un program spațial care s-a închegat, atunci și acum, pe propulsoare chimice. Și, ciudat, este faptul că diverse rapoarte de dezvoltare germană a OZN-urilor se referă înapoi la 1930, nici unul dintre aceste rapoarte nu au apărut după 1947.
După acest prag a fost ”fenomenul Roswell”. Din 1947 echilibrul s-a mutat de la OZN-urile naziste la o cultură populară de tip farfurii zburătoare prăbușite sau baloane meteorologice. La extinderea zvonurilor că germanii dețin o tehnologie secretă a contribuit și faptul că, prin 1938, un german și un austriac au descoperit ”fisiunea”. În acele vremuri aproape toată lumea a crezut că Germania este prima putere care construiește arme nucleare. În luna august 1939, Albert Einstein l-a avertizat președintele Roosevelt despre o posibilă amenințare nucleară. Teama de o bombă nazistă i-a condus pe cercetătorii americani spre ”Proiectul Manhattan”. Cu toate acestea, o misiune a aliaților, cu numele de cod ”Alsos”, o felie din marele ”Proiect Manhattan”, s-a ocupat de proiectul german de energie nucleară. Personalului misiunii ”Alsos” a activat în spatele frontului, și, ocazional, în spatele liniilor inamice, mai întâi în Italia, și mai târziu în Franța și Germania.
Ei au căutat înregistrări și materiale, din proiectul nuclear german, dar nu s-au limitat numai la arme nucleare, ci au investigat orice documente chimice sau biologice, și pentru a preveni capturarea lor de către Uniunea Sovietică. ”Alsos” a descoperit și eliminat multe dintre documentele de cercetare germană, împreună cu o parte substanțială de înregistrări și echipamente tehnice. De asemenea a recuperat o mare parte din personalul de conducere a cercetării germane: Otto Hahn, Max von Laue, Werner Heisenberg și von Weizsäcker Carl Friedrich etc. Apoi, nu mult după 1947, au început să curgă povești despre o societate secretă numită ”Vril”. Nu trebuie să cauți prea adânc pe web pentru a le descoperi. E o întreagă țesătorie de povești naziste. Oare dacă germanii au deținut secretul obținerii puterii ”Vril”, de ce s-au mai făcut ce cercetări în privința Zeppelinului? E deja un mijloc de transport banal odată ce ai obținut energie practic gratuită pentru vehiculele interstelare?
Astăzi Germania este lider în utilizarea energiei alternative, aproximativ 25% din energia ei este obținută din bio-gaz, din tehnologie eoliană și solară. Și dacă Germania are energia ”Vril” în buzunarul mic, nu e de înțeles de ce mai încercă să-și mai facă loc pe acest pământ infect, poluat, unde toată mâncarea e modificată genetic, și rata de mortalitate se dublează de la an la an? Ei, și de aici începe poezia: cazul ”Aldebaran”. Ce este această denumire? ”Aldebaran” a fost menționată ca având planete locuite de viață inteligentă,conform unei analize efectuată în... 1993. Atunci se naște întrebarea: dacă se poate produce puterea ”Vril”? Se spune că au fost descoperite documente care descriu un vortex ”Marconi Dinamo” și care utilizează mercur pentru a genera anti-gravitație. De ce-au muncit unii să mai construiască bombele atomice? Stupidă lecție de evoluție!
Video » Foo fighters & nazi ufos
Cele mai citite articole
|
|
Tweet |
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu