• Ultimul discurs: Kennedy a vorbit despre o infailibilă ”mașină secretă” umană » Video

    ”John F. Kennedy a fost redus la tăcere la scurt timp după ce, în ultimul său discurs, a avertizat cu privire la anumite societăți secrete care conduc lumea. În acest context a amintit și despre scopul mizerabil ale acestora: de a crea o «Nouă Ordine Mondială»”, sunt de părere teoreticienii conspirației. "Pentru noi, este opusul. În jurul lumii a fost țesută o «caracatiță vampirică »»

    Continuare
  • Tibet: morții sunt dați de pomană vulturilor » Video

    În tradiția budistă tibetană ”corpul fizic este doar un vas gol după moarte, iar cerul un loc unde sufletul sau spiritul așteaptă procesul de reîncarnare, urmat apoi de renaștere”. Mulți dintre budiști aderă la ”vajrayana”, o orientare religioasă care predă știința transmigrației și care înseamnă „Calea de Diamant”. Se referă la logica învățăturii, care se presupune că nu poate fi »»

    Continuare
  • Antarctica: un chirurg s-a auto-operat de apendicită

    Realitatea se pare că răstoarnă de multe ori logica. Aflat la capătul lumii, prizonier al ghețarilor veșnici, un tânăr chirurg, pe nume Leonid Rogozov, în vârstă de 27 de ani, și-a făcut o anestezie locală, injectându-și mai multe doze de procaină, apoi a acționat cu bisturiul asupra zonei apendicitei. »»

    Continuare
  • “Există viață după moarte” » » Video ro

    Este foarte ușor să fii ateu când ai succes în viață, dar este foarte greu să fii ateu când ești pe patul morții. Sunt oameni care spun că au văzut o lumină. Sunt oameni care spun că au plutit deasupra patului. Sunt oameni care spun că au simțit căldură și dragoste. În fiecare zi oameni ca tine şi ca mine își trăiesc »»

    Continuare
  • Povestea fetiței răpite care a trăit printre maimuțe

    O existență spectaculoasă: o copilă britanică a fost răpită, apoi abandonată în junglă și crescută de o colonie de maimuțe capucin. Dar, după cinci ani, a fost găsită de niște vânători și dată la schimb, pe un papagal, într-un bordel. A scăpat neviolată, dar a fost bătută în mod frecvent. A fugit și a trăit pe...

    Continuare
  • Exorcism: adevărul în cazul Anneliese Michel | Video

    Vocile terifiante ale demonilor îi spuneau că e blestemată şi că o să ardă în iad. Depresia a copleșit-o curând, iar gândurile de suicid o asaltau tot mai des. Abia în 1973 părinții ei au luat și posibilitatea că fiica lor e posibil să fie sub controlul diavolului. Anneliese nu se putea apropia de altar, sub pretextul că „pământul îi ardea sub picioare”...

    Continuare
  • Amintiri din altă lume: ”Am vorbit cu Dumnezeu”

    Flavio i-a povestit tatălui său ca ”atunci când a apărut îngerul uitării și a încercat să mă atingă, mi-am întors capul într-o parte. Aceasta este explicația pentru care îmi pot aminti aproape totul din lumea cealalta. Îmi amintesc de faptul ca am o misiune: de a transmite informații cu privire la realitatea spirituală. Acum, tot mai mulți copii...

    Continuare
  • Transmigrație: yoghin care a trăit peste 500 de ani

    Se spune că a fost unul dintre cei mai mari și mai renumiți yoghinii din istoria Indiei. A intrat în legende și legendele susțin că acest mare sfânt, nu avea nevoie de mâncare și nu purta niciodată haine, indiferent daca era iarnă sau vară. Obișnuia să stea gol, pe o platformă înaltă, și să murmure cântece devoționale adresate zeilor. Cântecele lui, murmurate într-o limbă misterioasă, nu au putut fi traduse. ...

    Continuare
  • Siberieni care nu știau de cel de-al doilea război mondial

    Purta un tricou peticit și re-peticit din pânză de sac decolorat de vreme. Era îmbrăcat cu niște pantaloni din același material, de asemenea peticiți și re-peticiți. Era nepieptănat și avea o barbă mare. El s-a uitat speriat la intruși și devenise foarte, foarte atent, analizându-i ca pe niște ființe din alta lume, ...

    Continuare
  • Este Biblia un misterios document codificat? | Video

    ”Când am folosit un calculator, am dat lovitura“, a mărturisit Rips. ”Am găsit mult mai multe cuvinte codificate decât prevedea statistica și legile hazardului. Am introdus în calculator textul Bibliei în ebraică, apoi o traducere în ebraică a romanului „Razboi și pace“, precum și alte doua vechi texte ebraice...

    Continuare
  • Misterul statuii "Kalpa Vigraha" ce neliniștește CIA

    De aici în acolo încep surprizele. În raport este descris faptul ca obiectul “Circus Mustang ST-0183” este de fapt un cufăr vechi, uzat, de lemn, având un capac sferic. La deschiderea capacului, în grosime de aproximativ 15 cm., în interior se afla o caseta metalică cu dimensiunile de ...

    Continuare
  • Ce caută extratereștrii în ”zona tăcerii” din Mexic? | Video

    Unii vorbesc despre ”Trino Vertex", ca despre un portal obscur care se află între bifurcațiile unor tornade magnetice. Sunt o multitudine de formațiuni de rocă ciudate și există multe rapoarte de flora și fauna mutante. Chiar și animale se pare că se deosebesc de cele pe care le știm. Este oare această zonă un adevărat mister al naturii sau doar un alt truc local, în speranța de a atrage turismul? ...

    Continuare
  • O navă spațială extraterestră prăbușită pe Lună?

    Am mai găsit și un al doilea corp, dar distrus în proporție de 80 la sută. Am dus capul lui la bordul navetei noastre. În jurul acestui cap am descoperit o centură. Culoarea pielii era de un gri-albastru, hai să zic de un albastru pastel. Cabina de pilotaj era formată din lungi tuburi hexagonale. ...

    Continuare
  • Incredibil: a trăit 105 ani dar a murit la 31 de ani!

    Cum e posibil așa ceva? Documentele vremii ”spun” că totul a fost atent documentat și înregistrat de către autorități, incidentul fiind confirmat de nu mai puțin de 70 de martori. Acest om a fost prezentat ca dovada a călătoriei (involuntare) în timp. A fost posibil oare ca un vortex spațiu-temporal sa răpească un om din anii 1800 si sa-l arunce înapoi după zeci de ani în mijlocul traficului pe o stradă aglomerată din New York? ...

    Continuare
  • Dropa: nava extraterestră a aterizat forțat în munți | Video

    Acolo, în peșteră, au amenajat o galerie specială pentru acest ritual: au desenat pe pereți planetele pe lângă care se aventuraseră, soarele în mijloc și multe, multe, miliarde de stele și galaxii pe care le-au unit printr-o linie. Acolo, unul câte unul au rânduit fiecare mormânt după o schemă anume. Anii au trecut cu zecile, cu sutele, cu miile. Poate ca s-au topit milioane de ani...

    Continuare
  • Americanii caută ”Vimana” în Afganistan | Video

    Misterul este pe cale sa se adâncească deoarece armata americană a intervenit în acest caz. Dar oare ce urgență, și ce mare taină a cauzat graba bruscă a celor mai puternici lideri ai lumii occidentale pentru a merge în Afganistan? Acolo, într-o peșteră, ascuns de mii de ani vederii umane, e află o mare enigma. Tentativa de recuperare a obiectului se pare că a provocat deja "dispariția" a cel puțin opt soldați americani. ....

    Continuare
  • Cumplit: hrana modificată genetic este cancerigenă | Video

    Acesta este primul argument științific pentru interzicerea organismelor modificate genetic, după ce, în numeroase rânduri, organizații neguvernamentale au semnalat potențialul pericol pentru sănătate. Rezultatele acestui studiu arată cât este de periculoasă hrana modificată genetic pentru sănătate, consumată chiar ?i în cantități mici....

    Continuare
  • De ce sufletul cântărește numai 21 de grame?

    Operațiunea constă în cântărirea fiecărui organism - înainte și după moarte - pentru a determina eventualele diferențe de greutate. La finalul experimentului doctorul a declarat că imediat după deces, cu mici diferențe organismele cântăreau cu 21 de grame mai puțin. De ce? Oare atât cântărește sufletul? Apoi doctorul a repetat experimentul...

    Continuare
  • Uimitor: piramide antice descoperite în Antarctica

    Două dintre structurile piramidale s-au găsit la aproximativ zece kilometri de linia de coastă. În prezent echipa a planificat o expediție pentru a cerceta cea mai apropiată dintre piramide. E important, atât pentru ei, cât și pentru noi, să se determine cât mai repede dacă respectiva formă geometrică este naturală sau artificială”. Despre Antarctica știm ca a fost un continent unde, în urma cu aproximativ 53 de milioane de ani, se înălțau palmieri. Temperaturile nu au scăzut sub 10 grade Celsius iarna și 20 vara.

    Continuare
  • Omul care a sfidat antigravitația și levitația | Video

    Se vorbește că Leedskalnin descoperise secretele levitației sau antigravitației, pornindu-se de la afirmația enigmatică făcută de el însuși, când a fost întrebat cum a izbutit: “Nu este chiar dificil. Secretul este să știi cum!”. El sugera că s-a folosit de magnetism, în încăperea în care el dormea găsindu-se ulterior o roată cu magneți. “Am descoperit secretul construirii piramidelor și am mai aflat cum egiptenii și popoarele din Peru, Yucatan și Asia, folosindu-se numai de instrumente primitive...

    Continuare
  • Misterioasele tuneluri ale civilizațiilor antice

    Dar aici se pune întrebarea fenomenală: cum a putut să călătorească o vestă de salvare, în linie dreapta, aproape trei ani, aproximativ 4000 de kilometri, din portul Aden până în adâncurile lacului din Rusia? De aici a plecat ideea existentei unui tunel ce leagă oceanul Indian de Rusia. Și cum această ideea prinsese mai de mult timp contur pe baza zecilor de tuneluri antice descoperite în lume, problema a început să pară credibilă...

    Continuare
  • Lămpile veșnice sunt aduse de ființe coborâte din cer

    ”Lampa orbitoare, care lumina, nu avea nici ulei sau fitil”, a scris Eliphas Levi. ”Atunci când Jechiele a atins un cui din perete s-a auzit o trosnitură ciudata și o scânteie albăstruie a sărit imediat de acolo. A fost vai și amar pentru cei care au atins ciocanul de fier de la acel moment. Scânteia albastra îl făcea pe dușman să țipe, ca și cum el ar fi fost ars, după care fugea cât de repede picioarele lui îl puteau purta."...

    Continuare
  • Enigma structurilor extraterestre din Siberia | Video

    De asemenea, documentele din acea vreme vorbesc despre devastarea masivului forestier din zonă și despre dispersarea stâncilor pe o suprafață de multe sute de kilometri pătrați și apoi apariția unor obiecte metalice, de origine necunoscută, care acum sunt îngropate adânc, iar prezenta lor este trădată uneori numai de o abundentă vegetație stranie, iarba depășind de vreo două ori înălțimea omului. ...

    Continuare
  • Suntem ceea ce gândim, avem ceea ce nu vedem!

    Daca încerci din răsputeri să fii o persoană educată și politicoasă, care nu înjură niciodată, te vei pomeni lucrând într-un mediu populat de persoane îndelung exersate în această nobilă artă. Fără să vrei vei auzi expresii și aranjamente lingvistice care nu ți-ar fi trecut niciodată prin neprihănitul căpșor. Dacă prietenul tău nu se va dovedi un bun cunoscător al limbajului suburban, prietenii lui vor compensa din plin aceasta. Dacă nu ești conștient de propria tendință de a-i judeca pe alții, vei constata stupefiat că ...

    Continuare
  • Reîncarnarea: o formă de ”sclavagism” post-mortem | Video

    ”Chiar dacă trupul se distruge, se pune întrebarea «Cine sunt eu?». Sunt, de fapt, o sursă de energie cu puterea de 20 de Wați, existentă în creier. Această energie este eternă și tocmai de aceea nu dispare niciodată. Nici după moartea fizica. Este una dintre axiomele indubitabile ale fizicii este că energia niciodată nu moare. Ea nu poate fi nici creată, nici distrusă.

    Continuare
  • Piramidă uriașă de cristal în Triunghiul Bermudelor

    Iar ca să sporească și mai mult misterul, în vârful uneia dintre piramide se află doua găuri mari, iar apa marii, la viteza semnificativă, intră prin cea de a doua gaură și astfel se formează un vortex gigant, acest lucru creând valuri mari și un fenomen de ceață pe suprafața mării. Astfel, s-ar putea explica multele și enigmaticele dispariții de aeronave și vase de navigație în zona Triunghiului Bermudelor.

    Continuare
  • Șoc: s-au născut primii copii modificați genetic

    O parte dintre copii au fost deja testați și cercetătorii au descoperit gene ce provin de la părinți diferiți. Scandalul a pornit de la oamenii de știință care se tem că această tehnică ar putea fi utilizată pentru a crea o nouă rasă de oameni, cu trăsături și caracteristici fizice și psihice superioare. Copiii s-au născut ca urmare a unor experimente realizate pe femei care nu puteau să conceapă.

    Continuare
  • Amprenta rugăciunilor sau calea către divinitate | Video

    O imagine impresionantă care a făcut înconjurul lumii! ”Este un miracol?” – s-au întrebat mulți. Nu este un miracol. Pur și simplu, un călugăr s-a rugat atât de mult încât conturul tălpilor sale s-au întipărit în podeaua de lemn a lăcașului de rugăciune din mânăstirea Tongren, din provincia Qinghai, China. Vestea s-a răspândit repede și ziariștii …

    Continuare
  • A reușit Thomas Edison să comunice cu morții?

    "Dacă personalitatea noastră supraviețuiește, atunci este strict logic și științific să se presupună că păstrează memoria, intelectul, și alte facultăți și cunoștințe pe care le dobândește pe acest pământ? Prin urmare, în cazul în care există personalitate, după ceea ce numim moarte, este rezonabil să se concluzioneze că cei care părăsesc acest pământ ar vrea să comunice cu cei de lângă care au plecat…

    Continuare
  • Varginha: extratereștri maronii cu ochi roșii | Video

    Conform descrierilor mai multor martori, creaturile care au invadat străzile micii localități aveau ochi mari, roșii, luminoși, fără pupile, piele uleioasă și întunecată (maro aprins). Unii au declarat ca au văzut niște vene ieșite în relief în zona gâtului. Din mai multe note a rezultat că aveau un corp foarte mic, de talia 90 cm - 1,10 m, trei excrescențe osoase mici ca niște cocoașe pe cap, picioare mari cu două degete, mâini cu trei degete, o gură mică și o limbă neagră, subțire.

    Continuare
  • Marea enigmă Tunguska gâdilată de un meteorit | Video

    "Cerul s-a rupt în două și a apărut foc deasupra pădurii. Ruptura din cer s-a lărgit și toată zona de nord a fost acoperită de foc. În acel moment a început să îmi fie atât de cald încât nu mai puteam suporta, ca și cum cămașa mi-ar fi luat foc. Am vrut să-mi smulg cămașa și să o arunc, dar cerul s-a închis la loc. S-a auzit un sunet puternic și am fost aruncat la pământ", a povestit...

    Continuare
  • De ce unii oameni văd aurele energetice?

    Câțiva cercetători și un vindecător cu puteri miraculoase și-au dat întâlnire într-un laborator spaniol pentru a descâlci nemaipomenitul ”dar” cu care natura îi înzestrează pe unii. Adică, până la urmă este vorba despre vrăjitori, șarlatani sau oameni sfinți? Un studiu recent a fost realizat de Oscar Iborra, Pastor Luis si Emilio Gomez Milano, din cadrul Departamentului de Psihologie Experimentala a Universității din Granada și publicat în revista ”Conștiință și cunoaștere”.

    Continuare
  • Jack Spintecătorul a fost, de fapt, o femeie | Video

    Cel mai temut asasin în serie, care a terorizat Londra secolului al XIX-lea, de-a lungul timpului a iscat numeroase teorii. Numele de Jack Spintecătorul se știe, este pseudonimul dat unui criminal anonim care a acționat în zona Whitechapel, din Londra, între sfârșitul lunii august și începutul lunii noiembrie 1888. Identitatea lui nu a fost descoperită, dar iscă încă multe controverse.

    Continuare
  • Thrive: unii au urcat într-o navă extraterestră |Video

    Este aproape o certitudine existența inteligenței extraterestre, care a reușit să stăpânească legile Universului, dincolo de ce se învață acum la MIT și CalTech, pentru a se putea transfera prin spațiu-timp, în timp real, prin vastitatea spațiului interstelar. Avem peste 4.000 de cazuri în care aceste obiecte au aterizat pe sol și au lăsat dovezi fizice. Avem peste 3.500 de cazuri de piloți. Avem sute de cazuri, inclusiv al unui investigator de vârf al FAA, John Callahan și ale altor numeroși operatori, ce au urmărit pe radar...

    Continuare
  • Enigma călcâiului extraterestru din Aiud | Video

    Poate fi un fragment dintr-un obiect extraterestru, poate fi o relicvă a unei civilizații dispărută sau distrusă din trecutul îndepărtat al pământului sau – poate fi un obiect pierdut de niște ființe avansate din punct de vedere tehnologic care au ajuns la o modalitate de a călători în timp. Alte teorii care circulă pe internet propune că obiectul ar putea proveni de la o aeronavă de mărime mică și că ar fi putut fi o una dintre tălpile de aterizare ale acestuia.

    Continuare
  • Cum poți ucide un agent secret fără să lași urme?

    Într-un apartament din centrul Londrei, politia a descoperit într-un sac, înghesuit într-o geantă de voiaj tip sport, trupul unui bărbat. Medicii legiști au stabilit că trupul aparține lui Gareth Williams, în vârstă de 30 de ani, agent al Serviciului Secret de Informații (MI6). Colegii au sesizat politia că Williams nu fusese văzut de circa două săptămâni și, conform caracterului său, nu avea un asemenea comportament, adică să lipsească nemotivat dintr-o agenție secretă.

    Continuare
  • Avion fantomă: a decolat în ‘46 și a aterizat în ’93

    50 de ani mai târziu avionul a aterizat pe aeroportul Bogota din Columbia. La bordul ei s-au găsit 36 de schelete și cești de cafea caldă lângă scrumiere cu țigări aprinse (marca - demult dispărută - Old Gold). Teoreticienii din sfera industriei conspirației vorbesc, unii despre o realitate pe care nu avem puterea să o vedem, alții despre sindromul ”marfan” și, nu în cele din urmă, glumeții pomenesc ceva despre o mamă a proștilor care e mereu gravidă din cauza extratereștrilor.

    Continuare
  • Sunetele apocalipsei sunt reale | Video

    Este muzică cosmică? Așa e sunetul veșniciei? Sunt întrebări fără răspunsuri formulate pe forumurile din întreaga lume. Dincolo de teoriile conspirației și de interpretările mistice, unii spun că sunetele ar putea avea cele mai logice explicații. Un geofizician de renume a declarat că "sunetele ciudate" sau "sunetele apocalipsei" (așa cum le place unora să le numească) sunt reale.

    Continuare
  • Întâlnire cu o extraterestră în Japonia | Video

    Mulți se întreabă cât de mult adevăr există în această poveste numită ”Utsuro Bune”? Conform unui documentar difuzat de History Channel, o pictură, realizată în Japonia, în perioada Edo, prezintă un eveniment ciudat care a avut loc pe 22 februarie 1803. În apropierea plajei Hara-yadori, de pe teritoriul lui Ogasawara Etchuu-no-kami, (tipul era un fel de lider feudal de-al lor), a naufragiat o barcă de formă rotundă.

    Continuare
  • Epopeea lui Ghilgameș

    ”Epopeea lui Ghilgameș” este fără îndoială capodopera literaturii orientului antic și nu numai. Titlul inițial al operei însemna "acela care a zărit prăpastia" (Sha naqba imuru) sau "acela care a învins toți regii" (Shutur eli sharri). Cea mai cuprinzătoare versiune a eposului are în componență 12 tăblițe de lut păstrate în faimoasa bibliotecă a regelui asirian Assurbanipal, la Ninive. Este povestea regelui sumerian al Urukului, prototip al războinicului-erou, este probabil primul epos al omenirii.

    Continuare

duminică, 5 iunie 2011

Iminent colaps financiar la nivel global


Contextul economic şi fiscal actual este unul potrivit pentru o "furtună perfectă" şi, la trei ani de la declanşarea crizei financiare, lumea e în faţa unui nou dezastru: un nou colaps financiar. Butonul declanşator ar putea fi o mică ţară europeană, pe locul 96 în lume ca suprafaţă. Pieţele financiare sunt mai interconectate ca niciodată. Economia a devenit una globală. Ce se întâmplă la Bruxelles are consecinţe la New York sau Beijing. Şi veştile proaste circulă repede.

Băncile şi guvernele nu prea au învăţat nimic din cea mai mare criză financiară şi economică din ultimii 80 de ani. Obiceiurile proaste sunt tot acolo, riscurile au fost mutate în spatele populaţiei şi lumea stă în faţa unui nou dezastru economic. În 2007, sistemul financiar a început să se prăbuşească, pornind de pe Wall-Street, a trecut în Europa, unde a măturat cu băncile, a forţat statele să le naţionalizeze şi s-a transformat în recesiune puternică, cu tot ceea ce înseamnă: şomaj, căderea industriei, spargerea bulei imobiliare, reducerea salariilor.
După o perioadă în care profiturile au fost privatizate, pierderile au fost apoi socializate. Problemele care au făcut posibilă criza financiară nu au fost rezolvate. Sistemul nu s-a însănătoşit, fiind ţinut în perfuzii de marile bănci centrale, care au pompat mii de miliarde de dolari prin programele de quantitative easing şi achiziţiile de active toxice. Piaţa derivatelor OTC (over the counter) este în continuare una total obscură şi a crescut la un nivel nominal de 601.000 de miliarde de dolari şi o valoare brută de piaţă de 21.148 miliarde dolari, conform datelor Băncii Reglementelor Internaţionale de la sfârşitul lui 2010, şi se apropie de nivelul fatidic din 2007. 


Europa – criza datoriilor suverane, 
Grecia, default, căderea băncilor, destrămarea Zonei Euro

După ce au umflat sectorul public, au cheltuit peste putinţă, nu şi-au plătit taxele şi au măsluit statisticile, grecii au ajuns sub lumina reflectoarelor într-o ipostază nedorită: aceea de faliţi. Bailout-ul din mai 2010 de 110 miliarde de euro nu a fost suficient pentru a pune ţara pe picioare. Programele de austeritate au ţinut ţara în recesiune dar nu au reuşit să convingă pe nimeni. Datoria publică va ajunge la 160% din PIB în acest an şi nimeni nu ştie de unde vor fi daţi banii înapoi. Dobânzile la obligaţiunile greceşti tot ating noi recorduri, la fel şi costurile cu asigurarea împotriva riscului de default (CDS). Spre exemplu, obligaţiunile cu scadenţa la 2 ani au o dobândă de IFN românesc, de 30% pe an. De la anul, Grecia ar fi trebuit să fie sănătoasă şi credibilă pentru investitorii în bonduri, potrivit primului plan de slavare. Asta nu se întâmplă – şi probabil nu se va întâmpla prea curând –, aşa că grecii au din nou nevoie de banii contribuabililor nemţi, francezi sau olandezi pentru a sta deasupra liniei de plutire. Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a jucat puţin şah cu Jean-Claude Trichet, preşedintele Băncii Centrale Europene, şi cu Nicholas Sarkozy, preşedintele francez, pe tema noului acord de finanţare. După ce a căzut serios în opţiunile electoratului german după cele trei bailouturi acordate până acum Greciei, Irlandei şi Portugaliei, partidul lui Merkel încearcă un exerciţiu de forţă prin care să oblige creditorii privaţi să accepte pierderi „voluntare”. De partea Germaniei au intrat în acest joc şi Olanda, Finlanda şi Solvacia. De cealaltă parte a baricadei stau băncile. BCE nu vrea să audă de orice mişcare ce ar putea fi considerată drept default de agenţiile de rating, agenţii care au spus public că ceea ce vrea să facă Germania tocmai asta înseamnă. Momentul în care pe datoria suverană a Greciei va fi lipită eticheta de default este momentul în care se va aprinde fitilul sistemului financiar european şi mondial. BCE nu va mai putea finanţa băncile greceşti, care sunt acum dependente de banii acordaţi pe termen scurt de instituţa europeană, la schimb cu obligaţiunile de stat. BCE nu are voie să accepte în bilanţuri bonduri cotate cu ratingul D (de la default), iar Grecia e la CCC – cel mai slab cotat stat din lume. Fără finanţarea de la BCE, băncile greceşti s-ar baza doar pe banii deponenţilor. Însă, S&P avertiza recent că am putea vedea un exod al capitalurilor din Grecia, aşa că sistemul bancar grecesc ar ajunge în faliment şi lucurile nu se termină aici. BCE, Germania şi Franţa au expuneri foarte mari pe Grecia, ţară cu o datorie publică de 340 miliarde euro. Băncile franceze au o expunere pe datoria suverană a Greciei de 37 miliarde euro, cele nemţeşti de 25 miliarde, cele engleze de 9 miliarde, conform datelor Băncii Reglementelor Internaţionale, citate de Reuters. Expunerea totală (privată şi suverană) a băncilor europene pe Grecia era de 165 miliarde euro în T3 2010, băncile franceze având cea mai mare parte, cu 68 miliarde euro, urmate de cele germane cu 50 miliarde euro. De altfel, cele mai mari trei dintre acestea au fost puse sub observaţie de către Moody’s: BNP Paribas, SocGen şi Credit Agricole – care deţine şi Emporiki Bank. De asemenea, Germania şi Franţa au cele mai mari cote la BCE, fiind cele mai mari garante ale băncii, lucru care în final le face şi mai vulnerabile. BCE are o expunere de 194 miliarde euro pe Grecia, pe care le-a achiziţionat cu 131 miliarde euro, adică 68% din preţul nominal. Dacă luăm în calcul efectul de contagiune am putea ajunge la sume astronomice. 


Numai expunerea totală pe Irlanda este de 450 miliarde euro, din care băncile britanice au 165 miliarde euro, cele germane 150 miliarde euro, iar cele franţuzeşti 57 miliarde euro. În timp ce la BCE numai Banca Centrală a Irlandei are pasive de 145 miliarde euro – cea mai mare sumă a unei bănci centrale. Deja dobânzile la obligaţiunile portugheze şi irlandeze au crescut la niveluri record (din nou). Hârtiile portugheze cu scadenţa la 2 ani au ajuns la 13%, la fel şi cele irlandeze. CDS-urile au urmat tendinţa. Dacă cele două ţări nu se mai împrumută de pe pieţele internaţionale, spaniolii o fac. Dobânzile cerute la bondurile cu scadenţa la 10 ani au bătut recordul la 5,66% - lucru foarte îngrijorător în situaţia actuală. E de reţinut că deşi încă poate să gestioneze aceste dobânzi, Spania are o datorie publică 638 miliarde euro şi probabil că nu va putea fi pus în practică un pachet financiar care să o salveze în caz de nevoie. Aşa că avertismentul BCE privind pericolul unei contagiuni în cazul în care Grecia intră în incapacitate de plată este unul real. Numai că lucrurile nu pot fi rezolvate cu mai mulţi bani. Asta nu ar face decât ca Grecia să acumuleze datorii mai mari, pe care nu are cum să le plătească, şi mai multe riscuri să fie trecute din bilanţurile băncilor pe umerii contribuabililor, totul pentru a cumpăra timp. Josef Akermann, şeful Deutsche Bank şi probabil cel mai influent bancher al Europei, rezumă simplu ideea: mai mulţi bani pentru bailout şi mai multă austeritate; orice ajustare a datoriei Greciei cu banii investitorilor privaţi ar fi o mare greşeală. Numai că grecii au început să se împleticească în austeritate, parlamentarii PASOK au început să dezerteze şi Andreas Papandreou, care a făcut o restructurare de faţadă, e pe cale să piardă majoritatea în parlament, unde trebuie să se voteze noile tăieri bugetare, fără de care următoarea tranşă de împrumut – una vitală – nu poate fi eliberată. Nu e de mirare că investitorii au început să vorbească despre “momentul Lehman Brothers al Europei”. Nouriel Roubini, omul care a prevăzut criza subprime, spune că Grecia este insolventă şi că mai devreme sau mai târziu vom vedea o restructurare. Martin Feldstein, profesor de economie la Harvard şi pretendent la şefia Fed în 2006, spune că Grecia va intra în incapcatitate de plată în cele din urmă, însă momentan "politicienii încearcă să amâne inevitabilul punând banii publici unde banii privaţi nu mai vor să meargă, pentru că asta le permite creditorilor să menţină ficţiunea că valoarea de contabilitate a bondurilor greceşti pe care le deţin nu trebuie redusă. Astfel, se evită necesitatea ca băncile să strângă mai mult capital". De asemenea, un om care ştie foarte bine despre ce vorbeşte, Mario Blejer, fostul şef al Băncii centrale a Argentinei în perioada în care ţara a intrat în incapacitate de plată (2002), spune că "nu există soluţie fără uşurarea poverii datoriei, ceea ce înseamnă, fără eufemisme, default". Această uniune de monedă şi politică monetară, dar fără politică fiscală comună ar putea să nu mai arate aşa cum o vedem acum. Şi, de data asta, am putea vedea tsunamiul trecând Atlanticul în sens invers. 


SUA – datorie imensă, creştere economică precară

Barrack Obama a îndemnat-o pe Merkel, aflată în vizită la Casa Albă, să acţioneze rapid, astfel încât să prevină “o spirală necontrolată a defaulturilor suverane” în ţări precum Grecia, pentru e evita consecinţele “dezastruoase” asupra economiei Statelor Unite. Preşedintele american ştie că economia SUA este vulnerabilă, cu o creştere economică firavă şi şomaj ridicat, iar băncile sunt în continuare sensibile la o volatilitate puternică a fluxurilor financiare. Şi în 2012 mai vin şi alegerile. Băncile americane aveau o expunere de 176 miliarde dolari pe ţările PIGS la începutul anului trecut, sau 5% din expunerea totală externă. Cea mai mare cotă în bilanţurile băncilor americane o are Marea Britanie, cu 18,5% sau 521 miliarde dolari, apoi Germania şi Franţa cu 10%, respectiv 5,8%. Mai e puţin şi QE2 se termină de tot în SUA. Metodele neortodoxe folosite de Fed pentru a da un impuls economiei au făcut ca bilanţurile băncii centrale să se umfle într-un ritm exploziv. Moneda nou emisă de Fed a inundat pieţele internaţionale şi, pe fondul unor recolte proaste şi a tensiunilor din Orientul Mijlociu au scumpit mâncarea şi petrolul. Fed a luat în bilanţuri ipotecile unor locuinţe, pe care nimeni nu le vrea, în valoare de mii de miliarde de dolari. Însă, economia SUA nu merge mai bine, injecţia de lichidităţi nu pare să fi ajutat decât bursele, care au crescut spectaculos în termeni nominali din 2009 şi până acum o lună. În primul trimestru al acestui an, PIB a înregistrat o creştere anuală de 1,8%, sub aşteptările generale de 2%, iar FMI a tăiat prognoza de creştere pentru 2011 de la 2,8% la 2,5%, şi la 2,7% de la 2,9% pentru 2012. În martie, preţurile locuinţelor au ajuns la cel mai mic nivel din ultimii 8 ani şi înregistrează în continuare scăderi, potrivit indicelui S&P/Case-Shiller. Şomajul a crescut în mai la 9,1%, de la 9% în aprilie şi de la 8,8% în martie, când era la cea mai joasă rată din ultimii 2 ani, potrivit datelor oficiale. Gallup estimează că subocuparea forţei de muncă (nr. celor care sunt şomeri sau sunt angajaţi cu normă parţială şi caută normă întreagă) este undeva la 19%. Numărul celor care depind de guvern pentru a-şi procura mâncarea (faimoasele food stamps) a ajuns la 44.587.328 în martie (14,4% din pululaţie), în creştere cu 11,1% faţă de anul trecut şi cu 0,9% faţă de luna precedentă, conform datelor oficiale. Programul a ajuns să coste 6 miliarde dolari pe lună. SUA au ajuns să aibă o datorie publică totală record de 14.334 miliarde dolari care bate spre aproape 100% din PIB (prag care nu a mai fost depăşit de la Al Doilea Război Mondial). Din cifra de mai sus 9.742 miliarde dolari este datoria deţinută de public. Administraţia Obama nu s-a grăbit să reducă deficitul, care a înregistrat 8,82% în 2010 şi va ajunge în jurul a 11% în acest an. În 2007, veniturile la bugetul federal erau de 2.560 miliarde dolari şi cheltuielile de 2.720 miliarde. În 2010, veniturile au fost de doar 2.160 miliarde dolari, în timp ce cheltuielile au sărit cu 1.000 de miliarde, la 3.720 miliarde. Practic statul trebuie să împrumute cam 42% din sumele cheltuite. Mai mult, pentru o creştere economică nominală de 700 miliarde de dolari, statul a cheltuit 6.100 miliarde de dolari. "Nu există nicio şansă, nici în teorie, ca SUA să îşi plătească datoriile. Sunt uriaşe. O să intre în default. Fie că fac inflaţie, fie prin altă metodă, tot default se cheamă", declara recent investitorul Jim Rogers la emisiunea Hard Talk de la BBC. În acest moment, Trezoreria SUA a atins limita de îndatorare impusă de Congres, prilej pentru Republicani şi Democraţi să facă puţin spectacol pe această temă, pentru că în scurt timp se va ajunge la un acord şi SUA se vor împrumuta şi mai mult. "Lumea ajunge într-un punct în care trebuie să plătească pentru greşelile făcute timp de mai multe decenii", mai spune Rogers. Întrebarea care se pune acum este dacă băncile americane pot rezista unui nou moment Lehman.

Japonia – cutremur, criză nucleară, recesiune, deflaţie

După un deceniu pierdut şi încă unul slab, Japonia a fost lovită în acest an de un devastator cutremur cu tsunamiul aferent, care a omorât mai mult de 24.000 de oameni. Mai mult, niponii se confruntă şi cu o criză nucleară aproape de calibrul Cernobâlului. Pagubele evaluate până acum se ridică la 25 mii de miliarde de yeni (312 miliarde dolari). Economia a reintrat în recesiune după datele oficiale arată o contracţie anuală a PIB de 3,7% în T1 şi de 0,9% faţă de T4 2010. Consumul şi exporturile au avut de suferit puternic, iar alimentarea cu energie electrică a populaţiei şi industriei se face în continuare cu dificultate. Situaţia din Japonia a aruncat şi mai multă incertitudine pe pieţele financiare. Comerţul global a fost, de asemenea, afectat. Toyota, cel mai mare producător global de autovehicule, are mari probleme în a se aproviziona cu piese. De asemenea, o escaladare a crizei nucleare şi o eventuală decizie de a renunţa la energia atomică ar putea pune o presiune foarte puternică pe preţul combustibililor. După ce s-a confruntat cu o lungă perioadă de deflaţie, luna aprilie a acestui an a adus o inflaţie anuală de 0,6%, din păcate pe fondul creşterii preţului la energie ca urmare a creşterii importurilor. Agenţiile de rating ameninţă Japonia cu tăierea ratingului suveran. Asta pentru că Japonia are o datorie publică de 228%, în mare partă deţinută de japonezi, care este de aşteptat să crească în efortul de reconstrucţie. Mai mult, presiunile pe termen scurt asupra deficitului bugetar trebuie să fie ţinute în frâu. 


China – expansiunea creditului, inflaţie, 
bulă imobiliară, aterizarea forţată

"Miracolul chinez", "locomotiva economiei globale", "salvatorul economiei mondiale", sunt doar câteva dintre superlativele atribuite celei de-a doua economii a lumii. Însă, după creşteri economice cu o medie de 10% pe an în ultimul deceniu, economia Chinei ar putea să aterizeze forţat. Cu economia au crescut şi creditul şi masa monetară. În 2010, băncile au acordat împrumuturi noi de 8 mii de miliarde de yuani (1.236 miliarde dolari), iar în 2009 de 10 mii de miliarde (1.545 miliarde dolari). Masa monetară M2 a crescut cu 450% în ultimii 10 ani şi a ajuns să depăşească de 2,6 ori PIB, în timp ce procentul obişnuit pentru ţările emergente este de 1-1,5%. Mai mult, pentru că are un excedent comercial mare cu SUA şi nu are o monedă liber convertibilă, chinezii mai trebuie să tipărească şi în contrapartidă. Asta adaugă câteva mii de miliarde de yuani la masa monetară în fiecare an, pentru fiecare dolar intrat în rezervă. Asta ne duce la punctul următor. China se confruntă cu presiuni inflaţioniste majore. Inflaţia anuală în China a ajuns la 5,5%, cel mai ridicat nivel din ultimele 34 de luni şi se pregăteşte să ajungă la 6%. Doar preţurile la mâncare au crescut cu 11,7%. Oficialii chinezi încearcă să rezolve problema prin frânarea creditului. Din octombrie anul trecut, Banca centrală a Chinei a ridicat rezervele minime obligatorii în şase paşi de la 17% la 21,5%. De asemenea, dobânzile la credite au fost ridicate de la 5,56% la 6,31%. Inflaţia este o problemă spinoasă pentru chinezi pentru că loveşte din plin populaţia săracă a ţării, care are venituri disponibile foarte mici. Dobânzile la depozite sunt în continuare cu mult sub inflaţie la 3,25%, după ce anul trecut au stat la 1,3%. Cei care au avut mai mulţi bani şi-au permis să investească în marele balon imobiliar chinezesc, unde randamentele anuale ajungeau la 55% în 2009, cu mult peste ceea ce poate să obţină industria, spre exemplu. Marele producător de PC-uri Lenovo a obţinut peste 60% din profituri din investiţii imobiliare în acel an şi doar 40% din producţia de computere. De altfel, aceasta pare să fie şi marea problemă a Chinei pe termen scurt. Preţurile la activele imobiliare au ajuns atât de sus încât se construiesc oraşe întregi care nu sunt locuite pentru că nimeni nu îşi permită să locuiască în ele, în timp ce în marile oraşe muncitorii emigranţi stau şi câte 16 în camere minuscule. În absenţa cifrelor oficiale, unele estimări arată că între 50 şi 70% din locuinţele vândute în perioada 2007-2010 au fost cumpărate de speculatori şi acum stau goale. Cu toţii am auzit despre marile investiţii chineze în infrastructură. China a făcut progrese enorme în dezvoltarea acestui domeniu esenţial pentru o ţară ce se vrea modernă: autostrăzi, căi ferate de mare viteză. Însă, problema este că cele mai multe investiţii nu sunt rentabile. Unele autostrăzi nu sunt circulate deloc, în timp ce pe unele linii circulă trenuri goale. Roubini spune că investiţiile au ajuns să constituie 50% din PIB, şi că trecutul a demonstrat că, la o cifră atât de ridicată, asta duce la o aterizare forţată, pe care economistul o vede în 2013. Adică mult mai devreme decât vor lovi alte două probleme imense ale Chinei: îmbătrânirea populaţiei şi epuizarea rezervelor de apă. (Sursa: money.ro)



Cele mai citite articole


Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu