Interviu cu fantoma din Enfield | Video

O poveste care dă și acum fiori. Un fenomen misterios care a implicat levitație, mobilă plimbându-se prin cameră, obiecte zburătoare învârtindu-se haotic, valuri de aer rece, atacuri fizice, graffiti-uri, apă țâșnind din podea sau bețe de chibrit care se aprindeau dintr-o dată. S-a petrecut în Enfield, în partea de nord a Londrei, în anii ’70. Acesta este cazul care a fost numit ”Enfield Poltergeist”, și care de mai bine de trei decenii continuă să sfideze imaginația. Nimeni nu poate nega că ”Enfield Poltergeist” este unul din cele mai bine documentate cazuri de activitate paranormală. Sunt mii de clipuri video, înregistrări audio şi fotografii. 

Sceptici şi credincioşi deopotrivă au continuat discuţii aprinse pentru a stabili dacă este sau nu ceva cu adevărat explicabil ce s-a întâmplat acolo. După trei decenii seria de evenimente uimitoare care au avut loc în acea anchetă lungă de paisprezece luni, sunt încă dezbătute. Se pune problema și în ceea ce priveşte perioada de valabilitate a elementelor de probă.
Polițiști, psihologi, experți în arte oculte sau reporteri cu experiență nu au știut să explice ce evenimente s-au petrecut în acele înspăimântătoare clipe. Un polițist a semnat la vremea respectivă chiar și o declarație în care consemnase că un scaun se mișcase. De-a lungul timpului au fost mai mult de 30 de martori la multe incidente ciudate. Dar, ceea ce era cu atât mai inexplicabil era faptul că o fetiță de 11 ani vorbea cu vocea lui Bill Wilkins, un individ bătrân și morocănos ce murise în acea casă cu mulți ani înainte.

Copila, cu numele de Janet Hodgson, se credea că era posedată. Multă lume ar gândi că totul poate să fie o scenă din filmul ”Exorcistul”, dar era reală ni se spune. Vocea stranie, care se presupunea a fi cea a lui Bill Wilkins, a fost înregistrată și încă mai poate fi auzită. Acest Bill Wilkins care a refuzat să părăsească domiciliul după moarte, rămânând să bântuie și chiar să-i chinuie pe noii proprietari. Evenimentele și-au găsit sfârșitul într-un dosar, dintr-o secție locală de poliție, dar pentru cei implicați, au lăsat cicatrici pentru toată viața. Firește, multă lume a rămas contrariată de acest haos, însă nicio altă explicație nu a fost găsită în afară de un simplu fenomen… paranormal. Dar să vedem cum a început totul.
30 august 1977: o noapte caldă, obișnuită care începuse ca de obicei pentru ocupanţii unei case mici cu terasă din Green Street, Enfield, Londra. Locuința fusese închiriată de către Peggy Hodgson, mamă a patru copii: Margaret, 12 ani, Janet, 11 ani, Johnny, 10 ani și Billy în vârstă de doar 7 ani. Tată nu aveau. Îi părăsise cu câțiva ani înainte. Peggy Hodgson a pretins că în acea noapte a asistat la ceea ce ar fi primul de multele evenimente ciudate şi aparent inexplicabile care avea să-i transforme viața într-un coșmar.

După ce și-a zorit copiii să meargă la culcare, la vreo câteva minute a auzit-o pe Janet plângând la etaj. Ea a spus că fraţii ei i-au zgâlțâit patul. Frații ei, în schimb, i-au zis să nu mai arunce cu cărţi în ei. Cu toate că nici fata și nici cei doi frați nu făcuseră nimic. În seara următoare, însă, a existat o perturbare mult mai bizară. Doamna Hodgson a auzit un zgomot strident la etaj. Urcând acolo a văzut sertarele de la dulap deschizându-se singure. Ea le-a împins înapoi, dar a constatat că o forţă invizibilă o propulsa spre uşă. Apoi dulapul cu sertare s-a pus în mişcare.  Când a încercat să-l împingă înapoi, ea nu a putut.
Mulţi ani mai târziu, Janet a declarat postului de televiziune Channel 4: "Totul a demarat în dormitor când a început să se miște dulapul. Parcă voia să ne prindă să ne strivească la perete. Apoi am auzit un răpăit ca de tobă. Au fost zgomote ciudate în casă toată noaptea. Nici unul dintre noi nu a dormit. Ne-am îmbrăcat şi a mers alături, la vecini, la Vic şi Peggy Nottingham. Vic, un constructor voinic, a mers să investigheze. La întoarcere era speriat. Nu mai văzusem un om mare așa de speriat. Ne-a spus: «M-am dus acolo şi am auzit zgomot - cineva bătea în peretele și în tavanul  dormitorului. Nu ştiu ce să fac.» 

Am chemat poliţia. La sosire, polițista Heeps Carolyn s-a dovedit a fi la fel de intrigată. A văzut cum se mișcă singur un scaun. Ea a inspectat scaunul să vadă dacă sunt cabluri ascunse. Nu a găsit nici o explicaţie pentru ceea ce văzuse. În cele din urmă, ofiţerii ne-au spus că incidentele nu au fost o chestiune de competența poliţiei, deoarece nu au găsit pe nimeni care să încalce legea.” 

 Evenimentele au reînceput în august 1977 şi au continuat prin septembrie 1978, cu o izbucnire de activitate în luna august 1980. Activitatea a avut ca țintă mai ales cele două fete tinere, dar nici unul dintre membrii familiei nu au fost cruţaţi. Neștiind la cine să mai apeleze, în final Peggy Hodgson a contactat presa. Fotograful Graham Morris, de la Daily Mirror, după ce a vizitat casa, a declarat: "A fost un haos, oamenii ţipau, lucrurile zburau în jurul lor.” Parte dintre evenimente au fost capturate pe cameră, dar imaginile sunt deranjante. Un spiriduş pare a fi aruncat peste cameră. În altele, chipul lui Janet este distorsionat de durere. 

Și BBC a instalat echipamente de filmare în casa respectivă. Dar, a doua zi, tehnicienii au găsit componentele metalice ale echipamentelor răsucite și banda magnetică deteriorată şi ştearsă. Apoi, familia a solicitat ajutor Societății pentru Cercetare Psihică (SPR). Aceasta a trimis doi anchetatorii experți în fenomene paranormale, Maurice Grosse şi Guy Lyon Playfair, un specialist în poltergeist care a scris ulterior o carte, despre casa bântuită. 

Autorul, care murit când se documenta pentru cartea sa, a declarat: "De îndată ce am ajuns acolo, am realizat că acest caz este real, deoarece familia era în tensiune, a fost într-o stare proastă. Toată lumea era în haos. A fost înregistrat zborul jucărilor, farfuriilor, tacâmurilor, și  al cărţilor fără să fie manevrate de cineva. Sunt multe imagini mărturie pentru a demonstra aceste ciudățenii. Apoi apariția unor bazine de apă pe podea. Nu s-a găsit nici o explicaţie.  Apoi obiectul dispărea şi apărea din nou în faţa spectatorilor îngroziți. Fetele au fost aruncate din paturile lor și levitau deasupra acestora pentru perioade mari de timp. Apoi, după o vreme, am văzut piese de Lego şi bucăți de marmură cum zburau în întreaga cameră. A fost extraordinar, atunci când am atins obiectele erau fierbinți. Odată eram în picioare în bucătărie şi un tricou a sărit de pe masă şi a zburat în cealaltă parte a camerei.”  

Anchetatorii s-au trezit prinşi într-un vârtej de activitate aparent psihică: canapele levitând, mobilier mișcat în întreaga cameră, şi membrii familiei aruncați din paturile lor pe timp de noapte. Într-o zi, vecinul Maurice l-a găsit pe unul dintre copii strigând: "Nu mă pot mișca! E anchilozat piciorul meu!" A trebuit să lupte și să elibereze copilul din niște ”mâini” invizibile. În acea noapte membrii familiei erau aşa de speriați încât au dormit toți în aceeaşi cameră, cu lumina aprinsă.
Specialiștii au concluzionat că o mare parte energetică a activităţii paranormale era centrată pe Janet. Ea intra des în transe violente. Au fost groaznice. Un şemineu de fier în dormitorul ei a fost smuls din perete de către forţele nevăzute. Membrii de familiei susţin că au văzut-o plutind  în întreaga cameră.

Janet a declarat pentru Channel 4: "M-am simțit folosită de către o forţă pe care nimeni nu o înţelege. Mie chiar nu-mi place să gândesc prea mult despre asta.  Eu nu sunt sigură dar cred că nu e un poltergeist rău. A fost aproape ca și cum ar fi vrut să facă parte din familia noastră. El nu a vrut să ne facă rău. El a murit acolo şi a vrut să fie în pace. Singura modalitate de a putea comunica a fost prin mine şi prin sora mea. «Înainte să mor, am orbit, am avut o hemoragie cerebrală, am adormit şi am murit în scaunul de la parter, din colţul camerei», a fost auzită fata zicând, cu o voce foarte groasă, probabil aparţinându-i lui Bill.”

”Uite-l pe plodul fantomelor!”

Unii pun la îndoială evenimentele de acest tip. Doi experţi SPR au capturat imagini cu felul cum sunt îndoite lingurile. Amănunt care nu poate fi ignorat. Însă Janet a recunoscut că parte dintre evenimente le-a… inventat. Ea a declarat pentru ITV News din 1980: "Oh da, o dată sau de două ori (am falsificat fenomene), doar pentru a vedea dacă domnul Grosse şi dl Playfair ne-ar prinde. S-au prins.”
Acum, în vârstă de 45 de ani, Janet locuiește în Essex, împreună cu soțul ei, un lăptar pensionat. "Nu am fost foarte fericită când am auzit că vor să facă un  film horror gen «activitate paranormală». Nu ştiam nimic despre asta. Tatăl meu tocmai a murit, şi e supărător într-adevăr să mă gândesc că toate acestea vor fi «dezgropate» din nou. Activitatea poltergeist este traumatizantă. ”Poltergeist Enfield” a fost un caz extraordinar. Este unul dintre cazurile cele mai recunoscute de activitate paranormală din lume. Dar, pentru mine, este descurajant. 
Cred că m-a marcat pentru toată viața. Tot timpul în atenţia ziarelor, fel de fel de oameni străini care au pășit în viața mea. Nu am avut o copilărie normală”. Întrebată cât de mult a falsificat fenomenelor din Green Street, ea a declarat: "Aș spune că doi la sută." A recunoscut, că înainte de izbucni activitatea paranormală în casă ea se juca cu sora ei cu o placă ”Ouija”.

Cred că au deschis o poartă energetică. Din acele momente Janet a început să intre în transă. Dar nu tot timpul, doar când i se arătau niște poze din copilărie. "Îmi amintesc că mă întristam când vedeam fotografiile dim perioada când eram copilaș. Ştiam că atunci când vorbeam cu o voce simțeam tot timpul că e ceva în spatele meu. Au făcut tot felul de teste pentru a opri vocea aceea străină cu care vorbeam: mi-au umplut gura cu apă şi alte experimente ciudate. Dar vocile nu au ieşit." Janet putea vorbi ore în şir pe altă voce în timp ce părea a fi posedată de o altă entitate. Atunci când vorbea înjura, vorbea vulgar. Entitatea Bill murise în casa aceea din cauza unei hemoragii cerebrale. Odată a strigat "A fucking old sod." 

Bill a continuat să o posede  pe Janet timp îndelungat și făcea glume foarte urâte. BBC a trimis din nou o echipă tehnică pentru a  înregistra evenimentele ciudate din casa aceea. Dar, ca de obicei, la întoarcere în studioul de televiziune, în timp ce încercau să vadă ce s-a înregistrat, au găsit toate piesele metalice îndoite din interiorul camerelor video iar  înregistrările… şterse.

"Am fost supusă unui control în Spitalul de Psihiatrie Maudsley din Londra, unde mi s-au așezat niște electrozi pe cap”, povestește Janet. ”Testele s-au dovedit normale. Îmi amintesc că dintr-o dată parcă se așezase o  perdea lichidă în jurul gâtului meu. Am țipat. Am crezut că au avut de gând să mă omoare. Mama a trebuit să folosească toată puterea ei pentru a mă smulge din ghearele acelei forțe. Omul care a vorbit prin mine, Bill, părea supărat, pentru că am fost în casa lui. Dar din cauză că eram posedată oamenii mă priveau ciudat. Ca pe-o vrăjitoare rea. Câteodată visez despre asta, şi apoi mă afectează. 
Cred că de ceea am avut numai necazuri, noi, familia. Johnny, fratele mai mic, a fost scuipat pe stradă de către oamenii. «Uite-l pe plodul fantomelor!» – strigau trecătorii și-l scuipau. La scurt timp, după ce atenţia presei a fost îndepărtată, Johnny a murit de cancer, în vârstă de doar 14 ani. Mama a dezvoltat cancer de sân. A murit în 2003. Și eu am suferit pentru pierderea fiului meu. A murit în somn, când împlinea vârsta de 18 ani. Resping orice sugestie că toată povestea aceasta cu fantome a fost inventată pentru faimă sau bani. Nu-mi pasă dacă oamenii cred sau nu. Am trecut prin asta, şi era adevărat.” 

Întrebată dacă ea crede că este încă bântuită casa, ea a spus: "Muți ani mai târziu, când mama era în viaţă, spunea că «există întotdeauna o prezenţă acolo - ceva se uită peste mine». Atâta vreme cât oamenii nu umblă cu tot felul de plăci «Ouija», nu se întâmplă nimic. Doar preotul are putere să închidă o poartă energetică deschisă prin această metodă. 
În toamna anului 1978 am primit vizita unui preot pe Green Street. Puterea și rugăciunile lui au avut efect, dar nu total. Apariţiile nu s-au oprit complet. Mama continua să se audă zgomote în casă. Chiar şi fratele meu, până în ziua în care a părăsit lumea spunea:«Există încă ceva acolo. Simți imediat când ești vizualizat!» Eu cred în continuare în poltergeist. Acesta a trăit în mine, din energia mea. Aceste evenimente s-au întâmplat. El a fost cu mine şi simt că el va fi întotdeauna cu mine." 

După ce Peggy Hodgson a murit, locuința a fost închiriată de către o oarecare Clare Bennett. Care are patru fii. După o perioadă Clare a declarat: "Eu nu am văzut nimic suspect, dar m-am simţit incomod. Parcă se uita cineva la mine. Fiii mei s-au trezit în noapte auzind oameni vorbind la parter. Apoi am aflat despre istoria casei. Dintr-o dată, toate au căpătat sens. M-am mutat după doar două luni.”
Unul dintre fiii ei, Shaka, 15 ani, a declarat: "Cu o noapte înainte m-am trezit și m-am uitat afară. Am văzut cum un om intră în camera mea”.

Casa este în prezent ocupată de o altă familie, care nu dorește să fie identificată. "Am copii, ei nu ştiu despre astfel de ciudățenii. Nu vreau să-i sperii." Deşi cinicii pot lua în râs povestea ”Poltergeist Enfield”, se poate spune că ciudata fantomă a pierdut în mod clar o parte din puterea sa înfricoşătoare. 

Această poveste va deveni scenariul unui film horror, destinat lansării pe marile ecrane în 2012. Filmul își propune să răspundă la întrebările care au măcinat lumea, dar mai ales sa aducă detalii despre ce s-a petrecut cu membrii familiei respective după Poltergeist. (dailymail)

”Poltergeist Enfield” - part. 1

”Poltergeist Enfield” - part. 2

”Poltergeist Enfield” - part. 3
 

---

Cele mai citite articole

---

Tweet

---