A cerut diavolului să-i dea putere. Voia să se bucure de viață prin metode mai puțin lumești și să se distreze altfel. Nu a fost auzit de la primele încercări. A recurs la magie neagră. A durat un an, doi, trei și rugăciunile lui s-au extins pe o perioadă de doisprezece ani. Și cum diavolul e oricând gata să asculte cererile unor astfel de oameni, a acceptat să-i facă un mic favor dar în schimbul trupului și al sufletului.
Astfel, muritorul a primit de la diavol o centură magică, care ia permis să se metamorfozeze. În timpul zilei sau al nopții, imediat după punerea centurii, omul se transforma în fiară, un lup însetat de sânge, cu ochii bulbucați și roșii ca jarul de cărbune, cu o gură mare și largă din care țâșneau niște colți tăioși, cu un corp imens și puternic, degete cu gheare uriașe. Aproape de ivirea zorilor, după scoaterea centurii, fiara își relua forma sa umană. La început a fost ca o "lipitoare nesățioasă". A degustat sânge și carne de capră, miei, oi, bărbați, femei și copii. De-a lungul timpului a ucis și mâncat paisprezece copii și două femei însărcinate. De la acestea din urmă s-a hrănit întâi cu fetușii lor. Printre cei paisprezece copii a fost și fiul său. Într-una dintre nopțile când purta centura i-a sfârtecat beregata după care i-a devorat creierul. Apoi în altă noapte a nimerit să-i iasă în față o fată frumoasă. Fiind sub influența malefică a centurii, nu a recunoscut că de fapt era fiica lui. A lovit-o fără milă apoi a violato.
Această acțiune, după cum spun legendele, s-a petrecut în secolul al XVI-lea. Ce se știe despre această fiară? Despre el se cunoaște faptul că s-a numit Peter Stubbe (Stubbe Peeter, Stubbe Petru și Petru Stumpf, precum și pseudonime Griswold Abal, Griswold ABIL, și Griswold Ubel), și că a fost un fermier bogat, văduv care locuia împreună cu doi copii în orașul german Bedburg. situat în din Köln, Germania. Ca document de referință avem un pamflet de 16 de pagini publicate la Londra, în 1590, tradus de către un unui prinț german. Biografia pomenește despre un anume Peter Stubbe, vârcolac, executat în Bedburg, în apropiere de Koln, în 1590, pentru infracțiunile săvârșite în ”chip de lup”. Sursa cea mai cuprinzătoare cu privire la caz sunt două broșuri în engleză, un exemplar se află în Muzeul Britanic iar al doilea în Biblioteca Lambeth, redescoperite de către ocultistul Summers Montague în 1920.
Broșurile descriu viața lui Stumbbe, presupusele crime și procesul. De asemenea sunt incluse și multe declarații de la vecini și martori ai infracțiunilor. E și o copie după o gravură în lemn, în paginile 253 – 259, care îl înfățișează pe misteriosul vârcolac. Informații suplimentare sunt oferite și de jurnalele lui Hermann von Weinsberg, consilier în Köln, precum și un număr de ilustrate, care au fost tipărite în sudul Germaniei și au fost, probabil, inspirate din versiunea în limba germană a pamfletului din Londra. Documentele originale par să se fi pierdut în timpul războaielor care au trecut peste Renania în secolele care au urmat. Alte detalii ale vieții lui Peter Stubbe înainte de a fi judecat și executat pentru vrăjitorie sunt necunoscute. Cine să bănuie un om foarte respectat din Bedburg că e vârcolac? Indiferent că era zi sau noapte, fiara era încercată de plăcerea teribilă de a gusta sânge. Timp de mulți ani, fermierii din jurul Bedburg au fost intrigați de decesele ciudate ale vacilor din fermele lor, mai izolate.
Zi după zi, timp de mai multe săptămâni, ei au găsi vite moarte pe pășuni, secate de sânge, unele rupte, altele sfâșiate ca cazul în care fuseseră atacate de către un animal sălbatic. Fermierii i-au suspectat că lupii naturali din zonă, dar de fapt crunta realitate consta în inițierea lui Peter Stubbe în atacurile sângeroase urmate de mutilare și ucidere. Aceasta a fost un semn de insațiabilitate, de aici în acolo pornind o avalanșă de atacuri asupra sătenilor și vecinilor lui. Întâi au început să dispară copiii fermierilor. Apoi au dispărut și femeile tinere care se aventurau în călătorii de o zi în jurul localității. Unele au fost găsite mutilate oribil. Altele nu au fost găsite niciodată. Localnicii au intrat în panică. Dar în continuare de aceste atacuri au fost suspectați tot lupii flămânzi. În consecință unii dintre fermieri s-au înarmat. Parte dintre ei, mai curajoși s-au aventurat prin împrejurimi pentru a cerceta cazul în amănunt. Constatarea lor a fost cât se poate de incredibilă: parte dintre femeile tinere au fost agresate sexual înainte de a fi sfâșiate.
Femeilor gravide le-a smuls fetușii din pântecele lor și le-a mâncat inima. Copiii mici au fost strangulați, unora le-a gâtul cu mâinile goale, alții au fost dezmembrate și parțial mâncați. Documentele descriu și un caz de crimă triplă. Stubbe a văzut doi bărbați și o femeie care se plimbau în afara zidurilor orașului Bedburg. S-a ghemuit imediat în spatele unor tufișuri. Când a considerat că grupul se afla la o distanță optimă pentru a fi auzit, el a strigat pe nume pe cineva din grup sub pretextul că are nevoie de ajutor la mutarea unor scânduri. Atunci când tânărul i sa alăturat, departe de ochii celorlalți, Stubbe i-a despicat capul. Văzând că nu se reîntoarce, al doilea tânăr a mers să-l caute, dar a fost și el ucis. Având o presimțire ciudată, femeia a rupt-o la fugă. Stubbe a reușit să o prindă. Cadavrele celor doi tineri au fost găsite câteva ore mai târziu. În schimb femeia nu a fost găsită niciodată. Se crede că Stubbe a violat-o apoi a ucis-o și probabil a mâncat-o complet.
O altă filă din documentul vârcolacului ne descrie cazul unei fetiței care a fost suficient de norocoasă pentru a scăpa de un asemenea atac sângeros. Într-o după amiază mai mulți copii se jucau pe o pajiște între niște vaci. Văzând o asemenea priveliște fragedă, Stubbe a atacat. A reușit s-o prindă de gât pe fetiță. Ceilalți copii au fugit. Pe când Stubbe încerca să-i rupă gâtul, degetele i-au fost împiedicate de un guler tare și înalt. Acest lucru i-a dat timp fetiței să strige. Acest strigăt a speriat vitele, care temându-se pentru siguranța vițeilor lor, s-au repezit la Stubbe care a și luat-o la goană peste câmp. Fata a supraviețuit. Nu se cunoaște dacă ea sau oricare alt copil din acel grup a fost capabil să-l identifice Stubbe în cadrul procesului. Deoarece vânătorii îi cam călcau amenințător pe urme, fiara a apelat la călătoriile pe distanțe lungi și când prindea ocazia ataca cu o ferocitate extraordinară.
La fel s-a întâmplat și în localitățile vecine. Au dispărut bărbați, femei, copii și animale. În final, reprezentanții primăriilor au obligat cetățenii să organizeze echipe de pază în schimburi din zi și de noapte, în speranța că vor captura sângeroasa fiară. Alte echipe patrulau pe străzile unde în trecut acționase lupul. Martorii au declarat că Peter Stubbe nu a refuzat să meargă în căutarea vârcolacului și să verifice și el anumite străzi sau adrese suspecte. Era îmbrăcat elegant, potrivit rangului său și era extrem de politicos. Era un cunoscut al localității și oamenii aveau încredere în el. Și mai ales că Peter saluta cu mare respect pe toată lumea, chiar dacă în preumblările lui prin Bedburg se întâlnea cu cei care le mâncaseră soțiile, copiii sau animalele. Deoarece aria lui de atac se cam subțiase, într-una dintre zile gustul sângelui l-a făcut să-și invite fiul în pădure.
Când copacii s-au îndesit în calea lor, dintr-o dată tatăl s-a făcut nevăzut. Dar nu pentru mult timp. Colți imenși au apărut dintr-un tufiș și, dintr-un zvâcnet de gheară bietul copil a fost decapitat. Fiara flămândă s-a ospătat astfel cu creier fraged. Acesta a fost primul atac îndreptat asupra proprie-i familii. Apoi într-o altă zi a descoperit-o pe fiica lui mergând singură prin pădure. A atacat-o dar fiara s-a mulțumit numai cu un viol. Dar odată declanșată această nebunie carnală asupra fiicei, violurile au continuat încă doi ani. Ba chiar s-au prelungit și asupra sorei lui, care era proprietara unui han de renume din localitate. Stubbe se credea invincibil prin puterea radiată de centura lui magică. Totuși, diavolul i-a dat termen redus de folosire a unui asemenea instrument miraculos și astfel domnia de teroare a fiarei se apropia de sfârșit.
Într-una dintre zile doi localnici au descoperit pe un câmp membrele mai multor persoane dispărute. Cum fermierii erau acum extrem de porniți asupra lupilor flămânzi, în acea zi și-au luat câinii și au pornit pe urmele fiarelor. De aici în acolo povestea capătă o nuanță ciudată. Fermierii au urmărit îndeaproape urme labelor fiarei. Deci ei urmăreau un lup și nicidecum un om. Dar stupoare, la un moment dat urmele de labe de lup s-au transformat treptat în urme de picior de om. Câinii nu au mai putu fi stăpâniții. Mirosul fiarei îi făcuseră extrem de agresivi. S-au smuncit din curele și s-au repezit spre un tufiș care se mișca și din care se auzea un foșnet surd. Total șocați, aici după acest tufiș, plin de sânge de la mușcăturile cânilor se afla… Peter Stubbe. Mult mai târziu, în cadrul procesului, el a spus că își scosese centura magie și se transformase din lup în forma sa umană. Dar acea miraculoasă centură nu a fost găsită niciodată. Probabil se înapoiase la adevăratul ei stăpân.
Planează un mare semn de întrebare asupra acestui caz deoarece multe dintre faptele sângeroase ale lui Stubbe a fost obținută prin tortură. Sunt întrebări cu privire la autenticitatea acestor mărturisiri dacă sunt reale sau dacă acele crime au avut loc cu adevărat. Motivul exact pentru arestarea sa este de asemenea necunoscut. În prezent, mintea este cea care îi face pe oamenii să se transforme în lupi. Dacă în trecut termenul “licantropie” era folosit pentru a desemna transformarea fizică a unui om în lup, astăzi desemnează o afecțiune psihică în cadrul căreia cei afectați cred că se transforma în animale. Cei in cauza chiar simt părul și dinții crescându-le si suferă de terori uneori, fiind siguri că sunt vârcolaci. Deși se poate ca anumite prezentări bine realizate din filmele moderne, deși total diferite de mitul inițial, să aibă un efect mai putin prevăzut asupra creierele celor mai sensibili, care simt trezindu-se lupul din ei.
Fie că a fost cu adevărat un criminal în serie sau o victimă politică, un complet de judecată l-a găsit pe Stubbe, pe 28 octombrie 1589, vinovat. A urmat execuția publică a lui. Și se poate spune că a fost una pe măsura faptelor pentru care fusese găsit vinovat. Martorii au declarat înspăimântați că trupul său a fost legat pe o roată mare și călăii - mânuind cleștii înroșiți în foc - i-au desprins bucată cu bucată, carnea de pe oase. Picioarele și mâinile i-au fost rupte cu un topor mare în zeci de locuri. La finalul acestei execuții a urmat un ritual de tăiere a capului. Astăzi, lumea credincioasă sărbătorește pe 31 octombrie – Halloween-ul. După ce corpul lui a fost dezmembrat complet în acest fel, au fost aduse apoi fiica și amanta lui, ambele condamnate pentru complicitate la crimele lui.
Femeile au fost urcate pe rug și apoi arse împreună cu fragmentele din trupul vârcolacului. Prin hotărârea magistraţilor din acea vreme, pentru a îi avertiza pe toţi cei care îl venerează pe diavol, roata pe care a fost torturat P. Stubbe a fost fixată pe un stâlp din centrul localității. Deasupra ei era o piele de lup, iar în vârful stâlpului stătea capul tăiat al lui Stubbe.
Această acțiune, după cum spun legendele, s-a petrecut în secolul al XVI-lea. Ce se știe despre această fiară? Despre el se cunoaște faptul că s-a numit Peter Stubbe (Stubbe Peeter, Stubbe Petru și Petru Stumpf, precum și pseudonime Griswold Abal, Griswold ABIL, și Griswold Ubel), și că a fost un fermier bogat, văduv care locuia împreună cu doi copii în orașul german Bedburg. situat în din Köln, Germania. Ca document de referință avem un pamflet de 16 de pagini publicate la Londra, în 1590, tradus de către un unui prinț german. Biografia pomenește despre un anume Peter Stubbe, vârcolac, executat în Bedburg, în apropiere de Koln, în 1590, pentru infracțiunile săvârșite în ”chip de lup”. Sursa cea mai cuprinzătoare cu privire la caz sunt două broșuri în engleză, un exemplar se află în Muzeul Britanic iar al doilea în Biblioteca Lambeth, redescoperite de către ocultistul Summers Montague în 1920.
Broșurile descriu viața lui Stumbbe, presupusele crime și procesul. De asemenea sunt incluse și multe declarații de la vecini și martori ai infracțiunilor. E și o copie după o gravură în lemn, în paginile 253 – 259, care îl înfățișează pe misteriosul vârcolac. Informații suplimentare sunt oferite și de jurnalele lui Hermann von Weinsberg, consilier în Köln, precum și un număr de ilustrate, care au fost tipărite în sudul Germaniei și au fost, probabil, inspirate din versiunea în limba germană a pamfletului din Londra. Documentele originale par să se fi pierdut în timpul războaielor care au trecut peste Renania în secolele care au urmat. Alte detalii ale vieții lui Peter Stubbe înainte de a fi judecat și executat pentru vrăjitorie sunt necunoscute. Cine să bănuie un om foarte respectat din Bedburg că e vârcolac? Indiferent că era zi sau noapte, fiara era încercată de plăcerea teribilă de a gusta sânge. Timp de mulți ani, fermierii din jurul Bedburg au fost intrigați de decesele ciudate ale vacilor din fermele lor, mai izolate.
Zi după zi, timp de mai multe săptămâni, ei au găsi vite moarte pe pășuni, secate de sânge, unele rupte, altele sfâșiate ca cazul în care fuseseră atacate de către un animal sălbatic. Fermierii i-au suspectat că lupii naturali din zonă, dar de fapt crunta realitate consta în inițierea lui Peter Stubbe în atacurile sângeroase urmate de mutilare și ucidere. Aceasta a fost un semn de insațiabilitate, de aici în acolo pornind o avalanșă de atacuri asupra sătenilor și vecinilor lui. Întâi au început să dispară copiii fermierilor. Apoi au dispărut și femeile tinere care se aventurau în călătorii de o zi în jurul localității. Unele au fost găsite mutilate oribil. Altele nu au fost găsite niciodată. Localnicii au intrat în panică. Dar în continuare de aceste atacuri au fost suspectați tot lupii flămânzi. În consecință unii dintre fermieri s-au înarmat. Parte dintre ei, mai curajoși s-au aventurat prin împrejurimi pentru a cerceta cazul în amănunt. Constatarea lor a fost cât se poate de incredibilă: parte dintre femeile tinere au fost agresate sexual înainte de a fi sfâșiate.
Femeilor gravide le-a smuls fetușii din pântecele lor și le-a mâncat inima. Copiii mici au fost strangulați, unora le-a gâtul cu mâinile goale, alții au fost dezmembrate și parțial mâncați. Documentele descriu și un caz de crimă triplă. Stubbe a văzut doi bărbați și o femeie care se plimbau în afara zidurilor orașului Bedburg. S-a ghemuit imediat în spatele unor tufișuri. Când a considerat că grupul se afla la o distanță optimă pentru a fi auzit, el a strigat pe nume pe cineva din grup sub pretextul că are nevoie de ajutor la mutarea unor scânduri. Atunci când tânărul i sa alăturat, departe de ochii celorlalți, Stubbe i-a despicat capul. Văzând că nu se reîntoarce, al doilea tânăr a mers să-l caute, dar a fost și el ucis. Având o presimțire ciudată, femeia a rupt-o la fugă. Stubbe a reușit să o prindă. Cadavrele celor doi tineri au fost găsite câteva ore mai târziu. În schimb femeia nu a fost găsită niciodată. Se crede că Stubbe a violat-o apoi a ucis-o și probabil a mâncat-o complet.
O altă filă din documentul vârcolacului ne descrie cazul unei fetiței care a fost suficient de norocoasă pentru a scăpa de un asemenea atac sângeros. Într-o după amiază mai mulți copii se jucau pe o pajiște între niște vaci. Văzând o asemenea priveliște fragedă, Stubbe a atacat. A reușit s-o prindă de gât pe fetiță. Ceilalți copii au fugit. Pe când Stubbe încerca să-i rupă gâtul, degetele i-au fost împiedicate de un guler tare și înalt. Acest lucru i-a dat timp fetiței să strige. Acest strigăt a speriat vitele, care temându-se pentru siguranța vițeilor lor, s-au repezit la Stubbe care a și luat-o la goană peste câmp. Fata a supraviețuit. Nu se cunoaște dacă ea sau oricare alt copil din acel grup a fost capabil să-l identifice Stubbe în cadrul procesului. Deoarece vânătorii îi cam călcau amenințător pe urme, fiara a apelat la călătoriile pe distanțe lungi și când prindea ocazia ataca cu o ferocitate extraordinară.
La fel s-a întâmplat și în localitățile vecine. Au dispărut bărbați, femei, copii și animale. În final, reprezentanții primăriilor au obligat cetățenii să organizeze echipe de pază în schimburi din zi și de noapte, în speranța că vor captura sângeroasa fiară. Alte echipe patrulau pe străzile unde în trecut acționase lupul. Martorii au declarat că Peter Stubbe nu a refuzat să meargă în căutarea vârcolacului și să verifice și el anumite străzi sau adrese suspecte. Era îmbrăcat elegant, potrivit rangului său și era extrem de politicos. Era un cunoscut al localității și oamenii aveau încredere în el. Și mai ales că Peter saluta cu mare respect pe toată lumea, chiar dacă în preumblările lui prin Bedburg se întâlnea cu cei care le mâncaseră soțiile, copiii sau animalele. Deoarece aria lui de atac se cam subțiase, într-una dintre zile gustul sângelui l-a făcut să-și invite fiul în pădure.
Când copacii s-au îndesit în calea lor, dintr-o dată tatăl s-a făcut nevăzut. Dar nu pentru mult timp. Colți imenși au apărut dintr-un tufiș și, dintr-un zvâcnet de gheară bietul copil a fost decapitat. Fiara flămândă s-a ospătat astfel cu creier fraged. Acesta a fost primul atac îndreptat asupra proprie-i familii. Apoi într-o altă zi a descoperit-o pe fiica lui mergând singură prin pădure. A atacat-o dar fiara s-a mulțumit numai cu un viol. Dar odată declanșată această nebunie carnală asupra fiicei, violurile au continuat încă doi ani. Ba chiar s-au prelungit și asupra sorei lui, care era proprietara unui han de renume din localitate. Stubbe se credea invincibil prin puterea radiată de centura lui magică. Totuși, diavolul i-a dat termen redus de folosire a unui asemenea instrument miraculos și astfel domnia de teroare a fiarei se apropia de sfârșit.
Într-una dintre zile doi localnici au descoperit pe un câmp membrele mai multor persoane dispărute. Cum fermierii erau acum extrem de porniți asupra lupilor flămânzi, în acea zi și-au luat câinii și au pornit pe urmele fiarelor. De aici în acolo povestea capătă o nuanță ciudată. Fermierii au urmărit îndeaproape urme labelor fiarei. Deci ei urmăreau un lup și nicidecum un om. Dar stupoare, la un moment dat urmele de labe de lup s-au transformat treptat în urme de picior de om. Câinii nu au mai putu fi stăpâniții. Mirosul fiarei îi făcuseră extrem de agresivi. S-au smuncit din curele și s-au repezit spre un tufiș care se mișca și din care se auzea un foșnet surd. Total șocați, aici după acest tufiș, plin de sânge de la mușcăturile cânilor se afla… Peter Stubbe. Mult mai târziu, în cadrul procesului, el a spus că își scosese centura magie și se transformase din lup în forma sa umană. Dar acea miraculoasă centură nu a fost găsită niciodată. Probabil se înapoiase la adevăratul ei stăpân.
Planează un mare semn de întrebare asupra acestui caz deoarece multe dintre faptele sângeroase ale lui Stubbe a fost obținută prin tortură. Sunt întrebări cu privire la autenticitatea acestor mărturisiri dacă sunt reale sau dacă acele crime au avut loc cu adevărat. Motivul exact pentru arestarea sa este de asemenea necunoscut. În prezent, mintea este cea care îi face pe oamenii să se transforme în lupi. Dacă în trecut termenul “licantropie” era folosit pentru a desemna transformarea fizică a unui om în lup, astăzi desemnează o afecțiune psihică în cadrul căreia cei afectați cred că se transforma în animale. Cei in cauza chiar simt părul și dinții crescându-le si suferă de terori uneori, fiind siguri că sunt vârcolaci. Deși se poate ca anumite prezentări bine realizate din filmele moderne, deși total diferite de mitul inițial, să aibă un efect mai putin prevăzut asupra creierele celor mai sensibili, care simt trezindu-se lupul din ei.
Fie că a fost cu adevărat un criminal în serie sau o victimă politică, un complet de judecată l-a găsit pe Stubbe, pe 28 octombrie 1589, vinovat. A urmat execuția publică a lui. Și se poate spune că a fost una pe măsura faptelor pentru care fusese găsit vinovat. Martorii au declarat înspăimântați că trupul său a fost legat pe o roată mare și călăii - mânuind cleștii înroșiți în foc - i-au desprins bucată cu bucată, carnea de pe oase. Picioarele și mâinile i-au fost rupte cu un topor mare în zeci de locuri. La finalul acestei execuții a urmat un ritual de tăiere a capului. Astăzi, lumea credincioasă sărbătorește pe 31 octombrie – Halloween-ul. După ce corpul lui a fost dezmembrat complet în acest fel, au fost aduse apoi fiica și amanta lui, ambele condamnate pentru complicitate la crimele lui.
Femeile au fost urcate pe rug și apoi arse împreună cu fragmentele din trupul vârcolacului. Prin hotărârea magistraţilor din acea vreme, pentru a îi avertiza pe toţi cei care îl venerează pe diavol, roata pe care a fost torturat P. Stubbe a fost fixată pe un stâlp din centrul localității. Deasupra ei era o piele de lup, iar în vârful stâlpului stătea capul tăiat al lui Stubbe.
Cele mai citite articole
|
|
Tweet |
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu