Pe 18 mai 1946 în suburbia Kronoskogen a orășelului Ängelholm, Suedia, a aterizat un OZN. Lui Gösta Carlsson, care a fost martorul misterioasei aterizări a obiectului, după cum puteți vedea și din imagini, i-a venit ideea să ridice un monument în cinstea acestui eveniment unic. Puține astfel de monumente există în Europa: ar mai fi unul ridicat pentru ”incidentul Robert Taylor”, în Livingston, și un altul în Emilcin, Polonia. Monumentul, care constă dintr-un model de OZN și urme de aterizare, este construit din beton.
O inscripție de metal amintește despre data întâlnirii de gradul trei. Gösta Carlsson a susținut că după acea întâlnire cu extratereștrii s-a trezit atotștiutor al unor rețete pentru remedii naturale și medicale, care l-au făcut sănătos. Căpătând aceste cunoștințe extraordinare, Carlsson a deschis câteva farmacii în oraș. Dar sunt și multe controverse cu acest monument. Într-una dintre zile un grup anti-extratereștrii a incendiat monumentul, cauzând pagube grave, făcând OZN-ul să crape în mai multe părți. Localnicii au creat însă un fond pentru a plăti reparațiile și monumentul este acum restaurat la starea lui originală. Iată câteva fragmente din cartea scrisă de Gösta Carlsson despre acea stranie întâmplare: ”18 mai 1946, ora 22.00: cerul este clar și o briză ușoară adie de la est. Stau și ascult ciripitul păsărilor. Pe la 22:45, pornesc spre casă luminând cărarea cu lampa care întotdeauna o port cu mine.
Am urcat pe un mic deal și am admirat priveliștea minunată a orașului. M-am îndreptat spre o cărăruie despre care știam că traversează un luminiș. Era o scurtătură pe care o foloseam când voiam să ajung mai repede acasă. Dar, nu după multă vreme, uitându-mă spre un pâlc de copaci bătrâni, am văzut ceva strălucitor. Prima dată am crezut că e o reflexie a lămpii mele. Am stins-o, dar lumina aceea ciudată a rămas acolo. Mi-am închipuit că s-a deschis sezonul turistic și că niște grupuri se distrează în noapte în jurul unui foc de tabără. Am decis să mă apropii. În mijlocul unei poienițe era obiect în formă de disc, luminat din toate părțile. Primul meu gând a fost că o persoană adusese acolo un carusel. Dar mi-am dat seama curând că ar fi fost imposibil, deoarece spre acea zonă nu exista nici un drum pentru circulația mașinilor. Aeronava discoidală era așezată pe trei picioare telescopice. Pe una dintre părți, pe dedesubt era deschisă o trapă cu o scară. Trapa era la aproximativ o jumătate de metru deasupra solului. Mi-am făcut curaj și m-am apropiat și mai mult.
M-am uitat spre interiorul ambarcațiunii, dar lumina din interior era prea strălucitoare. Nu am putut să văd nimic. Aproape că m-a orbit. Am analizat în fel și chip acel disc care avea cam opt metri în diametru. Am observat că avea ferestre ovale cam de 50 de centimetri pe lățime și aproximativ 30 centimetri înălțime, cu o spațiere între ele de un metru. Deasupra discului, din partea centrală se ridica un fel de cabină și un «catarg», despre care mi-am închipuit că este un fel de periscop în capătul căruia pulsa o lumină violetă. Lumina ei pulsatorie cădea în valuri și învăluia în mod perfect toată nava. Am simțit și un miros ciudat, ca de ozon. E ca și cum toată această jucărie ar fi fost învăluită cu o perdea electrică invizibilă. Corpul obiectului și cabina păreau a fi o singură bucată. Nu am observat șuruburi sau mai știu ce nituri care servesc la îmbinări. Apoi am observat… o ființă. Stătea în picioare aproape de trapă. Era îmbrăcată ca un astronaut de-al nostru.
Îmi amintesc faptul că nu am observat nasturi sau fermoare la acel costum ciudat. Avea cizme albastre sau negre, care erau mulate perfect pe picioare. Am văzut și o curea mare albastră sau neagră care îi înconjura talia. Pe cap avea ceva care arăta ca o glugă de ploaie iar zona din față era făcută dintr-un material transparent. Pe mâni avea trase niște mănuși speciale și la piept îi atârna un obiect negru ciudat. Ființa aceea cred că era un fel de gardian. În jurul navei roiau șapte sau opt ființe asemănătoare. La una dintre ferestre am observat încă trei figuri. Apoi am observat un cerc de lumină. În interiorul acestui cerc erau trei ființe. Toate îmbrăcate în același costum alb de zbor, cu cizme și centuri asemănătoare. Purtau măști transparente. Am putut distinge trăsăturile fețelor lor. Mă aflam la o distanță de aproximativ zece metri de disc și am putut să le analizez. Aveau trăsături normale, pământești. Femeile, sau mai degrabă fetele, aveau părul blond sau cenușiu, aranjat după o tunsoare modernă. Părul bărbaților nu l-am putut vedea, deoarece purtau pe cap acele glugi negre, ciudate.
Nu vorbeau unul cu latul. Am văzut că aveau în dreptul gurii un obiect special, ca un dop. Ei comunicau probabil prin acele dopuri, fără să miște gura. Apoi, dintr-o dată s-a întâmplat ceva. O fată cu părul creț închis a coborât scara ambarcațiunii. Purta în mână ceva ca un fel de săculeț. Din acel săculeț a scos niște cupe și le-a împărțit tuturor acelor ființe. Ființele și-au scos măștile și au băut din cupe. Eu mă simțeam ca un animal sălbatic ascuns printre tufișuri, ca-ntr-o noapte africană. Mă pot lauda că aproape niciodată nu mă temeam de nimic, și am petrecut destul timp în pădure. Nu credeam în diavoli sau troli. Dar asta a fost altceva. Aproape că sunt pe cale de a face un pas spre disc dar se întâmplă iar ceva. Fata cu parul creț a facut câțiva pași în întuneric. Ține în mână un obiect luminos strălucitor care atrage atenția tuturor celor din echipaj. Ea mai face un pas în direcția pădurii și aruncă obiectul cu o mișcare rapidă. Obiectul cade lângă un plop. În același timp le-am auzit pe fete râzând. Totul mi se părea ireal. Și eu sunt dintre acele persoane care nu a gustat alcool și, prin urmare, nu puteam să cred că am halucinații.
M-am gândit să fac o excursie pe jos vreo jumătate de kilometru și apoi să mă întorc să văd dacă mai e cineva aici. Zis și făcut. Am plecat. Am decis să merg de-a lungul plajei Abit și să mă întorc pe o altă cărare la poiana respectivă, în așa fel încât să apar în spatele ambarcațiunii. Toată aventura acesta a durat aproximativ 20 minute. Când să mă apropii de luminiș am văzut iarăși o lumină roșie. La început am crezut că era luna în creștere, dar după o inspecție mai atentă mi-am dat seama că nu este cazul. Era același obiect văzut de mine numai că acum se umflase. Era ca un balon: creștea în dimensiune. Scotea și un sunet, un fâșâit continuu. De sub navă au țâșnit valuri de lumină roșie și dintr-o dată s-a ridicat la aproximativ 400-500 de metri altitudine și a încetinit. Ambarcațiunea s-a mutat lateral de la stânga la dreapta și înapoi din nou. Exact ca și cum ar fi căutat ceva. Lumina a devenit roșie din nou, ambarcațiunea a încetinit pentru un timp scurt, dar când lumina a devenit violetă, aproape imediat a prins viteză și a dispărut. Am rămas stană de piatră. Nu știam la ce am fost martor.
Noi, cei care am trecut prin al doilea război mondial am putut vedea cele mai teribile arme noi ale aliaților, plus bombele V1 și V2 ale nemților - și aproape nimic nu mă mai surprindea. Dar, în ciuda războiului, acum eram tot mai sigur că ceea ce am văzut era o armă secretă. Hitler dacă ar fi avut una dintre aceste ambarcațiuni, cu siguranță nu ar fi pierdut războiul. Abia mai târziu, după mulți ani când au început să fie făcute publice rapoartele despre OZN-uri, aveam să-mi dau seama că eu mă întâlnisem cu extratereștrii. În acea noapte m-am întors acasă mânat de gânduri ciudate. Aveam ceva de mers. Am încercat să-mi aprind lampa, dar nu a mai mers. Am scuturat comutatorul, dar nu s-a întâmplat nimic. Am deșurubat capacul și am scos bateriile. Erau fierbinți, ca și cum ar fi fost scurtcircuitate. Ajuns acasă m-am culcat imediat dar nu am putut să dorm. Incidentul din pădure m-a marcat. A doua zi dis de dimineață am decis să mă întorc în poiană. Când am ajuns acolo, în jurul orei 4.00 dimineața, am căutat printre copaci. Dar, spre dezamăgirea mea, nu am găsit nimic.
Apropiindu-mă de zona unde a fost discul, am văzut urme. Erau întipărite în pământ. Lângă acestea era o urmă ca de inel cam de trei centimetri adâncime cu un diametru de 30 de centimetri. Acolo iarba fusese complet arsă. De la turbine, probabil. Rămăsese cenușă. M-am uitat și la ramurile pinilor din jurul poieniței. Și acelea erau arse pe o distanță de câțiva metri. Un frasin bătrân, care fusese atins parțial de jetul de energie, s-a uscat în acel an. Am făcut măsurătorile și o schiță și am constat că discul avea cam 16 metri în diametru. Apoi mi-am amintit de obiectul aruncat de ființa aceea ciudată printre copaci. Când m-am uitat prin iarbă am văzut ceva sclipind. L-am ridicat și l-am analizat. Era ceva ce semăna cu un cuarț violet. Avea cinci centimetri grosime și doisprezece centimetri lungime. Avea colțuri rotunjite și era topit la unul dintre capete.
La câțiva centimetri distanță am găsit și un inel din metal verde și o piatră frumoasă. Primul meu gând a fost că l-a pierdut cineva și că ar trebui să mă prezint la poliție, dar apoi mi-am spus că inelul are legătură cu ambarcațiunea. Cam asta a fost tot. Când am ajuns acasă, i-am povestit soției despre ceea ce am văzut. «Dar tu ești galben în față!», mi-a spus ea uitându-se ciudat la fața mea. M-am repezit la oglindă și m-am speriat. Aveam pe față o substanță galbenă. Un fel de pudră. Ce naiba s-a întâmplat? O clipă am fost agitat. Dacă am luat ceva dăunător!? Apoi am văzut că și pe haina mea era ceva galben. Am încercat să o îndepărtez cu apă. S-a dus. Am luat o mostră și a pus-o sub microscop. Pfui, nu mi-a venit să cred, era polen. Analiza mi-a indicat că era… polen. Simplu polen. Mi-am amintit de cupele străinilor și de modul cum au băut conținutul lor. Ei au căutat polen?”.
Ce s-a întâmplat cu Gosta Carlsson în timpul acelor ore petrecute în noaptea de 18 spre 19 mai 1946 este debutul unei serii de evenimente greu de explicat. Polițiștii a investigat cazul, dar prea multe nu s-au aflat din concluziile lor. Gösta a început să experimenteze fel de fel vise ciudate pe timp de noapte. Vise ce nu ar putea fi înțelese niciodată. Imagini care l-au dus înapoi la ființele frumoase pe care le-a văzut în afara navei. A fost măcinat atât de mult de această întâlnire încât a ridicat acel faimos monument dedicat OZN-ului. Îl puteți găsi pe coordonatele: 56°13'55" N 12°48'56"E. Clas Svahn, președintele unui club de investigații OZN din Suedia, a cercetat cazul și scris o carte împreună cu Gösta Carlsson despre incidentul respectiv. (Ufofaktacarlsson)
O inscripție de metal amintește despre data întâlnirii de gradul trei. Gösta Carlsson a susținut că după acea întâlnire cu extratereștrii s-a trezit atotștiutor al unor rețete pentru remedii naturale și medicale, care l-au făcut sănătos. Căpătând aceste cunoștințe extraordinare, Carlsson a deschis câteva farmacii în oraș. Dar sunt și multe controverse cu acest monument. Într-una dintre zile un grup anti-extratereștrii a incendiat monumentul, cauzând pagube grave, făcând OZN-ul să crape în mai multe părți. Localnicii au creat însă un fond pentru a plăti reparațiile și monumentul este acum restaurat la starea lui originală. Iată câteva fragmente din cartea scrisă de Gösta Carlsson despre acea stranie întâmplare: ”18 mai 1946, ora 22.00: cerul este clar și o briză ușoară adie de la est. Stau și ascult ciripitul păsărilor. Pe la 22:45, pornesc spre casă luminând cărarea cu lampa care întotdeauna o port cu mine.
Am urcat pe un mic deal și am admirat priveliștea minunată a orașului. M-am îndreptat spre o cărăruie despre care știam că traversează un luminiș. Era o scurtătură pe care o foloseam când voiam să ajung mai repede acasă. Dar, nu după multă vreme, uitându-mă spre un pâlc de copaci bătrâni, am văzut ceva strălucitor. Prima dată am crezut că e o reflexie a lămpii mele. Am stins-o, dar lumina aceea ciudată a rămas acolo. Mi-am închipuit că s-a deschis sezonul turistic și că niște grupuri se distrează în noapte în jurul unui foc de tabără. Am decis să mă apropii. În mijlocul unei poienițe era obiect în formă de disc, luminat din toate părțile. Primul meu gând a fost că o persoană adusese acolo un carusel. Dar mi-am dat seama curând că ar fi fost imposibil, deoarece spre acea zonă nu exista nici un drum pentru circulația mașinilor. Aeronava discoidală era așezată pe trei picioare telescopice. Pe una dintre părți, pe dedesubt era deschisă o trapă cu o scară. Trapa era la aproximativ o jumătate de metru deasupra solului. Mi-am făcut curaj și m-am apropiat și mai mult.
M-am uitat spre interiorul ambarcațiunii, dar lumina din interior era prea strălucitoare. Nu am putut să văd nimic. Aproape că m-a orbit. Am analizat în fel și chip acel disc care avea cam opt metri în diametru. Am observat că avea ferestre ovale cam de 50 de centimetri pe lățime și aproximativ 30 centimetri înălțime, cu o spațiere între ele de un metru. Deasupra discului, din partea centrală se ridica un fel de cabină și un «catarg», despre care mi-am închipuit că este un fel de periscop în capătul căruia pulsa o lumină violetă. Lumina ei pulsatorie cădea în valuri și învăluia în mod perfect toată nava. Am simțit și un miros ciudat, ca de ozon. E ca și cum toată această jucărie ar fi fost învăluită cu o perdea electrică invizibilă. Corpul obiectului și cabina păreau a fi o singură bucată. Nu am observat șuruburi sau mai știu ce nituri care servesc la îmbinări. Apoi am observat… o ființă. Stătea în picioare aproape de trapă. Era îmbrăcată ca un astronaut de-al nostru.
Îmi amintesc faptul că nu am observat nasturi sau fermoare la acel costum ciudat. Avea cizme albastre sau negre, care erau mulate perfect pe picioare. Am văzut și o curea mare albastră sau neagră care îi înconjura talia. Pe cap avea ceva care arăta ca o glugă de ploaie iar zona din față era făcută dintr-un material transparent. Pe mâni avea trase niște mănuși speciale și la piept îi atârna un obiect negru ciudat. Ființa aceea cred că era un fel de gardian. În jurul navei roiau șapte sau opt ființe asemănătoare. La una dintre ferestre am observat încă trei figuri. Apoi am observat un cerc de lumină. În interiorul acestui cerc erau trei ființe. Toate îmbrăcate în același costum alb de zbor, cu cizme și centuri asemănătoare. Purtau măști transparente. Am putut distinge trăsăturile fețelor lor. Mă aflam la o distanță de aproximativ zece metri de disc și am putut să le analizez. Aveau trăsături normale, pământești. Femeile, sau mai degrabă fetele, aveau părul blond sau cenușiu, aranjat după o tunsoare modernă. Părul bărbaților nu l-am putut vedea, deoarece purtau pe cap acele glugi negre, ciudate.
Nu vorbeau unul cu latul. Am văzut că aveau în dreptul gurii un obiect special, ca un dop. Ei comunicau probabil prin acele dopuri, fără să miște gura. Apoi, dintr-o dată s-a întâmplat ceva. O fată cu părul creț închis a coborât scara ambarcațiunii. Purta în mână ceva ca un fel de săculeț. Din acel săculeț a scos niște cupe și le-a împărțit tuturor acelor ființe. Ființele și-au scos măștile și au băut din cupe. Eu mă simțeam ca un animal sălbatic ascuns printre tufișuri, ca-ntr-o noapte africană. Mă pot lauda că aproape niciodată nu mă temeam de nimic, și am petrecut destul timp în pădure. Nu credeam în diavoli sau troli. Dar asta a fost altceva. Aproape că sunt pe cale de a face un pas spre disc dar se întâmplă iar ceva. Fata cu parul creț a facut câțiva pași în întuneric. Ține în mână un obiect luminos strălucitor care atrage atenția tuturor celor din echipaj. Ea mai face un pas în direcția pădurii și aruncă obiectul cu o mișcare rapidă. Obiectul cade lângă un plop. În același timp le-am auzit pe fete râzând. Totul mi se părea ireal. Și eu sunt dintre acele persoane care nu a gustat alcool și, prin urmare, nu puteam să cred că am halucinații.
M-am gândit să fac o excursie pe jos vreo jumătate de kilometru și apoi să mă întorc să văd dacă mai e cineva aici. Zis și făcut. Am plecat. Am decis să merg de-a lungul plajei Abit și să mă întorc pe o altă cărare la poiana respectivă, în așa fel încât să apar în spatele ambarcațiunii. Toată aventura acesta a durat aproximativ 20 minute. Când să mă apropii de luminiș am văzut iarăși o lumină roșie. La început am crezut că era luna în creștere, dar după o inspecție mai atentă mi-am dat seama că nu este cazul. Era același obiect văzut de mine numai că acum se umflase. Era ca un balon: creștea în dimensiune. Scotea și un sunet, un fâșâit continuu. De sub navă au țâșnit valuri de lumină roșie și dintr-o dată s-a ridicat la aproximativ 400-500 de metri altitudine și a încetinit. Ambarcațiunea s-a mutat lateral de la stânga la dreapta și înapoi din nou. Exact ca și cum ar fi căutat ceva. Lumina a devenit roșie din nou, ambarcațiunea a încetinit pentru un timp scurt, dar când lumina a devenit violetă, aproape imediat a prins viteză și a dispărut. Am rămas stană de piatră. Nu știam la ce am fost martor.
Noi, cei care am trecut prin al doilea război mondial am putut vedea cele mai teribile arme noi ale aliaților, plus bombele V1 și V2 ale nemților - și aproape nimic nu mă mai surprindea. Dar, în ciuda războiului, acum eram tot mai sigur că ceea ce am văzut era o armă secretă. Hitler dacă ar fi avut una dintre aceste ambarcațiuni, cu siguranță nu ar fi pierdut războiul. Abia mai târziu, după mulți ani când au început să fie făcute publice rapoartele despre OZN-uri, aveam să-mi dau seama că eu mă întâlnisem cu extratereștrii. În acea noapte m-am întors acasă mânat de gânduri ciudate. Aveam ceva de mers. Am încercat să-mi aprind lampa, dar nu a mai mers. Am scuturat comutatorul, dar nu s-a întâmplat nimic. Am deșurubat capacul și am scos bateriile. Erau fierbinți, ca și cum ar fi fost scurtcircuitate. Ajuns acasă m-am culcat imediat dar nu am putut să dorm. Incidentul din pădure m-a marcat. A doua zi dis de dimineață am decis să mă întorc în poiană. Când am ajuns acolo, în jurul orei 4.00 dimineața, am căutat printre copaci. Dar, spre dezamăgirea mea, nu am găsit nimic.
Apropiindu-mă de zona unde a fost discul, am văzut urme. Erau întipărite în pământ. Lângă acestea era o urmă ca de inel cam de trei centimetri adâncime cu un diametru de 30 de centimetri. Acolo iarba fusese complet arsă. De la turbine, probabil. Rămăsese cenușă. M-am uitat și la ramurile pinilor din jurul poieniței. Și acelea erau arse pe o distanță de câțiva metri. Un frasin bătrân, care fusese atins parțial de jetul de energie, s-a uscat în acel an. Am făcut măsurătorile și o schiță și am constat că discul avea cam 16 metri în diametru. Apoi mi-am amintit de obiectul aruncat de ființa aceea ciudată printre copaci. Când m-am uitat prin iarbă am văzut ceva sclipind. L-am ridicat și l-am analizat. Era ceva ce semăna cu un cuarț violet. Avea cinci centimetri grosime și doisprezece centimetri lungime. Avea colțuri rotunjite și era topit la unul dintre capete.
La câțiva centimetri distanță am găsit și un inel din metal verde și o piatră frumoasă. Primul meu gând a fost că l-a pierdut cineva și că ar trebui să mă prezint la poliție, dar apoi mi-am spus că inelul are legătură cu ambarcațiunea. Cam asta a fost tot. Când am ajuns acasă, i-am povestit soției despre ceea ce am văzut. «Dar tu ești galben în față!», mi-a spus ea uitându-se ciudat la fața mea. M-am repezit la oglindă și m-am speriat. Aveam pe față o substanță galbenă. Un fel de pudră. Ce naiba s-a întâmplat? O clipă am fost agitat. Dacă am luat ceva dăunător!? Apoi am văzut că și pe haina mea era ceva galben. Am încercat să o îndepărtez cu apă. S-a dus. Am luat o mostră și a pus-o sub microscop. Pfui, nu mi-a venit să cred, era polen. Analiza mi-a indicat că era… polen. Simplu polen. Mi-am amintit de cupele străinilor și de modul cum au băut conținutul lor. Ei au căutat polen?”.
Ce s-a întâmplat cu Gosta Carlsson în timpul acelor ore petrecute în noaptea de 18 spre 19 mai 1946 este debutul unei serii de evenimente greu de explicat. Polițiștii a investigat cazul, dar prea multe nu s-au aflat din concluziile lor. Gösta a început să experimenteze fel de fel vise ciudate pe timp de noapte. Vise ce nu ar putea fi înțelese niciodată. Imagini care l-au dus înapoi la ființele frumoase pe care le-a văzut în afara navei. A fost măcinat atât de mult de această întâlnire încât a ridicat acel faimos monument dedicat OZN-ului. Îl puteți găsi pe coordonatele: 56°13'55" N 12°48'56"E. Clas Svahn, președintele unui club de investigații OZN din Suedia, a cercetat cazul și scris o carte împreună cu Gösta Carlsson despre incidentul respectiv. (Ufofaktacarlsson)
Cele mai citite articole
|
|
Tweet |
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu