Metaforic vorbind, avem de-a face cu încă un ghimpe antic care stă înfipt temeinic în coasta arheologilor. Este vorba despre ”Piatra Inga”, o misterioasă moștenire rămasă de la hitiți, fenicieni, atlanți sau extratereștri, după părerea unora, care sfidează prin complexitatea desenelor enigmatice și simbolismul ei sofisticat. Desigur, s-au făcut și se fac multe presupuneri cu privire la originea acestor sculpturi.
Prin zonă s-au perindat și multe echipe de spiritiști care au fost de părere că ”Piatra Inga” a fost adusă de pe alte planetă. Dar e posibil să fie lucrată de sculptori pricepuți veniți de pe alte continente ale pământului. Sau, probabil, extratereștri. Adevărul este că până în prezent nu există nici un rezultat definitiv pentru a rezolva acest mister intrigant din trecut. ”Piatra Inga” este în prezent una dintre cele mai importante și mai misterioase situri arheologice din lume. Este situată în mijlocul unui râu din orașul Inga, statul Paraíba, din nord-estul Braziliei, la aproximativ 80 km de Oceanul Atlantic. Este un bolovan imens de aproximativ 24 metri lungime și 3,5 metri înălțime. Pe una dintre fețe, pe o suprafață de 15 de metri lungime, sunt 450 sculpturi. Majoritatea lor sunt aparent abstracte, dar, potrivit unor cercetători, sculpturile ascund un mesaj criptat.
Sunt fețe de personaje misterioase, multe cifre, animale, fructe, constelații cum ar fi Orion și Calea Lactee, simboluri și glife încă nedescifrate. Sunt zeci de figuri ciudate amestecate, unele dintre ele cu coadă, altele arată ca niște preotese sau zeițe. Apoi sunt șiruri de cupe care par să sugereze curgerea timpului sau pur și simplu este vorba despre un calendar. Entuziaștii citează o veche legendă despre incași care dețineau multe secrete în ceea ce privește modalitatea de topire a rocilor. Drept probă ei prezintă peisajul cu adevărat selenar din spatele ”Pietrei Inga”. Sunt stânci uriașe, parțial modelate, cu forme ciudate care te fac să te gândești la mister. Unii susțin că numele de "Inga" ar putea decurge dintr-un termen portughez sau brazilian pentru "demon". În plus, față de sculpturile misterioase, site-ul e completat și de deschiderea unui muzeu local deoarece în zonă au fost descoperite numeroase fosile de ”amoniți” și niște oase gigant ale unui dinozaur.
Apoi, în spatele monumentului, sunt ceea ce localnicii numesc "roci selenare". Sunt bolovani mari, lucioși, străpunși de niște ciudate găuri mari, aparent erodați de apele râului într-un model care amintește de craterele de pe Lună. Și aici apar inscripții misterioase, dar sunt mai puține în comparație cu piatra principală. Oricare ar fi mesajul inscripțiilor misterioase, site-ul este un mesager autentic care vine dintr-un trecut îndepărtat, fie că a fost populat de civilizații necunoscute, extratereștri sau dinozauri. Oamenii de știință cred că au fost create de către localnicii care au trăit în această zonă până în secolul al XVIII-lea. Conform estimărilor arheologilor se pare că ar avea o vechime de 6000 de ani. Se spune că este cel mai important sit preistoric din America, dar cu toate acestea foarte puține informații au răzbătut în mass media.
Amănunte despre ”Piatra Inga” au fost obținute dintr-un interviu, din 1983, apărut în revista spaniolă ”Puzzle Express”, cu arheologul italian-brazilian Gabriele D'Annunzio Baraldi (1938-2002), (a nu se confunda cu scriitorul italian Gabriele D'Annunzio), un mare cercetător al limbilor antice și grafiilor, născut în secolul trecut în San Prospero, aproape de Modena, Italia. Arheologul, conform sitului ”gabrielebaraldi.arq”, s-a mutat în Inga și aproape toată viața și-a petrecut-o lângă această piatră. De numele lui sunt legate multe dezvăluiri importante. Amintim despre descoperirea orașului pierdut, ”Ingrejil”, un studiu aprofundat al statuii negre de bazalt care a aparținut exploratorului Percy Fawcett, analiza celebrului ”Phaistos Disc”, găsit în 1908 pe insula Creta și cercetarea vestitelor plăci (cărți ale zeilor - la sfârșitul textului e o trimitere către un videoclip despre vestita peșteră Tayos) de aur găsite în peștera Tayos, din Ecuador.
”M-ați întrebat care este motivul pentru care caut orașe pierdute în America? Dragostea nu poate fi cumpărată, ea trebuie să fie câștigată. Aici, în São Paulo, unde locuiesc acum, este viața și dragostea mea. Încep prin a vă spune că în Ica, în muzeul Cabrera, este o piatră gravată cu ceva curios: este cea mai veche hartă a lumii. Prezintă «Antarctica», dar fără gheață, «Atlantis» și… un continent numit «Lemuria». Pe cealaltă parte a pietrei e harta Africii unită cu Europa. În America de Sud sunt multe orașe «orașe pierdute». Unul dintre ele este «Ingrejil» pe care l-am descoperit în 1984, în Bahia, din Brazilia. Este un fel de «Sacsahuaman» cu pietre mari cioplite, menhire și alte resturi arheologice, inclusiv trotuare. Simbolurile Inga sunt similare cu cele găsite în Anatolia, Turcia. O serie de inscripții vorbesc despre un «război de frontieră» între două puteri mesopotamiene.
O altă poveste spune despre o erupție vulcanică teribilă a cărei cenușă a acoperit un oraș de piatră de pe coasta Atlanticului, similar cu ceea ce sa întâmplat în Pompei și Herculaneum. Am ajuns la concluzia că hieroglifele de pe «Piatra Inga» au fost sculptate între 1374 și 1322 î.Hr.. Civilizația hitită a înflorit pe câmpiile din Anatolia, Turcia de azi, în urmă cu 2500 ani înainte de Hristos. Ei au dobândit un nivel înalt mental, spiritual și tehnic. În cronicile lor apare o catastrofă foarte veche: un arhipelag scufundat din mijlocul Oceanului Atlantic. S-au refugiat în diferite părți ale lumii. Lucru curios este faptul că inscripțiile Inga seamănă cu cele de la Barranco și Hierro, care se află în Insulele Canare. Ceea ce este mai ciudat cu aceste simboluri e faptul că au legătură cu extratereștrii. Pe o placă de metal, care a fost colectată de la un OZN prăbușit la Roswell, în 1947 apar niște simboluri similare cu cele din Inga. Mesopotamia, Brazilia, Insula Paștelui, Africa, toate acestea au o legătură misterioasă între ele și apar și similitudini în scrierile antice.
«Piatra Inca» a fost o statuie uriașă ce înfățișa un rege așezat pe tron având doi lei la picioarele lui. Dar acest monument colosal a fost distrus și a rămas ceea vedem azi. Atât statuia cât și hieroglifele au fost sculptate printr-o metodă al cărei secret, din păcate, s-a pierdut. Atlanții au învățat să stăpânească energia geotermală, căldura vulcanului, și au realizat lucrări de inginerie majore pentru a canaliza apa. Se pare că pentru hieroglife aveau matrițe speciale de înaltă presiune mecanică cu care topeau roca. Atlantis a fost de fapt o confederație mare numită «Constellation», și care a fost împărțită în «Dog Constellation», «Lion» și «Crucea Sudului» etc. Grupările tribale pe care le cunoaștem astăzi sunt o defalcare a acestor structuri antice sociale simbolizate de constelații.
Și iată un fragment misterios dintr-o legendă antică: «În cazul în care este sămânța de încarnări viitoare / sau regenerare a Pământului? / Din semințe spirituale apare viața / ce există în spațiu și timp, / în orice «dimensiune».” (Traducere cu translator google - n. r.. Iată originalul: ”Onde está a semente das futuras encarnações / ou regeneração da Terra? / A semente é espiritual, é uma vida / que existe no espaço e no tempo, / em qualquer dimensão”.) În viziunea arheologului Gabriele D'Annunzio Baraldi, ”Piatra Inga” e poarta deschisă spre Atlantis. E povestea unor grupuri de atlanți, originari din insula mitică care, salvate din inundațiile și cutremurele catastrofale, s-au îndrept spre est, în Europa, sau spre sud-vest, oprindu-se în Brazilia. Baraldi a susținut că limba ”Tupi-Guarani”, vorbită de mai multe grupuri etnice din America de Sud, are o origine îndepărtată, comună cu limba hitită, ce a aparținut indo-europenilor care au înflorit în Anatolia cu 18 secole înainte de Hristos.
Baraldi a declarat că ”Piatra Inga” descrie istoria catastrofală care a distrus Atlantida. Adică este vorba de legendarul ”potop”, care s-a abătut asupra pământului cu 9 500 ani înainte de Hristos. Caractere asemănătoare le-a întâlnit gravate pe niște petroglife descoperite în Orientul Mijlociu și au legătură cu o limbă primordială vorbită in regiunea respectivă cu aproximativ 18.000 de ani în urmă, în mijlocul ultimei ere glaciare. Conform renumitului om de știință, eminentul genetician italian Luigi Luca Cavalli-Sforza, numit "nostratic", acest alfabet primordial, și-ar putea avea originea atât în limbile sumeriană și egipteană, cât și în cele indo-europene, uralică, altaică, semitică sau dravidiană. ”Piatra provine de la o erupție vulcanică. Am observat un semn foarte asemănător cu «Qoph» fenician, un cerc cu o linie verticală la centru, care corespunde lui «q» latin. Când am ajuns la «Piatra Inga» am avut imediat o percepție ciudată. Mi-am dat seama că mă aflu în fața unui mesaj criptat, că spune povestea unei călătorii antice”, a scris Gabriele D'Annunzio Baraldi în cartea sa "Os Hititas Americanos" (São Paulo, 1997).
”Personal nu cred că autorii sculpturii au fost strămoșii indienilor americani. Cred că este posibil ca un grup mic de oameni, probabil afro-asiatici, a traversat oceanul ca urmare a unui eveniment catastrofal, și au reprezentat istoria lor într-o masă imensă de rocă topită, folosind tipare sau pur și simplu topoare de piatră. Acest cifru ar fi fost de fapt scris în cod «nostratic», și dacă da, «Piatra Inga» ar fi cel mai vechi cifru al întregii istorii omenești. Am convingerea, poate părea riscantă, că hieroglifele de pe «Piatra Inga» aparțin hitiților, comparând vechea limbă tupi-guarani și limba vorbită de popoarele indigene (portugheză și braziliană), și scrierea hieroglifică proto-hitită. Ei bine, ar fi aceeași limbă. Este o cheie a limbajului, primitivă și universală, care poate fi folosită pentru a traduce o lungă serie de scrieri cunoscute.
Și este la fel ca proto-hitita, limba care a fost vorbită la dispariția Atlantidei cu aproape 50.000 de ani în urmă. Deci scrierea de pe piatră este opera hitiților, care apoi s-au stabilit în Anatolia, Turcia de astăzi, în jurul anului 2000 î. Hr. și care apoi s-au extins în Mesopotamia, în jurul anului 1595 î. Hr prin cucerirea Babilonul. Este prea devreme pentru a scrie ultimul cuvânt despre «Piatra Inga» și «evoluția nostratică», dar sunt convins că numai prin studii comparative de arheologie, genetică și lingvistică, putem descoperi adevărul despre populația antică, acum încă învăluită în mister.” Aici găsiți videoclipul: ”Tayos - misterul cărților de aur ale zeilor”.
Inga stone »video
Prin zonă s-au perindat și multe echipe de spiritiști care au fost de părere că ”Piatra Inga” a fost adusă de pe alte planetă. Dar e posibil să fie lucrată de sculptori pricepuți veniți de pe alte continente ale pământului. Sau, probabil, extratereștri. Adevărul este că până în prezent nu există nici un rezultat definitiv pentru a rezolva acest mister intrigant din trecut. ”Piatra Inga” este în prezent una dintre cele mai importante și mai misterioase situri arheologice din lume. Este situată în mijlocul unui râu din orașul Inga, statul Paraíba, din nord-estul Braziliei, la aproximativ 80 km de Oceanul Atlantic. Este un bolovan imens de aproximativ 24 metri lungime și 3,5 metri înălțime. Pe una dintre fețe, pe o suprafață de 15 de metri lungime, sunt 450 sculpturi. Majoritatea lor sunt aparent abstracte, dar, potrivit unor cercetători, sculpturile ascund un mesaj criptat.
Sunt fețe de personaje misterioase, multe cifre, animale, fructe, constelații cum ar fi Orion și Calea Lactee, simboluri și glife încă nedescifrate. Sunt zeci de figuri ciudate amestecate, unele dintre ele cu coadă, altele arată ca niște preotese sau zeițe. Apoi sunt șiruri de cupe care par să sugereze curgerea timpului sau pur și simplu este vorba despre un calendar. Entuziaștii citează o veche legendă despre incași care dețineau multe secrete în ceea ce privește modalitatea de topire a rocilor. Drept probă ei prezintă peisajul cu adevărat selenar din spatele ”Pietrei Inga”. Sunt stânci uriașe, parțial modelate, cu forme ciudate care te fac să te gândești la mister. Unii susțin că numele de "Inga" ar putea decurge dintr-un termen portughez sau brazilian pentru "demon". În plus, față de sculpturile misterioase, site-ul e completat și de deschiderea unui muzeu local deoarece în zonă au fost descoperite numeroase fosile de ”amoniți” și niște oase gigant ale unui dinozaur.
Apoi, în spatele monumentului, sunt ceea ce localnicii numesc "roci selenare". Sunt bolovani mari, lucioși, străpunși de niște ciudate găuri mari, aparent erodați de apele râului într-un model care amintește de craterele de pe Lună. Și aici apar inscripții misterioase, dar sunt mai puține în comparație cu piatra principală. Oricare ar fi mesajul inscripțiilor misterioase, site-ul este un mesager autentic care vine dintr-un trecut îndepărtat, fie că a fost populat de civilizații necunoscute, extratereștri sau dinozauri. Oamenii de știință cred că au fost create de către localnicii care au trăit în această zonă până în secolul al XVIII-lea. Conform estimărilor arheologilor se pare că ar avea o vechime de 6000 de ani. Se spune că este cel mai important sit preistoric din America, dar cu toate acestea foarte puține informații au răzbătut în mass media.
Amănunte despre ”Piatra Inga” au fost obținute dintr-un interviu, din 1983, apărut în revista spaniolă ”Puzzle Express”, cu arheologul italian-brazilian Gabriele D'Annunzio Baraldi (1938-2002), (a nu se confunda cu scriitorul italian Gabriele D'Annunzio), un mare cercetător al limbilor antice și grafiilor, născut în secolul trecut în San Prospero, aproape de Modena, Italia. Arheologul, conform sitului ”gabrielebaraldi.arq”, s-a mutat în Inga și aproape toată viața și-a petrecut-o lângă această piatră. De numele lui sunt legate multe dezvăluiri importante. Amintim despre descoperirea orașului pierdut, ”Ingrejil”, un studiu aprofundat al statuii negre de bazalt care a aparținut exploratorului Percy Fawcett, analiza celebrului ”Phaistos Disc”, găsit în 1908 pe insula Creta și cercetarea vestitelor plăci (cărți ale zeilor - la sfârșitul textului e o trimitere către un videoclip despre vestita peșteră Tayos) de aur găsite în peștera Tayos, din Ecuador.
”M-ați întrebat care este motivul pentru care caut orașe pierdute în America? Dragostea nu poate fi cumpărată, ea trebuie să fie câștigată. Aici, în São Paulo, unde locuiesc acum, este viața și dragostea mea. Încep prin a vă spune că în Ica, în muzeul Cabrera, este o piatră gravată cu ceva curios: este cea mai veche hartă a lumii. Prezintă «Antarctica», dar fără gheață, «Atlantis» și… un continent numit «Lemuria». Pe cealaltă parte a pietrei e harta Africii unită cu Europa. În America de Sud sunt multe orașe «orașe pierdute». Unul dintre ele este «Ingrejil» pe care l-am descoperit în 1984, în Bahia, din Brazilia. Este un fel de «Sacsahuaman» cu pietre mari cioplite, menhire și alte resturi arheologice, inclusiv trotuare. Simbolurile Inga sunt similare cu cele găsite în Anatolia, Turcia. O serie de inscripții vorbesc despre un «război de frontieră» între două puteri mesopotamiene.
O altă poveste spune despre o erupție vulcanică teribilă a cărei cenușă a acoperit un oraș de piatră de pe coasta Atlanticului, similar cu ceea ce sa întâmplat în Pompei și Herculaneum. Am ajuns la concluzia că hieroglifele de pe «Piatra Inga» au fost sculptate între 1374 și 1322 î.Hr.. Civilizația hitită a înflorit pe câmpiile din Anatolia, Turcia de azi, în urmă cu 2500 ani înainte de Hristos. Ei au dobândit un nivel înalt mental, spiritual și tehnic. În cronicile lor apare o catastrofă foarte veche: un arhipelag scufundat din mijlocul Oceanului Atlantic. S-au refugiat în diferite părți ale lumii. Lucru curios este faptul că inscripțiile Inga seamănă cu cele de la Barranco și Hierro, care se află în Insulele Canare. Ceea ce este mai ciudat cu aceste simboluri e faptul că au legătură cu extratereștrii. Pe o placă de metal, care a fost colectată de la un OZN prăbușit la Roswell, în 1947 apar niște simboluri similare cu cele din Inga. Mesopotamia, Brazilia, Insula Paștelui, Africa, toate acestea au o legătură misterioasă între ele și apar și similitudini în scrierile antice.
«Piatra Inca» a fost o statuie uriașă ce înfățișa un rege așezat pe tron având doi lei la picioarele lui. Dar acest monument colosal a fost distrus și a rămas ceea vedem azi. Atât statuia cât și hieroglifele au fost sculptate printr-o metodă al cărei secret, din păcate, s-a pierdut. Atlanții au învățat să stăpânească energia geotermală, căldura vulcanului, și au realizat lucrări de inginerie majore pentru a canaliza apa. Se pare că pentru hieroglife aveau matrițe speciale de înaltă presiune mecanică cu care topeau roca. Atlantis a fost de fapt o confederație mare numită «Constellation», și care a fost împărțită în «Dog Constellation», «Lion» și «Crucea Sudului» etc. Grupările tribale pe care le cunoaștem astăzi sunt o defalcare a acestor structuri antice sociale simbolizate de constelații.
”Limbi nostratice”
Noțiunea de limbi nostratice a început să fie folosită în ultimele decenii şi se referă la limbile care s-au dezvoltat după dezintegrarea unei limbi comune, numită ”nostratică”, în urmă cu cca 17-18000 de ani. Sunt considerate ca limbi ”nostratice”: limbile indo-europene (iliră, greacă, traco-dacă, italică, celtică, slavă, baltică, armeană, afro-asiatică, kartveliană, uralică, altaică, dravidiană, sumeriană. Studiind limbile vechi europene, au fost identificate 612 rădăcini ”nostratice”. Alții vorbesc de vreo 7000. Dintre acestea, 216 rădăcini lexicale se pot aplica limbii române. Apoi mai e macro-familia ipotetică de limbi care include un număr de familii din limbile din Eurasia și Africa: indo-europeană, kartveliană, hamito-semitică, uralică, turcă, mongolă, tungușilor-manchu, coreeană, etruscă, elamită, japoneză, nivkh, yukaghir, chukchi-kamchatkan etc.
Și iată un fragment misterios dintr-o legendă antică: «În cazul în care este sămânța de încarnări viitoare / sau regenerare a Pământului? / Din semințe spirituale apare viața / ce există în spațiu și timp, / în orice «dimensiune».” (Traducere cu translator google - n. r.. Iată originalul: ”Onde está a semente das futuras encarnações / ou regeneração da Terra? / A semente é espiritual, é uma vida / que existe no espaço e no tempo, / em qualquer dimensão”.) În viziunea arheologului Gabriele D'Annunzio Baraldi, ”Piatra Inga” e poarta deschisă spre Atlantis. E povestea unor grupuri de atlanți, originari din insula mitică care, salvate din inundațiile și cutremurele catastrofale, s-au îndrept spre est, în Europa, sau spre sud-vest, oprindu-se în Brazilia. Baraldi a susținut că limba ”Tupi-Guarani”, vorbită de mai multe grupuri etnice din America de Sud, are o origine îndepărtată, comună cu limba hitită, ce a aparținut indo-europenilor care au înflorit în Anatolia cu 18 secole înainte de Hristos.
Baraldi a declarat că ”Piatra Inga” descrie istoria catastrofală care a distrus Atlantida. Adică este vorba de legendarul ”potop”, care s-a abătut asupra pământului cu 9 500 ani înainte de Hristos. Caractere asemănătoare le-a întâlnit gravate pe niște petroglife descoperite în Orientul Mijlociu și au legătură cu o limbă primordială vorbită in regiunea respectivă cu aproximativ 18.000 de ani în urmă, în mijlocul ultimei ere glaciare. Conform renumitului om de știință, eminentul genetician italian Luigi Luca Cavalli-Sforza, numit "nostratic", acest alfabet primordial, și-ar putea avea originea atât în limbile sumeriană și egipteană, cât și în cele indo-europene, uralică, altaică, semitică sau dravidiană. ”Piatra provine de la o erupție vulcanică. Am observat un semn foarte asemănător cu «Qoph» fenician, un cerc cu o linie verticală la centru, care corespunde lui «q» latin. Când am ajuns la «Piatra Inga» am avut imediat o percepție ciudată. Mi-am dat seama că mă aflu în fața unui mesaj criptat, că spune povestea unei călătorii antice”, a scris Gabriele D'Annunzio Baraldi în cartea sa "Os Hititas Americanos" (São Paulo, 1997).
”Personal nu cred că autorii sculpturii au fost strămoșii indienilor americani. Cred că este posibil ca un grup mic de oameni, probabil afro-asiatici, a traversat oceanul ca urmare a unui eveniment catastrofal, și au reprezentat istoria lor într-o masă imensă de rocă topită, folosind tipare sau pur și simplu topoare de piatră. Acest cifru ar fi fost de fapt scris în cod «nostratic», și dacă da, «Piatra Inga» ar fi cel mai vechi cifru al întregii istorii omenești. Am convingerea, poate părea riscantă, că hieroglifele de pe «Piatra Inga» aparțin hitiților, comparând vechea limbă tupi-guarani și limba vorbită de popoarele indigene (portugheză și braziliană), și scrierea hieroglifică proto-hitită. Ei bine, ar fi aceeași limbă. Este o cheie a limbajului, primitivă și universală, care poate fi folosită pentru a traduce o lungă serie de scrieri cunoscute.
Și este la fel ca proto-hitita, limba care a fost vorbită la dispariția Atlantidei cu aproape 50.000 de ani în urmă. Deci scrierea de pe piatră este opera hitiților, care apoi s-au stabilit în Anatolia, Turcia de astăzi, în jurul anului 2000 î. Hr. și care apoi s-au extins în Mesopotamia, în jurul anului 1595 î. Hr prin cucerirea Babilonul. Este prea devreme pentru a scrie ultimul cuvânt despre «Piatra Inga» și «evoluția nostratică», dar sunt convins că numai prin studii comparative de arheologie, genetică și lingvistică, putem descoperi adevărul despre populația antică, acum încă învăluită în mister.” Aici găsiți videoclipul: ”Tayos - misterul cărților de aur ale zeilor”.
Inga stone »video
Cele mai citite articole
|
|
Tweet |
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu