Din cele mai vechi timpuri nașterea a fost un proces extrem de periculos, atât pentru mamă cât și pentru nou-născut. Mortalitatea infantilă a fost ridicată, dar numeroase au fost și situațiile tragice când mama și-a pierdut viața în timpul nașterii. Desigur, de-a lungul timpului evoluția treptată a cunoștințelor medicale i-a ajutat pe oameni într-o anumită măsură în acest proces sensibil. De la scriitorii antici ne-au fost transmise multe studii cu temă ginecologică. Amintim de Hipocrate, (cca. 460 î.Hr.), cel mai vestit medic al Greciei antice, considerat părintele medicinei.
Numele lui este legat de ”Jurământul lui Hipocrat”, un adevărat codice moral al unui medic în exercitarea profesiunii sale, jurământ prestat și în zilele noastre în multe universități de către absolvenții facultăților de medicină. Apoi ar mai fi renumitul medic grec Soranus din Efes, care a trăit în perioada împăratului Traian (53 - 117 d.Hr.). Dintre zecile de scrieri ale lui Soranus s-au mai păstrat doar unele texte din domeniul chirurgiei și un remarcabil tratat de ginecologie. În această ultimă lucrare, descrie destul de corect organele genitale feminine, diferențiază o serie de boli specifice femeii și recomandă tratamente corespunzătoare. Dar, în pofida tuturor studiilor, problemele au rămas și această muncă sensibilă s-a bazat mai mult pe moașe și mai puțin pe medicii care au avut acces la studiile de specialitate. În istorie sunt multe exemple de triste de evenimente care i-au îndoliat pe cei apropiați: fiica lui Julius Caesar, Julia, care murit la naștere împreună cu copilul ei nou-născut.
Iată ce recomanda ginecologul Soranous: ”Pentru o naștere normală trebuie să pregătești în prealabil: ulei de măsline, apă caldă, comprese calde ("încălzite"), bureți moi, bucăți de lână, bandaje, o pernă, o cameră potrivită, două pături, moașă, scaun special. Uleiul este necesar pentru a fi injectat și pentru ungere. Apa caldă pentru clătire. Compresele pentru încălzire și pentru a calma durerea. Bureții pentru ștergere și lână pentru a acoperi diferite părți intime ale unei femei. Bandajele pentru nou-născut. Perna va fi plasată sub copil până ce va fi curățat în întregime. Pentru a înlătura unele mirosuri de la femeie folosiți menta și fructe cum ar fi mere sau gutui. Sau dacă vă permite anotimpul: citrice, pepene galben și castravete, sau ceva similar”.
În imaginea de mai sus este vorba despre o placă de marmură care descrie o "naștere" sau o scenă de naștere. Astfel de scene încercau să potolească temerile femeilor însărcinate, reflectând o imagine pozitivă de naștere. Se știe, la naștere asistau numai moașe de sex feminin. Prezența bărbaților nu era dorită în zona respectivă, numai dacă era vorba despre un medic. Pe placa de marmură este redată o femeie aflată pe un pat acoperit cu draperii. Lângă ea sunt trei moașe. Ele sunt îmbrăcate în haine romane clasice și una dintre ele ține copilul. Placa de marmură a fost descoperită la Ostia, Italia.
În epoca romană se standardizase o practică foarte veche, în care femeile au născut fiind așezate într-un loc special, fiind asistate de alte femei, de obicei moașe. Încă din anul 6000 s-a păstrat o figurină ce reprezintă o zeitate care naște stând pe un tron decorat cu capete de leu. Deși, din cele mai vechi timpuri nașterea unui copil a fost, în general, un prilej fericit, este de remarcat că reprezentările nașterilor sunt relativ rare în lumea antică mediteraneană și cele mai multe sunt fie de obiecte votive, fie reliefuri funerare care să amintească de faptul că mama și-a pierdut viața la naștere. Să vedem împreună o selecție a acestor vizualizări din regiuni și perioade de timp diferite.
Iată ce recomanda ginecologul Soranous: ”Pentru o naștere normală trebuie să pregătești în prealabil: ulei de măsline, apă caldă, comprese calde ("încălzite"), bureți moi, bucăți de lână, bandaje, o pernă, o cameră potrivită, două pături, moașă, scaun special. Uleiul este necesar pentru a fi injectat și pentru ungere. Apa caldă pentru clătire. Compresele pentru încălzire și pentru a calma durerea. Bureții pentru ștergere și lână pentru a acoperi diferite părți intime ale unei femei. Bandajele pentru nou-născut. Perna va fi plasată sub copil până ce va fi curățat în întregime. Pentru a înlătura unele mirosuri de la femeie folosiți menta și fructe cum ar fi mere sau gutui. Sau dacă vă permite anotimpul: citrice, pepene galben și castravete, sau ceva similar”.
În imaginea de mai sus este vorba despre o placă de marmură care descrie o "naștere" sau o scenă de naștere. Astfel de scene încercau să potolească temerile femeilor însărcinate, reflectând o imagine pozitivă de naștere. Se știe, la naștere asistau numai moașe de sex feminin. Prezența bărbaților nu era dorită în zona respectivă, numai dacă era vorba despre un medic. Pe placa de marmură este redată o femeie aflată pe un pat acoperit cu draperii. Lângă ea sunt trei moașe. Ele sunt îmbrăcate în haine romane clasice și una dintre ele ține copilul. Placa de marmură a fost descoperită la Ostia, Italia.
”Zeița nașterii” de la Catal Hüyük, , C. 6500-5700 BC, 16 cm înălțime.
(Muzeul Civilizației Anatoliene, Ankara, Turcia)
(Muzeul Civilizației Anatoliene, Ankara, Turcia)
În epoca romană se standardizase o practică foarte veche, în care femeile au născut fiind așezate într-un loc special, fiind asistate de alte femei, de obicei moașe. Încă din anul 6000 s-a păstrat o figurină ce reprezintă o zeitate care naște stând pe un tron decorat cu capete de leu. Deși, din cele mai vechi timpuri nașterea unui copil a fost, în general, un prilej fericit, este de remarcat că reprezentările nașterilor sunt relativ rare în lumea antică mediteraneană și cele mai multe sunt fie de obiecte votive, fie reliefuri funerare care să amintească de faptul că mama și-a pierdut viața la naștere. Să vedem împreună o selecție a acestor vizualizări din regiuni și perioade de timp diferite.
Ceramică neagră tipic etruscă datată în jurul 600 î.Hr
Ceramica etruscă surprinde exact momentul nașterii: se pot vedea capul şi umerii unui copil ce iese din trupul mamei. Portretizată cu faţa din profil şi cu părul lung, prins într-o coadă ce-i alunecă pe spate, femeia este reprezentată cu unul din braţe şi genunchii ridicaţi. Imaginea ar putea fi o reprezentare a unei zeițe etrusce, presupunere bazată pe faptul că la Poggio Colla - locul de descoperire a ceramicii - există un sit de cult al unei zeițe a fertilității. Ar putea reprezenta un nou mit etrusc, care se cunoaște. În mitologia etruscă nu există nicio zeiță care să dea naștere. Doar câteva reprezentări mai târzii, grecești și romane, sunt cunoscute, dar aceasta a fost datată în jurul anului 600 î.Hr.
Reprezentare din epoca elenistică, pe o piatră de temelie din Plangonas.
Fiica Tolmidis, din Plataea, care se pare că a murit imediat după naștere. A fost descoperită în Oropus, în zona de frontieră între Attica și Beoția (Muzeul Național de Arheologie, 320 BC Plangona)
Fiica Tolmidis, din Plataea, care se pare că a murit imediat după naștere. A fost descoperită în Oropus, în zona de frontieră între Attica și Beoția (Muzeul Național de Arheologie, 320 BC Plangona)
”Soția lui Dromeades a dat naștere la o fiică și progresează în toate celelalte aspecte în mod normal, dar a doua zi a avut febră mare. O durere a început în ziua următoare, greață și frisoane. Ea nu a dormit în zilele următoare și a fost înnebunită de durere. Respirație profundă și lentă. Scaunele ei au fost normale, urina groasă, albă și tulbure. Ea nu a dormit pe timp de noapte. A treia zi, la amiază, a făcut febră mare, urina ca și mai înainte, durere în hyochondrium și greață. Noapte agitată cu insomnie. Transpirații reci generalizate, dar în curând urmate de căldură din nou. A patra zi: ușoară ameliorare a durerii în hipocondru și durere de cap. I s-a uscat limba, sete. Urina subțire și gras. A dormit un pic. A cincea zi: sete, greață, constipație. Spre amiază a delirat, urmată rapid de o fază de luciditate. Timpuriu, în a șasea zi, a făcut febră și a transpirat. Extremitățile erau reci și ea delira cu un ritm lent de respirație. După câteva convulsii ce au survenit începând de la cap, moartea urmat în curând”. (Epidemiile, Cartea I, Hipocrat)
Scenă de naștere din templul Golgoi, Cipru, aproximativ 310 î.Hr.
Sculptură în calcar de sus prezintă o femeie la naștere. O moașă, al cărui cap lipsește, susține mama din spate. La capătul canapelei o altă moașă care ține copilul nou-născut. În antichitatea clasică, nașterea a fost, în general, preocuparea principală a moașelor, medicii erau chemați numai pentru cazurile dificile. Soranus din Efes a descris că nașterea se făcea pe un ”scaun de naștere”, și a prescris mamelor să folosească o tehnică specială de respirație pentru dilatarea colului uterin și pentru expulzarea mai ușoară a fătului. De asemenea, el sublinia că moașa și asistenții, după cum este descrisă și în această sculptură de calcar din Golgoi, trebuie să o liniștească pe mamă.
Imagine din templul zeiței Hathor în Dendera, Egipt, 330 BC
La egipteni femeile nășteau stând ghemuite pe vine, pe două cărămizi, într-un locaș special, ajutate de patru moașe, două în partea din spate a capului și a umerilor și două în față între picioare. Ele țineau mâinile pe genunchii femeii însărcinate, susținând-o, și recuperau copilul. Este interesant că modelul acestui "scaun de naștere", a avut mai multe utilizări, cum ar fi faptul de a fi văzut ca o toaletă. Egiptencele nu aveau voie să nască în camerele lor, ci într-un fel de anexă, departe de casă. Este surprinzător faptul că mamele nu puteau merge înapoi în casă decât după 15 zile de la naștere, perioadă în care se presupunea că s-a purificat. Cu toate acestea mortalitatea la naștere era foarte mare deoarece fetele se căsătoreau la vârsta de 14 ani.
Femeile alăptau copiii până la vârsta de trei ani. Pentru fertilitate și pentru sănătatea viitorului prunc se foloseau extracte din diverse plante amestecate cu grăsime de crocodil și suc de salcâm, care și în prezent și-au dovedit capacitățile terapeutice. Această formulă, care conține însă și alte adaosuri de plante, are efecte potentațoare pentru ambele sexe. Codul medicilor egipteni a fost tradus din cele șase papirusuri de către medicul grec Hermes. Egiptenii descriau pulsațiile cerebrale și creierul cu lux de amănunte. Materialul acesta este descris și în papirusul Edwin-Smith, cu 1.200 de ani înaintea de Hipocrate. ”Los Papiros de la Lahun” o colecție de papirusuri scris în scenariu hieratic în jurul anului 1800. C., specifică măsuri de contracepție, căi de atac pentru infecții vaginale, metode de avort, calculul lunilor de sarcină, și chiar sexul copilului.
Placă din fildeș, Pompei, secolul 1. d.Hr, descrie nașterea lui Meleager sau Ahile.
(Muzeul Național, Napoli)
Placă de lut montată pe mormântul lui Scribonia Attice,
dintr-un cimitir de Ostia, anul 2 d.Hr.
În Roma antică: femeile nășteau la domiciliu, la care au participau, probabil, un medic, o moașă, rude de sex feminin, și sclavii. Tehnica de naștere era compusă dintr-un amestec de știință și medicină populară. Femeile nășteau stând pe un scaun de naștere, care o gaură în formă de semilună. Scaunul plasat mama în poziție verticală pentru livrare. În Roma tatăl avea dreptul legal de a păstra nou-născutul sau să-l lase să moară.
Cele mai citite articole
|
|
Tweet |
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu