Oamenii care pretind că au văzut un OZN se întorc de obicei aducând, drept probă pentru a demonstra veridicitatea poveștii lor, cel mult o imagine făcută cu telefonul mobil. Dar, în cazul care urmează, persoana implicată într-o întâlnite de gradul doi a revenit printre oameni cu mai mult de o poveste. Dovadă că s-a întâlnit cu o tehnologie extraterestră sunt ciudatele urme de arsură, în formă de grilaj, de pe corpul său. Cazul a fost cercetat de către specialiștii din cadrul armatei. El a căpătat oarece vechime și, când documentele militare au fost declasificate, amănuntele au ajuns pe internet, ceea ce a dat și mai multă credibilitate poveștii.
Victima acestei întâlniri cu un OZN se numește Steve Michalak. El a declarat că pe 19 mai 1967, la 12:15 PM, a fost rănit în timp ce se afla lângă un obiect zburător în zona lacului Falcon din Manitoba, din Canada. Examina o formațiune stâncoasă atunci când două OZN-uri au apărut deasupra zonei respective. Unul dintre OZN-uri a rămas în aer pentru câteva momente, apoi a zburat la viteza mare. Al doilea OZN a aterizat la câțiva metri de el. Specialiștii care au analizat cazul au descoperit urme fizice în zona unde a aterizat OZN-ul, iar martorul, internat pentru mai multă vreme în spital, a suferit o serie de efecte fiziologice dureroase, aparent legate de întâlnirea lui cu un obiect metalic în formă de disc. Steve Michalak și soția lui au venit în Manitoba, Canada, din Polonia, după al doilea război mondial. Steve a găsit de lucru ca mecanic industrial.
El își petrecea fiecare moment liber în pădurile din Manitoba. La 20 mai 1967, pe când Steve prospecta stâncile în căutarea depozitelor de argint în partea de est a dealurilor din Winnipeg, aflate în apropierea lacului Falcon, a fost brusc distras de un stol de gâște zgomotoase. Scrutând cerul, el a observat două obiecte zburătoare în formă de țigară care pluteau deasupra acelei zone. Apoi unul dintre obiecte a coborât și a aterizat pe dealul din apropiere. Steve își amintește că: ”Era un obiect de culoare argintie, în formă de disc, cu un diametru de 12 metri, care a aterizat pe un deal din apropiere. Pâlpâiau niște lumini strălucitoare în coronament. După un timp s-a deschis o ușă laterală mică și din interior a țâșnit o lumină orbitoare. La acel moment am crezut că obiectul este o aeronavă secretă, eventual americană, care a făcut o aterizare forțată. M-am apropiat de obiect și am strigat: «E cineva rănit?» Am auzit voci când s-a deschis acea ușiță laterală și am crezut că erau oameni.
Dar s-au oprit din vorbit. Eu care vorbesc mai multe limbi, gândindu-mă că nu erau americani, am strigat în limba rusă, dar din nou nu am primit nici un răspuns. Apoi am intervenit în limba poloneză. germană, italiană, franceză, ucraineană. Dar, la fel, tăcere. Am privit prin ușița deschisă dar lumina emisă din interior, de culoare galben albăstruie, era atât de strălucitoare, încât a trebuit să-mi fixez parasolarul de la ochelarii de protecție. Apoi, după câteva momente, ușa s-a închis brusc. Nedumerit de ceea ce aveam în față, doar nițel am atins peretele aeronavei. Temperatura era foarte mare, norocul meu că purtam mănuși de protecție, pentru că altfel mi-ar fi ars complet mâna. M-am retras imediat. Mănușa a luat foc instantaneu. Apoi am auzit un fâșâit și aeronava a început să se rotească lin în sensul invers acelor de ceasornic. Brusc am fost lovit de un jet de aer fierbinte, moment când pur și simplu mi-au luat foc hainele.
M-am dezbrăcat imediat și le-am aruncat, încercând să sting focul cu picioarele. Obiectul s-a ridicat lin la 10 la 20 de metri și a dispărut. Zona de aterizare a fost arsă pe un diametru de 10-12 metri. În stare de șoc, m-am îndreptat spre mașina parcată pe o șosea din apropiere. Simțeam greață, durere de cap și am vomitat de mai multe ori. Eram dezorientat și ca să nu mă rătăcesc am verificat busola, încercând să găsesc drumul spre sud-est, spre șosea, dar acul o luase razna. Am mers pe ghicite, păstrând direcția pe linie dreaptă. Aveam arsuri grave și eram dezorientat. Pe drumul de întoarcere a trebuit să opresc de mai multe ori din cauza vărsăturilor. În cele din urmă, patru ore mai târziu, ajuns în sfârșit în localitate, am solicitat asistență din partea unui ofițer de poliție. Dar am fost refuzat. La ora 16:00, am mers la un spital din Kenora, Ontario, aflat la 45 km est de lacul Falcon și am solicitat consultația unui medic”.
Conform declarației din arhiva armatei canadiene, Steve a fost rănit de un orificiu cu grilă de aerisire, de evacuare probabil, pe care el o văzuse mai devreme în stânga lui. Când a ajuns în dreptul lui, la o primă rotire a aeronavei, o explozie de aer cald l-a lovit în piept, cămașa și maioul luându-i foc instantaneu. Cauzându-i, de asemenea, o durere severă. El și-a rupt imediat hainele deja arzând, și le-a aruncat la pământ. Apoi a privit în sus, pentru vedea cum dispărea aeronava. A fost izbit de un val de aer fierbinte venind din direcția navei aflate în urcare. Câteva ore mai târziu Steve a fost internat în spital.
Potrivit fiului său, Stan: ”Arsurile de gradul II și III de pe corpul tatălui meu, i-a nedumerit pe medici. În acel moment, diagnosticul, dacă se poate numi așa, au fost arsuri. Și sigur că erau arsuri, da. Ceea ce medicii nu au putut diagnostica însă, și nu au avut nici o idee despre ceea ce a fost, a apărut pe abdomen exact același model de găuri, de pe grila laterală a aeronavei. În aceeași ordine și același număr de rânduri. Niște pete roșii cu puncte roșii." Steve a fost externat din spital, dar simptomele lui s-au înrăutățit. Greața a continuat și corpul său părea să emită o duhoare sulfurică. Avea amețeli, vărsături și stare generală de slăbiciune. Steve a fost testat pentru intoxicații cu radiații, dar rezultatele au fost negative. Nimeni nu a putut explica sursa arsurilor ciudate de pe pieptul lui. După șase săptămâni de la întâlnirea cu OZN-ul, Steve, însoțit de un prieten, au mers în căutarea zonei unde a avut loc incidentul.
După câteva ore de căutare au găsit un cerc ars, de aceeași dimensiune ca aeronava văzută. De aproximativ 12 metri. Gândindu-se că ar fi vorba despre o aeronavă secretă, s-au hotărât să anunțe autoritățile. Atunci când povestea a ajuns la autorități, câte ceva s-a scurs și în mass-media. Cazul s-a răspândit cu viteza fulgerului în Canada, apoi în întreaga lume. După câteva zile, în zonă a sosit o echipă de experți din SUA și câțiva specialiști cadrul ”Royal Canadian Air Force”. Au întreprins măsurători, au luat probe din sol, au cântărit, au analizat, au gândit etc. Nivelurile de radiații au apărut destul de mari. Direcția de Sănătate a considerat că în zonă trebuiau instaurate măsuri de carantină. Dar, mai târziu, au descoperit că nivelurile ridicate de radiații au fost cauzate de o reacție independentă de radiu, care a rulat în întreaga regiune. Cercetătorii au găsit la locul incidentului o parte din cămașa lui și o mănușă. Probele de sol, de mușchi din zonă, porțiuni din cămașa arsă și o mănușă au fost recoltate pentru analize. Toate erau radioactive.
Atunci când au fost analizate s-au dovedit a fi atât de radioactive, încât divizia pentru protecția împotriva radiațiilor din Departamentul de Sănătate și Asistență Socială a considerat limitarea intrării în zonă. Între timp, arsurile lui Steve, care păreau aproape vindecate, dintr-o dată au izbucnit din nou. Medicii erau intrigați. O dată la trei luni arsurile de pe picioare și de pe abdomen reveneau cu o precizie nemaipomenită. Cum? Mister! Steve știa că se întorceau și îl dureau îngrozitor de tare. În 1999, după aproape 30 de ani de la întâlnirea cu OZN-ul, Steve a murit având urmele de arsură inscripționate pe torsul său. Le-a luat cu el în mormânt. Un psihiatru de la ”Clinica Mayo” a notat că: ”Michalak suferea de o «boală mintală sau emoțională semnificativă». Pe parcursul timpului am constat și semne de cădere a parului și o serie de răni de formă ovală pe piept și pe abdomen, un model de grilă cu ridicături similară cu o arsura de gradul întâi. Apoi se plângea de lipsa poftei de mâncare, scădere în greutate, de apariția unor umflături ciudate și perioade de leșin”.
Pentru tot restul vieții sale, Steve Michalak nu și-a pierdut credința că la 20 mai 1967, a avut o întâlnire cu ceva remarcabil, care nu aparținea acestui Pământ. Internauții cred că Steve a avut o întâlnire de invidiat, dar dureroasă. Și probabil mortală. Radiațiile ciudate i-au scurtat viața cu câțiva ani. A murit în 1999, la vârsta de 83 de ani. Din experiența unora se spune că acolo ar fi acționat misteriosul ”efect Coandă”, un amestec de elemente metalice grele, care afectează presiunea atmosferică. Nu au fost excluse nici undele hertziene din această teorie a conspirației.
Adică sursa incendierii. Cazul Steve Michalak nu va fi niciodată rezolvat și parte a dosarului este ținut în arhivele armatei și este considerat secret de stat. Asupra celor descoperite s-a revenit cu un comunicat oficial: ”Materialul radioactiv găsit în zonă a fost «radiu 226», un izotop natural, cu largi utilizări comerciale și, de asemenea, au fost găsite și deșeuri de la reactor nuclear. Nivelul de radiații nu reprezintă nici un pericol pentru oamenii din zonă”. (abovtopsecret)
Victima acestei întâlniri cu un OZN se numește Steve Michalak. El a declarat că pe 19 mai 1967, la 12:15 PM, a fost rănit în timp ce se afla lângă un obiect zburător în zona lacului Falcon din Manitoba, din Canada. Examina o formațiune stâncoasă atunci când două OZN-uri au apărut deasupra zonei respective. Unul dintre OZN-uri a rămas în aer pentru câteva momente, apoi a zburat la viteza mare. Al doilea OZN a aterizat la câțiva metri de el. Specialiștii care au analizat cazul au descoperit urme fizice în zona unde a aterizat OZN-ul, iar martorul, internat pentru mai multă vreme în spital, a suferit o serie de efecte fiziologice dureroase, aparent legate de întâlnirea lui cu un obiect metalic în formă de disc. Steve Michalak și soția lui au venit în Manitoba, Canada, din Polonia, după al doilea război mondial. Steve a găsit de lucru ca mecanic industrial.
El își petrecea fiecare moment liber în pădurile din Manitoba. La 20 mai 1967, pe când Steve prospecta stâncile în căutarea depozitelor de argint în partea de est a dealurilor din Winnipeg, aflate în apropierea lacului Falcon, a fost brusc distras de un stol de gâște zgomotoase. Scrutând cerul, el a observat două obiecte zburătoare în formă de țigară care pluteau deasupra acelei zone. Apoi unul dintre obiecte a coborât și a aterizat pe dealul din apropiere. Steve își amintește că: ”Era un obiect de culoare argintie, în formă de disc, cu un diametru de 12 metri, care a aterizat pe un deal din apropiere. Pâlpâiau niște lumini strălucitoare în coronament. După un timp s-a deschis o ușă laterală mică și din interior a țâșnit o lumină orbitoare. La acel moment am crezut că obiectul este o aeronavă secretă, eventual americană, care a făcut o aterizare forțată. M-am apropiat de obiect și am strigat: «E cineva rănit?» Am auzit voci când s-a deschis acea ușiță laterală și am crezut că erau oameni.
Dar s-au oprit din vorbit. Eu care vorbesc mai multe limbi, gândindu-mă că nu erau americani, am strigat în limba rusă, dar din nou nu am primit nici un răspuns. Apoi am intervenit în limba poloneză. germană, italiană, franceză, ucraineană. Dar, la fel, tăcere. Am privit prin ușița deschisă dar lumina emisă din interior, de culoare galben albăstruie, era atât de strălucitoare, încât a trebuit să-mi fixez parasolarul de la ochelarii de protecție. Apoi, după câteva momente, ușa s-a închis brusc. Nedumerit de ceea ce aveam în față, doar nițel am atins peretele aeronavei. Temperatura era foarte mare, norocul meu că purtam mănuși de protecție, pentru că altfel mi-ar fi ars complet mâna. M-am retras imediat. Mănușa a luat foc instantaneu. Apoi am auzit un fâșâit și aeronava a început să se rotească lin în sensul invers acelor de ceasornic. Brusc am fost lovit de un jet de aer fierbinte, moment când pur și simplu mi-au luat foc hainele.
M-am dezbrăcat imediat și le-am aruncat, încercând să sting focul cu picioarele. Obiectul s-a ridicat lin la 10 la 20 de metri și a dispărut. Zona de aterizare a fost arsă pe un diametru de 10-12 metri. În stare de șoc, m-am îndreptat spre mașina parcată pe o șosea din apropiere. Simțeam greață, durere de cap și am vomitat de mai multe ori. Eram dezorientat și ca să nu mă rătăcesc am verificat busola, încercând să găsesc drumul spre sud-est, spre șosea, dar acul o luase razna. Am mers pe ghicite, păstrând direcția pe linie dreaptă. Aveam arsuri grave și eram dezorientat. Pe drumul de întoarcere a trebuit să opresc de mai multe ori din cauza vărsăturilor. În cele din urmă, patru ore mai târziu, ajuns în sfârșit în localitate, am solicitat asistență din partea unui ofițer de poliție. Dar am fost refuzat. La ora 16:00, am mers la un spital din Kenora, Ontario, aflat la 45 km est de lacul Falcon și am solicitat consultația unui medic”.
Conform declarației din arhiva armatei canadiene, Steve a fost rănit de un orificiu cu grilă de aerisire, de evacuare probabil, pe care el o văzuse mai devreme în stânga lui. Când a ajuns în dreptul lui, la o primă rotire a aeronavei, o explozie de aer cald l-a lovit în piept, cămașa și maioul luându-i foc instantaneu. Cauzându-i, de asemenea, o durere severă. El și-a rupt imediat hainele deja arzând, și le-a aruncat la pământ. Apoi a privit în sus, pentru vedea cum dispărea aeronava. A fost izbit de un val de aer fierbinte venind din direcția navei aflate în urcare. Câteva ore mai târziu Steve a fost internat în spital.
Potrivit fiului său, Stan: ”Arsurile de gradul II și III de pe corpul tatălui meu, i-a nedumerit pe medici. În acel moment, diagnosticul, dacă se poate numi așa, au fost arsuri. Și sigur că erau arsuri, da. Ceea ce medicii nu au putut diagnostica însă, și nu au avut nici o idee despre ceea ce a fost, a apărut pe abdomen exact același model de găuri, de pe grila laterală a aeronavei. În aceeași ordine și același număr de rânduri. Niște pete roșii cu puncte roșii." Steve a fost externat din spital, dar simptomele lui s-au înrăutățit. Greața a continuat și corpul său părea să emită o duhoare sulfurică. Avea amețeli, vărsături și stare generală de slăbiciune. Steve a fost testat pentru intoxicații cu radiații, dar rezultatele au fost negative. Nimeni nu a putut explica sursa arsurilor ciudate de pe pieptul lui. După șase săptămâni de la întâlnirea cu OZN-ul, Steve, însoțit de un prieten, au mers în căutarea zonei unde a avut loc incidentul.
După câteva ore de căutare au găsit un cerc ars, de aceeași dimensiune ca aeronava văzută. De aproximativ 12 metri. Gândindu-se că ar fi vorba despre o aeronavă secretă, s-au hotărât să anunțe autoritățile. Atunci când povestea a ajuns la autorități, câte ceva s-a scurs și în mass-media. Cazul s-a răspândit cu viteza fulgerului în Canada, apoi în întreaga lume. După câteva zile, în zonă a sosit o echipă de experți din SUA și câțiva specialiști cadrul ”Royal Canadian Air Force”. Au întreprins măsurători, au luat probe din sol, au cântărit, au analizat, au gândit etc. Nivelurile de radiații au apărut destul de mari. Direcția de Sănătate a considerat că în zonă trebuiau instaurate măsuri de carantină. Dar, mai târziu, au descoperit că nivelurile ridicate de radiații au fost cauzate de o reacție independentă de radiu, care a rulat în întreaga regiune. Cercetătorii au găsit la locul incidentului o parte din cămașa lui și o mănușă. Probele de sol, de mușchi din zonă, porțiuni din cămașa arsă și o mănușă au fost recoltate pentru analize. Toate erau radioactive.
Atunci când au fost analizate s-au dovedit a fi atât de radioactive, încât divizia pentru protecția împotriva radiațiilor din Departamentul de Sănătate și Asistență Socială a considerat limitarea intrării în zonă. Între timp, arsurile lui Steve, care păreau aproape vindecate, dintr-o dată au izbucnit din nou. Medicii erau intrigați. O dată la trei luni arsurile de pe picioare și de pe abdomen reveneau cu o precizie nemaipomenită. Cum? Mister! Steve știa că se întorceau și îl dureau îngrozitor de tare. În 1999, după aproape 30 de ani de la întâlnirea cu OZN-ul, Steve a murit având urmele de arsură inscripționate pe torsul său. Le-a luat cu el în mormânt. Un psihiatru de la ”Clinica Mayo” a notat că: ”Michalak suferea de o «boală mintală sau emoțională semnificativă». Pe parcursul timpului am constat și semne de cădere a parului și o serie de răni de formă ovală pe piept și pe abdomen, un model de grilă cu ridicături similară cu o arsura de gradul întâi. Apoi se plângea de lipsa poftei de mâncare, scădere în greutate, de apariția unor umflături ciudate și perioade de leșin”.
Pentru tot restul vieții sale, Steve Michalak nu și-a pierdut credința că la 20 mai 1967, a avut o întâlnire cu ceva remarcabil, care nu aparținea acestui Pământ. Internauții cred că Steve a avut o întâlnire de invidiat, dar dureroasă. Și probabil mortală. Radiațiile ciudate i-au scurtat viața cu câțiva ani. A murit în 1999, la vârsta de 83 de ani. Din experiența unora se spune că acolo ar fi acționat misteriosul ”efect Coandă”, un amestec de elemente metalice grele, care afectează presiunea atmosferică. Nu au fost excluse nici undele hertziene din această teorie a conspirației.
Adică sursa incendierii. Cazul Steve Michalak nu va fi niciodată rezolvat și parte a dosarului este ținut în arhivele armatei și este considerat secret de stat. Asupra celor descoperite s-a revenit cu un comunicat oficial: ”Materialul radioactiv găsit în zonă a fost «radiu 226», un izotop natural, cu largi utilizări comerciale și, de asemenea, au fost găsite și deșeuri de la reactor nuclear. Nivelul de radiații nu reprezintă nici un pericol pentru oamenii din zonă”. (abovtopsecret)
Cele mai citite articole
|
|
Tweet |
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu