Legendă sau adevăr!?
În biserica Snagov, veți găsi o lespede, în fața altarului, prezentată drept mormântul lui Vlad Țepeș.
Vlad Țepeș (n. noiembrie/decembrie 1431 – d. decembrie 1476), denumit adesea şi Dracula sau Draculea, a domnit în Ţara Românească în anii 1448, 1456-1462 şi 1476. S-a născut la Sighișoara în Transilvania. În timpul domniei sale, Ţara Românească şi-a obținut temporar independența față de amenințarea otomană. Vlad Țepeș era vestit datorită cruzimii sale şi datorită faptului ca îşi trăgea inamicii în țeapă. Din porunca sa sute de oameni au fost executați în acest mod. Din cauza disputelor cu negustorii brașoveni, aceștia l-au caracterizat, propagandistic, ca un domnitor crud, deși “cruzimea” sa era obișnuită în acele timpuri.
Cel care trage în ţeapă
În iarna anului 1436, Vlad al II-lea Dracul a devenit domn al Ţării Româneşti (una dintre cele trei provincii româneşti, celelalte doua fiind Moldova şi Transilvania) şi s-a stabilit la Curtea domnească de la Târgovişte. Vlad Draculea şi-a urmat tatăl şi a trăit acolo şase ani. În 1442, din motive politice, el şi fratele său mai tânăr, Radu cel Frumos, au fost ceruţi ca ostatici de către sultanul Murad al II-lea; Vlad al III-lea a fost ostatic până în 1448, iar fratele său până în 1462. Această perioadă de captivitate a jucat un rol important în formarea şi ascensiunea la putere a lui Vlad. Turcii l-au eliberat, în 1447, după moartea tatălui sau - asasinat la comanda lui Vladislav al II-lea, rival la tronul Ţarii Româneşti. Tot atunci, Vlad Ţepeş a aflat şi de moartea fratelui său mai mare, Mircea, torturat şi îngropat de viu de boierii din Târgovişte.
Primul act important de răzbunare a fost îndreptat împotriva boierilor din Târgovişte, vinovaţi de moartea tatălui şi a fratelui său. În duminica de Paşti a anului 1459, el a arestat toate familiile de boieri care participaseră la petrecerea princiară. Cei mai bătrâni au fost traşi în ţeapă, iar ceilalţi au fost forţaţi să străbată pe jos drumul de o sută de kilometri din capitală până în Poenari, unde au fost puşi să construiască o fortăreaţă pe ruinele unui avanpost vechi cu vedere la râul Argeş.
La vârsta de 17 ani, susţinut de un corp de cavalerie turcească şi de un contingent de trupe împrumutate lui de paşa Mustafa Hassan, Vlad Draculea a luat pentru prima dată domnia Valahiei. Dar, două luni mai târziu, a fost înfrânt de Vladislav al II-lea, care şi-a recăpătat tronul. Pentru a-şi asigura a doua şi cea mai lungă domnie, Vlad al III-lea a trebuit sa aştepte până în 20 august 1456, când a reuşit să-şi ucidă duşmanul de moarte.
Vlad Ţepeş a ajuns curând faimos din cauza metodelor sale brutale de pedepsire. Conform detractorilor saşi din Transilvania, el ordona deseori ca osândiţii să fie jupuiţi de piele, fierţi, decapitaţi, orbiţi, strangulaţi, spânzuraţi, arşi, fripţi, ciopârţiţi, bătuţi în cuie, îngropaţi de vii etc. De asemenea, punea să li se taie victimelor nasul, urechile, organele genitale şi limba. Însă supliciul favorit era trasul în ţeapă, de la care provine porecla Ţepeş, cel care trage în ţeapă. Această forma de execuţie a folosit-o în anii 1457, 1459, si 1460 contra negustorilor transilvăneni care nu respectaseră legile sale comerciale. Incursiunile pe care le făcea împotriva saşilor din Transilvania erau în acelaşi timp şi acte de protecţionism menite sa promoveze activităţile comerciale din Tara Românească. În plus, în acea perioadă era ceva obişnuit ca pretendenţii la tronul Ţării Româneşti să găsească sprijin în Transilvania, unde aşteptau momentul potrivit pentru a acţiona.
Castelul Bran
Ridicat falnic pe stancă, străjuind enigmatic împrejurimile intr-un punct cheie din perspectivă strategică, castelul Bran prin poziţia geografică este una privilegiată: la mai putin de 30 km de Braşov, pe şoseaua ce iese prin cartierul braşovean Bartolomeu şi leagă Braşovul de Câmpulung, între Munţii Bucegi şi Piatra Craiului. Destinaţia sa era aceea de fortăreaţă de protecţie a vămii ce dijmuia negustorii care tranzitau aceasta cale de acces intre Transilvania şi Muntenia.
În prezent adăposteşte muzeul Bran ce se desfăşoară pe cele patru etaje ale construcţiei. Aici sunt expuse colecţii de ceramică, mobilier, arme şi armuri. În curtea castelului funcţionează un muzeu al satului care reflectă într-o manieră autentică modul cum trăiau şi se gospodăreau locuitorii din zona culoarului Rucăr-Bran. Castelul Bran are o atmosfera medievala autentica şi este asociat cu legenda vampirului Dracula, mit ce l-a făcut celebru în toată lumea. Din păcate, castelul Bran este gol, multe încăperi nefiind mobilate.
Scriitorul Bran Stoker a fost cel care a creat faima castelului asociat cu contele Dracula, prin celebrul roman “Dracula, vampirul din Carpaţi” a cărei ediţie a văzut lumina tiparului în 1897. Acest roman a avut un impact uriaş în rândul publicului cititor, romanul tipărindu-se in şase ediţii. Datorită romanului şi a ecranizărilor realizate, s-a creat o asociere între Dracula şi Transilvania - majoritatea turiştilor fiind convinşi că acest castel ar putea ascunzătoarea ideală a contelui Dracula
Această credinţă plecând de la ideea că sunt o mulţime de pasaje secrete care pot ascunde cu uşurinţă un vampir. (”Ah, iată stimaţi pământeni, acesta este tărâmul care adăposteşte castelul enigmatic plin cu vampiri şi fantome undeva în pădurile întunecoase“).
Castelul Bran (în limba slavă «brana» înseamnă «poartă») a fost o fortăreaţă cunoscuta sub numele de Dietrichstein, construită de Ordinul Cavalerilor Teutoni în anul 1212-1225 (fiind atribuită magistrului Theodorikus), ce a fost cucerită de saşi spre sfârşitul secolului al XIII-lea. Un document emis de regele Ludovic I d’Anjou al Ungariei (1342-1382) la 19 noiembrie 1377 confirmă saşilor din Scaunul Braşovului dreptul de a ridica, conform promisiunii, pe cheltuiala şi cu meşterii lor, o nouă cetate de piatră pe locul fostei fortăreţe.
Cu această ocazie, regele promite braşovenilor că, dacă Ţara Românească va ajunge "în mâinile noastre", atunci vama va fi mutată de la Rucăr la Bran. Referinţa din textul documentului din 1377 cu privire la o "nouă cetate de piatră", permite deducţia că fortificaţia de piatră, ce urma să fie edificată pe acest loc, a fost precedată de o întăritură de graniţă mai veche.
În prezent adăposteşte muzeul Bran ce se desfăşoară pe cele patru etaje ale construcţiei. Aici sunt expuse colecţii de ceramică, mobilier, arme şi armuri. În curtea castelului funcţionează un muzeu al satului care reflectă într-o manieră autentică modul cum trăiau şi se gospodăreau locuitorii din zona culoarului Rucăr-Bran. Castelul Bran are o atmosfera medievala autentica şi este asociat cu legenda vampirului Dracula, mit ce l-a făcut celebru în toată lumea. Din păcate, castelul Bran este gol, multe încăperi nefiind mobilate.
Scriitorul Bran Stoker a fost cel care a creat faima castelului asociat cu contele Dracula, prin celebrul roman “Dracula, vampirul din Carpaţi” a cărei ediţie a văzut lumina tiparului în 1897. Acest roman a avut un impact uriaş în rândul publicului cititor, romanul tipărindu-se in şase ediţii. Datorită romanului şi a ecranizărilor realizate, s-a creat o asociere între Dracula şi Transilvania - majoritatea turiştilor fiind convinşi că acest castel ar putea ascunzătoarea ideală a contelui Dracula
Această credinţă plecând de la ideea că sunt o mulţime de pasaje secrete care pot ascunde cu uşurinţă un vampir. (”Ah, iată stimaţi pământeni, acesta este tărâmul care adăposteşte castelul enigmatic plin cu vampiri şi fantome undeva în pădurile întunecoase“).
Castelul Bran (în limba slavă «brana» înseamnă «poartă») a fost o fortăreaţă cunoscuta sub numele de Dietrichstein, construită de Ordinul Cavalerilor Teutoni în anul 1212-1225 (fiind atribuită magistrului Theodorikus), ce a fost cucerită de saşi spre sfârşitul secolului al XIII-lea. Un document emis de regele Ludovic I d’Anjou al Ungariei (1342-1382) la 19 noiembrie 1377 confirmă saşilor din Scaunul Braşovului dreptul de a ridica, conform promisiunii, pe cheltuiala şi cu meşterii lor, o nouă cetate de piatră pe locul fostei fortăreţe.
Cu această ocazie, regele promite braşovenilor că, dacă Ţara Românească va ajunge "în mâinile noastre", atunci vama va fi mutată de la Rucăr la Bran. Referinţa din textul documentului din 1377 cu privire la o "nouă cetate de piatră", permite deducţia că fortificaţia de piatră, ce urma să fie edificată pe acest loc, a fost precedată de o întăritură de graniţă mai veche.
Între 1419-1424 a intrat în posesia lui Sigismund, apoi la sfârşitul secolului al XV-lea a fost subordonata comitetului secuilor şi sub domnia lui Iancu de Hunedoara a trecut sub conducerea voievodatului Transilvaniei. La 1 decembrie 1920, Castelul Bran a fost donat Reginei Maria a României Mari, în semn de recunoştinţă din partea oraşului Braşov pentru contribuţia la Unirea cea mare de la 1918. Timp de 7 ani, castelul a întrat intr-o perioadă de restaurare, sub conducerea arhitectului Curţii Regale, Carol Liman. Acesta a conceput ansamblul ca o reşedinţă de vară. În timpul acestor lucrări, Castelul a fost dotat cu apă curentă de la o fântâna săpată în stancă, adânca de 57 de metri, şi iluminat de la o uzină electrică cu turbină. În timpul lucrărilor de restaurare din perioada interbelică, în turnul de est a fost descoperită o scară secretă care face legătura între etajele I şi al III-lea.
Într-una dintre camerele castelului, a fost amenajată şi o cameră “Bram Stoker”, unde este prezentata “Legenda lui Vlad Ţepeş” (cunoscut şi ca Vlad Dracul), precum şi a mitului lui Dracula. În 1938, Regina Maria a lăsat Castelul Bran drept moştenire Principesei Ileana, care l-a stăpânit până în 1948.
Într-una dintre camerele castelului, a fost amenajată şi o cameră “Bram Stoker”, unde este prezentata “Legenda lui Vlad Ţepeş” (cunoscut şi ca Vlad Dracul), precum şi a mitului lui Dracula. În 1938, Regina Maria a lăsat Castelul Bran drept moştenire Principesei Ileana, care l-a stăpânit până în 1948.
După abdicarea Regelui Mihai şi expulzarea Casei Regale, Castelul a intrat în proprietatea statului, fiind abandonat şi devastat. Abia în 1956 a fost amenajat ca muzeu de istorie şi arta medievala. în 1987, castelul a intrat în restaurare, lucrare terminată în linii mari în 1993. În 2006 Castelul a fost retrocedat lui Dominic de Habsburg, urmaşul Principesei Ileana, şi în iarna lui 2007 noul proprietar l-a scos la vânzare.
Nepot al Reginei Maria şi fiu al Principesei Ileana, Dominic de Habsburg a dobândit Castelul Bran la aproape şase decenii după ce familia sa a fost forţată de regimul comunist să părăsească ţara, pe când el avea doar zece ani.
Castelul Țepeș
Mai puţin cunoscută astăzi, clădirea denumită pitoresc "Castelul Ţepeş", (Str. Gl. Candiano Popescu 6, sect. 4) a fost construită în anul 1906, cu ocazia organizării, pe Câmpia Libertăţii, a Expoziţiei Generale Române, prilejuită de jubileul a 40 de ani de domni e a Regelui Carol I. În turnul castelului, înalt de 23 de metri şi cu un diametru de 9 metri, se află montat un rezervor din fontă cu o capacitate de 200 de m cubi.
Printr-o scară de lemn, în spirală, se urcă pe o platformă de unde se poate admira Parcul Carol şi panorama Bucureştilor. Un contrafort puternic, terminat cu un pridvor de lemn, susţine turnul ca să nu se prăbuşească, iar în dreapta se află un zid crenelat de piatră, terminat în colţ cu un alt turn de dimensiuni mai mici. Un contrafort puternic, terminat cu un pridvor de lemn, susţine turnul ca să nu se prăbuşească, iar în dreapta se află un zid crenelat de piatră, terminat în colţ cu un alt turn de dimensiuni mai mici.
Începând din anii de după Primul Război Mondial castelul a fost transformat într-o cazarmă destinată corpului de gardă de la Mormântul Ostaşului Necunoscut, aflat în apropiere, în faţa Muzeului Militar Naţional. După strămutarea Eroului Necunoscut la Mărăşeşti şi inaugurarea, la 30 decembrie 1963, a mausoleului din apropiere, clădirea din Parcul Carol I a continuat să fie folosită de militarii destinaţi pazei acestuia.
Printr-o scară de lemn, în spirală, se urcă pe o platformă de unde se poate admira Parcul Carol şi panorama Bucureştilor. Un contrafort puternic, terminat cu un pridvor de lemn, susţine turnul ca să nu se prăbuşească, iar în dreapta se află un zid crenelat de piatră, terminat în colţ cu un alt turn de dimensiuni mai mici. Un contrafort puternic, terminat cu un pridvor de lemn, susţine turnul ca să nu se prăbuşească, iar în dreapta se află un zid crenelat de piatră, terminat în colţ cu un alt turn de dimensiuni mai mici.
Începând din anii de după Primul Război Mondial castelul a fost transformat într-o cazarmă destinată corpului de gardă de la Mormântul Ostaşului Necunoscut, aflat în apropiere, în faţa Muzeului Militar Naţional. După strămutarea Eroului Necunoscut la Mărăşeşti şi inaugurarea, la 30 decembrie 1963, a mausoleului din apropiere, clădirea din Parcul Carol I a continuat să fie folosită de militarii destinaţi pazei acestuia.
Mănăstirea Snagov
Lacul Snagov este situat în partea de nord a judeţului Ilfov, la 28 de km de Bucureşti, pe D.N. 1 spre Ploieşti. Este cel mai mare şi mai important lac din Câmpia Română, cu o bogată faună piscicolă – suprafaţă: 780, adâncime maximă nouă metri. Semănând cu un nufăr înflorit, mănăstirea se află pe o insulă în mijlocul acestui lac. Ajung la debarcader şi mă alătur unui grup gălăgios de turişti străini. Sunt doldora de aparatură de filmat. Sunt pregătiţi să-l surprindă pe Dracula în plină acţiune.
Încercăm să negociem cu câţiva barcagii preţul trecerii apei până la mica insulă. Preţul este destul de piperat, dar merită cheltuiala. Păşesc cu teamă pe insulă. Citisem multe despre acest loc şi acum eram încărcat de emoţie, teamă, nelinişte. La intrare în mănăstire, dintr-un colţ îmi atrage atenţia un panou cu extrase din viaţa mănăstirii pe care şi-au pus amprenta pe rând Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepeş, Constantin Brâncoveanu, Neagoe Basarab.
Poveştile despre Mănăstirea Snagov, sunt şoptite pe la colţuri: urlete înfricoşătoare de lupi în noaptea Sfântului Gheorghe, focuri misterioase roşii-albăstrui ce plutesc noaptea pe luciul apei fântânii lui Vlad şi despre misterul care face ca apa din fântână să nu se strice niciodată. Bătrânii din satele din jur vorbesc despre o biserică înghiţită de ape, ca despre un lucru înfricoşător. Pe vreme rea, când furtuna urlă tulburând apele, se aud clopotele bisericii scufundate în adâncuri ca o un plânset de jale, ca o chemare tainică. Povestea are la bază un adevăr, deoarece, pe la anul 1600, un seism puternic a făcut ca paraclisul, construit de Vladislav al II-lea în anul 1453, să fie înghiţit de ape. Aici, legenda şi adevărul se împletesc, construind o aură unică în jurul mănăstirii, mai ales că , în locul acesta, multe suflete şi-au pierdut viaţa. Cea mai teribilă legendă este legată de închisoarea construită de Vlad, care avea o cameră de tortură pentru hoţi şi trădători. Întemniţaţii erau puşi să se roage pentru iertarea păcatelor în faţa icoanei Maicii Domnului. În timpul rugăciunii, un mecanism special făcea ca podeaua să le fugă de sub picioare şi ajungeau într-o groapă adâncă în vârful unor ţepi care le străpungeau trupurile.
Ca şi cum lacul ar fi avut nevoie de mai multe jertfe , prin anul 1853, la ceas de seară, un convoi de ostaşi care aduceau în închisoare mai mulţi condamnaţi şi-au pierdut vieţile, în timp ce încercau să treacă podul. Acesta a cedat sub greutatea trupurilor,a lanţurilor grele de fier, cătuşelor şi armelor. Atunci au murit 54 de revoluţionari de la 1848 şi 20 de gardieni de care erau înlănţuiţi.
Apoi… portretul lui Vlad Ţepeş. Un fior rece mă săgetează instantaneu în timp ce îmi mut privirea în faţa altarului, acolo unde se află mormântul despre care se spune că a fost crud şi necruţător. Ah! Mă cutremur din tot trupul şi o răceală îmi cuprinde tâmplele la gândul că spiritul lui Dracula rătăceşte încă pe aceste locuri. Să fie doar autosugestie?! Apare părintele. Este extrem de serios, amintindu-şi probabil că musafirii studiază istoria. Îşi pregăteşte discursul pe o temă adecvată, fără să uite să precizeze că « în urmă cu doi ani, s-au împlinit 600 de ani de atestare documentară a locului şi tot atâţia ani de credinţă şi istorie. Prima aşezare monahală a fost ridicată din lemn în secolul al XI-lea. Alte mărturii legate de acest loc vorbesc despre voievodul Dan I ( 1383-1386), dar prima biserică din piatră şi cărămidă a fost ctitorită de Mircea cel Bătrân. Domnitorul iubea acest lăcaş atât de mult încât i-a spus “ mănăstirea domniei mele”. Din timpul lui Mircea, astăzi se mai păstrează doar clopotniţa. Şi pentru că studiaţi istoria, vă spun că săpăturile arheologice au scos la lumină vestigii dacice, unelte şi vase din epoca bronzului şi cea a fierului, monede romane şi bizantine, ceea ce confirmă faptul că insula a fost locuită din cele mai vechi timpuri. După cum probabil ştiţi, Vlad Ţepeş face parte, de asemenea, din cinul ctitorilor acestei mănăstiri. Dintre toţi, el a investit cel mai mult la Snagov. Ţepeş a construit ziduri de apărare, podul de lemn, un tunel de refugiu sub apă, o puşcărie …probabil ştiţi versurile eminesciene care spun « Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,/Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,/Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,/Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!… ». Ei bine, poetul despre puşcăria asta vorbea, în Scrisoarea a III-a! Pe vremea aceea Mănăstirea Snagov avea prăvălii, case de oaspeţi, terenuri, păduri, lacuri... Acum , spune părintele cu părere de rău, ne-a mai rămas bijuteria aceasta, ca un nufăr ce înfloreşte . Singura sursă de viaţă de pe insulă este sfânta fântână a lui Ţepeş, de la 1456, despre care se spune că ar fi fost săpată cu mâinile de primii întemniţaţi aduşi la Snagov”.
Poveştile despre Mănăstirea Snagov, sunt şoptite pe la colţuri: urlete înfricoşătoare de lupi în noaptea Sfântului Gheorghe, focuri misterioase roşii-albăstrui ce plutesc noaptea pe luciul apei fântânii lui Vlad şi despre misterul care face ca apa din fântână să nu se strice niciodată. Bătrânii din satele din jur vorbesc despre o biserică înghiţită de ape, ca despre un lucru înfricoşător. Pe vreme rea, când furtuna urlă tulburând apele, se aud clopotele bisericii scufundate în adâncuri ca o un plânset de jale, ca o chemare tainică. Povestea are la bază un adevăr, deoarece, pe la anul 1600, un seism puternic a făcut ca paraclisul, construit de Vladislav al II-lea în anul 1453, să fie înghiţit de ape. Aici, legenda şi adevărul se împletesc, construind o aură unică în jurul mănăstirii, mai ales că , în locul acesta, multe suflete şi-au pierdut viaţa. Cea mai teribilă legendă este legată de închisoarea construită de Vlad, care avea o cameră de tortură pentru hoţi şi trădători. Întemniţaţii erau puşi să se roage pentru iertarea păcatelor în faţa icoanei Maicii Domnului. În timpul rugăciunii, un mecanism special făcea ca podeaua să le fugă de sub picioare şi ajungeau într-o groapă adâncă în vârful unor ţepi care le străpungeau trupurile.
Ca şi cum lacul ar fi avut nevoie de mai multe jertfe , prin anul 1853, la ceas de seară, un convoi de ostaşi care aduceau în închisoare mai mulţi condamnaţi şi-au pierdut vieţile, în timp ce încercau să treacă podul. Acesta a cedat sub greutatea trupurilor,a lanţurilor grele de fier, cătuşelor şi armelor. Atunci au murit 54 de revoluţionari de la 1848 şi 20 de gardieni de care erau înlănţuiţi.
Suntem invitaţi să dăm un ocol bisericii. Actuala biserică a fost construită de Neagoe Basarab între anii 1517-1521 şi are o lungime de 23 m şi o lăţime de 10 m. Are formă de trifoi şi este clădită din cărămidă aparentă , cu jocuri de firide, arcade şi cornişe zimţate. Pictura bisericii a fost executată de Dobromir cel Tânăr, la 1563. Începând cu anul 1840 biserica a servit ca loc de exil şi înmormântare pentru cei prigoniţi de domnie. Aşezământul a avut însă şi un puternic rol cultural, aici funcţionând tipografia înfiinţată de Antim Ivireanul, care a tipărit primele cărţi în limba română folosind caractere latine. După secularizare, toate chiliile au fost dărâmate, iar biserica a fost lăsată în paragină până în anul 1904, când s-a început prima dintr-un şir întreg de restaurări.
Dispariţia lui Vlad Ţepeş, supranumit Dracula, rămâne învăluită în mister. Legendele vorbesc despre faptul că straniul conte ar trăi şi acum, bântuind locul, deoarece şi-ar fi vândut sufletul diavolului, ca urmare a unei iubiri interzise. Istoria are mai multe variante ale morţii domnitorului decapitat. Unii spun că aici, la Snagov , se află doar capul domnitorului, alţii cred că trupul, însă părintele Varafil ne lămureşte: “Spuneţi că aţi auzit multe variante legate de mormântul lui Vlad Basarab Ţepeş?! Ei bine, eu vă spulber toate îndoielile şi vă spun că acolo, în faţa catapetesmei, sub lespedea aceea luminată de o candelă, se află mormântul domnitorului... şi nu doar capul sau trupul, ci amândouă!”.
Părerile sunt contradictorii. Nimic nu dovedeşte faptul ca, aşa cum se crede, lui Vlad Ţepeş i s-ar fi tăiat capul, care a fost dus la Constantinopol, ca dovadă a morţii sale, si nici că acesta ar fi fost furat din capitala Turciei si îngropat, in 1476, sub lespedea de piatră de la Snagov. Vampirologii susţin ca Dracula nu a dispărut definitiv din lume. Cert este ca urmele misteriosului domnitor încep şi se întorc mereu undeva aproape de Bucureşti, oraş a cărui prima menţiune scrisă (20 septembrie 1459) datează tot de pe vremea acestui voievod. Aici, intr-o mânăstire micuţă, ridicată pe o insula din mijlocul lacului Snagov stau ferecate multe dintre enigmele ce înconjoară dispariţia straniului conte. În centrul bisericii de pe insulă, în faţa altarului poleit se află o lespede funerara simplă, tăiată in piatra alba si luminata de pâlpâirile gălbui aruncate de doua candele. Sub ea se zice ca ar fi îngropat capul desprins de trup al lui Vlad Dracula, contele fără moarte. Undeva în adânc, sub turla clopotniţei, se spune ca se află un complex de tuneluri şi ascunzători subterane care trec pe sub lac şi despre care unii spun că ajung până în Bucureşti. Nimeni nu are curajul să înfrunte întunericul de sub pământ. Povestea spune ca prin adâncul întortocheat al lungilor coridoare scufundate s-ar ascunde de lumina zilei sufletul blestemat să nu moară niciodată al voievodului Vlad. Iar alături, ferite de umbra bisericii, sclipesc adâncurile unei fântâni sub izvorul căreia şi-ar fi îngropat odoarele şi o comoară.
Părerile sunt contradictorii. Nimic nu dovedeşte faptul ca, aşa cum se crede, lui Vlad Ţepeş i s-ar fi tăiat capul, care a fost dus la Constantinopol, ca dovadă a morţii sale, si nici că acesta ar fi fost furat din capitala Turciei si îngropat, in 1476, sub lespedea de piatră de la Snagov. Vampirologii susţin ca Dracula nu a dispărut definitiv din lume. Cert este ca urmele misteriosului domnitor încep şi se întorc mereu undeva aproape de Bucureşti, oraş a cărui prima menţiune scrisă (20 septembrie 1459) datează tot de pe vremea acestui voievod. Aici, intr-o mânăstire micuţă, ridicată pe o insula din mijlocul lacului Snagov stau ferecate multe dintre enigmele ce înconjoară dispariţia straniului conte. În centrul bisericii de pe insulă, în faţa altarului poleit se află o lespede funerara simplă, tăiată in piatra alba si luminata de pâlpâirile gălbui aruncate de doua candele. Sub ea se zice ca ar fi îngropat capul desprins de trup al lui Vlad Dracula, contele fără moarte. Undeva în adânc, sub turla clopotniţei, se spune ca se află un complex de tuneluri şi ascunzători subterane care trec pe sub lac şi despre care unii spun că ajung până în Bucureşti. Nimeni nu are curajul să înfrunte întunericul de sub pământ. Povestea spune ca prin adâncul întortocheat al lungilor coridoare scufundate s-ar ascunde de lumina zilei sufletul blestemat să nu moară niciodată al voievodului Vlad. Iar alături, ferite de umbra bisericii, sclipesc adâncurile unei fântâni sub izvorul căreia şi-ar fi îngropat odoarele şi o comoară.
Doar semne stranii, care nu pot fi descifrate, semne ramase din vechime, din cei aproape 200 ani când mânăstirea a fost total părăsită ăi despre care stareţul Snagovului, părintele Varafil, nu vorbeşte aproape deloc. Nu ştie, zice, decât din auzite, despre enigmele bisericii, scris nu e nimic, ţi nici el nu e aici de aşa de multa vreme ca să fi verificat ceva. Poate să fie şi aşa cum spune cuviosul părinte, ori poate canoanele bisericii îi opresc vorbele. Însă bâtlanii din comună de peste lac povestesc despre lucruri stranii şi despre semne care îngrozesc. Despre sunetele ce se aud de pe insula în nopţile in care furtuna urla deasupra apelor, sunete tânguite ca un ţipat prelung venite din capătul debarcaderului, acolo unde apa ar fi închis trecerile către tuneluri şi dinspre clopotniţa unde se deschidea odată "galeria lui Dracula. Despre cei cinci oameni care au dispărut fara urma pe când căutau intrarea câtre tainiţele comorii contelui blestemat, asta chiar înainte ca Ceaşescu să fi pus să se zidească coridorul care ajungea până sub Palatul Prezidenţial.
Apoi de apa fântânii fără fund, cea care nu se alterează niciodată, asemenea agheasmei, fiindcă are o concentraţie foarte mare de ioni de argint pur. Ori despre umbre negre, lăţite peste apă, şi focuri albastre plutind pe apa fântânii făra somn şi despre urletele de lupi din noaptea Sfântului Gheorghe, când pe insuliţă nu trăieşte nici picior de animal sălbatic, necum de lup. Oamenii povestesc că pereţii clopotniţei au două urme închise la culoare, ce nu se pot usca niciodată, fiindcă pe acolo răsufla trecerile din adânc pe unde umblă contele fără odihnă. Să-l vezi în tăcere şi să cauţi singur răspunsul la întrebarea cât de mare să fie pasul ce desparte tărâmul legendei de al realităţii. Şi să constaţi că, uneori, pasul poate fi numai cat o fâlfâire de pleoape...
Apoi de apa fântânii fără fund, cea care nu se alterează niciodată, asemenea agheasmei, fiindcă are o concentraţie foarte mare de ioni de argint pur. Ori despre umbre negre, lăţite peste apă, şi focuri albastre plutind pe apa fântânii făra somn şi despre urletele de lupi din noaptea Sfântului Gheorghe, când pe insuliţă nu trăieşte nici picior de animal sălbatic, necum de lup. Oamenii povestesc că pereţii clopotniţei au două urme închise la culoare, ce nu se pot usca niciodată, fiindcă pe acolo răsufla trecerile din adânc pe unde umblă contele fără odihnă. Să-l vezi în tăcere şi să cauţi singur răspunsul la întrebarea cât de mare să fie pasul ce desparte tărâmul legendei de al realităţii. Şi să constaţi că, uneori, pasul poate fi numai cat o fâlfâire de pleoape...
Vizualizati Snagov pe o harta mai mare
Cele mai citite articole
|
|
Tweet |
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu