Oamenii peșterilor se întâlneau cu extratereștrii

Se pare că oamenii au capturat imagini cu OZN-uri cu mult înainte de inventarea aparatului de fotografiat. Mărturie ne stă acest ciudat ”desen preistoric” pe care arheologii l-au descoperit într-o peșteră din India. Arheologul indian Wassim Khan, a declarat că văzut, atins și fotografiat acest desen. ”În februarie 2010, împreună cu mai mulți arheologi, desfășuram cercetări în sânul unui trib dintr-o regiune izolată a Indiei și anume în districtul Hoshangabad, al statului Madhya Pradesh, aflat la doar 70 kilometri de centrul administrativ local al Raisen. Este o zonă muntoasă cuprinsă de junglă. 

Am cercetat mai multe peșteri din zonă și, pe pereții uneia dintre ele, am făcut o descoperire uluitoare: un complex de reprezentări grafice preistorice ilustrând extratereștri și nave de tip OZN. Obiectele şi creatura desenate sunt total… anormale în raport cu natura altor exemple de artă rupestră preistorică care descrie vechea viaţă din zonă. Ca atare, cred că desenul sugerează faptul că fiinţe de pe alte planete au interacționat cu oamenii încă din timpurile preistorice, ceea ce dă greutate mai vechii teorii ce postula că civilizația umană ar avea la bază implicarea activă a unor creaturi din spațiu.” 

Astfel, în fotografia obținută de Wassim Khan și reprodusă mai sus distingem o imagine clară a ceea ce ar putea fi un extraterestru îmbrăcat într-un ”costum spațial” așezat în vecinătatea unui OZN de forma unei farfurii zburătoare. Nava emite un soi de raze, în ceea ce ar putea sugera un antic scenariu de răpire cu raze… tractoare. Ceva ca un câmp de forță sau o dâră pot fi observate în urma OZN-ului. 

Este, de asemenea, vizibil și un alt obiect în formă de pâlnie putând fi asemănat cu o "gaură de vierme", explicând felul în care extratereștrii reușesc să ajungă pe Pământ. Imaginile i-au făcut pe unii entuziaști ai misterelor de acest fel să conchidă că ele ar fi putut fi realizate chiar prin concursul direct al unor ființe extraterestre. (archaeologydaily)

Piramidă extraterestră în China

E o provocare pentru oamenii de știință: o piramidă misterioasă aflată pe vârful muntelui Baigong din vestul Chinei. A fost descoperită în 2002 și de atunci o echipă de cercetători îi studiază străfundurile. Piramida are trei peșteri în formă de triunghi și, parcă pentru a adânci și mai mult misterul, în zonă au fost identificate numeroase pietre sculptate în forme ciudate și dispozitive de metal al căror scop nu a fost încă elucidat.  

“Teoria care susține ca piramida si grotele de pe muntele Baigong sunt opera extratereștrilor poate fi înțeleasă la un anumit nivel. Pregătirea noastră profesională ne obligă totuși să dovedim daca o astfel de afirmație este veridica sau nu. Piramida ar fi fost o rampă de lansare pentru navele extraterestre, dacă dăm crezare legendelor locale”, a declarat Yang Ji, cercetător în cadrul Academiei Chineze de Științe. 

Situl se află la o mare altitudine, iar poziționarea îl face un ideal pentru un observator astronomic. Două dintre cele trei peșteri descoperite aici s-au prăbușit, singura care a rămas întreagă fiind și cea mai mare dintre ele. În peșteră a fost identificată o conductă metalică, cu un diametru de circa 40 de centimetri, care se îndreaptă către interiorul peșterii. O altă conductă, similară, se află în roca muntelui și nu este vizibilă decât la un capăt, nimeni neștiind până la ce adâncime pătrunde aceasta în sol. 

Zeci de fragmente de astfel de conducte au fost descoperite in jurul peșterilor iar ceea ce este si mai ciudat, este ca numeroase fragmente metalice au fost descoperite atât pe plaja lacului sărat Toson din apropiere precum și în adâncul acestuia. Tot ceea ce s-a putut afla până în acest moment este faptul că tehnologia care a fost folosită la crearea conductelor este una extrem de avansată, necunoscută oamenilor care se presupune că le-au realizat. Structura neobișnuita de pe muntele din provincia Qinghai este înaltă de 50-60 de metri și a fost botezată "Relicvele ET".  

Cercetătorii vor să vadă dacă există vreo bază reală privind supozițiile ca structura să fi fost creată de extratereștri, sau este vorba doar despre roci formate în mod natural. Pâna în prezent, structuri similare cu "țevile" de pe Baigong au mai fost întâlnite și in sud-vestul Statelor Unite. Deși nouă oamenii de știința chinezi ar fi expediat încă din 2002 conductele pentru analize detaliate, până acum ni au fost date publicității informaţii suplimentare.

Gravuri de 3000 de ani, reprezentând extratereștri, au fost descoperite în apropierea orașului chinez Guangdong, care par să ilustreze că strămoșii acestui popor au venit din ceruri în care zburătoare. În gravură e silueta clară a unui personaj care seamănă izbitor cu un astronaut. 

Detaliile merg până acolo încât enigmaticul personaj este prezentat chiar și cu antene și cască de protecție. Cercetătorii au declarat ca săpăturile sunt încă într-o fază incipientă iar mai multe detalii vor putea fi oferite după finalizarea acestora. (WeirdAsiaNews)

Piramidă folosită de extratereștri ca pistă de lansare a OZN-urilor

Povestea „ciocanului londonez”

Este cel mai controversat, neînțeles și mai misterios artefact descoperit vreodată. La prima vedere este un simplu un ciocan de fier, scos la lumină la începutul secolului XX din apropierea orașului texan Londra, SUA. Povestea „ciocanului londonez”, așa cum a fost denumit, începe în iunie 1934, atunci când Max Hahn, un miner din Kimball County, a observat un ciudat obiect de lemn ce părea prelucrat artificial. Și mai ciudat era faptul că lemnul șlefuit era încrustat într-o rocă. Hahn a dislocat și transportat acasă întreagă roca, acolo unde, alături de membrii familiei, a spart-o folosind de o daltă și un…. ciocan. 

Spre marea uimire a tuturor celor prezenți, din spărtura a ieșit la iveală un obiect asemănător unui ciocan de fier, lung de aproape 15 centimetri, obiect ce nu prezenta, în mod ciudat, decât slabe urme de corodare datorate trecerii timpului. El va ramane la loc de cinste în sufrageria familie Hahn pentru aproape cinci decenii, doar poveștile spuse de bătrânul Max în compania colegilor de pahar făcând ca zvonul să ajungă la urechile unui specialist. 

Familia Hahn se hotărăște să vândă misteriosul artefact omului de știință Carl E. Baugh, de abia în 1983, acesta fiind și primul cercetător care va efectua teste asupra obiectului. Rezultatul analizelor s-a dovedit unul șocant. Roca formată în jurul ciocanului a fost dată ca fiind din perioada geologică numită Ordovician, acum circa 500 de milioane de ani, lucru dovedit și de sedimentele depuse pe aceasta. De altfel, zona în care fusese descoperit obiectul este recunoscută arheologilor pentru abundența fosilelor de scoici și alte vietăți marine din Devonian-Ordovician. Chiar daca cercetări ulterioare au blamat teoria lui Baugh, susținând că roca datează din Silurian (acum 300 de milioane de ani) sau chiar din Cretacic (în urma cu „doar” 135 de milioane de ani), nimeni nu putea explica prezența enigmaticului ciocan de fier. Luând și cea mai recentă dată a apariției rocii, tot ar fi trebuit să treacă peste 130 de milioane de ani până la apariția primilor hominizi. Cat despre prelucrarea metalelor în acea perioadă, nici nu putea fi vorba. 

Intrigați, oamenii de știință, printre care și geologul american Joe Cole, au încercat să ofere o explicație plauzibilă misterioasei prezențe a ciocanului într-o rocă veche de sute de milioane de ani. Astfel, Cole declara în 1985: „Roca este reală și poate părea impresionantă pentru cineva neobișnuit cu procesele geologice. Cum ar putea un obiect «modern» sa ajungă într-o formațiune din Ordovician? Răspunsul este simplu. Roca nu este din Ordovician. Mineralele se pot dizolva pentru a se întări din nou în jurul unui intrus așa cum este artefactul londonez”. 

Același Cole argumenta că forma obiectului era asemănătoare cu cea a ciocanelor folosite de minerii americani în secolul al XIX-lea. Cel mai probabil, concluziona geologul, cineva a pierdut ciocanul în mina londoneză, acolo unde natura si-a urmat cursul. Testele cu Carbon14, realizate ulterior, s-au dovedit neconcludente, atâta vreme cat lemnul ciocanului se transformase în cărbune, iar carbonul prezent în obiect era insuficient pentru a putea fi analizat – caracteristica întâlnită, în special, la artefactele cu o vechime mai mare de 50.000 de ani. Pe de alta parte, un argument adus de contestatarii lui Joe Cole, era cel al prezenței unei scoici datând din Ordovician în roca încrustată în jurul ciocanului preistoric. 

Pur și simplu, aceasta nu ar fi trebuit să se afle acolo și, mai mult, întărea credința că obiectul data încă dinainte de apariția primilor dinozauri. Dacă sedimentele s-ar fi depus recent în jurul ciocanului, susțin scepticii, fosilele ar fi trebuit să poarte urma unei eroziuni, un astfel de semn lipsind, însă, cu desăvârșire în roca analizată. Și cu toate acestea, ipoteza prezenței unor oameni în urmă cu 500 de milioane de ani, ba care să cunoască și tainele prelucrării fierului, părea cel puțin hilară pentru oamenii de știință consacrați. 

Astfel, teoria lui Cole părea singura în măsură să explice prezența artefactului în roca preistorică. Nu mai era nevoie decât de o analiză a fierului pentru a demonstra că acesta datează, cel mai târziu, din secolul XIX. Avea să fie, insa, o adevărată lovitura de teatru. Analiza metalului, efectuată la Laboratoarele Batelle din Columbus, Ohio, a arătat o compoziție unică, cu o concentrație de 96,6% fier, 2,6% clor și 0,74% sulf, combinație imposibil de realizat în zilele noastre, chiar și cu ajutorul tehnologiei moderne. Mai mult, tomografia realizată cu raze X, în 1992, nu a reușit sa evidențieze nici o neregularitate în compoziția ciocanului de fier, care să demonstreze intervenția omului modern în fabricarea sa. 

Avem în față un obiect realizat înaintea apariției primilor dinozauri, așa cum s-au grăbit să afirme Carl E. Baugh și susținătorii săi? Toate dovezile arată că da. Atunci, cine ar fi putut crea un asemenea artefact? La urma urmei, oamenii nu au deslușit tainele prelucrării metalului decât în urmă cu circa 6000 de ani, în Sumer și, mai târziu, în Egiptul antic. Sunt doar câteva dintre întrebările care au continuat să îi macine pe oamenii de știință în ultimele decenii. în lipsa explicațiilor, artefactul londonez continuă să se afle pe lista obiectelor ale căror mistere încă își așteaptă dezlegarea. Ca un ultim amănunt, trebuie menționat faptul că, deși a fost scos la lumină din roca ce îl acoperea, ciocanul preistoric nu s-a oxidat nici după cei aproape 80 de ani trecuți de la descoperirea sa.

OZN din 90 de plăcuţe din piatră

În situl arheologic deschis la poalele masivului Ceahlău, în punctul denumit Vadu Rău, în vara lui 2009, istoricul Dumitru Ioniță a găsit, la o jumătate de metru sub pământ, o ciudată structură din piatră semănând cu un OZN. Obiectul, având greutatea de 12 kilograme, înălțimea de 14 centimetri și circumferința de aproape un metru, nu e o creație întâmplătoare a naturii, ci, în mod clar, un produs construit in mod inteligent. OZN-ul din Ceahlău este compus din nu mai putin de 90 de plăcuțe din piatră, îmbinate între ele cu un material liant care, studiat fiind, s-a dovedit a fi cu desăvârșire necunoscut.  

“Nu este ciment, nici argilă și nici vreun alt adeziv cunoscut si folosit de-a lungul istoriei până azi. Probabil ca respectivul liant, de o duritate extrema, nici nu are corespondent pe Terra”, a spus profesorul Ioniță. La o primă examinare, straniul obiect a fost datat cu o vechime de cel putin 2.000 de ani. 

Cât despre scopul în care a fost construit, părerile sunt, deocamdată la nivel de presupuneri. Unii cred ca ciudatul OZN avea rol de obiect de cult, în cadrul unor ritualuri religioase. Alții, adepți ai teoriei extraterestre, sunt de părere ca ciudățenia este o reproducere, la scara redusă, a unui obiect venit din Cosmos. 

Specialiștii speră să elucideze proveniența, menirea obiectului descoperit, cât si compoziția adezivului necunoscut, folosit la construcția lui. ”Să nu uitam ca Ceahlăul era considerat, cu mii de ani în urmă, munte sfânt și sălaș al celui mai mare zeu dintre zei, Zamolxis. Poate că civilizațiile de atunci, umane sau - de ce nu? - extraterestre, ne-au lăsat mesaje pe care noi, acum, trebuie să le descifrăm”, a conchis profesorul Ioniță.

Teoria astronautului antic

Val Camonica este o vale îngustă din Alpii Lombarzi ai Italiei unde, pe lângă piramide, se găseşte și o colecţie impresionantă de petroglife istorice care prezintă teme ce au legătură cu agricultura, navigaţia, războiul sau magia. Iată o primă petroglifă misterioasă din peștera Val Camonica, Italia, în care sunt reprezentate două fiinţe în costume de cosmonaut. Conform estimărilor desenul are o vechime de circa 12.000 ani. Oficial, UNESCO a recunoscut prezența a peste 140.000 de petroglife în Val Camonica, Italia, unele dintre ele având vechime chiar peste 12.000 de ani.

 

Descoperirile recente arată, însă, că numărul acestora ajunge chiar si la 300.000. Și totuși, ce este atât de ciudat la petroglifele italiene încât să atragă atenția ufologilor și adepților teoriei astronauților preistorici?  Ei bine, dacă în cele mai vechi petroglife sunt înfățișate animale specifice sfârșitului ultimei mari glaciațiuni, o practică des întâlnită la popoarele primitive, unele dintre imaginile reprezentate par să nu își găsească locul în niciun timp istoric.

Cele mai bizare dintre ele înfățișează creaturi cu aspect uman, îmbrăcate aidoma astronauților. Frapante sunt căștile de pe capul siluetelor, prevăzute cu antene, la fel ca și impresia că personajele par să leviteze sau să zboare. Testele au arătat, fără putință de tăgadă, că imaginile au o vechime de circa 12 milenii.

Creaturi bizare în Australia

Petroglife similare au descoperite și în Australia. Membrii tribului aborigen Mowanjum susțin că strămoșii lor sunt creatorii bizarelor imagini rupestre. Nici ei nu știu, însă, cu exactitate ce anume au vrut să reprezinte aceștia atunci când au creat respectivele imagini. 

Este cât se poate de evident ca în imagini apar capetele unor creaturi humanoide, cu ochi mari si oblici, fără gură, și cu cranii perfect sferice, o înfățișare aproape identică cu cea în care sunt reprezentați extratereștrii din zilele noastre. 

Scepticii susțin ca datorită practicii anuale de revopsire a imaginilor, originalul s-a pierdut de multă vreme, și nimeni nu mai poate ști ce anume a fost gravat pe pereții de la Wondjina. Mai mult, ei sunt convinși ca este vorba de zeități ale ploii și nicidecum de entități extraterestre. 

Dar cum nici oamenii de știință și nici ufologii împătimiți nu au putut oferi o ipoteză care să mulțumească pe toată lumea, suspiciunile asupra picturilor străvechi continuă să înflăcăreze spiritele si sa genereze dispute aprinse. Petroglifele sunt din Epoca Bronzului. 

Bateria antică din Bagdad

În 1936, în timp ce excavau printre ruinele unui sat, vechi de 2500 de ani, de lângă Bagdad, muncitorii au descoperit o mică vază misterioasă. Arheologii au analizat vaza, de fapt un vas de ceramică de aprox. 13 cm înălțime, în care se afla un tub de cupru ce conținea la rândul lui un cilindru de fier sigilat cu smoală. Recipientul era corodat și la analizele de laborator au fost descoperite urme de oțet sau vin. 

În acea perioadă mulți arheologi europeni făceau cercetări în câmpia Mesopotamiei în căutarea indiciilor biblice, care erau “la modă” în acele timpuri, iar arheologul german Wilhelm Konig, cel care descoperise bateria, nu si-a pierdut timpul în a găsi explicații în legătură cu aceasta, a clasificat-o simplu ca fiind o baterie, și, cu toate că situația religioasă de atunci nu era chiar favorabilă unei astfel de descoperiri, el si-a publicat lucrarea. Însă, războaiele care au urmat au lăsat în ceață orice evidență arheologică, atenția mondială fiind captata de alte evenimente mult mai apăsătoare în acele momente. 

Cu toate că tehnologia a evoluat între timp foarte mult, bateria rămâne învăluită în mister; opiniile oamenilor de știință sunt împărțite în legătură cu cei care au construit această baterie, până chiar și datarea ei diferă, majoritatea surselor estimând proveniența acesteia din jurul datei de 250 î.Hr - 225 d.c. în era parțiană. Parțianii erau un popor războinic, și nu au fost identificați ca având abilități științifice. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor de știință sunt de acord cu faptul că întrebuințarea vasului de lut a fost aceea de baterie electrică. Se pune întrebarea, însă, cum au reușit vechii persi să construiască o baterie electrică, și, mai ales, care a fost întrebuințarea ei? Cum au putut ajunge vechii persi la descoperirea electricității? Cel mai probabil, însă, au descoperit electricitatea, însa nu au reușit să o înțeleagă; multe invenții sunt făcute înainte de a înțelege pe deplin principiile de funcționare. Chinezii au descoperit praful de pușcă cu mult timp înainte să fie descoperită combustia, și, redescoperirea vechilor leacuri naturiste de către noi în prezent dovedește aceasta coincidență comună. Ceea ce este sigur, este faptul că bateria a funcționat, deoarece au fost făcute numeroase replici în prezent; curentul produs variază de la 0.88 volți până la 2 volți. Se presupune că aceasta ar fi fost folosită în scopuri medicale.

Vechii greci spuneau despre efectul peștelui electric împotriva durerilor. Chinezii foloseau acupunctura (în prezent acupunctura electrică), ceea ce poate justifica acul ce a fost găsit în același loc cu bateria. Însă, voltajul mic ar fi fost cu siguranță ineficient împotriva durerii, luându-se în considerare existența altor analgezice mult mai eficiente în acele timpuri: canabis, opium, vin. Dealtfel, mărimea sa relativ mică îi îngăduia să fie așezată în interiorul anumitor statui-idoli, însa legată cu înca câteva baterii pentru a produce un voltaj ceva mai ridicat, iar, la atingerea statuii-idol, să se facă simțit un șoc electric, ceea ce ar fi adus mari beneficii religiei. 

Dr. Craddock spune că a suspectat mereu faptul că se făceau înșelăciuni în temple. De exemplu, când preotul punea o întrebare, credinciosul răspundea, iar, pentru a fi verificat trebuia să atingă statuia, iar daca aceasta “curenta” (la contactul firului de metal făcut de preot, evident), înseamna ca acesta a mințit. Și astfel, se inducea noțiunea de miracol pentru a mari atașamentul oamenilor din acea perioada față de religie. De altfel, să nu neglijam concurența foarte mare dintre temple în acele timpuri.

”Lumina egipteană”  sau ”becurile de la Dendera”

Un subiect sensibil, controversat: e posibil ca Egiptul antic să fi cunoscut electricitatea? Parte dintre cercetători cred că egiptenii ar fi folosit electricitatea pentru a ilumina încăperile templelor. Ei se bazează pe mai multe dovezi. În primul rând, inscripțiile din Dendera par a reprezenta multe dintre ele becuri. "Becurile de la Dendera" este un termen utilizat pentru a descrie o presupusă tehnologie antică egipteană a unor becuri electrice reprezentate pe trei basoreliefuri din piatră în templul lui Hathor din cadrul complexului Dendera, Egipt.

Imaginea a devenit notabilă din cauza asemănării cu sistemele moderne de iluminat electric. Cel care a adâncit misterul a fost J.N. Lockyer, omul care a descoperit heliul. Lockyer a analizat încăperile unor temple și nu a găsit urme de torțe sau substanțe rezultate din arderea acestora, nicăieri (pereți, tavan, etc.). Și totuși urme de fum există în piramide, dar unii au vrut să nu le vadă pentru a putea susține aceasta teorie. Se pune de bună seama întrebarea de ce nu se văd urme de fum lăsate de turiștii din secolele trecute. Să nu uităm faptul că piramidele sunt o atracție turistică încă din secolul 17.

Teoria existenței unor becuri este posibilă, mai ales ca nu era nevoie neapărat de filamentele actuale din wolfram sau tungsten. Nici Edison nu a avut inițial aceste materiale, testându-le progresiv. Se pune întrebarea dacă imaginile de pe pereții de la Dendera sunt reprezentări ale unor becuri. În una dintre imagini apare un detaliu care pare să fie cheia acestui mister. De ce? În aceasta imagine se observa cum “becul” se sprijină pe un personaj (zeu) în partea stângă și pe un stâlp (magic) numit ”Djed”, în partea dreaptă. Zeitatea prezenta se numește ”Shu” și este zeitatea atmosferei, vântului, luminii, protecției si a aerului (uscat).

Părerea egiptologilor este că relieful este o reprezentare mitologică a unui ”pilon djed” și a unei flori de lotus, în care se află un șarpe, reprezentând astfel aspecte din mitologia egipteană. ”Pilonul Djed” este un simbol de stabilitate, care este interpretat drept coloană vertebrală a zeului Osiris. În sculpturi cele patru linii orizontale care formează baza superioară a ”djed-ului” sunt completate de brațe umane întinse, ca și cum ”pilonul djed” ar fi o coloană vertebrală. Brațele țin șarpele în floarea de lotus. Șerpii care ies din lotus simbolizează fertilitatea, subiect legat de inundațiile anuale ale Nilului.

În contrast cu interpretarea standard, există o ipoteză conform căreia egiptenii antici aveau cunoștințe despre electricitate, ipoteză bazată pe comparația imaginilor de pe basoreliefurile de la Dendera cu alte dispozitive similare moderne (cum ar fi tuburile Geissler, tuburi Crookes sau lămpile cu arc).
Susținătorii acestei interpretări au folosit, de asemenea, un text tradus astfel: stâlpi înalți acoperiți cu plăci de cupru. Alte teorii considera că lumina a fost proiectată în interiorul camerelor de mormânt cu ajutorul oglinzilor dar pot foarte ușor să fie desconsiderate din start. În susținerea tezei că egiptenii puteau să fi cunoscut curentul electric vine și descoperirea așa numitei ”baterii din Bagdad”.

Și ca o ultimă dovadă sunt considerate desene de pe pereții unui templu subteran din Dendera. Pe acestea este înfățișat un con susținut de o coloană. La capătul mai subțire al conului în acesta intră ceva asemănător unui cablu care în interior se încolăcește ca un șarpe. În întregime toată această reprezentare arată foarte asemănător cu ceea ce noi azi numim un bec electric. Cum au ajuns egiptenii la astfel de cunoștințe? Prin cercetare proprie sau au fost cumva învățați? De către cine? Dr. Bolko Stern a explicat în detaliu că nu există nicio dovadă că egiptenii foloseau energia electrică, iar această descriere nu este o instalație tehnică ci se referă la magie.

O teorie susține că iluminarea piramidelor și a altor monumente egiptene se făcea cu lumină solară reflectată din exterior, folosindu-se oglinzi de cupru. Arheologul Georgio A. Tsoukalos crede că erau folosite oglinzile de cupru la iluminarea piramidelor. ”Nu există suficient oxigen în interiorul acelor construcții egiptene pentru a susține arderea unor torțe, iar urmele de fum nu se observă nicăieri. Odată eram în camera faraonului din Marea Piramidă de la Gizeh, când cineva a încercat să aprindă o lumină, însă imediat ne-am trezit într-un întuneric total. Eu am scos bricheta din rucsac și am încercat s-o aprind, dar n-a funcționat.”

Mecanismul Antikythera

Este cel mai sofisticat artefact găsit vreodată. Un mecanism complex cu un angrenaj de roți dințate  asemănător unui ceas din zilele noastre.  O nouă analiză a relevat că artefactul este compus din mai mult de 30 de componente precise, lucrate manual din bronz. A fost descoperit în 1900 de către o echipa de scufundători  pe o epavă a unei ambarcațiuni grecești, scufundată în apropierea insulei Antikythera (la nord-vest de Creta). Inscripția de pe cutie indica faptul că obiectul data din anul 80 î.Hr. și a fost construit în Insula Rhodos. 

O analiză cu raze X a dezvăluit însă faptul că mecanismul era cu mult mai complex decât părea la prima vedere, fiind vorba de un mecanism traductor de rotație, de tipul cutiei de viteze, urmașă contemporană a primelor angrenaje inventate abia în… 1575. Oamenii de știință se întreabă și astăzi de unde aveau grecii antici o tehnologie atât de avansată și de ce s-au pierdut extraordinarele cunoștințe de care dispuneau. Unii recomandă o reconsiderare a modului în care sunt interpretate textele antice, în care apar descrieri ale unor mecanisme foarte complexe, descrieri care, de cele mai multe ori, sunt ignorate de cititorul modern. 

O echipă internațională de cercetători a dezvăluit că mecanismului Antikythera are o vechime de cel puţin 2.000 de ani, și prezintă elemente extrem de avansate tehnologic pentru perioada istorică în care a fost conceput. Desi pare desprins dintr-un film fantastic descoperirea mecanismului Antikythera este cât se poate de reală! Desi s-a crezut iniţial ca era un instrument de navigaţie, arheologii au concluzionat recent că de fapt este un calendar astronomic extrem de complicat, un "computer" antic pentru calcule de astronomie. 

Astfel s-a determinat că acest mecanism este mult mai avansat tehnologic decât se credea. "Acest dispozitiv este nu doar extraordinar, ci este singurul artefact de acest gen", a spus liderul echipei care a studiat îndelung mecanismul, Mike Edmunds de la Universitatea Cardiff din Marea Britanie. "Designul este frumos, astronomia este exactă... În ceea ce priveşte valoarea istorică si financiară, consideram că acest mecanism ca fiind mai valoros decât Mona Lisa." Cercetătorii au folosit scanere tri-dimensionale cu raze X pentru a detecta componentele interioare ale dispozitivului, precum și scanări de înaltă rezoluţie ale suprafețelor exterioare, pentru a distinge si studia mai exact inscripţiile de pe suprafaţa sa. Timp de decenii, oamenii de ştiinţă au încercat să își dea seama cum să rezolve un adevărat puzzle: cum să pună împreună cele 80 de fragmente descoperite și să recreeze mecanismul funcționabil. Reconstrucțiile anterioare au sugerat ca Mecanismul Antikythera a fost de mărimea unei cutii de pantofi, cu cadrane pe exterior şi un ansamblu complex de roţi dinţate de bronz în interior. Prin utilizarea unui "buton de comandă" rotativ, un fel de potențiometru de pe partea sa laterală, poate fi setată o anumită dată calendaristică, iar cadranele mecanismului vor arata pozițiile pe cer ale Soarelui și ale Lunii. 

Pornind de la aceste poziții, dispozitivul ar fi afișat și pozițiile planetelor Mercur şi Venus. Recent, cercetătorii au relevat diverse inscripţii care par să confirme speculaţiile anterioare care susțineau că dispozitivul ar putea calcula, de asemenea, poziţiile planetelor Marte, Jupiter şi Saturn, alte planete cunoscute la momentul respectiv. Echipa internațională, condusa de Edmunds şi Tony Freeth de la Universitatea din Cardiff, a inclus astronomi, matematicieni, experţi în informatică si analişti din Marea Britanie, Grecia si Statele Unite. O nouă analiză a arătat că pe fața dispozitivului există indicatori pentru Soare si Lună, numiți "sfera mică de aur" şi "sfera mică", precum şi marcaje care a coincid cu un calendar zodiacal şi unul solar. Cadranele din spate par să fi fost folosite pentru a prezice eclipsele solare şi lunare. 

Cercetătorii arată că dispozitivul ar putea replica mecanic mişcări neregulate ale Lunii, cauzate de orbita eliptică în jurul Pământului, folosind un design inteligent care implică două roți, una dintre ele ușor deplasată în afară, conectate intre ele printr-o tija si care se rotesc simultan. Echipa de cercetători a determinat mai exact data construcției dispozitivului. Datarea cu radiocarbon sugerase că mecanismul a fost construit aproximativ în anul 65 î.Hr., dar inscripţiile de pe maşină indică o dată de construcţie puţin mai veche, intre anii 150- 100 î.Hr. Echipa a încercat să reconstruiască mecanismul cu ajutorul proiectării 3D pe computer, iar reconstrucția digitală a dezvăluit că inițial mecanismul avea 37 roti dințate, dintre care şapte sunt acum ipotetice, nu mai exista în artefact fizic, dar au descoperite empiric cu ajutorul unui software specializat, aceste elemente lipsă fiind absolut necesare funcționarii mecanismului. "În faţa unor dovezi materiale fragmentare, presupunerile sunt inevitabile, dar noul model al mecanismului este extrem de seducător şi convingător în toate detaliile sale", a scris Francois Charette, un cercetător de la Universitatea Ludwig-Maximilians din Germania. 

Computerul Antikythera 

Virtual Reconstruction of the Antikythera Mechanism

Naveta spațială de la Tropakkale are 3000 de ani

Un artefact extrem de controversat. Se cunosc puține date despre el. În prezent se află conservat în muzeul de la Istanbul și nu este expus publicului. ”Din motove religioase” – s-a spus la un moment dat. Nimeni, în afară de curatori, nu are acces la el. Singurul care a reușit să-l fotografieze este controversatul scriitor Zecharia Sitchin. 

Artefactul a fost descoperită în 1973 în timpul unei explorări arheologice efectuate în oraşul antic de Tushpa, Turcia. Tushpa  a fost a doua capitală a Regatului Urartian situat la est de Anatólia, în textul biblic numit Ararat. Astăzi Tushpa se numeşte Toprakkale şi este situat la 5 km de Van. În această regiune a fost descoperit un templu dedicat zeului haldi (Khaldi), regele suprem al cerului. Obiectul are 23 cm lungime, 9.5 cm înălțime, 8 cm lățime și a fost gravat pe o piatră maronie galbenă în urmă cu 3000 de ani. 

Secţiunea de mijloc a artefactului se caracterizează printr-un spaţiu în formă de cabină în care se află o figură umană, al cărui cap a fost eliminat, din motive necunoscute, dar sunt vizibile și destul de clare atât bustul cât și membrele superioare şi inferioare. În scaunul conducătorului se află încă (în ciuda faptului că personajului și-a pierdut capul), un fel de astronaut, cu un costum foarte asemănător cu cel folosit de cosmonauții noștri la care sunt utilizate elemente flexibile pentru a zbura în spaţiu. 

Demn de reţinut sunt cele două tuburi introduse pe sub gâtul călătorului necunoscut, care ar putea sugera că e un fel de mască de gaze. Impresionant e și faptul că poartă o pereche de cizme şi,… o caracteristică bizară, e succesiunea de margini neregulate curbe, stil de îmbrăcăminte ce reaminteşte că e aproape de costumele spaţiale folosite de cosmonauţii sovietici în timpul primei misiuni de explorare a spaţiul cosmic. 

Deşi figura umană pare parțial deteriorată, sub bărbie se poate distinge, câteva formaţiuni în relief, pe care savanţii le-au asociat cu tuburi pentru respirație. La al treilea articol, în spatele artefactului, ceea ce este chiar de-a dreptul șocant, deoarece are o structură care aminteşte de un fel de inel, care unește trei formaţiuni conice foarte asemănătoare cu duzele de ardere de la rachetele moderne. 

Notă: Curatorii muzeului au decis că respectivul artefact trebuie să fie un fals, deoarece este diferit de stilul epocii lui, şi pare ca o capsulă spaţială. Ei au motivat că, deoarece nu existau capsule spaţiale în acele timpuri, aceasta trebuie să fie un fals modern, o glumă realizată la Paris din ipsos şi praf de marmură. Cu toate acestea, în timpul vizitei lui Zecharia Sitchin la Istanbul, în septembrie 1997, el sa întâlnit cu directorul muzeului, dr. Pasinli, care au scos artefactul dintr-un sertar şi i-a permis lui Sitchin să-l examineze şi să-l fotografieze. Sitchin l-a sfătuit pe directorul muzeului să permită publicului să decidă pentru el însuşi propria îndoială lor despre autenticitatea artefactului. Probabil că acest îndemn a fost suficient de ”jignitor” pentru a-i convinge pe curatori să ascundă - pentru totdeuna - artefactul. Pariez că artefactul va rămâne ascuns în depozit multă vreme de acum în colo. Și, într-una dintre zile, ne vor comunica, laconic, faptul că, în mod "misterios”,  racheta antică a… ”dispărut"

Naveta spațială Tropakkale 

---

Cele mai citite articole

---

Tweet

---