Multă lume s-a întrebat de unde vine expresia ”peste șapte mări și șapte țări”. O primă explicație ar fi mult aplicarea ei, în orice domeniu, deoarece este un număr cu îndelungi conotații magice. Este compus din adunarea cifrei trei (însușirea lui Dumnezeu în trinitate) cu patru (simbolul lumii prin punctele sale cardinale). Din acest considerent cifra șapte este considerată unirea dumnezeiescului cu lumescul.
Numărul ”șapte” are o mare semnificație istorică, culturală și religioasă: numărul norocos șapte, șapte coline ale Romei, șapte zile ale săptămânii, cele șapte minuni ale lumii, șapte pitici, șapte zile ale creației, șapte planete, șapte chakre, șapte vârste ale om, șapte păcate de moarte și șapte virtuți, șapte puteri mondiale, cele șapte evenimente din viața Mântuitorului, cele șapte peceți și cele șapte trâmbițe din cartea Apocalipsei, cele șapte trepte ale rugăciunii, șapte sunt zilele săptămânii, zidul Ierihonului a fost înconjurat de șapte preoți în șapte zile, avem sfeșnicul cu șapte brațe, în Noul Testament avem cele șapte ceruri, în Apocalipsa sunt cele șapte coarne ale mielului, păcatele sunt iertate de 70 de ori câte șapte, întâlnim pomenirea morților care se face la șapte ani, apoi cunoaștem cele șapte daruri ale Duhului Sfânt, Mântuitorul Iisus Hristos rostește șapte cuvinte pe Cruce etc. Exemplele sunt multe.
Istoricii spun că expresia o întâlnim în mai toate culturile lumii, vechi sau noi, de la cea hindusă, la cea chineză, până la cea persană sau romană. În aceeași ordine de idei, „peste șapte mări și șapte țări” nu este altceva este o adaptare locală, a noastră, a unei zicale străvechi cu răspândire globală. Cea mai veche mențiune cunoscută a celor „șapte mări” vine de acum 4.300 de ani (2.300 î.Hr.), din anticul Sumer, şi se regăsește într-un imn al marii preotese ”Enheduanna” dedicat zeiței ”Inanna”, zeiță a dragostei, fertilității şi a războiului. Termenul apare ca o referire la cele șapte râuri ce se uneau pentru a forma fluviul ”Oxus” (denumirea antică a fluviului ”Amudaria” sau ”Amu”) din centrul Asiei. Izvorând din Munţii Pamir şi străbătând Afganistanul, Tajikistanul, Turkmenistanul şi Uzbekistanul, Amudaria a reprezentat un curs de apă cu o mare importanță, inclusiv religioasă, pentru popoarele antice, fiind cunoscut şi sub numele biblic de Gihon, unul dintre cele patru râuri din ”Grădina Edenului”.
Expresia a fost adoptată rapid de popoarele antice, ajungând, într-un final, la romani, prin filiera greacă. Lipsiți de conservatorism, așa cum îi știm din izvoarele antice, romanii au preluat termenul, devenit astfel „septem maria”, însă i-au schimbat complet înțelesul. Pliniu cel Bătrân ne spune că misterioasele „șapte mări” erau considerate inițial lagunele cu apă sărată, separate de Marea Mediterană prin bancuri de nisip, din apropierea Veneției. Mai târziu, greco-romanii au schimbat din nou înţelesul termenului, sens ce s-a menţinut inclusiv în perioada medievală, definind prin cele şapte mări: Marea Adriatică, Marea Mediterană (incluzând aici şi Marea Egee), Marea Neagră, Marea Caspică, Marea Arabiei, Golful Persic şi Marea Roşie (aceasta cuprinzând Marea Moartă şi Marea Galileei). Nu la fel se întâmpla în Fenicia, acolo unde poporul navigatorilor străvechi al canaaniților (după denumirea biblică) se referea la cele șapte mări ca la: Marea Balearică, Alboran (din sudul Spaniei), Liguriană, Tyreniană, Ioniană, Adriatică şi Egee, toate părţi ale Mării Mediterane.
Urmând același trend, arabii au dat şi ei propria definiție, văzând străvechile mări drept cele pe care le străbăteau ei în expediţiile comerciale întreprinse în Est: Golful Persic, Golful Cambay, Golful Bengal, Strâmtoarea Malacca, Strâmtoarea Singapore, Golful Thailandei şi Marea Chinei de Sud. În timpul marilor descoperiri geografice dintre anii 1450-1650, europenii au atins țărmurile celor două Americi, au străbătut (prin Vasco da Gama) pasajul sudic al Africii, de la Capul Bunei Speranțe, ajungând pe o nouă rută către mult râvnitele Indii. Iar sensul celor „șapte mări” s-a schimbat din nou. Începând cu această perioadă, marinarii europeni s-au referit la ele ca la Oceanul Arctic, Oceanul Pacific, Marea Mediterană, Marea Caraibelor, Oceanul Indian, Oceanul Atlantic și Golful Mexic. Și nu e tot. Alți geografi ai vremii vedeau în străvechile șapte mări, al căror sens inițial se pierduse, Marea Mediterană, Marea Roșie, Oceanul Indian, Golful Persic, Marea Chinei, precum și apele din estul și vestul Africii.
Era Colonială, perioadă în care înflorește comerțul cu ceai din China către Anglia, dă și ea o altă definiție a deja celebrelor șapte mări. De această dată, ele sunt cunoscute ca: Marea Banda (marea dintre insulele Maluku și Indonezia), Marea Celebes (mare situată între insulele Sulawesi, Mindanao, Borneo și arhipelagul Sulu), Marea Flores, Marea Java, Marea Chinei de Sud, Marea Sulu și Marea Timorului. Tot atunci, expresia „a naviga peste șapte mări” capătă înțelesul complet de a merge până la capătul lumii și înapoi.
Istoricii spun că expresia o întâlnim în mai toate culturile lumii, vechi sau noi, de la cea hindusă, la cea chineză, până la cea persană sau romană. În aceeași ordine de idei, „peste șapte mări și șapte țări” nu este altceva este o adaptare locală, a noastră, a unei zicale străvechi cu răspândire globală. Cea mai veche mențiune cunoscută a celor „șapte mări” vine de acum 4.300 de ani (2.300 î.Hr.), din anticul Sumer, şi se regăsește într-un imn al marii preotese ”Enheduanna” dedicat zeiței ”Inanna”, zeiță a dragostei, fertilității şi a războiului. Termenul apare ca o referire la cele șapte râuri ce se uneau pentru a forma fluviul ”Oxus” (denumirea antică a fluviului ”Amudaria” sau ”Amu”) din centrul Asiei. Izvorând din Munţii Pamir şi străbătând Afganistanul, Tajikistanul, Turkmenistanul şi Uzbekistanul, Amudaria a reprezentat un curs de apă cu o mare importanță, inclusiv religioasă, pentru popoarele antice, fiind cunoscut şi sub numele biblic de Gihon, unul dintre cele patru râuri din ”Grădina Edenului”.
Expresia a fost adoptată rapid de popoarele antice, ajungând, într-un final, la romani, prin filiera greacă. Lipsiți de conservatorism, așa cum îi știm din izvoarele antice, romanii au preluat termenul, devenit astfel „septem maria”, însă i-au schimbat complet înțelesul. Pliniu cel Bătrân ne spune că misterioasele „șapte mări” erau considerate inițial lagunele cu apă sărată, separate de Marea Mediterană prin bancuri de nisip, din apropierea Veneției. Mai târziu, greco-romanii au schimbat din nou înţelesul termenului, sens ce s-a menţinut inclusiv în perioada medievală, definind prin cele şapte mări: Marea Adriatică, Marea Mediterană (incluzând aici şi Marea Egee), Marea Neagră, Marea Caspică, Marea Arabiei, Golful Persic şi Marea Roşie (aceasta cuprinzând Marea Moartă şi Marea Galileei). Nu la fel se întâmpla în Fenicia, acolo unde poporul navigatorilor străvechi al canaaniților (după denumirea biblică) se referea la cele șapte mări ca la: Marea Balearică, Alboran (din sudul Spaniei), Liguriană, Tyreniană, Ioniană, Adriatică şi Egee, toate părţi ale Mării Mediterane.
Urmând același trend, arabii au dat şi ei propria definiție, văzând străvechile mări drept cele pe care le străbăteau ei în expediţiile comerciale întreprinse în Est: Golful Persic, Golful Cambay, Golful Bengal, Strâmtoarea Malacca, Strâmtoarea Singapore, Golful Thailandei şi Marea Chinei de Sud. În timpul marilor descoperiri geografice dintre anii 1450-1650, europenii au atins țărmurile celor două Americi, au străbătut (prin Vasco da Gama) pasajul sudic al Africii, de la Capul Bunei Speranțe, ajungând pe o nouă rută către mult râvnitele Indii. Iar sensul celor „șapte mări” s-a schimbat din nou. Începând cu această perioadă, marinarii europeni s-au referit la ele ca la Oceanul Arctic, Oceanul Pacific, Marea Mediterană, Marea Caraibelor, Oceanul Indian, Oceanul Atlantic și Golful Mexic. Și nu e tot. Alți geografi ai vremii vedeau în străvechile șapte mări, al căror sens inițial se pierduse, Marea Mediterană, Marea Roșie, Oceanul Indian, Golful Persic, Marea Chinei, precum și apele din estul și vestul Africii.
Era Colonială, perioadă în care înflorește comerțul cu ceai din China către Anglia, dă și ea o altă definiție a deja celebrelor șapte mări. De această dată, ele sunt cunoscute ca: Marea Banda (marea dintre insulele Maluku și Indonezia), Marea Celebes (mare situată între insulele Sulawesi, Mindanao, Borneo și arhipelagul Sulu), Marea Flores, Marea Java, Marea Chinei de Sud, Marea Sulu și Marea Timorului. Tot atunci, expresia „a naviga peste șapte mări” capătă înțelesul complet de a merge până la capătul lumii și înapoi.
Astăzi, în accepțiunea geografilor moderni, cele șapte mări sunt:
Atlanticul de Nord – parte a Oceanului Atlantic mărginită de America de Nord și de partea nord-estică a Americii de Sud la est, și de Europa și de nord-vestul Africii la vest.
Atlanticul de Sud – partea sudică a Atlanticului de la Ecuator până în apropierea Antarcticii.
Pacificul de Nord – partea nordică a Pacificului, de la Ecuator la Oceanul Arctic.
Pacificul de Sud – segmentul sudic al Pacificului, ce se întinde de la Ecuator până în apropiere de Antarctica.
Oceanul Arctic – cea mai mică dintre cele șapte mări.
Oceanul Sudic – cunoscut și ca Oceanul Antarctic, constând în părți ale oceanelor Pacific, Atlantic, Indian și mările tributare acestora (este cel mai nou ocean al lumii, recunoscut de Organizația Hidrografică Internațională în anul 2000).
Oceanul Indian – ocean ce străbate peste 10.000 de kilometri din sud-vestul Africii până în Australia. (livescience)
Atlanticul de Sud – partea sudică a Atlanticului de la Ecuator până în apropierea Antarcticii.
Pacificul de Nord – partea nordică a Pacificului, de la Ecuator la Oceanul Arctic.
Pacificul de Sud – segmentul sudic al Pacificului, ce se întinde de la Ecuator până în apropiere de Antarctica.
Oceanul Arctic – cea mai mică dintre cele șapte mări.
Oceanul Sudic – cunoscut și ca Oceanul Antarctic, constând în părți ale oceanelor Pacific, Atlantic, Indian și mările tributare acestora (este cel mai nou ocean al lumii, recunoscut de Organizația Hidrografică Internațională în anul 2000).
Oceanul Indian – ocean ce străbate peste 10.000 de kilometri din sud-vestul Africii până în Australia. (livescience)
Cele mai citite articole
|
|
Tweet |
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu